Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 704/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 704
Ședința publică de la 16 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Zainescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 3: Elena Negulescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Ploiești
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 21 septembrie 1971, aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva încheierii de ședință din data de 8 octombrie 2009 pronunțat de Tribunalul Prahova, prin care în temeiul disp. art.3002rap. la art.160bcod proc. penală s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive față de acesta și s-a menținut măsura privativă de libertate.
Prin aceeași încheiere, conform disp. art.139 cod proc. penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea prev. de art.145 sau 1451din același cod.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat personal, în stare de arest și asistat de apărător ales, domnul avocat, din cadrul Baroului B, cu împuternicire avocațială nr.-/16.10.2009 (fila 11 dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În temeiul disp. art.172 alin.7 cod proc. penală, cu permisiunea instanței, apărătorul ales al recurentului a luat legătura cu acesta, precizând că nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat, în opinia sa cauza aflându-se în stare de judecată.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat, apărător ales al recurentului-inculpat, solicită a se constata că în cauză nu mai subzistă temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a acestuia și nici nu au apărut altele noi care să justifice în continuare privarea de libertate.
Astfel, în ceea ce privește lipsa la acest moment a temeiurilor avute în vedere la data luării arestării preventive față de inculpat, se susține că prin încheierea de ședință nr.54/2008 s-a dispus privarea de libertate, motivându-se de instanță că se impune această măsură, în primul rând, pentru asigurarea prezenței inculpatului la urmărirea penală și ulterior la judecată iar în al doilea rând, pentru împiedicarea acestuia să influențeze aflarea adevărului în cauză.
Însă, așa cum se reține în practica judiciară internă precum și aceea a Curții Europene a Drepturilor Omului, aceste argumente nu pot constitui motive pentru privarea de libertate a unei persoane, în lipsa unor probe sau date certe care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul odată pus în libertate s-ar sustrage de la judecată sau ar încerca zădărnicirea aflării adevărului.
Prin urmare, cele două temeiuri invocate nu pot fi avute în vedere în probarea oportunității acestei măsuri de menținere a stării de arest față de inculpat.
Referitor la aplicabilitatea dispozițiilor art.148 cod proc. penală, reținut în susținerea privării de libertate, în special la pericolul social concret prezentat de inculpat pentru ordinea publică, solicită a se constata că instanța a menționat în mod clar că acesta a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, contrar faptului că în continuare inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare.
În ceea ce privește aprecierile instanței că în cauză există indiciile temeinice sub aspectul săvârșirii faptei de către inculpat, în sensul art.143 cod proc. penală, solicită a se constata că acestea reprezintă niște aprecieri generice, fără a se administra probe care să justifice existența unui pericol concret pentru ordinea publică, simpla enumerare a unor norme juridice fiind de natură să evidențieze doar pericolul abstract al unei infracțiuni, ce nu se poate confunda cu pericolul concret al acestuia.
Se mai susține că potrivit dispozițiilor legale penale aplicabile în materie, pentru a se putea dispune arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții, respectiv existența unor indicii că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, sancțiunea prevăzută pentru aceasta să fie închisoarea mai mare de 4 ani și existența pericolului concret pentru ordinea publică, iar lipsa uneia dintre acestea duce la netemeinicia măsurii.
În speță, în motivarea îndeplinirii celei de a treia condiție, instanța a reținut că se impune privarea de libertate a inculpatului pentru a nu se crea consecințe negative asupra societății ce s-ar ivi prin eventuala punere în libertate, însă din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că nici măcar părțile vătămate nu au considerat că fapta este suficient de gravă încât să le motiveze să se prezinte în fața instanței de judecată, fiind necesară aducerea lor cu mandat.
Se solicită a se constata că starea de arest a inculpatului durează de mai bine de 1 an de zile, măsură preventivă ce tinde a se transforma într-o antecondamnare, contrar principiului prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul și al celui prevăzut de legislația referitor la perioada rezonabilă de arest.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că recurentul nu poate influența în nici un fel cercetarea judecătorească, în situația în care ar fi lăsat în libertate, deoarece urmărirea penală a fost finalizată iar cercetarea judecătorească se apropie de final, fiind audiate atât părțile vătămate cât și martori.
