Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 781/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI - SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 781
Ședința publică din data de 04.11.2009
PREȘEDINTE: Georgescu Cristina
JUDECĂTORI: Georgescu Cristina, Dan Andrei Enescu Gabriela
: -
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18 ianuarie 1969, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 2 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care în baza art. 300/1 al.1 și 3 C.P.P. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de deținere și asistat din oficiu de avocat, din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu recurentul inculpat, aflat în stare de arest preventiv.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea, față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat, susține că acesta a înțeles să formuleze recurs împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, pentru următoarele considerente:
Deși, instanța de fond reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f C.P.P. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe din care rezultă că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta, respectiv inculpatul, beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitivă.
Mai mult, inculpatul susține că este nevinovat, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură nerestrictivă de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii dată de Tribunalul Dâmbovița ca legală și temeinică, întrucât instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză subzistă temeiurile inițiale pentru care s-a luat împotriva inculpatului măsura arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 143 și 148 lit. f
C.P.P.Susține că, pericolul pentru ordinea publică rezultă din gravitatea și împrejurările săvârșirii faptei, precum și din reacția negativă a opiniei publice în situația în care inculpatul ar fi judecat în stare de libertate.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat.
CURTEA:
supra recursului penal de față constată:
Prin încheierea de încheierii de ședință din data de 2 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 300/1 al.1 și 3 C.P.P. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului (fiul lui și, născut la data de 18 ianuarie 1969), domiciliat în comuna, sat, județul D, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.3001Cod procedură penală "după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive" iar potrivit aliniatului 3 al aceluiași articol, "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă".
S-a mai reținut că prin încheierea dată la 6.10.2009 de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și a fost luată în conformitate cu prevederile art.136 Cod procedură penală raportat la art.1491Cod procedură penală, măsura arestării preventive față de inculpatul pe o durată de 29 de zile începând cu data de 6.10.2009 până la data de 03.11.2009, considerându-se că sunt îndeplinite cerințele articolului 143 cod pr.penală, în sensul că subzistă cazul prevăzut de art. 148 lit. f cod pr.penală respectiv că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, generând un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, cu atât mai mult cu cât inculpatul are antecedente penale fiind anterior condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de violență.
S-a mai constatat că există indicii temeinice în sensul disp. art. 68 cod pr.penală, anume că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, anume viol și incest prevăzute și pedepsite de disp. art. 197 alin. 1 și 2 lit.1, alin. 3 și 203 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 37 lit. și 41 alin. 2 cod penal, chiar în condițiile nerecunoașterii faptei de către acesta.
S-a mai precizat că prin dispunerea unei astfel de măsuri nu i se încalcă inculpatului prezumția de nevinovăție și nici drepturile garantate de art. 5 și 6 din CEDO, instanța europeană statuînd că prevederile referitoare la menținerea măsurii preventive într-o societate democratică trebuie să respecte valorile unei societăți democratice, în special preeminența dreptului, cu condiția ca restrîngerea libertății de mișcare să fie impusă cu respectarea necesității măsurii și a proporționalității și cu scopul pentru care aceasta a fost aplicată.
A reținut instanța de fond că la data de 29.10.2009 prin rechizitoriul întocmit în dosarul nr. 380/P/2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor sub aspectul cărora s-a început urmărirea penală, termenul de fond fiind stabilit la data de 07.12.2009, stabilindu-se termen intermediar în vederea verificării din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive și că față de probatoriul administrat în cauză până în prezent, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului se mențin și sunt respectate disp. art. 5 paragraful 1 lit. c din CEDO.
La aprecierea pericolului public prezentat de inculpat s-au avut în vedere modalitatea și împrejurările în care s-a reținut prin rechizitoriu că inculpatul ar fi săvârșit faptele dar și împrejurarea că cele două infracțiuni prezintă un grad de pericol social ridicat.
S-a mai menționat faptul că în cazul infracțiunii de incest, obiectul juridic al acestei infracțiuni îl constituie relațiile sociale privind desfășurarea vieții sexuale cu respectarea normelor de morală, apărarea fondului biologic al speciei umane, fiind demonstrat științific faptul că relațiile sexuale între persoanele între care există legături de consangvitate duc la degenerescența urmașilor, asemenea fapte trezind indignarea cetățenilor.
S-a mai reținut că existența pericolului public rezultă și din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, dată fiind natura faptelor de care este incriminat, anume abuzarea sexuală a propriei sale fiice pe de o parte, iar pe de altă parte și din faptul că lăsarea în libertate a inculpatului poate reprezenta un pericol concret atât pentru fiica acestuia dar și pentru celelalte persoane implicate în cauză, martorii ascultați confirmând că inculpatul avea manifestări deosebit de violente față de membrii familiei, și că toate acestea impun continuarea judecății inculpatului în stare de arest.
