Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 799/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 799
Ședința publică din data de 23 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Arin Alexandru Mengoni
JUDECĂTORI: Arin Alexandru Mengoni, Monica Vadana Silviu
-
GREFIER:
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - legal reprezentat de - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii din data de 17 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpatul - în stare de arest - asistat de apărător desemnat din oficiu av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Av. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - solicită admiterea recursului și rejudecând, să nu mai fie menținută starea de arest având în vedere că motivația concretă constă în temerea că fiind sub influența băuturilor alcoolice inculpatul ar fi capabil să comită alte acte de violență, ceea ce este un lucru provizoriu. Solicită și plata onorariului de avocat oficiu din fondul
Reprezentantul Ministerului Public consideră că hotărârea instanței de fond este corect motivată și solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Recurentul inculpat - având cuvântul - solicită judecarea în stare de libertate.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Bacău la data de 17.12.2009 s-a dispus în temeiul art. 160 ind. b p Cod Penal. menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Prima instanță a avut în vedere că în conformitate cu dispozițiile articolului 3002, aliniatul 1 din Codul d e procedură penală, "în cauzele în care inculpatul este arest, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, procedând potrivit art.160.."
Sub aspectul legalității,analizând dosarul cauzei, instanța a constatat că luarea acestei măsuri preventive față de inculpați s-a luat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât sub aspectul condițiilor de fond cât și sub aspectul condițiilor de procedură și întinderii în timp a măsurii.
Încheierea prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, din 03.06.2009 a Tribunalului Bacău, apreciem că este legală neimpunându-se revocarea ei și că temeiurile care au determinat arestarea preventivă acestuia nu au încetat, fiind dată cu respectarea dispozițiilor art. 149 ind. 1, 143 și 148 lit. f pentru C.P.P. următoarele considerente:
Pentru luarea și menținerea măsurii arestării preventive a arestării este necesar să subziste cumulativ probe și indicii temeinice că, este prezumtivul autor, alături de celălalt inc., că ar fi comis o faptă prevăzută de legea penală, așa cum prevăd dispozițiile art. 143.C.P.P. și, de asemenea să existe probe din care să rezulte una din condițiile prevăzute de art. 148.
C.P.P.Cu privire la prima condiție, tribunalul a reținut că probatoriul administrat până la această dată, demonstrează că există " indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală " (art. 143 alin. 1.C.P.P.), care să nască presupunerea rezonabilă că acești inculpați ar fi comis fapte de natură penală,
De asemenea, potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. la "alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedente și alte situații privind persoana față de care se ia măsura ".
Apărătorul inculpatului a arătat că se impune cercetarea lor în stare de libertate, nemaiexistând pericolul ca inculpații să fugă, să se ascundă, să se sustragă de la urmărire sau judecată,sau că ar încerca să zădărnicească direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor, expert ori să distrugă vreun mijloc de probă, astfel încât apreciază că primele temeiuri care au determinat arestarea inițială au devenit caduce, respectiv dispozițiile literei f ale art.148 pr.pen ori, din studierea propunerii de arestare și a încheierilor de luare a măsurii și menținere a ei s-au avut în vedere și dispozițiile art. 148 lit. f, respectiv faptul că " inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică ".
Infracțiunea pentru care inculpații și - este omor calificat prev. de art. 174-175 lit. I pen. Acestea, sunt sancționate de lege cu închisoarea până la un maxim de 25 de ani.
În privința celei de-a doua condiții cerută de dispozițiile art. 148 lit. f, s-a apreciat că există în continuare probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, datorită modului în acre a fost săvârșită infracțiunea.
de probatoriul administrat in cauză la acest moment procesual, ca temeiurile de care s-a ținut seama la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, subzistând un pericol concret pentru ordinea publica prin punerea in libertate a inculpaților, de natura si gravitatea faptelor de care este acuzat acesta, rezonanta sociala deosebita a acestora persistând cu repercursiuni nu doar materiale dar si morale, de natură să insufle temere și repulsie în rândul opiniei publice.
Totodată, conduita oscilanta a inculpaților pe parcursul judecării cauzei, confirma pericolul concret al acestora si generează temerea rezonabila,ca, aflat in stare de libertate,ar putea împiedică buna desfășurare a cercetării judecătorești.
În ceea ce privește durata stării de arest preventiv a inculpatului, instanța a apreciat ca aceasta nu depășește limitele unui termen rezonabil in sensul dispozițiilor art.5,alin.3 din CEDO astfel încât sa legitimeze înlocuirea măsurii arestării preventive. Asa cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului, celeritatea particulară la care un acuzat are drept în examinarea cauzei sale nu trebuie să dăuneze eforturilor magistraților pentru a îndeplini sarcinile lor cu grija dorită ( a se vedea, mai ales mutatis mutandis, hotărârea Toth Austriei din 12 decembrie 1991).
Ori complexitatea cauzei determinata de atitudinea inculpaților care nu au recunoscut de la început săvârșirea faptelor natura faptelor care fac obiectul cauzei,numărul martorilor ce trebuie audiați in cauza,conduce la concluzia ca durata arestării preventive a inculpatului nu a depășit exigentele unui termen rezonabil.
Faptele pentru care este cercetat inculpatul și pentru care beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție, până la exercitarea tuturor căilor de atac.
Sub aspectul temeiniciei,analizând probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, instanța a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută în continuare întrucât temeiurile care au determinat arestarea sa și în continuare privarea de libertate.
