Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 785/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 785/R/2008
Ședința publică din 30 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Morar JUDECĂTOR 2: Delia Purice Vasile
JUDECĂTORI: - -
: -
GREFIER:
Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR:.
S-au luat spre examinare recursul declarat de inculpatul R, împotriva încheierii penale fără număr din 12 decembrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev.de art.254 alin.1,2 penal, rap.la art.41 alin.2 penal coroborat cu art.6 din Legea 78/2000.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul R aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, av., din cadrul Baroului A, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul învederează instanței că-și menține recursul declarat.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului susține recursul declarat solicitând admiterea lui, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza să se dispună în principal, revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului iar în subsidiar, în măsura în care instanța apreciază că se impune luarea unei măsuri restrictive, să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Consideră că arestarea inculpatului nu este legală iar încheierea recurată este nelegală pentru următoarele considerente: inexistența temeiurilor arestării; lipsa motivării hotărârii și neluarea în considerare a unei alte măsuri restrictrive. Astfel, arată că prin decizia pronunțată la data de 2 decembrie 2008, Curtea de Apel Cluja admis recursul inculpatului și a trimis cauza spre rejudecare, instanța de fond trebuind să se conformeze hotărârii instanței de recurs, argumentele invocate fiind greșita motivare de către prima instanță a subzistenței temeiurilor prev.de art.148 lit.f pr.pen. considerarea depășirii termenului rezonabil și neluarea în considerare a unei alte măsuri restrictrive. Apreciază că hotărârea recurată are același caracter ca și hotărârea care a fost desființată anterior, motivarea instanței de fond nu aduce ceva concret și nu depășește motivarea stereotipă, Tribunalul Maramureș făcând o trimitere generică raportându-se la situația inculpatului.
În ceea ce privește prima critică, aceea a lipsei subzistenței temeiurilor arată că la data de 4 septembrie 2007 s-a dispus arestarea inculpatului apoi această măsură a fost prelungită ulterior în baza unui singur temei și anume pericolul pentru ordinea publică. Aplicarea acestui temei de arestare impune îndeplinirea cumulativă a unor condiții și anume lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică; pericolul este concret; ordinea publică este individualizată în mod concret; pericolul este dovedit prin probe. Apreciază că la ora actuală pericolul pentru ordinea publică nu mai e actual, verificarea subzistenței acestui temei nu poate fi făcută în mod abstract ci instanța trebuie să motiveze în mod concret, cu trimitere la circumstanțele cauzei, subzistența temeiului. În mod repetat CEDO a dispus că natura și gravitatea infracțiunii nu poate fi considerată temei suficient pentru menținerea măsurii arestării preventive și că nu poate fi motivată prin considerente abstracte, invocând în acest sens decizia Matskus contra Rusiei. În diferite cazuri CEDO a condamnat state pentru că au refuzat în mod expres să ia în considerare argumentele reclamantului în ceea ce privește deținerea unui loc permanent de rezidență, referințe pozitive de la locul de muncă, existența legăturilor familiale și lipsa antecedentelor penale. Din jurisprudența CEDO rezultă că acest criteriu de menținerea măsurii arestării preventive, natura și gravitatea infracțiunii, nu este pertinent și suficient pentru a menține măsura, pericolul pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu gravitatea infracțiunii. Un alt aspect important subliniat de CEDO în analiza criteriului gravității infracțiunii și a concordanței sale cu art.5 paragraful 3 este cel privind luarea în considerare a circumstanțelor personale ale inculpatului.
Un al doilea aspect criticat este acela al neluării în considerare a unei alte măsuri restrictrive, arătând că măsura arestării preventive este una de excepție și este ultima măsură care se dispune. În mod constant CEDO a dispus că arestarea preventivă reprezintă o măsură excepțională care trebuie dispusă doar atunci când celelalte măsuri restrictive de libertate nu sunt suficiente. Și în prezenta cauzîă invocă suficiența unor măsuri restrictive de drepturi cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, desfășurarea normală a procesului penal putând fi asigurată și cu inculpatul în stare de libertate.
