Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 543/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 543
Ședința publică din data de 31 iulie 2009
PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu
JUDECĂTOR 2: Ștefan Fieraru
JUDECĂTOR 3: Ion Stelian
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 02.05.1974, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din 27.07.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul penal nr. 1369,- prin care în baza disp. art. 3002rap. la art. 160 alin. 3 Cod proc. penală s-a menținut starea de arest a recurentului inculpat, judecat pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol și a uneia de șantaj, prev. de art. 137 alin. 1 cu aplic. art. 37 lit. a și b Cod penal și respectiv art. 194 alin. 1 cu aplic. art. 37 lit. a și b Cod penal și art. 41-42 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat aflat în stare de arest, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu acordul instanței, apărătorul desemnat din oficiu a luat legătura cu recurentul inculpat și având cuvântul pentru acesta precizează că nu are cereri prealabile de formulat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că nu are cereri prealabile de formulat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de susținerile părților în sensul că nu au cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat arată că acesta a declarat recurs împotriva încheierii din 27.07.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a menținut starea de arest, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece are în întreținere un copil minor și s-a prezentat în fața instanței de judecată la fiecare termen.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că subzistă în continuare condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod proc. procedură penală, în sensul că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni pentru care
- 2 -
legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică ce rezultă din modalitatea de comitere a faptelor, dar și împrejurarea că inculpatul este recidivist, iar anterior a fost condamnat pentru același gen de infracțiuni.
Se solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Recurentul - inculpat având ultimul cuvânt, precizează că nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, este arestat de un an și o lună, motive pentru care solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din data de 27 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr.1369,- în baza dispozițiilor art. 300/2 rap. la art.160/b b alin 3 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a apelantului -inculpat, fiul lui și, născut la data de 02.05.1974, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art.143 și C.P.P. art.148 f p, în sensul că a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar acesta este dat de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și mijloacele de comitere, de urmarea produsă (părți vătămate minore, săvârșirea faptelor prin amenințare și violență), dar și din temerea că lăsat în libertate inculpatul ar putea comite fapte de același gen, având în vedere antecedentele sale penale, acesta fiind recidivist săvârșind faptele în perioada liberării condiționate și există temerea că lăsat în libertate ar putea comite fapte de același gen.
A mai apreciat tribunalul că lăsarea în libertate a apelantului inculpat ar avea o rezonanța socială negativă în rândul comunității în care trăiește și ar crea un sentiment de insecuritate socială în rândul cetățenilor.
Împotriva acestei Încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit prima instanță a dispus menținerea arestării sale preventive, câtă vreme nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor de viol și de șantaj și în plus, beneficiază pe deplin de efectele principiului prezumției de nevinovăție, care nu poate fi înlăturată până la soluționarea pe fond a cauzei.
A mai susținut recurentul că nici starea de recidivă în care se reține că ar fi comis presupusele infracțiuni nu poate fi reținută ca un element la aprecierea pericolului social, în același sens invocându-se jurisprudența comunitară, precum și împrejurarea că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive nu mai subzistă, impunându-se punerea în libertate a recurentului, prin înlocuirea măsurii arestării cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate.
- 3 -
Curtea examinând încheierea recurată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului dar și din oficiu în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 alin.3 pr.penală, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Recurentul a fost condamnat de Judecătoria Pucioasa la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prev. de art.197 alin.1 penal și șantaj în formă continuată prev. și ped de art.194 alin.1 penal, cu aplicarea art.41 - 42 penal cu aplicarea art.33 lit.a și art.37 lit.a și b penal, reținându-se în esență că la sfârșitul lunii mai 2008, acesta le-a constrâns pe părțile vătămate și, să întrețină cu el relații sexuale și că în aceeași perioadă, a constrâns-o pe partea vătămată să îi plătească sume de bani.
A mai reținut prima instanță că infracțiunile deduse judecății au fost comise în perioada liberării condiționate din pedeapsa de 1875 zile închisoare aplicată ca urmare a contopirii pedepselor prin sentința penală nr.596/2007 a Judecătoriei Moreni, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 20.07.2007, cu un rest neexecutat de 400 zile.
Totodată, s-a dispus în baza art.350 alin.1 pr.penală menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Tribunalul Dâmbovițaa fost învestit cu soluționarea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa și inculpatul împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță de judecătorie.
Încheierea recurată în prezent a fost pronunțată în aplicarea disp. art.300/2 rap. la art.160/b alin.3 pr.penală.
Potrivit acestor texte de lege, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160/b pr.penală.
În mod justificat Tribunalul Dâmbovițaa făcut aplicarea disp. art.300/2 rap. la art.160/b alin.3 pr.penală, potrivit cărora, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține arestarea preventivă prin încheiere motivată.
