Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 697/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR.697/
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 2 2009
PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă Președintele Secției penale
JUDECĂTORI: Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița
-
GREFIER - I - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea recursului declarat deinculpatul,în prezent deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva încheierii de ședință din 21.10.2009 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr-, prin care s-a menținut măsura arestării preventive.
La apelul nominal a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de avocat, avocat desemnat din oficiu în baza delegației nr.5070/30.10.2009 emisă de Baroul Galați.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Curtea aduce la cunoștință inculpatului că, pentru asigurarea dreptului la apărare, s-a desemnat un apărător din oficiu.
Inculpatul este de acord cu avocatul desemnat din oficiu.
Apărătorul inculpatului și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului, avocat, susține că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la omor și că acesta a formulat recurs pentru că dorește să fie judecat în stare de libertate, promițând că nu se va sustrage de la judecată, el fiind și cel care a anunțat organele de poliție.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă gradul de pericol social al faptei deduse judecății, motiv pentru care lasă la aprecierea instanței.
Procurorul solicită respingerea recursului, încheierea pronunțată fiind legală și temeinică. În cauză nu au apărut indicii noi din care să se tragă concluzia că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Din probele dosarului rezultă indicii temeinice că inculpatul este cel care a comis fapta dedusă judecății. Dacă există o scuză a provocării, aceasta va fi analizată la stabilirea pedepsei.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 21.10.2009 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr-, în baza art. 3002Cod pr. penală, s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului constatând legalitatea și temeinicia acesteia.
Pentru a dispune astfel Tribunalul Vranceaa reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive se mențin și la acest moment raportat la fapta pentru care este judecat inculpatul și la pericolul social concret al acesteia.
Împotriva încheierii de ședință din 21.10.2009 a Tribunalului Vranceaa formulat recurs inculpatul susținând că lăsarea sa în libertate nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică și că nu există pericolul de a se sustrage de la judecată.
Recursul declarat de inculpatulnu este fondat și urmează a fi respins ca atare.
Astfel din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 25.04.2009 fiind acuzat de săvârșirea unei tentative la infracțiunea de "omor" prevăzută de art. 174 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal, constând în aceea că în seara zilei de 24.04.2009, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a agresiunii inițiale a părții vătămate, a lovit-o pe aceasta de trei ori cu un briceag în zona pieptului și a coapsei cauzându-i leziuni vindecabile în 23-25 zile.
Fapta de săvârșirea căreia este acuzat inculpatul, chiar în situația reținerii în favoarea sa a stării de provocare, este de o gravitate deosebită fiind îndreptată împotriva vieții și impune, datorită impactului negativ produs asupra colectivității, luarea și menținerea unor măsuri preventive ferme, privative de libertate față de cei suspectați de comiterea lor.
Totodată Curtea reține că obiectul vulnerant folosit de inculpat în agresiunea asupra părții vătămate, numărul de lovituri aplicate acesteia precum și zona vitală vizată de acesta denotă o periculozitate socială sporită din partea inculpatului ce justifică ținerea sa în continuare în stare de detenție preventivă.
Cât privește elementele favorabile invocate de inculpat cum ar fi starea de provocare, comportamentul de după săvârșirea faptei ori lipsa antecedentelor penale acestea sunt aspecte care urmează a fi valorificate cu ocazia soluționării fondului cauzei ele neputând conduce la acest moment procesual la punerea în libertate a inculpatului recurent.
Față de cele mai sus arătate Curtea apreciază că în mod justificat a apreciat instanța de fond faptul că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică precum și faptul că aceasta este în continuare necesară în cauză pentru buna desfășurare a procesului penal.
În consecință, în baza prevederilor art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul iar în baza prevederilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală îl va obliga pe recurentul-inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 6.08.1976 în, jud.V, domiciliat în com.Garoafa, jud.V, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani, CNP -, împotriva încheierii de ședință din 21.10.2009 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 150 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va vira către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 2 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate Mița
Grefier,
I
Red. - 6.11.2009
Tehnored. - 9.11.2009
2 ex
Fond:
Președinte:Constantin CârcotăJudecători:Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița