Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 797/2009. Curtea de Apel Bacau

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 797

Ședința publică din data de 23 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Arin Alexandru Mengoni

JUDECĂTORI: Arin Alexandru Mengoni, Monica Vadana Silviu

-

GREFIER:

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Bacău - legal reprezentat de - - procuror

La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - - SERVICIUL TERITORIAL BACĂU, împotriva încheierii din data de 17 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații inculpați G și - în stare de arest - asistași de apărător ales av. și inculpatul HG- în stare de arest - asistat de apărător ales av..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, pentru motivele invocate în recursul parchetului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate ca fiind netemeinică și pe fond, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Av. - având cuvântul pentru recurentul inculpat HG- precizează că, analizând recursul parchetului a constatat că are date inexacte, respectiv înscrisurile care parvin de la organele de urmărire penală se consideră de parchet că sunt acte pro cauza, însă acestea au fost depuse la urmărirea penală și s-a solicitat să se facă descindere pentru că partea vătămată șantajează familia inculpatului, amenințând că de ea depinde dacă va veni acasă sau nu. Organele de urmărire penală nu au făcut cercetări, iar acum se susține că sunt acte pro cauza. În susținerea acestora avem și declarațiile martorilor audiați.

Consideră că în momentul de față sunt probe care schimbă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, nu mai sunt probe care să justifice măsura arestului preventiv, că se face trimitere la date inexacte și solicită respingerea recursului ca nefondat.

Av. - având cuvântul pentru inculpații G și - consideră, față de faptul că suntem la aș treilea recurs împotriva unor încheieri prin care inculpații au fost puși în libertate, că trebuie analizat acest aspect și să existe o concordanță cu judecătorul de la fond. Parchetul motivează doar că se mențin temeiurile și nu expune și alte motive pentru care solicită menținerea stării de arest a inculpaților, motive care sunt într-o totală opoziție față de motivarea corectă și profesionistă a instanței de fond.

S-a reținut de către parchet că există pericolul ca inculpații să se sustragă întrucât au mai făcut-o o dată, având în vedere faptul că au fost arestați de pe aeroport, însă inculpații nu au făcut niciodată acest lucru. S-a mai reținut că ar putea influența părțile vătămate care mai sunt de audiat, însă acestea sunt plecate din țară, nefiind de găsit nici de instanță.

Solicită a se mai avea în vedere că inculpații nu au antecedente penale, nu au mai săvârșit alte fapte, stau arestați de 1 an și 8 luni, că au fost achitați pentru două părți vătămate, că există o casare care duce la concluzia că nu au comis fapte chiar atât de grave și că prejudiciul nu a fost justificat.

În concluzie, solicită respingerea recursului parchetului și depune la dosar un memoriu din partea inculpatului.

Inculpatul HG- având cuvântul - solicită a se avea în vedere caracterizările depuse la dosar din care rezultă că are o educație aleasă, că nu are antecedențe penale, a fost arestat de acasă și nu s-a opus, a cooperat cu organele judiciare, are un copil minor și judecarea în stare de libertate.

Inculpatul G - având cuvântul - solicită a se avea în vedere că este pentru a treia oară când instanța de fond l-a pus în libertate, că nu s-a sustras urmăririi penale întrucât nu a avut cunoștință că este cercetat, nu a încercat să influențeze niciun martor sau parte vătămată, că în acest dosar a fost arestat în Spania și a fost eliberat după 10 zile și s-a prezentat ori de câte ori a fost chemat. Nu este în totalitate nevinovat, însă nu așa cum s-a reținut de către parchet, nu formează un clan interlop ci sunt o familie.

Față de faptul că are un copil minor și nu are antecedente penale, solicită judecarea în stare de libertate.

Inculpatul - solicită a se reține că nu are antecedente penale, că a fost un copil muncitor, că nu se consideră un pericol public și că dorește să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA

DELIBERÂND

Prin încheierea din 17.12.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău pronunțată în dosarul nr - s-a dispus:

În temeiul art. 1608apr.pen. s-au admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpații G, și și în consecință:

S-a dispus punerea în libertate provizorie a inculpaților G, și dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.

În temeiul art. 1608aalin. 3 raportat la art. 1602.pr.pen. s- stabilit ca inculpații să respecte următoarele obligații:

a)să nu depășească limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de instanță;

b)să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

c)să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanță, - Poliția mun. B - conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

d)să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;

e)să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

f) să nu se aproprie de nici o persoană vătămată, membrii familiei acesteia, persoanele împreună cu care a comis faptele, martorii ori alte persoane și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;

g) să nu se afle în locuințele părții vătămate.

În temeiul art.1602alin.32Cod pr.penală, s-a atras atenția inculpaților că în cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.

În temeiul art.1602alin.4 pr.pen. raportat la art.145 alin.2/1 pr.pen. s-a dispus comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: inculpaților, Poliției Mun.B, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției Comunitare și Inspectoratului General de Poliție de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care le revin inculpaților.

În temeiul art.139 alin.1 Cod pr.penală, s- înlocuit măsura arestului preventiv luată împotriva inculpaților HG, G, și cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Supravegherea inculpaților, pe durata măsurii de obligare de a nu părăsi țara, va fi exercitată de Poliția Municipiului

În temeiul art.145/1 alin.2 pr.pen. cu art.145 alin.1/1,alin.1/2 Cod pr.penală, au fost obligați inculpații să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;

b) să se prezinte la organele de poliție desemnate cu supravegherea, de instanța de judecată;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de armă;

e) să nu se aproprie de persoanele vătămate, membru familiilor acestora, persoanele împreună cu care a comis faptele, martorii ori alte persoane și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;

f) să nu se afle în locuințele părților vătămate.

În temeiul art.145/1 alin.2 pr.pen. art.145 alin.3 Cod pr.penală, s-a atras atenția inculpaților HG, G, și că în cazul încălcării cu rea-credință a măsurii a obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.

În temeiul art.145/1 alin.2 pr.pen. cu art.145 alin.2/1 pr.pen.s-a dispus comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: fiecărui inculpat, Poliției Mun.B, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției Comunitare și Inspectoratului General de Poliție de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care le revin inculpaților.

S-a dispus punerea în libertate a inculpaților HG, G, și dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.

S-a constatat că inculpații au avut apărător ales.

În temeiul art.192 alin.3 Cod pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciare formulată, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la instanță inculpații G, și au solicitat liberarea provizorie pe control judiciar, arătând în conținutul acestora că pedepsele infracțiunilor pentru care este trimis în judecată sunt mai mici de 18 ani, că s-au finalizat certări întocmindu-se rechizitoriu,că deja a fost o dată condamnat pentru prima dată iar Curtea de Apel i-a admis apelul și s-a dispus trimiterea la rejudecare, și că are cunoștință de consecințele nerespectării eventualelor măsuri ce ar putea fi impuse de către instanța de fond, respectiv a dispozițiilor art.160 indice 1.pr.pen. că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, fiind o persoană liniștită, niciodată nu mai avut vreo condamnare penale sau de altă natură.

Instanța a procedat, potrivit art. 160 indice 6 și 7 pr.pen, a procedat la audierea acestora însușindu-și cererea precum și la audierea lor.

Astfel a dispus admiterea în principiu a cererilor de liberare provizorie sub control judiciare pentru fiecare inculpat.

Din cuprinsul rechizitoriului nr.42/D/P/2007 din 11.06.2008 întocmit de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate organizată și Teorism- Serviciul Teritorial Bacău, rezultă că inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 12 al. 1,2 lit. a din Legea 678/2001, modificată prin Legea 287/11 octombrie 2005 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal și a "infracțiunii de inițiere sau constituire în grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 al. 1,3 Legea 39/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, constând în aceea că, în perioada anilor 2004 - 2007, împreună cu alte persoane, constituiți în grup infracțional organizat( peste 10 la număr) au racolat, prin înșelăciune, transportat și exploatat sexual în orașul Palma de - Spania, un număr de peste 20 de persoane de sex feminin (din care au fost audiate de procuror 4 asemenea persoane:, și ), realizând importante sume de bani - circa 235.000 euro.

Având în vedere limitele de pedeapsă ale infracțiunilor deduse judecății, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă.

Cererea de liberare provizorie sub control judiciare formulată de inculpații G, și - s-a considerat ca fiind fondate pentru următoarele considerente:

Ținând seama de comportarea sinceră de la începutul procesului penal, atât pe parcursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească în timpul procesului, instanța a apreciat că inculpații prezintă garanții pentru buna desfășurare a procesului penal în sensul că nu vor zădărnici aflarea adevărului și nu vor tergiversa soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

S-a considerat că este util, și cu titlu de exemplu, ca societatea să stimuleze, să recompenseze comportările sincere ale oricărei persoane și în speța de față inculpatului.

Astfel că cererea de liberare sub control judiciar au fost admise așa cum au fost formulate.

S-a dispus punerea în libertate provizorie a inculpaților, bineînțeles dacă nu sunt reținuți ori arestați într-o altă cauză.

Au fost stabilite obligațiile cărora inculpații vor trebui să se supună, cât timp se vor afla în libertate provizorie, în caz contrar, se va lua din nou măsura arestării preventive, așa cum prevăd dispozițiile art. 160 ind. 2 alin.3 pr.pen.

Inculpaților li s-a atrage atenția cu privire la conținutul art.160/2 alin.3/2 Cod pr.penală.

Prezenta hotărâre a fost comunicată organelor stabilite prin lege în vederea asigurării respectării obligațiilor care le revin inculpaților.

În conformitate cu dispozițiile art.300/2 pr.pen. asupra legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților HG, și G, s-au constratat următoarele:

Analizând măsura arestării preventive, astfel cum a fost luată inițial, prelungită și menținută ulterior, precum și actele și lucrările din dosarul de urmărire penală și cel al instanței, efectuate până în prezent, tribunalul a reținut că cei trei inculpați HG, și G au fost trimiși în judecată, toți pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 12 al. 1,2 lit. a din Legea 678/2001, modificată prin Legea 287/11 octombrie 2005 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal și a "infracțiunii de inițiere sau constituire în grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 al. 1,3 Legea 39/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, constând în aceea că, în perioada anilor 2004 - 2007, împreună cu alte persoane, constituiți în grup infracțional organizat( peste 10 la număr) au racolat, prin înșelăciune, transportat și exploatat sexual în orașul Palma de - Spania, un număr de peste 20 de persoane de sex feminin (din care au fost audiate de procuror 4 asemenea persoane:, și ), realizând importante sume de bani - circa 235.000 euro..

Se reține că: 1. în luna august 2006, partea vătămată a fost racolată și transportată în orașul susmenționat, de către învinuita și inculpatul, unde a fost exploatată sexual de către inculpații G și.

HG

Astfel, se reține că prin înșelăciune, respectiv prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, învinuita și inculpatul, au determinat-o pe să meargă în Spania pentru a lucra într-un bar, unde se câștiga foarte bine. În realitate, partea vătămată fost racolată și transportată în Spania pentru practicarea prostituției.

Activitățile de racolare au fost realizate de învinuita, care locuia în gazdă la părinții lui a discutat inițial cu această partea vătămată și care a întrebat-o pe aceasta dacă dorește să meargă în Spania să muncească, pentru că se câștigă bine și că are ea cunoștințe, în acest sens, în orașul Palma de. Partea vătămată având o situație materială modestă, a acceptat acest lucru, primind asigurări, de la, că toate cheltuielile legate de procurarea actelor de transport, hrană, etc. până în Spania, vor fi suportate de către aceasta din urmă, iar cu banii primiți de la persoanele la care va lucra în Palma de va restitui aceste cheltuieli.

În acest sens, partea vătămată l-a cunoscut, prin intermediul lui, pe inculpatul, toți trei deplasându-se la B, unde s-a obținut pașaportul pentru, cheltuielile fiind suportate de învinuita și inculpatul .

După aceea, la puțin timp, partea vătămată, împreună cu și au plecat cu un autocar, din B, până în localitatea A din România, unde au dormit o noapte, la o persoană necunoscută ( este vorba de o cunoștință ale inc. ). De aici, partea vătămată a fost dusă în Spania de inc., până în unde au fost așteptați de inculpatul G, zis "". Din acest oraș, partea vătămată împreună cu inculpații, s-au deplasat cu vaporul până în orașul Palma de, la o adresă unde locuia inculpatul Aici partea vătămată a fost informată cu privire la scopul real pentru care s-a deplasat în Spania - practicarea prostituției. Deși inițial a refuzat acest lucru, partea vătămată a fost amenințată cu moartea, atât ea cât și familia sa, motiv pentru care, începând cu a doua seară de la sosire a practicat prostituția, circa două luni și J, în folosul inculpații G și.HG Cu privire la acesta din urmă ( ), partea vătămată arată că l-a văzut în preajma fratelui său G, că banii rezultați din practicarea prostituției erau luați de inc. G și HG, acesta din urmă deplasându-se des în România, ducând în țară importante sume de bani, așa cum s-a arătat mai sus și în descrierile anterioare din prezentul rechizitoriu.

În perioada cât a practicat prostituția partea vătămată arată că a realizat în jur de 35.000 euro, sumă din care nu i-a revenit nici un.

În legătură cu această parte vătămată se impune a se mai preciza, că pe parcursul activităților de racolare și transport, a mai intervenit și apariția unei alte părți vătămate, respectiv, care a fost dusă în Spania, în același oraș, o dată cu.

2. În aceeași lună, august 2006, în aceleași condiții a fost racolată și transportată în Spania, orașul Palma de și partea vătămată .

În cazul acestei părți vătămate, se reține că l-a cunoscut pe inc. prin intermediul numitei (prietenă de-a sa), după care, s-a ocupat de procurarea actelor (pașaport) și transport până în Spania, cu același mijloc de transport și în aceleași condiții ca și în cazul părții vătămate (urmând să restituie acele cheltuieli din primul salariu).

Trebuie precizat în cazul acestei părți vătămate, că s-a întâlnit prima dată cu la un din zona com., jud. B, unde au fost cazate o noapte de inc. și de unde, a doua zi, au plecat spre A și în continuare spre Spania.

Și această parte vătămată a fost racolată, transportată și exploatată sexual în Spania, tot prin înșelăciune, inculpatul (inițial) și (pe parcurs îndeosebi pe perioada transportului până la A) spunându-i că merge în Spania să lucreze într-un bar unde se câștigă foarte bine, în realitate, la fața locului aflând că a fost adusă pentru practicarea prostituției. Cu toate că și această parte vătămată inițial s-a opus, datorită constrângerii și amenințărilor, a practicat prostituția circa 2 luni de zile, iar sumele de bani realizate - circa 20.000 EURO, au fost însușite și folosite de inculpații G, în aceleași condiții ca și în cazul părții vătămate.

3. În toamna anului 2007, partea vătămată, prin intermediul unei persoane cu numele de o cunoștință de cartier și prieten al unei vecine a susnumitei pe nume, a fost convinsă, prin înșelăciune, de inc. G și de acesta, mai mult prin telefon, să se deplaseze în Spania - oraș Palma de, să lucreze acolo fără însă a i se preciza ce muncă va presta, pentru că se câștigă foarte bine. Totodată i s-a promis că toate cheltuielile privind procurarea de acte, transport și hrană, vor fi suportate de către, persoanele unde va lucra (în speță de G și ) și că va restitui aceste cheltuieli din primul salariu.

Fiind indusă în eroare cu privire la scopul deplasării în Spania, partea vătămată a acceptat propunerea inculpaților și s-a deplasat în orașul susmenționat, cu avionul din B, unde a fost transportată tot de cunoștințe ale inculpaților. La destinație, partea vătămată constatat că de fapt a venit în Spania nu pentru a lucra în bar ci pentru a practica prostituția în folosul inculpaților. Partea vătămată nu putut preciza cine este persoana care a transportat-o în să practice prostituția în folosul inculpaților, partea vătămată a fost amenințată de inculpații G și de HG, motiv pentru care, constrânsă, a practicat prostituția, o perioadă de circa 3 luni de zile, realizând după estimările sale sume de 80.000 de EURO, din care i-au fost remise de inculpați doar sume derizorii.

4. În luna august 2005, partea vătămată, arată că inculpatul HG, l-a cunoscut ca fiind din aceeași comună cu ea, acesta a venit la domiciliu, a căutat-o și a discutat cu ea, s-a hotărât să meargă în Spania - oraș Palma de, pentru a lucra într-un bar al unor cunoștințe de-ale sale unde lucrează și fratele său

Inculpatul i HG- mai spus că toate cheltuielile privind transportul, cazarea și hrana vor fi suportate de către el și că la primul salariu realizat în Spania, va restitui acele cheltuieli.

Partea vătămată s-a deplasat în Spania, oraș Palma de, fiind transferată de inc. HG, împreună cu niște cunoștințe ale acestuia, unde a fost așteptată de inculpatul G și condusă la locația unde acesta își desfășura activitatea infracțională. Aici a aflat că de fapt a venit pentru a practica prostituția în folosul inculpaților, i s-a luat pașaportul turistic și a fost cazată împreună cu mai multe fete. După o anumită perioadă de timp, având în vedere condițiile stricte în care era exploatată sexual de către membrii grupării, faptul că era obligată să practice prostituția și în zilele în care se simțea foarte rău, iar în unele zile întreținea relații sexuale cu foarte mulți bărbați - 40 pe zi, nu primea bani din sumele realizate efectiv și nu avea dreptul să-și păstreze pașaportul asupra sa, partea vătămată și-a exprimat dorința de a se reîntoarce în țară, moment în care a fost amenințată atât ea cât și familia sa, de către inc..

HG

Sumele de bani realizate de acesta prin practicarea prostituției în folosul inculpaților (circa 100.000 EURO) au fost însușite și folosite de inculpații G și HG, pentru a se întreține cât și pentru achiziționarea de autoturisme de lux și imobile.

Mai rezultă că în Spania, a plecat cu un autoturism procurat de, împreună cu și - acesta primind spre păstrare pașaportul părții vătămate, de la care HG îl procurase din

Din datele de anchetă a rezultat că inculpații au încercat să se sustragă de la urmărirea penală, prin părăsirea României și deplasarea într-o altă țară pentru a îngreuna aflarea adevărului și descoperirea faptelor ce li se pun în sarcină (din convorbirile telefonice interceptate autorizat și de imagini interceptate, rezultând că primii doi inculpați intenționau să părăsească România, la data de 03.05.2008, cumpărându-și chiar în acest sens bilete de avion pentru Spania, fiind prinși de organele de poliție și conduși la organul de anchetă.

Toți inculpații au fost arestați de Tribunalul Bacău, prin încheierea de ședință din 04.05.2008, considerând că în cauză sunt întrunite prevederile art.148 lit.a,c,e,f, Cod pr.penală. Astfel, pentru fiecare inculpat, în parte, s-au avut în vedere împrejurările descrise în art. 148 lit. a, c, e și f pr.pen. respectiv că "a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei"; " c) există date că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni"; " e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta" și "f) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică".

Măsura a fost prelungită de tribunal, la termenele de judecată din 29.05.2008 și respectiv, 25.06.2008, necesitând administrarea de noi probe,pe parcursul urmăriri penale.

Prin rechizitoriul nr. 42/D/P/11.06.2008 a Direcției de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău. instanța de judecată a fost sesizată cu soluționarea acestui dosar, la data de 15.07.2008.

În baza dispozițiilor art. 300 indice 1.pr.pen. la primirea dosarului, instanța a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii luate împotriva inculpaților până la acel moment, dispunându-se, la data de 16.07.2008, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, încheierea care, însă, a fost recurată, de către parchet, astfel că la 18.07.2008, instanța de control judiciar, Curtea de APEL BACĂU, admite recursul promovat, dispunând menținerea stării de arest a celor trei inculpați.

Cronologic, potrivit dispozițiilor art.300 indice 2.pr.pen. instanța de fond a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării, la termenele de judecată din 09.09.2008, 14.10.2008, 06.12.2008, 17.02.2009, aceasta din urmă odată cu pronunțarea hotărârii de condamnare nr.67/17.02.2009 a Trib. După declararea apelului de către inculpați și reprezentatul parchetului, măsura a fost și ea verificată periodic, în baza acelorași dispoziții legale, de către Curtea de APEL BACĂU, la termenele de judecată din 31.03.209, 28.04.2009, 26.05.2009 și la 30.06.2009, odată cu pronunțarea deciziei nr.87/30.06.2009.

Potrivit acesteia, în temeiul art.379 pct.2 lit.b p Cod Penal, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și apelurile declarate de apelanții-inculpați G, și HG împotriva sentinței penale nr.67/D din data de 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

S-a desființat sentința penală apelată, mai puțin dispozițiile privind menținerea măsurii arestului preventiv și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Tribunalul Bacău.

În baza art.383 alin.3 C.P.P. s-au menținut actele procedurale efectuate în cauză, mai puțin cele de la termenul de judecată din data de 09.09.2008, respectiv depozițiile părților vătămate și.

În temeiul art.383 alin.1/1 C.P.P. cu art.350 C.P.P. s-a menținut arestarea preventivă a celor trei inculpați.

S-a constatat că apelanții-inculpați au fost asistați de apărători aleși.

Împotriva tuturor încheierilor pronunțate de tribunal, și prin care le-a fost menținută starea de arest preventiv, inculpații și-au exercitat calea de atac a recursului, fiind respinse de fiecare dată și, în consecință, menținută starea de arest preventiv a acestora.

De asemenea, inculpații au formulat, de-a lungul timpului și cerere de revocare a arestului preventiv și de liberare sub control judiciar, ambele fiind respinse, la termenele de judecată din 22.07.2008 și 13.01.2009, cu menținerea stării de arest preventiv de către Curtea de APEL BACĂU, urmare a declarării recursurilor - și a respingerii acestora - de către inculpați împotriva celor două încheieri, arătate anterior.

După pronunțarea deciziei penale nr.87/30.06.2009 de către Curtea de APEL BACĂU, cauza a fot înregistrată la Tribunalul Bacău, în vederea rejudecării fondului, la 21.07.2009, stabilindu-se termen de judecată pentru data de 20.08.2009. Potrivit art.300 indice 2.pr.pen. tribunalul este dator să verifice, până la expirarea celor 60 de zile impuse de normele procedurale, arătate mai sus, legalitatea și temeinicia măsurii, lucru ce s-a realizat la termenul de judecată din 22.07.2009. Urmare a recursurilor promovate de inculpați, instanța ierarhic superioară a dispus casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare - asupra măsurii arestării.

S-a stabilit un al doilea termen, astfel că, la data de 29.-, se dispune, în baza art.300 indice 2.pr.pen. menținerea stării de arest. Și de această dată, cauza este trimisă spre rejudecare primei instanțe, casată încheierea recurată, tribunalului revenindu-i obligația de a reexamina legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a celor trei inculpați.

Astfel, la acest termen de judecată (04.08.2009) s-a pus în discuție starea de arest pentru inculpații, și Și împotriva acestei încheieri inculpații au formulat recurs, fiind respinse ca nefondate, de instanța de control judiciar.

În urma repartizării aleatorii, cauza a primit termen de judecată pentru data de 22.10.2009 la completul, însă până atunci se impune discutarea stării de arest preventiv a celor trei inculpați, în baza dispozițiilor art. 300 indice 2.pr.pen. rap. la art. 160 indice b pr.pen.

De fiecare dată, la fiecare termen de judecată, instanța verifică dacă sunt sau nu întrunite condițiile cerute de dispozițiile art.143, 148 Cod pr.penală.

Apărătorul ales al inculpaților a solicitat punerea deîndată în libertate a acestora, întrucât, din punctul său de vedere, nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza arestării, ele practic fiind estompate

Se arată, de către apărare, că a fost depășit cu mult termenul rezonabil impus de CEDO și s-a încălcat accesul liber la justiție, deoarece inculpații au fost reținuți 24 de ore în cursul anului 2005, iar în prezent, la 04.08.2009, dosarul se află în faza de judecată, în rejudecare, fiind desființată sentința penală de condamnare - acest lucru nedatorându-se inculpaților.

În ultimul cuvânt inculpatul G susține că nu a intenționat să fugă din țară, că se afla, într-adevăr la aeroport, dorind însă să plece în Spania, acolo unde are reședința. A fost, cu adevărat arestat de autoritățile spaniole și că după eliberarea s-a a respectat cu strictețe obligațiile impuse de judecător, timp de un an și trei luni. Apreciază că nu există probe că ar încerca să influențeze părțile vătămate deoarece, nu a făcut acest lucru în decursul perioadei de un an și trei luni în Spania. când nici măcar nu a salutat părțile vătămate, în dorința de a respecta întocmai obligațiile ce-i fuseseră impuse. Apreciază că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, deoarece este căsătorit, are un copil minor în întreținere,

Inculpatul apreciază HG, în ultimul cuvânt, că nu prezintă pericol public, deoarece nu a mai fost niciodată sancționat, nici contravențional, nici penal, apreciind că poate fi cercetat în stare de liberate.

Și inculpatul, în ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în libertate.

Instanța, analizând hotărârea, potrivit dispozițiilor art.300 indice 2.pr.pen. art.160 indice b pr.pen. a constatat că se poate dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pentru următoarele considerente:

Analizând probele aflate la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele: în conformitate cu dispozițiile articolului 3002, aliniatul 1 din Codul d e procedură penală, "în cauzele în care inculpatul este arest, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, procedând potrivit art.160.."

Sub aspectul legalității,analizând dosarul cauzei, instanța a constatat că luarea acestei măsuri preventive față de inculpați a avut loc cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât sub aspectul condițiilor de fond cât și sub aspectul condițiilor de procedură și întinderii în timp a măsurii.

Pentru luarea și menținerea măsurii arestării preventive a arestării este necesar să subziste cumulativ probe și indicii temeinice că inculpații, G, și au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, așa cum prevăd dispozițiile art. 143.C.P.P. și, de asemenea să existe probe din care să rezulte una din condițiile prevăzute de art. 148.

C.P.P.

Cu privire la prima condiție, tribunalul a reținut că probatoriul administrat până la această dată, demonstrează că există " indicii temeinice că au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală " (art. 143 alin. 1.C.P.P.), care să nască presupunerea rezonabilă că acești inculpați ar fi comis fapte de natură penală,

De asemenea, potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. la "alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedente și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. în vederea comportarea inculpaților reliefat prin lipsa de antecedente penale, de atitudinea corectă și disciplinată manifestată în fața autorităților spaniole.

Conform dispozițiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenția europeana a drepturilor omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 si prin prisma prevederilor articolului 20 raportat la articolul 11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiunefără a aduce atingere prin aceasta prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul pana la soluționarea definitiva a cauzei

Raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, îi plasează pe inculpați la locul săvârșirii faptei, instanța a apreciat că în speță, există motive temeinice de bănuială în sensul Convenției.Totodata instanța a retinut ca probele care fac dovada acestor motive verosimilenu trebuie sa aibă aceeași greutate ca si probele care ar justifica o soluție de condamnareiar luarea acestei masuri preventive restrictive de libertate nu este de natura sa aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpații, până la exercitarea tuturor căilor de atac.

Sub aspectul temeiniciei instanța, analizând, potrivit dispozițiilor art.300 indice 2.pr.pen. art.160 indice b pr.pen.a constatat că se poate dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pentru fiecare inculpat în parte prin înlăturarea unui eventual pericol social concret pentru ordinea publică prin instituirea unei alte măsuri preventive, și nu în ultimul rând, timpul scurs de la data arestării și până în prezent de natură să diminueze pericolul social existent inițial precum și depășirea termenului rezonabil impus de practica și doctrina juridică în materie.

În privința dispozițiilor art.148 lit.a,c,e, pr.pen.avute în vedere la luarea măsurii, inițial, a apreciat că împrejurările arătate la aceste litere, pot fi împiedicate a se întâmpla și prin impunerea obligațiilor, așa cum sunt ele prev. de art.145 sau art.145 indice 1C.pr.pen. și că încălcarea lor cu rea-credință înlocuirea măsurii cu arestarea preventivă.

A apreciat că pentru toți inculpații se poate dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara considerând că temeiurile avute inițial în vedere la luarea măsurii s-au schimbat în sensul că rezonanța socială a faptelor s-a diminuat, viața personală a fiecăreia dintre ele și-a reluat cursul normal.

De asemenea, s-a reținut ca temei al arestării, prelungirii și menținerii, faptul că inculpații, lăsați în libertate ar încerca zădărnicirea în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți a unui martor, ori să distrugă, să altereze sau să sustragă mijloace materiale de probă, că ar exista date că pregătesc săvârșirea de noi infracțiuni, și că ar exercita presiuni asupra părților vătămate, așa cum prevăd dispozițiile art. 148 lit. a, c, pr.pen. dovedindu-se acest pericol prin intervenția mamei inculpaților și și soția inculpatului care au încercat intervenția lor pe lângă părțile vătămate spre a reuși retractarea declarațiilor lor, în favoarea inculpaților. Considerăm că acest temei nu poate susține menținerea arestării preventive a celor trei inculpați, întrucât după momentul consumării acestui incident, presupunem că aceste membre ale familiilor inculpaților au înțeles că orice intervenție de acest fel nu face decât să înrăutățească situația copiilor săi și, respectiv a soțului său.

HG

În privința ultimului temei al arestării, prelungirii și menținerii până la acest termen, respectiv art.148 lit.f pr.pen. teza a II- că "există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică", a apreciat că și acest temei s-a schimbat, prin trecerea timpului, prin diminuarea rezonanței sociale negativă ce exista la momentul arestării, securitatea socială de care s-a făcut vorbire și care a fost menționată la arestare, la prelungiri și menținerile de până acum, nu mai este tot atât de mult afectată. Pericolul concret care,într-adevăr mai poate plana, este cel asupra părților vătămate, însă așa cum a menționat, prin impunerea obligațiilor de a nu se apropia de acestea, de familiile lor, de locuințele lor, și nerespectarea lor atrage "ope legis" înlocuirea cu măsura arestării preventive. Parte din părțile vătămate revenind asupra declarațiilor inițiale, cu prilejul audierii lor în fața instanței, la prima fază procesuală, a considerat că cercetarea judecătorească se poate desfășura în continuare în bune condiții cu inculpații în stare de libertate, planând asupra acestora obligațiile impuse de art.145 indice 1 pr.pen.

În urma soluției pronunțate de Curtea de APEL BACĂU, în apelurile promovate de inculpați și procuror, prin decizia penală nr. 87/30.06.2009, s-a decis trimiterea cauzei în vederea rejudecării cauzei la prima instanță, în speță Tribunalul Bacău, menținându-se toate actele procedurale ce s-au efectuat în prima fază procesuală, mai puțin cele ce s-au desfășurat la termenul de judecată din data de 09.09.2008, când s-a considerat că nu s-a desfășurat legal, procedural, audierea celor două părți vătămate și.

Potrivit dispozițiilor art. 385.pr.pen. "Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de apel, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea apelului". Așadar, acum, în acest moment al rejudecării, trebuie să reaudiem cele două părți vătămate (în ședință secretă sau publică, se va vedea la momentul potrivit, când se vor prezenta și își vor exprima sau nu dorința de audiere în această manieră, și bineînțeles, cu încuviințarea instanței), toate celelalte acte procesuale și procedurale sunt și rămân valabile, așa cum s-au desfășurat ele cu ocazia primei judecări a cauzei, și cum au fost supuse controlului instanței ierarhic superioare, fiind declarat nelegală doar modalitatea audierile celor două părți vătămate și pentru care s-a apreciat că se impune trimiterea cauzei în vederea reaudierii lor (alături de insuficienta motivare a hotărârii).

La termenul de judecată din 17.12.2009, apărătorii aleși ai inculpaților au prezentat înscrisuri, și martori, care vin să susțină ideea inversă aceea a influențării, a șantajării, din partea așa-ziselor părți vătămate față de membrii familiilor inculpaților. S-au depus depoziții de martori care atestă această atidudine din partea părții vătămate, precum și aprecieri la adresa vieții sale morale, a comportamentului pe care l-a afișat aceasta până în acest moment în cadrul colectivității (depoziții maroti și B ).

De asemenea, s-au atașat dosarului inscrisuri oficiale emanând de la organele de cercetare, în speță Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, prin care soția inc. a fomulatun denunț față de, persoană implicată în cauza de față, în vederea sesizării pentru o pretinsă sumă de bani ce ar fi fost cerută de acesta pentru a declara favorabil în cauză, (adresa 1185/II/25.06.2009, și adresele -/11.06.2009 a Direcției Generale Anticorupție și -/10.07.2009 a Serviciului Județean Anticoirupție B). Acestea sunt înscrisuri noi, depuse astăzi de apărare, și care vin să probeze o situație de fapt, aceea a lipsei bunei credințe din partea părților vătămate, a martorilor din lucrări, persoane,care, în viziune a lor, sunt puse numai pe obținerea de bani de la inculpați, prin șantajarea familiilor acestora.

Pe de altă pare, instanța, în virtutea rolului său activ și supunându-se deciziei de desființare dată de Curtea de APEL BACĂU, a efectuat demersurile necesare, în sensul de a chema în fața instanței părțile vătămate și cu precădere pe cele două părțui vătămate în vederea audierii lor, respectiv pe, și - S-au atașat la dosar procesele verbale de îndeplinire a mandatelor de aducere din conținutul cărora rezultă că partea vătămată este o persoană cu dizabilități mintale, că este fugită de la domiciliu de aproximativ o săptămână (pr-verbval încheiat la data dfe 12.12.2009), și că nu posedă asupra ei nici un fel de mijloc de comunicare, neputndu-se lua legătura cu aceasta. În privința părților vătămate și reținem că sunt plecate în străinătate de mai mulți ani de zile, că nu s-au mai întors de atunci și că nu se știe când vor reveni. Singura parte vătămată care a fost identificată, după ce s-au emis mandate de aducere la trei adrese, a fost, care, în prezent este căsătorită și locuiește cu actualul soț la în satul, com.Livezi, jud.B, și pentru care există șanse de a fi audiată în fața instanței.

Așadar tergiversarea soluționării cauzei este o culpă a instanței, se află în imposibilitatea audierii părților vătămate arătate mai sus, nu se poate discuta în nici un fel de vreo culpă din partea inculpaților., instanța de judecată poate fi bănuită de tergiversarea soluționării cauzei, prin acordarea de termen de judecată până la eventuala lor prezentare în instanță și audiere, situație față de care menținerea, exclusiv, pentru acest temei în stare de arest preventiv a inculpaților, apare ca o încălcare a termenului rezonabil impus de normele juridice europene în materie.

Aplecându-ne asupra jurisprudenței, pertinente în materia supusa discuției, prin prisma dispozițiilor art.5.3 din Convenție, se reține ca instanța de contencios european, prin Decizia din 10.06.2008 în cauza Tase vs. România, a constatat că, în contra cerințelor legii naționale, făcea parte din practica standard a procurorilor români să nu ofere motive concrete pentru o arestare, în special în măsura în care era implicat pretinsul pericol pentru ordinea publică. Curtea a concluzionat anterior că există o încălcare a articolului 5 1 (c) pentru acel motiv {vezi, mutatis mutamlis, împotriva României și împotriva României din 14 decembrie 2004).

Curtea a reiterat că o persoană acuzată de o infracțiune trebuie să fie întotdeauna eliberată în procesul pendinte exceptând cazul în care Statul poate arăta că există motive "relevante și suficiente" pentru a justifica detenția continuă. Justificarea pentru orice perioadă de detenție, indiferent cât de scurtă, trebuie să fie demonstrată în mod convingător de către autorități (vezi împotriva din 4 octombrie 2005 și împotriva din 13 martie 2007). Prelungirea aproape automată a detenției contravine garanțiilor stabilite în articolul 5 3 ( împotriva Turciei din 8 iunie 1995 și împotriva Rusiei).

