Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 673/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 673/2008
Ședința publică din 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Mircea Bădilă
JUDECĂTOR 3: Maria Elena Covaciu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații și G împotriva deciziei penale nr. 251 din 29 septembrie 2008 Tribunalului Hunedoara.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apărătorul ales al inculpaților recurenți și G, avocat și apărătorul ales al părții civile intimate, avocat, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpaților recurenți, avocat, cu privire la inculpata, solicită în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală casarea hotărârii atacate și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatei, precum și respingerea cererii de despăgubiri civile.
Arată că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, prev. de art. 271 al. 2 Cod penal dar din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că inculpata ar fi săvârșit vreun act material de împiedicare a părții vătămate în folosința terenului respectiv, teren care nu are clarificată situația juridică. Mai mult, arată că partea vătămată a formulat plângere prin care a arătat că familia l-a împiedicat în folosința terenului, fără a indica persoanele care au săvârșit fapta.
În subsidiar, solicită reținerea în sarcina inculpatei de circumstanțe atenuante cu aplicarea prevederilor art. 81 Cod penal și a sancțiunii amenzii penale. Arată că inculpata este o femeie în vârstă, care are de întreținut un soț suferind, care nu se poate deplasa și este la primul conflict cu legea penală.
Cu privire la despăgubirile civile solicită respingerea lor pentru că nu au fost dovedite, neefectuându-se vreo expertiză tehnică în acest sens.
Cu privire la inculpatul G, solicită admiterea recursului declarat, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. b Cod procedură penală, combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit.1Cod procedură penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Arată că inculpatul suferă de o boală datorită căreia nu se poate deplasa, are capacitate de muncă 0 și justifică fapta în litigiu prin testamentul părinților soției sale, motiv pentru care apreciază că se pot aplica circumstanțe atenuante.
Cu privire la despăgubirile civile, arată că inculpatul a fost obligat în solidar la plata a 300 lei, pretenții care nu au fost dovedite, infracțiunea fiind una de pericol și nu de rezultat, apreciind astfel că aceste despăgubiri nu sunt justificate.
Apărătorul ales al părții civile, avocat, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată. Arată că se critică starea de fapt reținută de instanța de fond și de apel iar în recurs se pot pune în discuție doar chestiuni de drept. Apreciază că decizia instanței de apel este temeinică și legală. Arată că despăgubirile civile reprezintă o sumă modică, sens în care se impune menținerea lor.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea soluțiilor atacate ca temeinice și legale. Arată că în speță în mod corect s-a aplicat o pedeapsă îndreptată spre minimul special prevăzut de lege și s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față:
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 43/2008 Judecătoria Hațega condamnat pe inculpații:
, la:
- 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, pre. și ped. de art. 271 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 81, 82 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 3 luni închisoare, ce constituie termen de încercare pentru inculpată.
A privat pe inculpată de exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal.
În baza art. 71 al. 5 Cod penal a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatei pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
G, la:
- 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. și ped. de art. 271 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 81, 82 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 3 luni închisoare, ce constituie termen de încercare pentru inculpat.
A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal.
În baza art. 71 al. 5 Cod penal a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
A respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă.
În baza art. 191 Cod penal a obligat pe inculpați la plata sumei de câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 29/2002 pronunțată de Judecătoria Hațeg în dosarul nr. 731/2001, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1229/2002 a Tribunalului Hunedoara, inculpații și G au fost obligați să-i respecte părții vătămate pașnica folosință a terenului în suprafață de 10 -12 arii situat în loc. și înscris în CF 45. Totodată inculpații au fost obligați să-i elibereze terenul sus-menționat și să-i lase părții vătămate libera folosință a acestuia.
Inculpatul Gad eclarat că recunoaște săvârșirea faptei și că, deși știa că există o hotărâre judecătorească prin care partea vătămată a fost îndreptățită să folosească terenul, totuși s-a opus acestui lucru, nerespectând astfel hotărârea judecătorească.
Acesta a mai menționat că de la punerea în executare a sentinței judecătorești a folosit terenul, a fost cel care a cules recolta terenului respectiv iar după punerea în executare a hotărârii judecătorești, ocazie cu care au fost bătuți Ť. de către executorul judecătoresc, marcând hotarele terenului, tot acesta a fost și cel care a scos Ť.i chiar de față cu executorul judecătoresc (fila 50).