Cea de-a treia critică a încheierii recurate este aceea a nemotivării hotărârii. Apreciază că hotărârea recurată are același caracter ca și hotărârea care a fost desființată anterior, motivarea instanței de fond nu aduce ceva cconcret și nu depășește motivarea stereotipă, Tribunalul Maramureș făcând o trimitere generică raportându-se la situația inculpatului.
Pentru toate acestea solicită admiterea recursului așa cum l-a susținut.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș. Astfel, s-a susținut că incidența temeiului de arestare, cel prev.de art.148 lit.f pr.pen. nu se regăsește în prezenta cauză, ori, probele dosarului confirmă presupunerea rezonabilă în privința săvârșirii infracțiunii de către inculpat. Consideră că instanța de fond a făcut o analiză justă a temeiurilor care au impus arestarea preventivă a inculpatului făcând referite la circumstanțele reale ale cauzei, circumstanțele personale ale inculpatului și natura infracțiunii. De asemenea, s-a susținut că hotărârea recurată nu este motivată însă, instanța a făcut referire la circusmtanțele reale și personale ale inculpatului. Din punctul de vedere al parchetului, instanța a avut în vedere toate aspectele ce caracterizează fapta inculpatului. În ceea ce privește critica referitoare la faptul că nu s-a luat în considerare alte măsuri subsidiare, apreciază că atâta timp cât instanța a apreciat că se impune luarea măsurii arestării preventive, orice altă referire la măsuri subsidiare ar fi superfluă. Apreciază că hotărârea recurată este temeinică și legală motiv pentru care solicită respingerea recursului și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Inculpatul R, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și cercetarea lui în stare de libertate. Face apel la clemența instanței să i se acorde șansa de a fi cercetat în libertate întrucât cercetarea judecătorească s-a finalizat iar în perioada arestării familia lui a avut mult de suferit.
În instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av., care solicită acordarea onorariului parțial pentru studiu de dosar și prezența la termenul de judecată, depunând în acest sens referatul pentru plata onorariilor din fondul Ministerului Justiției.
CURTEA
Deliberând reține că prin încheierea penală nr. 12 decembrie 2008 Tribunalului Maramureș în baza art. 160 Cod penal a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului R.
În considerentelel încheierii tribunalul a reținut că:
Prin rechizitoriul întocmit de - Serviciul teritorial Cluj la 14 septembrie 2007 în dosarul nr. 67/P/2007, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin.1,2 pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În cursul urmăririi penale, prin încheierea penală nr. 76/R/4.09.2007 a Curții de Apel Clujs -a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 29 de zile cu începere de la 4.09.2007 până la data de 2.10.2007 și s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 2 din 4.09.2007.
La luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, instanța avut în vedere dispozițiile art. 148 lit. f Cod de procedură penală referitoare la presupunerea că a comis o infracțiune pentru care legea prevede închisoarea mai M de 4 ani și că există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Prin încheierea penală din 18 noiembrie 2008, instanța a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul R, iar în baza art. 3002raportat la art. 160 Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și în consecință a menținut această măsură.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, iar prin Decizia penală nr. 709/R din 2 decembrie 2008 Curtea de Apel Cluja admis recursul, a casat încheierea atacată și a trimis cauza spre rejudecare.
În rejudecare, având în vedere îndrumarului instanței de recurs, procedând din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a acestui inculpat, în temeiul art. 3002și 160 pr.pen. tribunalul a reținut următoarele:
S-a invocat de către apărătorul inculpatului că, arestarea preventivă nu este legală întrucât nu există temeiuri suficiente și pertinente și că menținerea arestării preventive ar încălca art. 5 alin. 3 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului. De asemenea, s-a mai invocat că nu este dovedit caracterul insuficient al altor măsuri restrictive de libertate, fiind încălcat art. 5 alin. 3 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, iar menținerea arestării preventive ar anticipa o hotărâre de condamnare și o pedeapsă privativă de libertate, fiind încălcat art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului.