În final s-a concluzionat că prin menținerea unei astfel de măsuri nu i se încalcă inculpatului prezumția de nevinovăție stipulată de art. 52cod pr.penală, Constituție, art. 6 cod pr.penală dar nici art. 6 din CEDO iar temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
S-a susținut că în prezent nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu au intervenit nici temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri, deși, instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f C.P.P. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe din care ar rezulta că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
S-a susținut că inculpatul trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare, mai ales că este nevinovat.
În acest context, a apreciat recurentul că nu poate influența buna desfășurare a procesului penal, astfel încât menținerea arestării sale preventive nu se impune, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării sale preventive, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
Curtea examinând încheierea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de reformare invocate precum și din oficiu, în limitele art. 3859alin. 3 Cod proc. penală, constată că recursul este nefondat după cum se va arăta în continuare:
Prima instanță a realizat o corectă aplicare în cauză a disp. art.300/1 alin.1 și 3 pr.penală, potrivit cărora după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive" iar potrivit aliniatului 3 al aceluiași articol, "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă".
În acest context, este adevărat că această măsură preventivă poate fi revocată și după caz, înlocuită cu alta restrictivă de libertate mai ușoară, numai atunci când se constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice continuarea privării de libertate, pentru asigurarea normalei desfășurări a procesului penal.
În cauză se observă că, recurentul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și incest prev. și ped. de art.197 alin.1, 2 lit.b/1, alin.3 și art-203 alin.1 penal cu aplicarea art.37 lit.b și art.41 alin.2 penal.
S-a reținut că în perioada octombrie 2007 - septembrie 2009, prin constrângere a întreținut raporturi sexua.le cu fiica sa, în vârstă de 13 ani la momentul începerii acestor relații.
Măsura arestării preventive a fost dispusă împotriva recurentului prin încheierea de ședință nr. 28/06 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dâmbovița, constatându-se că se află în situațiile prev. de art. 136, art. 1491comb. cu art. 148 alin.1 lit. f Cod proc. Penală.
Astfel, cerința prevăzută de art.143 pr.penală privind existența probelor și indiciilor temeinice, verosimile ce atestă participația inculpatului la săvârșirea faptei, este în continuare satisfăcută, câtă vreme pe parcursul urmăririi penale au fost administrate suficiente mijloace de probă din coroborarea cărora rezultă, cel puțin până la acest moment, comiterea de către recurent a faptelor ce formează obiectul judecății.
Este adevărat că, pe întreg parcursul procesului penal, până la pronunțarea unei hotărâri definitive își produc efectele pe deplin dispozițiile ce reglementează incidența prezumției de nevinovăție, însă, atâta vreme cât pe parcursul urmăririi penale au fost administrate probe și sunt suficiente indicii temeinice din care rezultă bănuiala legitimă și verosimilă de participare a recurentului la săvârșirea faptei, privarea sa de libertate nu constituie o înfrângere a principiului prezumției de nevinovăție, ci o expresie a aplicării art.5 paragraful 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, potrivit căruia privarea de libertate este admisibilă "dacă cel în cauză a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
Așa fiind, Curtea constată că, așa cum a reținut și prima instanță, există probe și indicii temeinice care confirmă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele ce i se impută, fiind astfel îndeplinită cerința prev. de art.143 pr.penală.
De asemenea, Curtea apreciază că măsura aleasă de prima instanță este cea adecvată și că este justificată concluzia la care a ajuns judecătorul fondului că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică în general, pentru comunitatea din care acesta face parte, dată fiind natura faptelor de care acesta este învinuit, constând în abuzarea sexuală a propriei sale fiice.
Lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment poate reprezenta un pericol concret atât pentru fiica sa, dar și pentru celelalte persoane implicate în cauză, martorii, și, din ale căror declarații rezultă că inculpatul avea manifestări deosebit de violente față de membrii familiei.
Față de considerentele expuse și constatând că în cauză prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar motivele invocate de recurent nu reprezintă suficiente temeiuri pentru a se putea aprecia că privarea sa de libertate nu mai este necesară, Curtea va respinge recursul ca nefundat, conform art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp. art.192 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18 ianuarie 1969, în prezent aflat în penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 02.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariul apărătorului din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Georgescu Cristina, Dan Andrei Enescu Gabriela
- - - - - -
Grefier,
Cr.-
4 ex./5.11.2009
f-
Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/20906
Președinte:Georgescu CristinaJudecători:Georgescu Cristina, Dan Andrei Enescu Gabriela
