Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 546/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 546
Ședința publică de la 14 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 3: Dan Anton
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "mentinere masura de arestare preventiva" declarat deinculpatul, fiul lui si, nascut la 08.09.1986 - detinut in Penitenciarul I, impotriva incheierii din 02.09.2009 pronuntata de Tribunalul Vaslui in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent asistat de avocat - aparator desemnat din oficiu de catre Baroul d e Avocati I, cu delegatie la dosar.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Interpelat de catre instanta, inculpatul recurent precizeaza ca isi mentine recursul declarat, este de acord sa fie asistat de catre aparatorul desemnat din oficiu și nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului.
Avocat avand cuvantul solicita admiterea recursului si a se dispune judecarea inculpatului in stare de libertate pana la pronuntarea unei hotarari definitive de condamnare. Considera ca nu mai subzista temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive, pericolul pentru ordinea publica s-a diminuat. Solicita a se dispune inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea. Oficiu neachitat.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, sustine că, instanta de fond a analizat in mod judicios probatoriul administrat in cauză, a constatat ca subzista temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive si prin urmare a mentinut starea de arest a inculpatului. Solicita respingerea recursului ca fiind nefondat.
Avand ultimul cuvant inculpatul recurent solicita a fi judecat in stare de libertate.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 02 2009 Tribunalului Vasluis -a constatat că măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului este legală și temeinică.
În baza art. 300 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. "b" alin. 1, 3 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului luată prin încheierea nr. 26 din 06 iunie 2009 Tribunalului Vaslui, în baza s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 31/U/06 iunie 2009 Tribunalului Vaslui, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și viol, prev. de art. 192 alin. 1 și art. 197 alin. 1,3 Cod penal, măsura urmând a fi verificată în termenul prev. de art. 160 ind. "b" alin. 1 Cod procedură penală.
Pentru a pronunța încheierea, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 3002Cod procedură penală în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 Cod procedură penală, conform căruia instanța poate dispune menținerea măsurii arestării preventive, dacă temeiurile care au determinat luarea măsurii impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi în acest sens, sau punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă temeiurile vechi au încetat și nici nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Din probele existente la dosar rezultă că și în prezent subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și aceste temeiuri impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Aceasta, întrucât s-a apreciat la menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, respectiv că pedeapsa prevăzută de lege pentru una dintre infracțiunile pentru care este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, neputând fi astfel susținută ideea că temeiurile pentru care a fost luată măsura nu mai subzistă și că alte temeiuri noi nu sunt.
Temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive a inculpatului s-a reținut că subzistă pentru aceleași motive prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, condiții care între timp nu s-au schimbat, infracțiunea pentru care este judecat fiind aceeași ca și pentru care s-a luat măsura arestării preventive, neschimbându-se elementele constitutive ale acesteia pe parcursul urmăririi penale și în timpul judecății pentru a fi în prezența unei alte infracțiuni, iar pericolul acestei infracțiuni este același.
Această măsură este legal luată și continuarea existenței acestei măsuri față de inculpat este necesară pentru buna desfășurare a judecării cauzei, condiție în care cererea de revocare a măsurii arestării preventive solicitată de apărătorul inculpatului este nefondată.
Tribunalul constată astfel că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat - respectiv cele prev. de disp. art. 143 și art. 148 lit. "f "Cod procedură penală - subzistă, nu s-au schimbat cu nimic și impun, în continuare, privarea de libertate acestuia în acord și cu scopul anume inserat în art. 136 Cod procedură penală pentru buna desfășurare a procesului penal.
În considerarea celor arătate, instanța constată că se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului astfel că, în temeiul art. 3002Cod procedură penală, Tribunalul va constata ca legală și temeinică măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului, pe care o va menține, urmând a fi verificată în termenul prevăzut de art. 160 alin. 1 Cod procedură penală.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului inculpatul susține că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, iar pericolul pentru ordinea publică s-a diminuat. Solicită înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Recursul este nefondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal și art. 197 alin. 1,3 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. "a" Cod penal.
În rechizitoriu se reține în esență că faptele inculpatului constau în pătrunderea fără drept, pe timp de noapte, în locuința proprietatea numitei și a întreținut un act sexual anal cu minora în vârstă de 13 ani, profitând de vârsta redusă a acesteia și de incapacitatea de a se apăra.
Inculpatul a fost reținut și arestat preventiv la data de 06 iunie 2009, în temeiul art. 148 lit. "f" Cod procedură penală.
În cauză există indicii temeinice care justifică bănuiala legitimă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este cercetat, evaluare făcută prin prisma dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală.
Temeiurile inițiale de arestare prev. de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală sunt actuale, subzistă și în prezent și impun continuarea privării de libertate a inculpatului, conform art. 160 ind. "b" Cod procedură penală.
Cercetarea judecătorească nu este finalizată și pentru buna desfășurare a procesului penal, scop înscris în art. 136 Cod procedură penală, și pentru preservarea ordinii publice presupus a fi încălcată de inculpat, soluția de menținere a măsurii arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică.
Cum temeiurile inițiale de arestare subzistă și în prezent nu există temei legal prev. de art. 139 Cod procedură penală pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Criticile formulate în recurs sunt nefondate, iar încheierea atacată este legală și temeinică.
Așa fiind, conform art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat și va menține încheierea penală atacată.
Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale din 2 2009, Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, către Baroul d e Avocați I, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu se avansează din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui: -
22.09.2009
2 ex.
Președinte:Mihaela ChirilăJudecători:Mihaela Chirilă, Tatiana Juverdeanu, Dan Anton