Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 762/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 762/

Ședința publică de la 22 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Uzună

JUDECĂTOR 2: Dan Iulian Năstase

JUDECĂTOR 3: Viorica

Grefier -

Cu participarea Ministerului Public prin

Procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 18 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură arestare preventivă.

În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr. 5645/2009, emisă de Baroul Constanța.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 cod procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prevăzută de art. 38513cod procedură penală.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Constanța, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și judecarea acestuia în stare de libertate. Inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa de 7 ani închisoare însă, solicită a se reține faptul că, nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei însă invocă faptul că, se afla în stare de ebrietate la data comiterii acesteia.

Procurorul având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea încheierii Tribunalului Constanța ca legală și temeinică motivat de împrejurarea că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu au intervenit elemente noi care să justifice lăsarea in libertate a inculpatului. În raport de probe, apreciază că, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică și, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, se impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea de ședință din 18 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, în baza art. 3002cod procedură penală raportat la art. 160balin 1 și 3 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului - fiul lui și, născut la data de 12.05.1989.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

S-a apreciat că nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Astfel, în dosar sunt probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă, în sensul art. 143 cod procedură penală, că inculpatul a săvârșit acte materiale ce pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost judecat în primă instanță, respectiv viol prev de art. 197 alin 1 cod penal, vătămare corporală prev de art. 181 Cod penal, pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani. În acest sens sunt mijloacele de probă indicate de instanța de fond în hotărârea de condamnare.

De asemenea, tribunalul apreciază că se confirmă în continuare cazul prevăzut de art. 148 lit f) cod procedură penală, întrucât în raport de modalitatea în care se reține realizarea actelor materiale, lăsarea în libertate a inculpatului ar crea un pericol concret pentru ordinea publică, constând în starea de insecuritate resimțită de cetățeni, cunoscând că persoane trimise în judecată pentru infracțiuni de o gravitate mare, îndreptate împotriva libertății sexuale a persoanei și împotriva integrității corporale, sunt lăsate în libertate și ar putea realiza alte fapte ilicite cu pericol mare.

În raport de complexitatea cauzei și de pericolul concret pentru ordinea publică, de necesitatea efectuării cu celeritate a cercetării judecătorești și asigurarea aflării adevărului, tribunalul apreciază că perioada arestării preventive a inculpatului nu a depășit un termen rezonabil, astfel încât să se impună, sub acest aspect, revocarea sau înlocuirea măsurii.

În termen legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul inculpat prin apărător, solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Constanța, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului întrucât nu există temeiuri noi care să justifice această măsură, iar temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, nu mai subzistă. Se arată că deși inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa de 7 ani închisoare, solicită a se reține faptul că, nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei și nvocă faptul că, se afla în stare de ebrietate la data comiterii acesteia.

La Curtea de APEL CONSTANȚA, cauza a fost înregistrată sub nr-.

Examinând cauza sub toate aspectele, potrivit art. 38510alin. 3 cod pr. penală, rap. la art. 3856al. 3, curtea constată că, recursul declarat de inculpatul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi analizate.

Potrivit art. 3002cod pr. penală, în cauzele in care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice in cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 cod pr. penală.

Conform art. 160 alin. 2 cod pr. penală, dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de liberate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Alineatul 3 al aceluiași articol, prevede posibilitatea menținerii arestării preventive dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.

In cauză, inculpatul a fost arestat preventiv la 30 martie 2009, iar prin sentința penală nr. 1863 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria Medgidiaa fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, menținându-se starea de arest preventiv.

Chiar dacă sentința de condamnare nu a rămas încă definitivă, cererea de revocare a arestării preventive a inculpatului, nu este justificată, întrucât inculpatul este trimis in judecată si condamnat pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, existând și probe că lăsarea în libertate a inculpatului, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În mod legal și justificat de existența unei prime condamnări, in raport de pericolul social concret pe care îl prezintă inculpatul, in temeiul textelor procedural penale invocate, instanța de apel a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, curtea reține că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 160 alin. 2 cod pr. penală, întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă se mențin și nu există nici temeiuri noi care să justifice revocarea măsurii arestării preventive.

Se constată că, în speță, sunt întrunite atât cerințele art. 3002si ale art. 160 alin. 3 cod pr. penală cât si prevederile art. 5 pct. 1 lit. a și c din CEDO.

Ca urmare, in lipsa unor cauze de nulitate a încheierii recurate, curtea în baza art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b cod pr. penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul.

Conform art. 192 alin. 2 cod procedură penală, va obliga recurentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 189 cod pr. penală, onorariul de 100 lei pentru avocat se va plăti din fondurile

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct.1 lit."b" cod procedură penală,

Respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul inculpat - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 18 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.

Conform art.192 alin.2 cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 189 cod procedură penală, onorariul de 100 lei pentru avocat se va plăti din fondurile

Conform art. 309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - -

-

GREFIER,

Jud. apel: G/

Red.. Jud. -

Tehnodact. Gref.

2 ex./23.12.2009

Președinte:Maria Uzună
Judecători:Maria Uzună, Dan Iulian Năstase, Viorica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 762/2009. Curtea de Apel Constanta