Pe întreg parcursul cercetării judecătorești, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menținut măsura privativă de libertate dispusă față de acesta.
Instanța a apreciat că și în prezent sunt incidente prevederile art. 148 lit. f Cod procedură penală, iar în acest moment procesual este necesară privarea în continuare de libertate a inculpatului.
S- apreciat că cerințele prev. de art. 143 Cod de procedură penală sunt îndeplinite, fiind întrunite și condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod de procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost arestat preventiv și apoi trimis în judecată este închisoare mai M de 4 ani, iar în raport de natura, gravitatea presupusei fapte și modalitatea în care se prezumă a fi fost comisă, se poate considera că acesta prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică chiar dacă odată cu trecerea timpului acesta s-a mai diminuat, însă nu într-o atare măsură încât să se justifice punerea sa în libertate.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, instanța constatat că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul R, continuă să subziste și în acest moment, iar potrivit dispozițiilor art. 160 Cod procedură penală, măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptei imputate inculpatului.
Referitor la situația inculpatului R, se consideră că își găsesc aplicarea dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală raportat la faptul că, acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai M de 4 ani și date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei în actul de sesizare, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, conduc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru că instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni de anumită gravitate, tribunalul apreciază în raport de datele concrete ale speței în care nu se poate face abstracție în prezent de natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul, că în acest moment interesul general prevalează interesului inculpatului de a fi pus în libertate.
În raport de aceste aspecte, instanța a apreciat că durata măsurii arestării preventive nu a încetat să aibă un caracter rezonabil și că măsura privării de libertate, în acest moment procesual este conformă cu scopul urmărit de art. 5 din Convenție.
Având în vedere considerentele expuse, tribunalul considerat că este justificată menținerea stării de detenție și în consecință a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termenul legal inculpatul R solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, și în urma rejudecării să se dispună revocarea măsurii arestării preventive cu consecințele punerii imediate a inculpatului în stare de libertate iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara cu impunerea unor obligații conform art. 145 alin 11și alin 21Cod procedură penală.
În motivarea recursului se arată în esență că încheierea atacată este nelegală deoarece temeiul arestării nu mai subistă, încheierea nu este motivată și nu s-a luat în considerare luarea unei alte măsuri restrictive de libertate.
Astfel la ora actuală pericolul pentru ordinea publică nu mai e actual, verificarea subzistenței acestui temei nu poate fi făcută în mod abstract ci instanța trebuia să motiveze în mod concret,cu trimitere la circumstanțele cauzei, subzistența temeiului. și lipsa antecedentelor penale. Din jurisprudența CEDO rezultă că acest criteriu de menținerea măsurii arestării preventive, natura și gravitatea infracțiunii, nu este pertinent și suficient pentru a menține măsura, pericolul pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu gravitatea infracțiunii.
De asemenea măsura arestării preventive este una de excepție și este ultima măsură care se dispune. În mod constant CEDO a dispus că arestarea preventivă reprezintă o măsură excepțională care trebuie dispusă doar atunci când celelalte măsuri restrictive de libertate nu sunt suficiente.
Cea de-a treia critică a încheierii recurate este aceea a nemotivării hotărârii, astfel motivarea instanței de fond nu aduce ceva concret și nu depășește motivarea stereotipă.
Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul declarat în cauză este fondat.
Din dosarul de fond aflat pe rolul Tribunalului rezultă că inculpatul R a fost trimis în judecată deoarece în calitatea sa de director comercial al Companiei Naționale a Prețioase și SA B-M în perioada octombrie 2006-august 2007 pretins de la denunțătorul suma de 27.000 euro, din care a primit 12.500 euro în scopul de a înlesni acestuia câștigarea unei licitații organizate de companie și derularea unui contract, încheiat în urma licitației.
