Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 676/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 676/2008

Ședința publică din 11 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Mircea Bădilă

JUDECĂTOR 3: Maria Elena Covaciu

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de

Procuror -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 8 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat, solicită admiterea recursului, desființarea încheierii pronunțate de Tribunalul Alba la data de 08.12.2008 și revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri. Arată că probele administrate nu relevă cu certitudine că inculpatul ar fi săvârșit fapta pentru care este trimis în judecată, motiv pentru care apreciază că pericolul social nu există.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului, menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă și în prezent.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față:

În deliberare, constată că prin încheierea penală din 08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-, în baza art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160 al. 3 Cod procedură penală s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, actualmente deținut în Penitenciarul Aiud.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut următoarele aspecte de fapt și de drept:

Prin prisma prevederilor art. 3002raportat la art. 160 Cod procedură penală, instanța a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Din probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată și pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de neliniște și insecuritate în rândul societății civile datorită împrejurării că persoane asupra cărora planează acuzația săvârșirii unor infracțiuni de o gravitate sporită, sancționată ca atare de lege, sunt cercetate în stare de libertate.

Pericolul concret pentru ordinea publică este cu atât mai evident cu cât inculpatul nu e află la prima confruntare cu legea penală, acesta fiind recidivist.

Împotriva încheierii a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 141 Cod procedură penală inculpatul fără a expune critici apte de a fi considerate motive de casare în sensul art. 3859Cod procedură penală.

Prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul a solicitat ca procedurile să se desfășoare cu el în stare de libertate.

Verificând legalitatea și temeinicia încheierii penale atacate în raport de aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 3856al. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor urma:

1. Instanța fondului a dispus menținerea măsurii arestării preventive în considerarea dispozițiilor art. 160 al. 3 Cod procedură penală, apreciind, în mod corect, raportat la actele și lucrările din dosar, că temeiurile care au justificat luarea măsurii subzistă în continuare.

2. Curtea arată că detenția inculpatului este legitimă și prin prisma dispozițiilor art. 5 pct. 1 lit. a din Convenție, acesta fiind privat de libertate în temeiul unei hotărâri de condamnare adoptată de un tribunal independent.

3. Curtea reține că în cauză, raportat la existența unei hotărâri de condamnare, din considerente de economie și utilitate procedurală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului este pe deplin justificată.

4. Față de cele ce preced, Curtea, conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului, cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 8 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului 180 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11.12.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

2 ex./16.12.2008

Jud. fond,

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Mircea Bădilă, Maria Elena Covaciu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 676/2008. Curtea de Apel Alba Iulia