Deși inculpata a declarat că nu știa de existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, aflând de aceasta doar la Parchet, susținerea este puerilă și nu a putut fi luată în considerare deoarece chiar din sentința nr. 29/2002 a Judecătoriei Hațega rezultat că inculpata a fost prezentă la termenele de judecată la care dosarul a rămas în pronunțare, precum și faptul că inculpata a atacat cu recurs, alături de soțul ei, hotărârea, ceea ce demonstrează că ea cunoștea conținutul acesteia.
Inculpata a mai declarat că familia sa a folosit și folosește în continuare terenul iar ea se mai consideră proprietare terenului întrucât l-a dobândit prin testament de la părinții săi (fila 51), ceea ce demonstrează că în mod intenționat și cu bună știință a folosit terenul pentru aoî mpiedica pe partea vătămată să îl folosească.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere prevederile art. 72 Cod penal.
S-a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 81, 82 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Împotriva acestei sentințe partea vătămată și civilă și inculpații și G au declarat apel în termen, motivat.
Partea vătămată și civilă a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât sub aspectul laturii penale instanța de fond a aplicat pedepse sub limita minimului special, fără a reține în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante judiciare prev. de art. 74 Cod penal iar sub aspectul laturii civile instanța de fond era obligată să dispună restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii cu privire la terenul în litigiu și să îi oblige pe inculpați în solidar la plata sumei de 600 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului.
Pentru inculpata s-a solicitat achitarea conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. d Cod procedură penală, în speță nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești, lipsind latura subiectivă, la dosar neexistând nicio probă din care să rezulte vinovăția lor.
Pentru inculpatul G s-a solicitat achitarea conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit.1Cod procedură penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ întrucât față de împrejurările în care a fost comisă fapta și față de persoana inculpatului, fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În subsidiar, pentru ambii inculpați s-a solicitat înlăturarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c Cod penal în condițiile art. 71 al. 5 Cod penal, întrucât la data comiterii presupusei fapte, inculpata era fără ocupație, iar inculpatul era pensionar.
Prin decizia penală nr. 251/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- au fost admise ca fondate apelurile declarate de partea civilă și inculpații și G împotriva sentinței penale nr. 43/2008 a Judecătoriei Hațeg, care a fost desființată în parte, astfel:
S-a dispus înlăturarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c Cod penal în condițiile art. 71 al. 5 Cod penal, față de ambii inculpați.
În baza art. 348 Cod procedură penală s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii cu privire la suprafața de 10-12 arii teren situat în localitatea și înscris în CF 45.
Inculpații au fost obligați în solidar să plătească părții civile suma de 300 lei despăgubiri civile.
Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate.
În considerentele deciziei Tribunalul a expus următoarele aspecte de fapt și de drept:
Prima instanță a reținut corect starea de fapt și vinovăția celor doi inculpați cu privire la fapta reținută în sarcina lor.
A făcut o încadrare juridică legală a faptei.
Inculpata știa de existența hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, fiind prezentă la judecarea cauzei la Judecătoria Hațeg și atacând cu recurs sentința civilă nr. 29/2002, continuând să folosească terenul în litigiu și după punerea în executare a sentinței sus menționate, astfel că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 271 al. 2 Cod penal.
Inculpatul G la rândul său a continuat să folosească terenul în litigiu, mai mult cu ocazia punerii în executare a hotărârii judecătorești a scos Ť.i chiar de față cu executorul judecătoresc.
Modul în care acesta a acționat, faptul că a dispus ca terenul să fie lucrat recoltând porumbul și fânul, face să nu fie întrunite cerințele art. 181Cod penal, neputându-se reține că fapta nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Pedepsele principale au fost just individualizate, avându-se în vedere toate criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal.
Infracțiunea prev. de art. 271 al. 2 Cod penal se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, așadar pedepsele au fost stabilite la limita minimului special și nu sub această limită, cum s-a susținut în apelul părții vătămate.
Cum inculpații apelanți, la data comiterii faptei, erau fără ocupație (inculpata ) și pensionar (inculpatul G), în mod greșit instanța de fond le-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. c Cod penal în condițiile art. 71 alin. 5 Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, astfel că s-a apreciat că se impune înlăturarea acestei pedepse accesorii.
În conformitate cu prevederile art. 348 Cod procedură penală, instanța de judecată, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, este obligată să se pronunțe din oficiu cu privire la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.