De asemenea a mai rezultă că în luna octombrie 2006 ca reprezentanta al SC SRL A I, denunțătorul a câștigat o licitație organizată de companie, când inculpatul i-a pretins plata sumei de 20.000 euro și a condiționat încheierea ulterioară a unui contract în condițiile în care societatea câștigătoare nu prezentase toate actele necesare pentru licitație. a achitat suma totală de 10.500 euro în trei tranșe și contractul a fost reziliat înainte de finalizarea activității contractuale.
După înregistrarea denunțului, s-a mai întâlnit cu inculpatul care a afirmat că în luna august 2007 se va desfășura o altă licitație la sediul companiei și care l-a sfătuit să participe din nou, oferindu-i consiliere cu privire la actele cele va prezenta și care se presupune că a condiționat câștigarea licitației la plata unei sume de 7.000 euro.
S-a reținut în actul de sesizare că la data de 23 august 2007,inculpatul Raf ost prins în flagrant când a primit suma de 2.000 euro, care se presupune că reprezintă avans din cei 7.000 euro care se presupune că au fost pretinși pentru câștigarea licitației.
Prin ordonanța nr. 67/P/2007 din 23 august 2007 Direcției Naționale Anticorupție- Serviciul Teritorial Cluj inculpatul Raf ost reținut preventiv pentru 24 de ore cu începere de la 23 august 2007 ora 22.50până la data de 24 august 2007 ora 16.40.
Prin încheierea penală nr. 76/R/4 septembrie 2007 Curții de Apel Clujs -a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 29 de zile cu începere de la 4 septembrie 2007 până la data de 2 octombrie 2007 și s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 2 din 4 septembrie 2007.
La data arestării inculpatului R instanța de judecată a avut în vedere dispozițiile art. 148 lit f Cod procedură penală referitor la presupunerea că acesta a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 ani și că există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Ulterior s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menținut succesiv măsura dispusă față de acesta.
Potrivit art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană arestată în condițiile prev.la alineatul 1 din aceeași convenție, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.
Incidența art.5 din CEDO garantează că o persoană nu va fi arestată preventiv pe o perioadă de timp nedeterminată și că totodată acesteia îi va fi respectată prezumția de nevinovăție și dreptul la libertate și chiar dacă există suspiciuni că aceasta a comis o infracțiune gravă care poate justifica privarea de libertate, nu trebuie să se facă abstracție de celelalte principii și drepturi fundamentale ce guvernează derularea procesului penal.
Detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, independent de faptul că ea se va deduce sau nu din pedeapsă (CEDO - Wemhoff c/a Germaniei), iar pe de altă parte însă, chiar dacă durata instrucției penale nu depășește limite considerate rezonabile, cea a detenției o poate face (CEDO - Stogmuller c/a Austriei) și nici continuarea detenției nu poate să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate (CEDO - Letellier c/a Franței) și în toate situațiile trebuie să se întindă pe un termen rezonabil.
În speță, cercetarea judecătorească a fost aproape finalizată în fața instanței de fond, însă faza administrării probelor mai include și audierea martorului, ca fiind o probă utilă, pertinentă și concludentă în vederea soluționării cauzei, însă acesta se află plecat în străinătate conform actelor de la dosar, cauza fiind amânată din acest motiv încă din vara anului 2008.
Termenul rezonabil trebuie apreciat în raport cu motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă și anume complexitatea cauzei, iar durata detenției în raport de infracțiunile comise, conduita inculpatului, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite, conduita organelor judiciare, dar mai ales durata detenției din momentul arestării - în speță 04.09.2007 și până în prezent, deci o durată de 1 an 3 luni și 26 zile.
În contextul celor expuse mai sus și în raport și de împrejurările că pe lângă gravitatea faptei, motivul invocat pentru luarea măsurii arestării preventive și ulterior a menținerii acestei măsuri a fost acela al protejării ordinii publice, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie apreciat după intervalul de timp scurs de la momentul arestării inculpatului.