Se susține că un argument în plus că inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, este și acela că ceilalți doi coinculpați din dosar, ce au fost inițial arestați, sunt cercetați în stare de libertate, astfel că dacă pentru aceștia s-a apreciat că lăsarea în libertate nu ar avea rezonanță socială negativă, în mod evident același raționament se aplică și pentru recurent, care de altfel este unicul sprijin al familiei, cu doi copii minori în întreținere, ale căror interese sunt prejudiciate prin privarea de libertate a inculpatului.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond punerea în libertate a recurentului inculpat sau înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, aceasta fiind tot una de natură să asigure cu certitudine buna administrare a actului de justiție.
Reprezentantul Ministerul Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat și menținerea încheierii de ședință criticată ca fiind legală și temeinică, apreciindu-se că în mod judicios instanța fondului a constatat că nu s-au schimbat temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a recurentului, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Se susține că nu se poate face abstracție de gravitatea deosebită a faptelor pentru care inculpatul este trimis în judecată, de modalitatea concretă de comitere și concepere a acestora, fiind vorba de traficarea unui număr de 36 părți vătămate, din care două minore.
În plus, în fața instanței de fond încă nu au fost audiate toate victimele, în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunilor și cele personale, rezultând presupunerea rezonabilă că lăsat în libertate inculpatul ar încerca influențarea adevărului în cauză chiar și prin captarea bunăvoinței părților vătămate.
Cu privire la apărările formulate de inculpat în ședința de astăzi, în ceea ce privește perioada rezonabilă de arest solicită a se constata că aceasta este neîntemeiată având în vedere legislația europeană iar datele personale ale recurentului nu pot reprezenta motive suficiente pentru cercetarea acestuia în stare de libertate.
Avocat, apărător ales al recurentului, având cuvântul în replică, arată că într-adevăr în sarcina inculpatului se rețin infracțiuni grave, dar aceleași fapte au fost comise și de ceilalți doi coinculpați care sunt judecați în prezent în stare de libertate, astfel că nu sunt întemeiate considerentele instanței de fond în menținerea stării de arest a acestuia, fiind vorba de două aprecieri diferite în situații identice.
Recurentul inculpat, având cuvântul personal, arată că înțelege să susține aceleași motive ca și apărătorul său, cu precizarea că regretă comiterea faptelor și că dorește judecarea sa în stare de libertate, obligându-se să respecte toate obligațiile ce vor fi stabilite în sarcina sa situația înlocuirii măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea de domiciliu.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 08 octombrie 2009 Tribunalului Prahova, în baza art. 3002rap. la art. 160 s C.P.P.-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 21.09.1971 în B, domiciliat în B, str. - B - Târgoviște nr. 37, - 9,. 9, județul I, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni și s-a dispus menținerea acestei măsuri.
Prin aceeași încheiere în baza art. 139.C.P.P. s-a respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă prev. de art. 145 sau 1451.C.P.P.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată, alături de alți doi inculpați, prin rechizitoriul nr. 40/D/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 12 alin. 1,2 lit. a rap. la art. 13 al. 1,2 și 3 din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.
În sarcina inculpatului s-a reținut că împreună cu alte persoane de origine ucrainiană, în perioada aprilie - noiembrie 2008 inițiat un grup infracțional organizat la care au aderat și inculpații B și I, în scopul comiterii de infracțiuni de trafic de persoane și au recrutat mai multe persoane printre care și români ce locuiesc în special în județul P, cărora le-au promis locuri de muncă în Cehia unde urmau să fie cazate, să li se asigure masă și venituri substanțiale.
După acceptarea acestor oferte, persoanele recrutate erau transportate în Cehia de către și învinuitul, pe cheltuiala acestora, urmând ca victimele să le achite contravaloarea transportului din primele venituri încasate din munca prestată, însă după ce ajungeau în această țară, erau preluate de cetățeni cehi și ucrainieni și supuse la un regim de muncă forțat, în alte condiții decât cele promise iar dacă se opuneau sau protestau erau bătute sau amenințate și în final nu li se achitau drepturile bănești care li se cuveneau.
Totodată, traficanții le-au reținut acestor persoane actele de identitate, le-au supravegheat permanent pentru a nu fugi, pretinzându-le să facă normele de muncă în alte condiții decât cele promise.
