Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 785/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 785
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 17 decembrie 2009
COMPLET FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Crîșmaru Gabriel JUDECĂTOR 2: Ioana Vorniceasa
JUDECĂTORI: Crîșmaru Gabriel, Ioana Vorniceasa, Carmen Căliman președinte secție
- - - vicepreședinte instanță
GREFIER: -A
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ - B
reprezentat prin procuror
La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de inculpații, și, împotriva încheierii 10.12.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosar nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat recurenții-inculpați - în stare de arest, inculpatul, asistat de avocat - apărător ales, inculpatul asistat de avocat - apărător ales, inculpatul asistat de avocat - apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorii recurenților - inculpați, pe rând, arată că au luat legătura cu aceștia și să nu mai sunt alte cereri de formulat.
Reprezentantul Parchetului, a arătat că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acestea cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Susține că lecturând încheierea Tribunalului Bacău, se constată că în aceasta s-a făcut o examinare pur abstractă a necesității menținerii stării de arest a inculpatului. Deciziile O. și jurisprudența în materie, a stabilit că această menținere trebuie raportată la toate elementele pe care le are instanța la îndemână și la toate actele și probele efectuate. Instanța trebuia să analizeze dacă temeiurile avute în vedere inițial la arestare, mai subzistă și dacă au apărut alte temeiuri noi pe parcursul soluționării cauzei.
Cu privire la existența pericolului concret în continuare, dacă se analizează întregul ansamblul probator, nu este suficient să se constate dacă el există, ci trebuie analizată situația în care acesta afectează ordinea publică.
Niciunul din martorii audiați nu se referă la inculpatul ci fac referire la alte persoane pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, ori la ceilalți inculpați.
Inculpatul a recunoscut și regretat fapta și nu mai poate fi suspectat de faptul că ar putea influența martorii pentru aflarea adevărului. Referitor la suspiciunea de sustragere de la executarea pedepsei, arată că aceasta nu trebuie prezumată doar la limitele de pedeapsă ci pe elemente efectuate la urmărirea penală.
În ceea ce privește ordinea publică, susține că la fond, a arătat că gravitatea și rezonanța faptei nu mai constituie o condiție suficientă pentru menținerea stării de arest, ci trebuie să se regăsească și în fața unor elemente concrete. Această rezonanță, are un impact mediatic imediat, pe măsură ce timpul trece fenomenul scade ca intensitate și nu mai poate fi reținut.
Pentru a se menține starea de arest, trebuie să existe un just echilibru cu scopul acestuia și apreciază că înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea este suficientă pentru desfășurarea procesului în continuare. Starea de arest are caracter provizoriu, la finalul procesului, dacă se constată și se stabilește vinovăția inculpatului, instanța putând dispune în consecință.
Inculpatul este o persoană cu studii superioare, are familie, un copil în întreținere, suficiente posibilități de analizare în concret a situației și apreciază că nu constituie un pericol pentru ordinea publică, iar aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ar fi o măsură pertinentă și echilibrată.
Avocat pentru recurentul, susține că a recurat încheierea Tribunalului Bacău pentru motive de netemenicie, întrucât instanța nu a ținut cont de toate argumentele când a dispus menținerea stării de arest.
Susține că în cauză s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a mai multor persoane care aveau legătură cu cauza, fiind trimis în judecată pentru trafic de droguri, ori din dosar nu rezultă că el ar fi pus în vânzare/comercializa vreo substanță. Există o singură declarație în care se arată că a cumpărat iarbă, dar de la. Nu se poate vorbi că a făcut trafic de droguri, fără a analiza sau expertiza această substanță, fără a se efectua probe în acest sens.
Încheierea care a constatat că se impune menținerea măsurii arestului preventiv nu precizează dacă au intervenit temeiuri noi care să justifice arestarea în continuare. Nicăieri nu s-a făcut discuție că ar încerca aflarea adevărului, singurul temei avut în vedere a fost acel pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din declarațiile date, faptele săvârșite și atitudinea inculpatului.