CEDO a apreciat (cazul Tomasi c/a Frantei) că se poate considera că o tulburare a ordinii publice există la început, dar trebuie să se fi risipit un anumit timp și totodată (cazul Letellier c/a Frantei) prin gravitatea deosebită și prin reacția publică la săvârșirea unor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin pentru o perioadă de timp însă totuși un asemenea element nu ar putea fi apreciat ca pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea deținutului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Raportat la aceste considerente, Curtea va constata că intervalul de timp de 1 an 3 luni și 26 de zile scurs de la data arestării preventive a inculpatului R și până în prezent a diminuat pericolul social reglementat de art.148 lit.f pr.pen. temei care a fundamentat meținerea arestării a inculpatului și csre nu mai subzistă, astfel că și rezonanța socială negativă - ca urmare a săvârșirii în flagrant a infracțiunii de luare de mită - produsă în comunitate în momentul procesual actual este redusă, fiind oportună cercetarea în stare de libertate în vederea finalizării probațiunii - ce include deja audierea martorului în vederea aflării adevărului - și care necesită un interval de timp mai îndelungat, având în vedere că acesta este plecat în străinătate context în care se impune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pentru a se evita ca arestarea preventivă a acestuia să constituie o anticipare a unei pedepse privative de libertate stabilită printr-o hotărâre definitivă.
Ca atare, Curtea în baza art.38515pct.2 lit.d pr.pen. va admite recursul declarat de inculpatul R, fiul lui G și, născut la 15 ianuarie 1975, domiciliat în B-M-/13, nr. jud. M deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr. din 12 decembrie 2008, dată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o casează în întregime și:
Rejudecând cauza, în baza art. 3001Cod proc.penală, raportat la art. 139 alin. 1 și 2 Cod proc.penală va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului R cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 1451Cod proc.penală.
În baza art. 1451al.2 Cod proc.penală, raportat la art. 145 al.11si art. 145 al.12Cod proc.penală, pe durata masurii obligării de a nu părăsi țara, va impune inculpatului R să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliția mun. B-M conform programului de supraveghere întocmit de către organul de poliție menționat, sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
e) să nu se apropie de martorul din prezenta cauză și să nu comunice cu acesta direct sau indirect.
Curtea va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului R, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 145 alin. 33.proc.pen. va atrage atenția inculpatului R, că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor de mai sus, măsura obligării de a nu părăsi țara va fi inlocuită cu măsura arestării preventive.
În baza art. 189.pro.pen. va stabili în favoarea Baroului de Avocați C suma de 75 lei onorariu pentru apărător din oficiu, care se va avansa din.
În baza art. 193 alin. 3.proc.pen cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.2 lit.d pr.pen. admite recursul declarat de inculpatul R, fiul lui G și, născut la 15 ianuarie 1975, domiciliat în B-M-/13, nr. jud. M deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr. din 12 decembrie 2008, dată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o casează în întregime și:
Rejudecând cauza, în baza art. 3001Cod proc.penală, raportat la art. 139 alin. 1 și 2 Cod proc.penală dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului R cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 1451Cod proc.penală.
În baza art. 1451al.2 Cod proc.penală, raportat la art. 145 al.11si art. 145 al.12Cod proc.penală, pe durata masurii obligării de a nu părăsi țara, impune inculpatului R să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliția mun. B-M conform programului de supraveghere întocmit de către organul de poliție menționat, sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
e) să nu se apropie de martorul din prezenta cauză și să nu comunice cu acesta direct sau indirect.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului R, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 145 alin. 33.proc.pen. atrage atenția inculpatului R, că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor de mai sus, măsura obligării de a nu părăsi țara va fi inlocuită cu măsura arestării preventive.
În baza art. 189.pro.pen. stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 75 lei onorariu pentru apărător din oficiu, care se va avansa din.
În baza art. 193 alin. 3.proc.pen cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
3 ex.
Președinte:Ioana Cristina MorarJudecători:Ioana Cristina Morar, Delia Purice Vasile