Conform dispozițiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenția europeana a drepturilor omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 si prin prisma prevederilor articolului 20 raportat la articolul 11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiunefără a aduce atingere prin aceasta prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul pana la soluționarea definitiva a cauzei
Ori, raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal,respectiv ceea ce s-a administrat la urmărirea penală, și cu prilejul soluționării propunerilor de arestare preventivă, a celor de prelungire a acestei măsuri, a cererilor succesive formulate, în mai multe rânduri de inculpat îl plasează pe inculpați ca fiind prezumtivii autori ai săvârșirii faptei, instanța a apreciat că în speță, există motive temeinice de bănuială în sensul Convenției. Totodata instanța a retinut ca probele care fac dovada acestor motive verosimilenu trebuie sa aibă aceeași greutate ca si probele care ar justifica o soluție de condamnareiar luarea acestei masuri preventive restrictive de libertate nu este de natura sa aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, până la exercitarea tuturor căilor de atac.
Considerând că temeiurile care au determinat arestuia impun în continuare privarea de libertate, că acestea nu au încetat, existând în continuare temerea că sub influența băuturilor alcoolice, ar fi capabil de comiterea de fapte cu violență, că este o persoană violentă în special sub influența băuturilor alcoolice, existând posibiliatea să se întâlnească cu celălalt coinculpat, sau cu mama victimei, precum și rezonanța socială a faptei comisă, fapta fiind recent săvârșită, în temeiul art.3002pr.pen. cu referire la art.160 pr.pen.s-a menținut statea de arest a inculpatului.
S-a apreciat că, în această fază procesuală, la acest termen de judecată s-a reușit audierea separată a celor doi inculpați, fiecare dintre ei menținându-și poziția pe care și-au exprimat-o până în aceste momente, adică de recunoaștere a inculpatului și de negare a comiterii sale de către inculpatul arestat preventive.
Deși din procesele verbale de confruntare întocmite la urmărirea penală, rezultă diferențele de expunere a situației de fapt, inc. menține în continuare poziția de nerecunoaștere, fiind și la termenul de astăzi confruntat, față în față cu celălalt inculpat, și punându-și întrebări unul altuia s-a menținut în continuatere diferența de opinie în ceea ce privește numărul de lovituri aplicate, de către cine, și cu ce anume.., susține în continuare că victima a fost călcată de roțile căruței, aspect neconfirmat de celălalt inc. care a declarat că nu avea cum să se întâmple acest lucru deoarece victima a căzut paralel cu căruța. inc. a fost cel care l-a lovit continuu cu pumii și picioarele, după ce victima a căzut la pământ, urmarea singurei lovituri ce a aplicat-o inc..
Așadar avem în continuare de efectuat cercetări, de audiat marotiii oculari, și ceilalți maroti ce au dat deja declarații la urmărirea penală.
Prin lăsarea sa în libertate s-a apreciat că se poate influența cursul normal al acestei cercetări, inc. având posibilitatea să se întâlnească cu consătenii săi, marotii indicați mai sus. De asemenea, persicolul concret se menține în continuare, ar fi posibil comiterea de fapte simi8lare, inculșpatul este o person ană violentă, atunci când este în stare de ebrietate. La aprecierea pericolului pe care l-ar prezenta în concret pentru ordinea publică, lăsarea în libertate a inculpatului, instanța are în vederenatura fapteide care este suspectat,sferarelațiilor socialelezate (integritatea vieții și sănătății),rezonanta sociala a fapteidate fiind gravitatea acesteia,sfera largă de acțiune a acestuia, imprejurarile in care se presupune a fi fost săvârșita fapta, prin colaborarea sa cu celălalt inculpat. Toate aceste aspecte,coroborate,conduc la concluzia ca se impune menținerea in stare de arest preventiv a inculpatuluipentru a asigura ordinea publica si securitatea cetățenilor.
Poziția manifestată de inculpat pe parcursul urmăririi penale,situația familială invocată nu sunt, în opinia noastră motive temeinice pentru revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, avându-se în vedere în special considerentele ce au determinat luarea și prelungirea acestei măsuri preventive, pericolul social concret subzistă în continuare, nimic din ce a determinat luarea măsurii la datele de 03.06.2009 nu s-a schimbat.
Împotriva încheierii a declarat recurs.
În motivarea orală a cererii de recurs s-a arătat că inculpatul poate fi judecat și în stare de libertate, nu a fost demonstrat pericolul concret pentru ordinea publică.
Procedând la analiza încheierii recurate pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate Curtea apreciază că instanța Tribunalului Bacăua pronunțat o hotărâre legală, prezentând în mod amănunțit considerentele pentru care se impune menținerea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului.
Astfel cum în mod justificat a argumentat și prima instanță în cauză pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului decurge din gravitatea extremă a faptei care formează obiectul acuzației.
În consecință recursul inculpatului este nefondat, urmând a fi respins ca atare de instanță, cu consecința obligării recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de recurentul - inculpat împotriva încheierii din data de 17.12.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr-.
În conformitate cu dispozițiile art.189 dispune C.P.P. plata din fondurile MJ. a sumei de 100 lei către Baroul Bacău -..
În conformitate cu dispozițiile art. 192 al. 2 obligă C.P.P. recurentul - inculpat să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.12.2009 în prezența recurentului - inculpat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Arin Alexandru Mengoni, Monica Vadana Silviu
GREFIER,
Red.înch. -
Red. -
Tehnored. - - 2 ex.
26.12.2009
Președinte:Arin Alexandru MengoniJudecători:Arin Alexandru Mengoni, Monica Vadana Silviu