Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 678/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 678/R Dosar nr-
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Barbu
JUDECĂTOR 2: Alexandru Vasiliu
JUDECĂTOR 3: Elena Barbu
GREFIER: - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 15 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărător din oficiu, avocat .
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În baza Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de instanța de judecată se desemnează ca interpret de limbă maghiară doamna.
În baza art. 128 Cod procedură penală raportat la art. 85 și art. 327 Cod procedură penală se procedează la depunerea jurământului de către doamna căreia i se pune în vedere să asigure traducerea dezbaterilor în/din limba maghiară.
Doamna, depune la dosar decont în sumă de 40 lei.
Se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu inculpatul aflat în stare de arest.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul recurentului inculpat, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, în temeiul dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului declarat de către inculpat împotriva încheierii de ședință din 15 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna prin care s-a menținut măsura arestării preventive. Consideră că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsurii excepționale în momentul de față nu mai subzistă. Potrivit art. 148 lit.f Cod procedură penală, literă ce constituie temeiul în baza căruia a fost luată această măsură a arestării preventive, teza a II a acestui articol, privind pericolul pentru ordinea publică la momentul de față nu mai subzistă. Există pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială ca urmare a activității infractorului posterioară faptei s-au a reacției declanșată de fapta comisă de acesta în rândul comunității din care provine. Există pericol pentru ordinea publică atunci când inculpatul ar putea converti alte persoane la a săvârși alte infracțiuni.
Potrivit dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală, măsurile preventive se i-au pentru buna desfășurare a procesului penal s-au când se dorește ca inculpatul să nu se sustragă de la judecată. Consideră că la acest moment nu sunt indicii care să ducă la această concluzie cum că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului s-au că ar vrea să se sustragă.
Inculpatul în continuare beneficiază de prezumția de nevinovăție prevăzută de Constituție precum și în dispozițiile art. 6 paragraful 2 din CEDO.
În raport de cele menționate solicită admiterea recursului, casarea încheierii dată de Tribunalul Covasna și pe cale de consecință judecarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea recursului formulat de inculpat, ca nefondat. Inculpatul a fost arestat preventiv și trimis în judecată pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, constând în înjunghierea a 2 părți vătămate în mod repetat, leziunile punându-le în primejdie viață. Analizând probele administrate de la luarea măsurii preventive până în prezent apare ca evident că nu au intervenit elemente noi care să ducă la concluzia că aceste temeiuri s-au modificat sau au dispărut. Raportat la criticile formulate de către apărătorul inculpatului, solicită a se avea în vedere că nu numai dispozițiile art. 148 lit.f Cod procedură penală au fost reținute ca temei al arestării, ci și cele prev. de lit. din același text de lege, având în vedere că după săvârșirea faptei inculpatul a încercat să se sustragă de la urmărirea penală. Apreciază că pentru stabilirea în mod clar a procesului potrivit dispozițiilor art. 136 alin.1 Cod procedură penală, măsura dispusă de Tribunalul Covasna de menținere a măsurii arestării preventive este legală și temeinică.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
CURTEA
Constată că, prin încheierea de ședință din data de 15 2008 Tribunalul Covasna în temeiul art. 160 lit.h Cod procedură penală, cu aplicarea art. 3002Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 27 mai 1991 în Tg. jud.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, urmările acesteia și rezonanța socială a faptei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și punerea sa în libertate, motivând că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând încheierea atacată în raport de actele și lucrările dosarului curtea reține următoarele:
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea de ședință nr. 4 din 12 iunie 2004 Tribunalului Covasna, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, 176 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, reținându-se în fapt că în data de 6 iunie 2008, în jurul orelor 16,30, în locuința părții vătămate din com., sat, jud. C, cu un briceag cu lama lungă de 8 cm, i-a aplicat acestei părți vătămate mai multe lovituri în zona toracică și a capului, aplicându-i, cu aceeași ocazie și cu același briceag, lovituri în zona toracică și părții vătămate, în urma cărora viața părților vătămate a fost pusă în primejdie.
În cauză există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, iar modalitatea de săvârșirea a faptei, prin utilizarea unui instrument tăietor înțepător, asupra a două părți vătămate, zona anatomică vizată și urmările produse, cât și atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei, acesta sustrăgându-se urmăririi penale constituie probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică și în acest moment procesual. Măsura arestării preventive este necesară pentru buna desfășurarea a procesului penal și pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la judecată.
Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143, 136 și 148 lit. f Cod procedură penală, curtea constată că în mod întemeiat tribunalul a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Chiar dacă inculpatul este minor, menținerea măsurii arestării preventive este justificată de gravitatea deosebită a faptei și de necesitatea desfășurării procesului penal în bune condiții.
Totodată, curtea constată că durata arestării preventive nu a depășit termenul rezonabil prevăzut de art. 5 paragr. 3 din CEDO.
Față de aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul inculpatului va fi respins ca nefundat, iar încheierea va fi menținută ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 189 Cod procedură penală, onorariile traducătorului autorizat în sumă de 40 lei și al avocatului din oficiu în sumă de 40 lei, se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat să plătească statului suma de 90 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul avocatului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, pe care o menține.
Onorariile traducătorului autorizat în sumă de 40 lei și al avocatului din oficiu, în sumă de 40 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 90 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul avocatului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 19.09.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
red.B/09.10.2008
dact.Gh./13.10.2008
3 exemplare.
jud fond/
Președinte:Manuela BarbuJudecători:Manuela Barbu, Alexandru Vasiliu, Elena Barbu