Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 54/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 54/R/2009
Ședința publică din 27 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Maria Boer, Delia Purice, Iuliana Moldovan Președinte Secția Penală
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 13 ianuarie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv față de inculpatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului M, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului declarat de inculpat, iar în urma reaprecierii temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună în principal revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii inculpatului în libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Arată că inițial a pus concluzii plecând de la un act medico - legal preliminar și având în vedere declarația inculpatului. Apoi a mers pe ideea epuizării întregului material probator, pentru a se verifica dacă inculpatul mai prezintă sau nu pericol pentru ordinea publică. Instanța de fond a observat că în contextul actual analiza s-ar rezuma la relațiile sociale pe care le-a avut inculpatul cu vecinii, care se puteau oripila de săvârșirea unei asemenea fapte sau să observe că relațiile cu victima au fost extraordinare. Lipsa oricărei stări conflictuale se poate observa din declarația dată de sora victimei, a celor care au vizitat familia victimei. Apreciază că ordinea publică nu este afectată în cazul în care inculpatul ar fi cercetat în stare de libertate. Cererea de revocare a măsurii arestului preventiv sau de înlocuire a măsurii arestului preventiv trebuie privită în concordanță cu practica CEDO în materie. Solicită să fie analizată întreaga cercetare judecătorească efectuată în cauză, întrucât a fost trimisă în judecată o persoană care nu avea niciun mobil. Opinia medicului legist care a întocmit raportul de constatare medico-legală este discutabilă. La nivelul gâtului victima nu a prezentat urme, iar la dosarul cauzei nu există urme specifice sugrumării. Toate probele administrate de instanța de fond duc la concluzia că există mari dubii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către inculpat. Raportat la persoana inculpatului, la gradul de pregătire intelectuală al acestuia, la relațiile avute cu victima, apreciază că revocarea măsurii arestului preventiv, respectiv înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea este pertinentă. În această cauză mai există o singură probă de administrat, respectiv expertiza medico-legală încuviințată în cauză. Inculpatul era singur împreună cu soția, astfel încât în urma decesului acesteia și a arestării sale, bunurile avute împreună au rămas abandonate, cu riscul de a fi distruse.
În concluzie, solicită în principal revocarea măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat. Problema care se pune este dacă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Dacă aceste temeiuri s-ar fi modificat s-ar fi putut solicita o asemenea cerere de revocare a măsurii arestului preventiv sau de înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, însă cum aceste temeiuri nu s-au modificat, în mod corect instanța de fond a reținut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă în continuare și impun privarea de libertate a inculpatului. La dosar există probe care conduc la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa. Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că nu au avut cunoștință de faptul că între victimă și inculpat ar fi existat o stare conflictuală. Nu s-a făcut referire la leziunile de pe gâtul victimei, dar s-a făcut referire la aspectul că aceasta prezenta multe leziuni. S-a putut stabili cauza decesului abia în urma efectuării autopsiei. Cauza morții a fost stabilită ca fiind foarte violentă și ca urmare a asfixierii mecanice, prin comprimarea gâtului.
În ceea ce privește condițiile prevăzute de art. 148 lit. f proc.pen. s-a contestat cea de-a doua condiție privind pericolul social pentru ordinea publică. Deși nu există o definiție concretă a pericolului concret pentru ordinea publică, totuși s-a arătat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că atunci când se analizează acest aspect instanța trebuie să aibă în vedere fapta comisă, modalitatea de comitere a acesteia, consecințele faptei. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f proc.pen. iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
În concluzie, solicită menținerea încheierii pronunțate de Tribunalului Maramureș, cu consecința respingerii recursului declarat de inculpat ca nefondat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu a avut o singură ceartă cu soția în 33 de ani de căsnicie.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
În baza lucrărilor dosarului Tribunalul Maramureș prin încheierea din 13 ianuarie 2009, în temeiul art.3002raportat la art.160 cod proc.pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1 rap. la art. 175 lit. c pen.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent și impun menținerea în continuare a acestei măsuri.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul solicitând casarea acesteia și dispunerea judecării sale în stare de libertate.
În susținerea recursului, inculpatul a arătat în esență că arestarea sa nu se justifică prin existența unor probe sau indicii temeinice din care ar rezulta, conform art.681cod proc.pen. presupunerea rezonabilă că a săvârșit faptele imputate prin rechizitoriu și nici nu s-au produs probe certe în sensul că lăsarea sa în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
Curtea examinând recursul declarat, ajunge la constatarea că acesta este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul recurent a fost arestat la data de 11 septembrie 2008 prin încheierea nr. 519/2008 a Tribunalului Maramureș, iar la data de 9 octombrie 2008 a fost sesizată prima instanță cu judecarea cauzei pe fond.
Încheierea de arestare a fost atacată cu recurs, fiind menținută de instanța de control judiciar.
Cu această ocazie s-a analizat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpatului, constatându-se de către instanță că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art. 136 raportat la art. 143 cod proc.pen. și că în privința inculpatului sunt incidente cazurile de arestare prev.de art.148 lit. f Cod proc.pen.
Instanța de fond după înregistrarea dosarului a verificat din nou legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Potrivit rechizitoriului, inculpatului recurent i se impută că ar fi săvârșit infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174, art. 175 lit. c pen. constând în aceea că în data de 9 septembrie 2008 a suprimat viața soției sale, sugrumând-
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, în rechizitor se face trimitere la mai multe probe directe și indirecte de vinovăție, între care declarațiile martorilor, care se coroborează perfect cu procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto cu aspecte de la cercetarea la fața locului și autopsia victimei, precum și raportul de constatare medico-legală.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și din activitatea desfășurată de el în perioada infracțională.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare, pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Măsura arestării preventive în cazul infracțiunii de omor calificat se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Este necontestat că în speță este incident în privința recurentului cazul de arestare prev.de art. 148 lit. f cod proc.pen.
Pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este mai mare de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestuia în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunii și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat.
Totodată, potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune", măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Împrejurarea că inculpatul susține că este nevinovat de comiterea infracțiunii pentru care este cercetat reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin luarea măsurii arestării preventive, nu s-a înlăturat această prezumție, ci doar s-au verificat condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul d e procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
Analizând încheierea atacată din perspectiva art.5 din CEDO, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, curtea apreciază că sunt respectate și aceste dispoziții, în sensul că inculpatul recurent a fost inițial arestat în vederea aducerii în fața instanței competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 proc.pen. iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit.f proc.pen.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, conform art.148 lit.f proc.pen. este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
La acest moment procesual pentru a se asigura o bună desfășurare a cercetării judecătorești nu se impune înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Față de natura și gravitatea concretă a faptelor presupuse a fi comise de inculpat, precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunii, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpatului în stare de arest, iar pentru motivele ce preced, va respinge ca nefondat recursul acestuia în baza art. 38515pct.1 lit.b cod proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen. recurentul va plăti statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, născ. la 28 august 1952, aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 13 ianuarie 2009 a Tribunalului Maramureș.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- - - -, - - - -
red. /
28.01.2009/3 ex.
jud. fond
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer, Delia Purice, Iuliana Moldovan