Prin încheierea de ședință nr. 54 din 26.09.2008, Tribunalul Prahovaa admis propunerea DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești și a dispus arestarea preventivă a inculpatului precum și a inculpaților B și I pentru o perioadă de 29 de zile, în temeiul art. 143 rap. la art. 148 lit. C.P.P., măsură prelungită și menținută ulterior în temeiul art. 3002rap. la art. 160
C.P.P.Prima instanță a reținut pe baza actelor de urmărire penală și a probatoriilor administrate în faza cercetării judecătorești că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este trimis în judecată și subzistând în continuare dispozițiile art. 148 lit. f C.P.P. a menținut starea de arest a inculpatului, apreciind că lăsarea în libertate ar constitui un pericol concret pentru ordinea publică, întrucât s-ar periclita normala desfășurare a procesului penal, fiind necesară protejarea victimelor ce urmează a fi audiate în cauză, în caz contrar acestea ar putea fi influențate prin captarea bunăvoinței acestora să schimbe declarațiile date.
Totodată, tribunalul a reținut că în raport de gravitatea infracțiunilor comise, numărul mare al victimelor exploatate de inculpat și modalitatea de concepere și săvârșire a faptelor, nu se justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate prev. de art. 145 sau 1451.C.P.P., menținerea măsurii arestării preventive este necesară întrucât inculpatul prezintă pericol social pentru ordinea publică, existând riscul ca acesta prin lăsarea în libertate să influențeze negativ comunitatea din care provine și părțile vătămate care urmează să fie audiate în cauză.
Împotriva acestei încheiere, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență, că nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă și nici nu au apărut elemente noi care să justifice menținerea acestei măsuri, nefiind probe că prin lăsarea în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau că s-ar sustrage de la judecată, existența pericolului concret pentru ordinea publică nefiind dovedit.
A mai arătat că nu ar avea cum să influențeze aflarea adevărului în cauză, întrucât cercetarea judecătorească este aproape finalizată, martorii și părțile vătămate, o mare parte dintre acestea, au fost audiate iar ceilalți doi inculpați arestați preventiv în cauză pentru aceleași fapte, sunt judecați în stare de libertate, urmare a înlocuirii acestei măsuri, astfel că pentru identitate de raționament lăsarea sa în libertate nu ar avea rezonanță negativă asupra membrilor colectivității.
Se mai susține că menținerea arestării devine în fapt o antecondamnare, întrucât prevenția sa a depășit durata de un an, situație ce contravine principiului prezumției de nevinovăție și legislației CEDO privind soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
Se mai invocă și situația familială, recurentul susținând că este unul întreținător al celor doi copii minori, care în prezent sunt lipsiți de întreținere.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, fie revocarea măsurii arestării preventive, fie înlocuirea acestei măsuri cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile invocate precum și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3856alin. 3.C.P.P. constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3002rap. la art. 160 potrivit C.P.P. cărora în cursul judecății, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
Pe parcursul judecății, legiuitorul a prevăzut în aliniatul 2 al art. 160 Cod proc. penală că măsura preventivă poate fi revocată și după caz înlocuită cu o altă măsură restrictivă de libertate, numai dacă se constată că arestarea preventivă este nelegală sau dacă temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice în continuare privarea de libertate pentru asigurarea normală a desfășurării procesului penal.
În speță, inculpatul este acuzat pentru inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat împreună cu inculpata I și cu alte persoane (, ) de origine ucraineană și cehă, față de aceștia cauza fiind disjunsă, grup la care a aderat și inculpatul B precum și alte persoane, în scopul săvârșirii de infracțiuni și trafic de persoane și de minori constând în aceea că în baza aceleași rezoluții infracționale, în perioada aprilie - noiembrie 2008 recrutat prin inducere în eroare, transportat și exploatat prin muncă un număr de 36 de persoane, dintre care doi minori, obligându-le prin amenințare să muncească în condiții grele, obținând de pe urma acestora venituri substanțiale.
Prin încheierea nr. 54/26.09.2008 a Tribunalului Prahova, inculpatul a fost arestat preventiv în temeiul art. 148 lit. C.P.P., măsura fiind prelungită și apoi menținută succesiv de instanța de judecată, inclusiv prin încheierea recurată cu respectarea dispozițiilor legale.
Deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești respectiv declarațiile martorilor și părților vătămate atestă fără putință de tăgadă implicarea inculpatului în activitatea de racolare, transportare și exploatare prin muncă a acestora, în Cehia.
Astfel, părțile vătămate, și, au relatat în declarațiile date în cursul urmării penale că au fost amenințate de către inculpatul și dacă refuzau să iasă la muncă, acesta intra în cameră și le bătea.