Dacă inculpatul a vândut acele ierburi de la offishop, atunci se mai poate vorbi de pericol concret. Consideră că pericolul concret nu mai există, motiv pentru care înlocuirea măsurii arestării preventive este pe deplin justificată. Dacă din desfășurarea cercetărilor, va rezulta pericolul social concret, atunci instanța va putea să dispună, însă în prezent aceste temeiuri nu mai există și arestarea inculpatului nu se mai justifică.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare, admiterea cererii privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura prevăzută de art. 145 Cod procedură penală.
Avocat având cuvântul pentru recurentul, susține că încheierea Tribunalului este netemeinică pentru că situația prezumării este una greșită, instanța analizând în bloc situația inculpaților și ca atare solicită admiterea recursului.
Susține că inițial dosarul a avut o conexare, persoanele care au avut contract direct, fiind în stare de libertate. Sunt șase investigatori sub acoperire care au primit droguri, dar nu îl privesc pe inculpatul.
De la data luării măsurii arestării preventive s-a efectuat o expertiză asupra pastilelor și s-a constatat că aceasta era cafeină. Împotriva inculpatului s-a reținut că a introdus în țară droguri de mare risc, însă răspunderea penală este personală și trebuie să existe o egalitate de tratament dacă există inculpați în stare de libertate, cu aceleași circumstanțe și cu același grad de pericol social, ca și.
Această situație, nu a fost analizată de instanța de fond. Pericolul social concret,constă într-o participare minimă și inculpatul, care nu a vândut, nu a instigat pe nimeni pentru consum ( drogurile fiind pentru consum propriu), poate beneficia de același tratament ca și ceilalți inculpați.
Luarea măsurii a fost necesară la acel moment pentru elucidarea situației, însă în prezent nu se mai impune, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii, reținerea cauzei spre rejudecare și întrucât nu au intervenit elemente noi, iar pericolul social s-a disipat, solicită aplicarea art. 160bCod procedură penală, art. 139 cu 145 Cod procedură penală.
Reprezentantul Parchetului, susține că inculpații în recursurile formulate susțin că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive nu mai subzistă și că nu au intervenit elemente noi care să impună în continuare privarea de libertate. Având în vedere faptele pentru care inculpații sunt trimiși în judecată, limitele de pedeapsă și faptul că dosarul se află în curs de soluționare, apreciază că există temeiuri pentru menținerea în continuare a măsurii arestării preventive.
În consecință, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați, menținerea încheierii Tribunalului Bacău prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive. Solicită obligarea inculpaților la cheltuieli de judecată.
Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului și judecarea în stare de libertate. Precizează că a consumat acele ierburi de la cu prietenii.
Recurentul, a solicitat admiterea recursului, judecarea în stare de libertate întrucât nu reprezintă pericol public și nu are alte antecedente penale.
Recurentul - inculpat, a solicitat admiterea recursului, judecarea în stare de libertate, întrucât nu reprezintă pericol public și are un copil în întreținere.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 10.12.2009 pronunțată de Tribunalul Bacăus -a dispus în baza art.300/2 Cod procedură penală rap. la art.160/b al.3 Cod pr. penală menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, și.
S-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive precum și cea de înlocuirea a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara formulată de inculpați prin apărătorii angajați.
Pentru a pronunța această încheiere de ședință, instanța de fond a reținut:
Din ansamblul materialului probator existent la dosarul de urmărire penală s-a constatat că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea și apoi la menținerea măsurii arestării preventive față de inculpați, continuă să subziste. Sub acest aspect, instanța a reținut și că potrivit dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală, art. 139 și 160 Cod procedură penală, măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpați ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Astfel, există indicii temeinice că inculpatul în cursul anului 2009, în cadrul unei grupări organizate, în mod repetat, a procurat cu ajutorul altor persoane droguri de risc, canabis, pe care le-a vândut altor consumatori de pe raza municipiului P N și B, în scopul obținerii de beneficii financiare, iar inculpații și în cursul lunii septembrie 2009 s-au deplasat în Olanda de unde au procurat o cantitate mare de droguri de risc ( canabis ), dispunând introducerea acesteia în țară prin intermediul unui colet expediat pe numele unei persoane.
