Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 786/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 786/R/2008
Ședința publică din 30 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Delia Purice Ioana Cristina
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:.
S-au luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale din 18 decembrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.e,g penal cu aplicarea art.41 alin.2 penal; violare de domiciliu, prev.de art.192 alin.2 penal cu aplicarea art.41 alin.2 penal și furt, prev.de art.208 alin.1 penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul învederează instanței că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu și depune la dosar un memoriu care să fie avut în vedere la soluționarea cauzei.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza să se dispună cercetarea inculpatului în stare de libertate. Astfel, apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, parțial nu mai subzistă. De asemenea, art.143 pr.pen. sunt valabile însă, apreciază că raportat la faptul că a început urmărirea penală pentru toate faptele fără ca inculpatul să mai comită vreo faptă, lit.a a art.148 pr.pen. nu a fost un temei al arestării. Raportat la etapa procesuală în care ne aflăm și împrejurarea că inculpatul este arestat de peste 5 luni de zile, consideră că termenul rezonabil a trecut iar inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate. Cu onorar din.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii pronunțate de Tribunalul Maramureș. În mod corect instanța de apel a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive. În raport de probațiunea administrată la instanța de fond, apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru menținerea măsurii arestării preventive cât pentru buna desfășurare a procesului penal cu mențiunea de a se reține că inculpatul a mai suferit în minorat șapte condamnări pentru fapte similare.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și cercetarea lui în stare de libertate arătând că regretă fapta comisă.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
În baza lucrărilor dosarului, Curtea constată că:
Prin sentința penală nr. 2662 din 3 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr-, s-a dispus condamnarea inculpatului,(fiul lui - și, născut la 03.11.1986 în B Sprie, jud. M, CNP -, domiciliat în B Sprie,-, jud. M, aflat în prezent în Penitenciarul Baia Mare ) la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1 pen. art. 209 alin. 1 lit. e, g pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 pen. violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. 2 pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 pen. și furt prev. și ped. de art. 208 alin. 1 pen.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea penală nr. 1819 din 19 august 2008 a Judecătoriei Baia Mare, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 16/U/19.08.2008 al acestei instanțe.
Raportat la împrejurarea că inculpatul a fost judecat în stare de arest preventiv, Judecătoria Baia Marea menținut starea de arest a acestuia și a dedus durata retinerii și a arestării preventive din 18 august 2008 la zi.
Împotriva sentinței de condamnare a declarat apel inculpatul, cauza fiind înregistrată la tribunal sub dosar nr-, fixându-se primul termen de judecată în apel pentru data de 15.01.2009.
După înregistrarea dosarului la instanța de apel, procedând la verificarea din oficiu, în temeiul art. 160/b rap. la art. 300/2 pr.penaIă, a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, tribunalul a constatat că această măsură a fost luată respectându-se dispozițiile legale și toate garanțiile procesuale.
De asemenea, s-a stabilit că în prezent subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, respectiv art. 148 lit. d și f pr.penaIă astfel că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului. Astfel, fapta pentru care a fost condamnat în prezenta cauză este pedepsită cu închisoarea mai M de 4 ani și se poate aprecia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din modalitatea de săvârșire a infracțiunilor.
Pentru considerentele arătate mai sus, tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul solicitând casarea acesteia și dispunerea judecării lui în stare de libertate.
În susținerea recursului, inculpatul a arătat în esență că arestarea sa nu se justifică prin existența unor probe sau indicii temeinice din care ar rezulta și conform art.681cod proc.pen. presupunerea rezonabilă că a săvârșit faptele imputate prin rechizitoriu și nici nu s-au produs probe certe în sensul că lăsarea sa în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
Curtea examinând recursul declarat, ajunge la constatarea că acesta este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul recurent a fost arestat la data de 19 august 2008 prin încheierea nr. 1819 a Judecătoriei Baia Mare.
Încheierea de arestare a fost atacată cu recurs, fiind menținută de instanța de control judiciar.
Cu această ocazie s-a analizat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpatului, constatându-se de către instanță că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art. 136 raportat la art. 143 cod proc.pen. și că în privința inculpatului sunt incidente cazurile de arestare prev.de art.148 lit. d și f Cod proc.pen.
Instanța de fond după înregistrarea dosarului a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Potrivit rechizitoriului, inculpatului recurent i se impută că ar fi săvârșit infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 lit. e și g pen. cu aplicarea art. 41, art. 42 pen. violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 pen. cu art. 41, art. 42 pen. și furt, prev. de art. 208 alin. 1 pen. constând prin aceea că în perioada iulie - august 2008 pe timp de noapte și din locuri publice a sustras de pe raza localității și a mun. BMm ai multe bunuri, în baza unei unice rezoluții infracționale.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, în rechizitor se face trimitere la mai multe probe directe și indirecte de vinovăție, între care declarațiile martorilor G,.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și din activitatea desfășurată de el în perioada infracțională.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare, pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Măsura arestării preventive în cazul infracțiunii de furt calificat se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Este necontestat că în speță este incident în privința recurentului cazul de arestare prev.de art. 148 lit. d și f cod proc.pen.
Pe de altă parte, pedepsele prevăzute de lege pentru faptele comise sunt mai mari de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestuia în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunii și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat.
Totodată, potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune", măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Împrejurarea că inculpatul susține că este nevinovat de comiterea infracțiunilor pentru care este cercetat reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin luarea măsurii arestării preventive, nu s-a înlăturat această prezumție, ci doar s-au verificat condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul d e procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
Analizând încheierea atacată din perspectiva art.5 din CEDO, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, curtea apreciază că sunt respectate și aceste dispoziții, în sensul că inculpatul recurent a fost inițial arestat în vederea aducerii în fața instanței competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 proc.pen. iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit.d și f proc.pen.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, conform art.148 lit. d și f proc.pen. este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Față de natura și gravitatea concretă a faptelor presupuse a fi comise de inculpat, precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunii, de împrejurarea că s-a pronunțat deja o soluție de condamnare în primă instanță, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpatului în stare de arest, iar pentru motivele ce preced, va respinge ca nefondat ( cauza Tommasi versus Franța, cauza Wemhoff contra Germaniei) recursul acestuia, în baza art.38515pct.1 lit.b cod proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen. recurentul va plăti statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, deținut in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din 18 decembrie 2008 a Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 30 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
red. /
2ex/05.01.2009
jud. fond
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer, Delia Purice Ioana Cristina