În acest sens sunt și declarațiile părților vătămate, și, care au confirmat că au fost amenințate cu moartea de către inculpatul recurent când își manifestau nemulțumirea față de condițiile grele de muncă și de neplata muncii prestate.
Așadar, instanța de fond în mod justificat a reținut că probatoriile administrate în cauză până în acest moment constituie indicii temeinice și probe verosimile privind participarea inculpatului la comiterea faptelor deduse judecății.
Infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, cum corect a reținut și instanța de fond, pericol ce rezultă din modalitatea de concepere și săvârșire a faptelor, numărul mare al persoanelor traficate și exploatate, astfel că prin lăsarea în libertate a inculpatului ar exista riscul ca acesta să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților vătămate care urmează să fie audiate în cauză.
Este real că din numărul total al celor 36 de persoane pretins traficate de inculpați au fost audiate o mare parte dintre acestea, urmând a se lua declarații și celorlalte 14 părți vătămate, pentru a se stabili întreaga activitate infracțională a inculpaților, faptele comise intrând în categoria infracțiunilor de criminalitate transfrontalieră, astfel că la acest moment revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură restrictivă de libertate este inoportună, întrucât s-ar da posibilitatea inculpatului să influențeze direct sau indirect sau să capteze bunăvoința victimelor pentru ca acestea să-și schimbe declarațiile date anterior, perturbându-se astfel desfășurarea normală a procesului penal.
Așadar, susținerea recurentului că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, este lipsită de temei, din conținutul declarațiilor părților vătămate audiate până în acest moment rezultă cu certitudine implicarea inculpatului în săvârșirea faptelor deduse judecății, el fiind cel care a avut o contribuție majoră în recrutarea victimelor și supunerea lor la muncă forțată în Cehia.
Astfel, rolul inculpatului în recrutarea și transportarea victimelor în Cehia a fost decisiv, fără participarea acestuia nu s-ar fi putut realiza elementele constitutive ale infracțiunilor comise, astfel că recurentul inculpat prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică, contribuția sa la activitatea infracțională fiind mult mai mare decât a celorlalți doi inculpați, motiv pentru care susținerea inculpatului că s-ar încălca principiul egalității de tratament dacă nu s-ar admite și cererea sa de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, este neîntemeiată și lipsită de realism.
Față de complexitatea cauzei și de amploarea probatoriilor ce urmează să se administreze în cauză pentru aflarea adevărului, Curtea consideră că nu s-a încălcat termenul rezonabil de soluționare a cauzei și menținerea stării de arest a inculpatului nu contravine prevederilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu încalcă prezumția de nevinovăție, legislația europeană a statuat că dreptul la libertate și la siguranță este exceptat pentru persoana arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, așa cum este cazul recurentului.
Așa fiind, în cauză există suficiente probatorii care constituie indicii temeinice și probe verosimile, în sensul prev. de art. 681.C.P.P. rap. la art. 143.C.P.P. din care rezultă presupunerea rezonabilă privind săvârșirea faptelor penale de către inculpat.
În consecință, instanța de fond în mod justificat a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, întrucât temeiurile care au determinat luarea arestării preventive subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului și nu au apărut elemente noi care să justifice înlocuirea arestării cu o altă măsură preventivă, așa cum a cerut inculpatul, nefiind îndeplinite cerințele prev. de art. 139 alin. 1 Cod proc. penală.
Referirea inculpatului la aspecte privind situația familială nu sunt de natură a determina revocarea măsurii arestării preventive atâta timp cât la luarea acesteia s-au respectat dispozițiile legale prev. de art. 143 rap. la art. 148 lit. f Cod proc. penală și nici nu se justifică înlocuirea măsurii arestării cu o altă măsură restrictivă de libertate, așa cum s-a arătat mai sus, aspectele invocate putând fi apreciate eventual la operația de individualizare judiciară a pedepsei.
Drept urmare, criticile formulate de inculpat sunt neîntemeiate și pe cale de consecință, încheierea recurată fiind legală și temeinică sub toate aspecte, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 al. 2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 21 septembrie 1971, deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva încheierii de ședință din data de 8 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 60 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./Tehnored. GM
4 ex./19 Octombrie 2009
. fond - Trib.
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Elena ZainescuJudecători:Elena Zainescu, Ioana Nonea, Elena Negulescu