Inculpații au acționat coordonat în cadrul unei structuri determinate specializată în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc cu caracter național și transnațional, și-au luat măsuri sporite de precauție, au încercat să îngreuneze și să zădărnicească activitatea de depistare prin implicarea altor persoane care au acționat fără vinovăție.
În speță continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, acuzațiile ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale concrete reținute drept cadru al comiterii faptelor, cum ar fi consecințele grave pe care le are consumul de droguri asupra stării de sănătate a populației și în special al tinerilor cât și în raport de unele circumstanțe de ordin general, respectiv frecvența infracțiunilor de trafic de droguri și necesitatea unei prevenții generale.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni deosebit de grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acestora. În condițiile speței, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi puși în stare de libertate.
Pe de alta parte, având în vedere stadiul judecații, faptul ca nu au fost administrate probe si nu au fost audiați martorii, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, instanța a apreciat ca se impune menținerea măsurii arestării preventive, in detrimentul regulii judecării in stare de libertate.
In acest sens s-a pronunțat si (cauza Tomasi Franta), statuând ca "protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrale ale autorităților nu trebuie sa stânjeneasca eforturile instanțelor in administrarea probelor și desfășurarea procesului penal in bune condiții".
Pentru aceste motive în temeiul art. 300 ind. 2 Cod pr. penală rap. la art. 160 ind. b alin. 3 Cod pr. penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților.
S-a respins cererea de revocare a măsurii arestului preventiv precum și cea de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara formulată de inculpați prin apărători angajați
S-a constatat că inculpații au fost asistați de apărători angajați.
Împotriva încheierii de ședință mai sus menționată au declarat recurs, în termen legal, inculpații recurenți, și pentru nelegalitate invocând nulitatea hotărârii pronunțate de Tribunalul Bacău, motivele de recurs fiind detaliate în preambulul prezentei decizii penale.
Analizând încheierea de ședință recurată, din prisma motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 pct.9 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.
Așa cum s-a mai arătat si în alte decizii penale pronunțate de Curtea de APEL BACĂU, și care constituie jurisprudența constantă a acestei instanțe, luarea unei hotărâri ( inclusiv în ceea ce privește menținerea arestării preventive) presupune ca judecătorul să evalueze, prin prisma prevederilor art. 143 Cod procedură penală, existența probelor sau indiciilor temeinice cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către inculpat. Acest lucru implicăab initio(anterior cercetării împrejurării dacă în cauză există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148.proc.pen.), o analiză a materialului probator administrat în cauză.
Este însă inechitabil și nejustificat ca, în cazul în care materialul probator furnizează și date care susțin apărările inculpatului, acestea să nu fie analizate sau invocate în motivarea încheierii de ședință pronunțată cu privire la verificarea temeiniciei măsurii preventive, așa cum este cazul instanței de fond.
Așadar, ăsura arestării inculpatului poate fi luată și menținută dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 [acest articol cere existența probelor sau indiciilor concludente privind comiterea unei infracțiuni] și numai în vreunul din următoarele cazuri:
art. 148 - lit. f) Cod procedură penală, inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În condițiile în care legiuitorul a dat în sarcina judecătorului luarea acestei măsuri procesuale preventive, cea mai gravă din punct de vedere al restrângerii libertății persoanei, în cursul urmăririi penale, i-a acordat implicit acestuia deplină libertate în aprecierea probelor.
Făcând referire la jurisprudența și respectiv la încheierea de ședință recurată, inculpații consideră că instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația de a justifica concret necesitatea menținerii lor în stare de arest în temeiul art. 148 lit. f) Cod procedură penală și, în special, pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar fi constituit menținerea acestora în libertate. În sfârșit, se arată că instanța de fond a examinat împreună menținerea în detenție a celor trei inculpați fără a face o distincție în privința situației lor personale.
Art. 5 alin. 3 din oferă persoanelor arestate sau deținute pe motiv că au fost bănuite că au comis o infracțiune, garanții împotriva privării arbitrare sau nejustificate de libertate (a se vedea, între altele, HotărâreaAssenov și alții împotriva Bulgarieidin 28 octombrie 1998).