Stabilind vinovăția celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, instanța de fond era obligată, potrivit dispozițiilor legale sus menționate, să dispună restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii cu privire la terenul în litigiu.
Din probele administrate (filele 52, 59-64) rezultă că părții civile i s-a cauzat un prejudiciu de 300 lei, reprezentând contravaloarea recoltei de porumb și fân pe care aceasta ar fi obținut-o de pe teren, așa că s-a apreciat că partea civilă este îndreptățită la primirea unei despăgubiri care își are temei legal în dispozițiile art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termenul legal impus de art. 3853Cod procedură penală inculpații și G, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
Vizând nelegalitatea hotărârii:
1. în mod greșit instanța a reținut vinovăția inculpatei, ignorând probele administrate în cauză, care relevă că nu a participat la punerea în executare a hotărârii, nefiind prezentă în momentul în care executorul judecătoresc a marcat limitele proprietății;
2. infracțiunea nu putea fi săvârșită de către inculpatul G, datorită stării de handicap a acestuia;
3. instanța nu a dat o apreciere corespunzătoare probelor de la dosar și din care reiese că inculpații au acționat având convingerea reală că terenul le aparține;
4. instanța a apreciat în mod greșit că fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
II. Referitor la netemeinicia hotărârii:
1. instanța a aplicat sancțiuni prea severe celor doi inculpați, și care nu reflectă gradul concret de pericol social al faptei, amenda penală fiind în măsură să reprezinte o sancțiune eficientă.
Verificând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 3859al. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce vro urma:
1. Instanța de fond a stabilit în mod clar și neechivoc vinovăția celor doi inculpați apreciind corect și în concordanță cu probele din dosar (declarația părții vătămate, depozițiile martorilor și declarațiile de recunoaștere ale celor doi inculpați), că aceștia au împiedicat pe partea vătămată să folosească imobilul obținut prin hotărâre judecătorească.
2. Curtea reține că apărările formulate de ambii inculpați sunt unele de circumstanță și contravin celorlalte probe din dosar: depozițiile martorilor (f 52), (f 53), (f 77).
3. Curtea sesizează că inculpatul, contrar apărărilor formulate în recurs, și-a recunoscut acțiunile întreprinse de față cu executorul judecătoresc, relatând în declarația dată în fața tribunalului d e primă instanță că a scos Ť.i ce marcau limitele proprietății (f 50 dosar fond).
4. Vizând apărările invocate de inculpată și anume, lipsa ei de la locul incidentului, Curtea constată că nu acest aspect reprezintă temeiul răspunderii penale a recurentei, ci fapta sa de împiedicare a părții vătămate să folosească imobilul obținut în baza hotărârii judecătorești.
5. Referitor la solicitarea aplicării dispozițiilor art. 181Cod penal, Curtea reține că în circumstanțele date, faptele inculpaților întrunesc exigențele infracțiunilor de care au fost acuzați, neputându-se susține că sunt în mod vădit lipsite de importanță.
Modalitatea concretă în care au acționat inculpații, persistența lor în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, conduita lor procesuală reprezintă elemente ce creează convingerea instanței că atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de lege este una serioasă și care nu justifică aplicarea art. 181Cod penal.
În plus, Curtea arată că aplicarea unei sancțiuni administrative ar constitui o formă de constrângere neeficientă, neoferind o garanție certă asupra reeducării inculpaților.
6. În ce privește critica adusă netemeiniciei hotărârii, Curtea sesizează, așa cum a relevat mai sus, că aplicarea unei sancțiuni cu amendă penală ar lipsi pedeapsa de scopul ei preventiv și educativ.
În contextul dat, aplicarea unei amenzi penale reprezintă o măsură neeficientă și care nu ar corespunde posibilităților reale de reeducare ale inculpaților.
7. Față de cele ce preced Curtea, conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursurile inculpaților cu consecința obligării lor la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și G împotriva deciziei penale nr. 251 din 29 septembrie 2008 Tribunalului Hunedoara.
Obligă pe fiecare inculpat recurent să plătească statului suma de câte 25 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, iar părții civile suma de câte 150 lei cu același titlu.
Definitivă.
Pronunțată astăzi 11 dec. 2008 în ședință publică.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex./ 16.12.2008
Jud. apel,
Jud. fond
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Mircea Bădilă, Maria Elena Covaciu
