Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 653/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ NR. 653/R/2008

Ședința publică din 30 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Sotoc Daniela

JUDECĂTOR 2: Țarcă Gabriela președintele secției penale,

JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul recurent, fiul lui și, născut la 26 aprilie 1972, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. -, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform art. 160 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 6121 din 29.12.2008 emisă din oficiu de Baroul Bihor.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent, susține recursul, solicită admiterea acestuia, casarea încheierii recurate, și a se dispune punerea în libertate a inculpatului, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, a se menține ca legală și temeinică încheierea recurată. Arată că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită a fi pus în libertate. Arată că are 6 copii.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, în baza art.300/2 raportat la art.160/b Cod procedură penală s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 26 aprilie 1972 în orașul Aleșd, județ B, CNP--, aflat în prezent în Penitenciarul Oradea, măsură luată prin încheierea de arestare preventivă nr.10/12.03.2008 a Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.11/2008.

Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Bihor examinând, printre altele, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a constatat că inculpatul a fost arestat la data de 12 martie 2008 în baza mandatului de arestare preventivă nr.11/2008, emis de Tribunalul Bihor cu motivarea că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este învinuit, este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lui în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța a reținut că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, subzistând pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării lui libertate, motiv pentru care văzând dispozițiile art.300/2 combinat cu art.160/b al.3 Cod procedură penală, a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și modificarea ei, în sensul revocării măsurii arestării preventive și punerii sale în libertate, cu motivarea că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive împotriva sa.

Examinând încheierea recurată prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, conform art.3856alin.2 și art.38514din Codul d e procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art.3859din același cod, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul declarat apare ca nefondat, și va fi respins ca atare, în baza art. art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală.

Verificând din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 300 ind. 2 și art. 160 indice b din Codul d e procedură penală, legalitatea și temeinicia arestării preventive, instanța de fond a dispus menținerea acesteia.

Curtea apreciază că soluția dispusă prin încheierea din 15 decembrie 2008 este legală și temeinică.

Temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat și ele impun în continuare privarea de libertate: pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și în cauză există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Față de gravitatea faptei comise, respectiv infracțiunea de omor, gravitatea determinată de natura și împrejurările în care a fost săvârșită, precum și de urmările, din punct de vedere uman și material ale acesteia. Curtea apreciază că se justifică pe deplin măsura menținerii arestului preventiv al inculpatului.

De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. ca C onvenției pentru apărarea drepturilor omului și ale libertăților fundamentale, respectiv, în cauză existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit o infracțiune.

Față de aceste considerente, curtea, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 15 decembrie 2008 pronunțată în dosarul penal nr- al Tribunalului Bihor.

În baza art.192 alin.2 și art.189 din Cod de procedură penală recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385/15 pct. 1 lit."b" Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, fiul lui și al lui, născut la 26 aprilie 1972, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 decembrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

decizie - G/30.12.2008.

Judec. fond -

Tehnodact. 3 ex./05.01.2009,

Președinte:Sotoc Daniela
Judecători:Sotoc Daniela, Țarcă Gabriela, Condrovici Adela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 653/2008. Curtea de Apel Oradea