Astfel, în cauză se observă că cerința prevăzută de art.143 pr.penală privitoare la existența probelor și indiciilor temeinice, verosimile, privind participația inculpatului la săvârșirea faptelor pentru care este judecat, este în continuare îndeplinită, cu atât mai mult cu cât în cauză a fost pronunțată deja o hotărâre de condamnare în primă instanță.
Este adevărat că, așa cum susține recurentul, pe întreg parcursul procesului penal, până la pronunțarea unei hotărâri definitive își produc efectele pe deplin dispozițiile ce reglementează incidența prezumției de nevinovăție, însă, atâta vreme cât în cauză au fost administrate probe și sunt suficiente indicii temeinice din care rezultă bănuiala legitimă și verosimilă de participare a recurentului la săvârșirea faptei, privarea sa de libertate nu constituie o înfrângere a principiului prezumției de nevinovăție, ci o expresie a aplicării art.5 paragraful 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, potrivit căruia
- 4 -
privarea de libertate este admisibilă "dacă cel în cauză a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
Or, în speță, așa cum a reținut de altfel și prima instanță în motivarea soluției ce a adoptat-o, există suficiente probe care dovedesc participația acestuia la săvârșirea infracțiunilor pentru care este dedus judecății, observându-se că infracțiunile de viol și șantaj în formă continuată, aduc atingere libertății și inviolabilității sexuale a persoanei, dar și a moralității, reprezintă prin ea însăși o faptă de o gravitate sporită, afectând în mod direct chiar libertatea individuală, astfel că și temeiul prevăzut de art.148 lit.f pr.penală subzistă în continuare, impunând menținerea recurentului în stare de arest.
În justificarea acestei ultime concluzii, se au în vedere pe lângă argumentele prezentate mai sus și pe cele ce derivă din examinarea antecedentelor penale ale recurentului, acesta fiind recidivist, suferind condamnări începând cu anul 1995, pentru infracțiuni variate printre care se numără și violul și șantajul, iar fapta dedusă judecății în prezent este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Așa fiind, în aprecierea îndeplinirii condiției pericolului pe care lăsarea în libertate a recurentului îl prezintă pentru ordinea publică, nu se poate face abstracție de elementele ce țin de gravitatea faptei comise și de cazierul persoanei în cauză, știut fiind că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, severitatea sancțiunii și cazierul reclamantului sunt elemente ce pot fi avute în vedere în aprecierea pericolului de sustragere de la proces sau de repetare a infracțiunilor, constituind prin ele însele temeiuri suficiente și pertinente pentru a se aprecia că privarea de libertate satisface în continuare exigențele Convenției Europene fără a se produce o încălcare a dispozițiilor acesteia prin menținerea recurentului în stare de arest (a se vedea cauza Kusyk contra Poloniei, hotărârea din 24.10.2006 și similar Michta contra Poloniei, hotărârea din 4 mai 2006).
În condițiile în care, așa cum a reținut și prima instanță, pe parcursul cercetării judecătorești, împotriva unora dintre părțile vătămate și martori au fost desfășurate acte de intimidare, este evident că prin lăsarea în libertate a recurentului unul din scopurile procesului penal, acela al stabilirii în întregime al vinovăției și antrenării răspunderii penale a persoanelor vinovate, ar fi în mod semnificativ periclitat, astfel că desfășurarea în bune condiții a procesului ar fi pusă în mod serios sub semnul îndoieli.
Față de cele expuse mai sus, Curtea constată că într-adevăr, temeiurile ce au stat la baza luării măsurii preventive împotriva recurentului subzistă și impun în continuare privarea sa de libertate, iar aspectele vizând existența unei situații socio-familiale ce ar justifica prezența recurentului alături de membrii familiei sale, nu reprezintă suficiente argumente pentru a se aprecia că aceste temeiuri ar fi suferit modificări esențiale de natură a antrena înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă restrictivă de libertate.
În consecință, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, conform art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală, încheierea atacată fiind legală și temeinică.
Văzând și disp. art.192 alin.2 pr.penală,
- 5 -
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 02 mai 1974, deținut în Penitenciarul Mărgineni împotriva încheierii din 27.07.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul penal nr. 1369,-.
Obligă recurentul la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 31 iulie 2009.
Președinte, Judecători,
Aflându-se în concediu de odihnă, prezenta se Aflându-se în concediu de odihnă, prezenta se
semnează de Președintele instanței semnează de Președintele instanței
Grefier,
Fiind plecată în concediu de odihnă,
se va semna de grefierul șef secție
Red.
Tehnored.
4 ex./01.08.2009
Dosar fond nr. 1369,- Trib.
Judec. fond G /
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Vasile MărăcineanuJudecători:Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru, Ion Stelian