Curtea a constatat că în cazul prelungirii detenției de mai multe ori prin folosirea aceleiași formule și fără a oferi detalii cu privire la motivele deciziilor sale, prin nefurnizarea unei decizii argumentate care să poată duce la existența unei cercetări atente și publice a administrării actului de justiție (vezi împotriva Finlandei din 1 iulie 2003), sunt suficiente pentru a permite să se conchidă că, dată fiind lipsa argumentelor concrete din hotărârile tribunalelor de drept intern, prelungirea repetată a detenției încalcă articolul 5 alineatul (3) din Convenție.

Jurisprudența a stabilit ca luarea acestei măsuri excepționale, arestarea preventivă a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni apreciată ca având un pericol social ridicat, având în vedere și reacția publicului față de acestea - unele infracțiuni pot determina tulburări sociale - se poate justifica arestarea preventivă, cel puțin pentru o anumita perioada de timp. Acest motiv trebuie considerat ca relevant și suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice. În plus, privarea de libertate va continua sa fie legitimă numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată, continuarea privării de libertate neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu închisoarea {vezi CEDO, cauza Letellier vs. Franța din 26.06.1991).

In cauza Tarcău României din 24 februarie 2009, Curtea a constatat încălcarea art.5.3 din Convenție ca urmare a faptului că instanțele naționale nu au arătat în motivarea hotărârilor prin care au menținut măsura arestării preventive, care este în concret, "pericolul pentru ordinea publică", situație evidenta și în cauza dată și au refuzat să ia în calcul posibilitatea adoptării unei măsuri alternative dintre cele prevăzute în dreptul intern, deși art.5-3 din Convenție impune autoritarilor să aibă în vedere astfel de măsuri și să le aplice ori de câte ori situația se pretează și acuzatul furnizează garanții că va participa la proces.Curtea acceptă, astfel, detenția unei persoane numai pentru motive suficient de puternice, care ar putea justifica prelungirea detenției preventive (vezi cauza Hass vs. Polonia din 07.11.2006). )

Persoanei arestate preventiv i s-a recunoscut un drept la o durată rezonabilă a procedurii, iar nivelul de protecție asigurat este sensibil mai ridicat decât în cazul cauzelor penale în care inculpatul nu este arestat preventiv și mult mai puțin decât în cazul litigiilor civile, tocmai datorită efectelor importante pe care le presupune în plan psihic și al imaginii un proces penal.

Având în vedere că prin luarea și menținerea măsurilor de prevenție se aduce atingere dreptului fundamental al inviolabilității persoanei, legiuitorul instituit garanții procesuale temeinice, care impun respectarea strictă a dispozițiilor legale care permit luarea acestor măsuri procesuale.

Garanțiile procesuale constau în multiplele condiții care trebuie realizate cumulativ pentru a se putea dispune o măsură de prevenție și cu atât mai mult pentru a se menține peste un termen rezonabil.

Alegerea și evident menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele penale și alte situații privind persoana inculpatului.

În cadrul criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracțiunii nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură generală a infracțiunii (art.17 Cod procedură penală), acesta fiind exprimat prin limitele de pedeapsă prevăzute în art.148. În cadrul acestor criterii, pericolul social trebuie privit prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei.

Odată cu ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului de țara noastră, pe lângă condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile procedurale pentru luarea măsurii arestului preventiv s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dată în aplicarea acesteia.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, raportat la prevederile Convenției și a practicii, rezultă că menținerea măsurii arestului preventiv a inculpaților nu ar fi conformă nici cu aceste dispoziții.

Libertatea individuală este una dintre valorile fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impunând, din cauza importanței sale, un control riguros în primul rând din partea organelor judiciare ale statelor membre, dar și din partea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la oricare măsură care ar putea aduce atingere acestei valori (Hotărârea Wild, și ).

Potrivit art.136 Cod procedură penală, luarea și menținerea măsurii arestului preventiv se dispune pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Ori, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului nimic nu justifică un interes al judecării prezentei cauze cu inculpați în stare de arest preventiv.

Regula este judecarea inculpaților, pentru care funcționează, până la soluționarea definitivă a cauzei penale, prezumția de nevinovăție, în stare de libertate, judecarea acestora în stare de arest preventiv fiind excepția și numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile mai sus enunțate și dezvoltate.

În conformitate cu dispozițiile art.5 pct.3 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, art.5 paragraf 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr.11: "orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".

Deci, prevederile art.5 pct.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul celui arestat de a fi eliberat în cursul procedurii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că persistența unor motive plauzibile de a suspecta persoana arestată de comiterea unor infracțiuni este o condiție sine qua non pentru regularitatea detenției, însă după o anumită de timp, aceasta nu mai este suficientă (Hotărârea W împotriva Elveției).

Curtea recunoaște că prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea infracțiunilor se poate provoca o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, totuși acest factor nu este pertinent și suficient dacă nu s-ar baza pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deținutului ar tulbura liniștea publică. În plus, detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată.

O bănuială puternică privind comiterea de inculpați a unor infracțiuni grave poate justifica inițial detenția, totuși după o anumită perioadă ea nu mai este suficientă, fiind necesare alte motive care să justifice continuarea privării de libertate a inculpaților.

Curtea Europeană a apreciat că existența unor indicii grave de culpabilitate, deduse și din gravitatea faptelor și sancțiunea pe care o riscă persoana deținută, constituie elemente pertinente, dar acestea nu pot justifica o durată lungă a arestării preventive.

Curtea a admis faptul că gravitatea acuzațiilor poate justifica arestarea preventivă a unei persoane, însă după un timp, menținerea acesteia în stare de detenție nu se mai justifică pe simplul motiv al gravității faptelor de care este acuzat inculpatul.

Prin impunerea obligației pe durata luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, ceea de a se prezenta ori de câte ori este chemat la instanțele de judecată, corelativ cu dispozițiile art.145/1 alin2, raportat la art.145 alin.3 Cod procedură penală, privind revocarea în caz de nerespectare cu rea-credință măsurilor impuse, sustragerea inculpaților de la judecată ar duce la luarea din nou a măsurii arestului preventiv.

Apoi, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pericolul de sustragere a inculpaților de la judecată trebuie să rezulte din probe certe, iar nu din simple presupuneri și deducții ale organelor judiciare ( împotriva Germaniei și împotriva Austriei).