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă ( împotriva Austriei,); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (împotriva Germaniei,), să comită noi infracțiuni (împotriva Austriei,) sau să ordinea publică ( împotriva Franței, și împotriva Olandei).
Pericolul de a împiedica buna derulare a procesului penal nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (împotriva). La fel se întâmplă în cazul tulburărilor aduse ordinii publice: dacă un asemenea motiv poate fi luat în calcul potrivit art. 5 în circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, acesta nu poate fi considerat relevant și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deținutului ar tulbura cu adevărat ordinea publică ( ).
Instanța de recurs reține că, prin încheierea de ședință recurată, instanța de fond a considerat că este necesară menținerea inculpaților în detenție pe motiv că se mențin valabile condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) însă este de observat că Tribunalul Bacău nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de Cod procedură penală de a preciza, în cazul arestării întemeiată pe art. 148 lit. f) citată anterior, motivele pentru care menținerea inculpaților în libertate ar constitui un pericol concret pentru ordinea publică, elementele de luat în calcul la examinarea existenței pericolului concret pentru ordinea publică, fiind date eventual, de reacția publică declanșată datorită faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată de menținerea sau punerea în libertate a inculpaților precum și de profilul personal al acestora.
Instanța de fond s-a limitat, în principal, la reproducerea textului acestui articol 148 lit. f) Cod procedură penală în mod stereotip, precizând că aceleași motive care au determinat arestarea rămân valabile, or instanței de fond îi revinea sarcina de a motiva în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată în cazul în care inculpații ar fi liberi (a se vedea, mutatis mutandis, ).
În fine, Curtea reține că, instanța de fond a menținut starea de arest a inculpaților printr-o formulă globală care privea în același timp pe ambii recurenți, fără a răspunde argumentelor invocate separat pentru fiecare din ei și fără a se referi la situația lor deosebită, or o asemenea abordare nu este compatibilă cu garanțiile prevăzute de art. 5 alin. 3 din Convenție în măsura în care permite menținerea mai multor persoane în detenție fără o examinare separată a motivelor care justifică necesitatea prelungirii detenției (a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Rusiei,).
Pe baza considerațiilor anterioare, Curtea reține că, neprezentând fapte concrete privind riscurile apărute în cazul punerii în libertate a recurenților și neluând în calcul măsurile alternative alegând să se sprijine în principal pe gravitatea faptelor comise și să nu examineze individual situația acestora, Tribunalul Bacău nu a oferit motive relevante și suficiente pentru a justifica necesitatea menținerii în stare de arest preventiv.
Mai mult, instanța de fond avea posibilitatea să ia în considerare măsurile alternative la arestarea preventivă câtă vreme inculpații oferă garanții în privința prezentării la proces. Cu toate acestea, fără a justifica concret Tribunalul nu a examinat în nicio clipă posibilitatea de a adopta una din măsurile alternative prevăzute de dreptul intern (a e vedea cauza Patsouria,).
Pentru toate aceste considerente, constatând că instanța de fond nu a motivat încheierea de ședință pronunțată, Curtea în temeiul art. 385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală va admite recursurile declarate, va casa încheierea de ședință recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
In temeiul art. 395/15 pct.2 lit. c Cod pr. penală, admite recursurile declarate de recurenții inculpați, și, împotriva încheierii de ședință din data de 10.12.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău.
Dispune casarea încheierii de ședință atacate doar în ceea ce privește dispozițiile referitoare la măsura restrictiva de libertate pentru inculpați și trimiterea cauzei spre rejudecare sub acest aspect la aceeași instanță, Tribunalul Bacău.
Constată că inculpații recurenți au fost asistați de apărători aleși.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod pr. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Crîșmaru Gabriel, Ioana Vorniceasa, Carmen Căliman
Pt.,
aflată în cf.Lg.329/2009
semnează PREȘEDINTE COMPLET
GREFIER,
Red.înch.-
Red. -
Tehnored. - - 3 ex.
21.12.2009
Președinte:Crîșmaru GabrielJudecători:Crîșmaru Gabriel, Ioana Vorniceasa, Carmen Căliman