Curtea a recunoscut compatibilitatea acestui motiv cu art.5 paragraful 3 din Convenție, însă a făcut unele precizări în legătură cu circumstanțele care să justifice invocarea sa.

Curtea a statuat că deși gravitatea pedepsei pe care o riscă cel arestat poate fi de natură a-l determina să se sustragă de la judecată, acest risc se diminuează pe măsura prelungirii arestări. Însă gravitatea pedepsei nu poate justifica singură lungi perioade de detenție ( împotriva Rusiei, hotărârea din 08.02.200, împotriva Bulgariei, hotărârea din 26.07.2001).

Inculpații sunt arestați de către Tribunalul Bacău, în baza mandatelor de arestare preventiv, la data de 04.05.2008, iar în urma tuturor prelungirilor și menținerilor stării de arest preventiv a respingerii cererilor de recurs formulate la fiecare termen, această stare de arest preventiv a fost executată continuu, neîntrerupt, inculpații aflându-se în stare de arest preventiv vreme de un an și șapte luni.

Curtea Europeană nu acceptă invocarea de o manieră generală și abstractă a necesității anchetei, respingând orice trimiteri la formule stereotipe.Menținerea măsurii arestului preventiv trebuie analizată și din perspectiva realizării unei proporționalități între privarea inculpatului de un drept fundamental, dreptul la libertate și asigurarea prezenței acestuia la judecarea cauzei (Hotărârea Ambruszkiewicz împotriva Poloniei). În această hotărâre Curtea a aplicat testul proporționalității detenției atunci când a analizat dacă arestarea preventivă a inculpatului era strict necesară pentru a asigura prezența sa la proces și a apreciat că alte măsuri, mai puțin severe, ar fi fost suficiente în acest scop.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea preventivă pentru o durată de timp, care trebuie să fie rezonabilă și care nu trebuie confundat cu termenul rezonabil prevăzut de art.6 din Convenție, ce se referă la soluționarea unei cauze, dar tot aceasta a statut că acest motiv nu poate fi considerat pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea persoanei deținute ar crea un pericol real pentru ordinea publică, pericol care trebuie să fie identificat și justificat de organul judiciar ( împotriva Franței și hotărârea Dumont-Maliverg contra Franța, din 31.mai.2005).

Menținerea stării de arest a intimaților-inculpați poate fi justificată numai dacă ar exista indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public, care în pofida prezumției de nevinovăție, să prevaleze asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea Labita împotriva Italiei, împotriva Austriei și împotriva Lituanie).

Apărarea ordinii publice, este pertinent și suficient numai dacă se bazează pe fapte capabile să demonstreze că punerea în libertate a inculpaților ar tulbura în mod real ordinea publică.

Detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată, întrucât continuarea detenției nu trebuie să servească pentru a anticipa o eventuală pedeapsă privativă de libertate.

Analizând menținerea măsurii arestului preventiv din perspectiva art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, proclamând dreptul la libertate, scopul articolului menționat este de a asigura că nici o persoană să nu fie privată de libertate în mod arbitrar și peste un termen apreciat ca rezonabil (Amuur vs. Franța).

În mai multe cauze Curtea europeană a arătat că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă sunt cunoscute și nu pot fi negate: să împiedice persoana suspectă să fugă, să evite distrugerea unor probe, să împiedice săvârșirea unor noi infracțiuni, sau, eventual, să-l protejeze împotriva furiei publicului sau a victimei. Dar adversarii detenției preventive nu încetează să afirme că aceasta prezintă și numeroase inconveniente: reprezintă o atingere adusă prezumției de nevinovăție, produce o ruptură de mediul familial și profesional și poate constitui un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească.

C a precizat care este principiul general în această materie: "detenția preventivă trebuie să aibă un caracter de excepție, starea de libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile, independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă" (cazul f contra Germania, hotărârea din 27.iunie.1968).

În baza art.5 paragraful 3, autoritățile judiciare sunt obligate să se asigure că deținerea unei persoane nu depășește o perioadă rezonabilă ( împotriva, hotărârea din 23.09.2008, împotriva Poloniei, hotărârea din 16.09.2008).

S-a pus problema interpretării noțiunii de "limite rezonabile". Pentru înțelegerea acestei noțiuni s-a arătat că trebuie explicată legătura dintre limitele rezonabile ale detenției preventive și dispoziția asemănătoare cuprinsă în art.6 paragraful 1, respectiv intervalul de timp rezonabil în care trebuie judecată o cauză.

Cu privirea la aceasta, Curtea în cauza Stogmuler împotriva Austriei, arată că: "dispoziția din art.6 paragraful 1 se întinde asupra tuturor justițiabililor și are ca scop să îi protejeze împotriva duratei excesive a procedurii; în materie penală, ea vizează în mod special se evite prelungirea pe u durată prea mare de timp a incertitudinii cu privire la soarta inculpatului; Art.5 paragraful 3 se referă la persoanele aflate în detenție preventivă. El cere o diligență sporită pentru procedurile de acest timp. Tocmai din acest punct de vedere intervalul prevăzut de art.5 se deosebește de cel prevăzut de art.6. Pe de altă parte însă, chiar dacă durata instrucției penale nu depășește limitele considerate rezonabile, cea a detenției o poate face."

Referindu-se la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente (decizia CEDO din 31 martie 1998).

Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante).

În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).

Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).

În materia măsurilor preventive, așa cum se arăta, un document internațional care stă la baza reglementărilor din legislațiile procesual penale europene este Convenția Europeană a Drepturilor Omului (), iar din prevederile sale una din ideile generale care se degajă este că privațiunea de libertate poate fi înlocuită, în anumite condiții legale, cu alte măsuri procesuale care să garanteze buna desfășurare a cauzei penale fără menținerea stării de arest, inculpatul putând fi eliberat, incusiv prin luarea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate.

Cu alte cuvinte, în cazul proceselor lungi (cum în mod evident este și situația în cauza dedusă judecății), chiar și în condițiile în care durata mare nu poate fi reproșată autorităților, ceea ce în cauza dedusă judecății, așa cum se arăta, sunt numeroase și lungi perioade de inactivitate imputabile organelor judiciare (Curtea europeană nu se referă doar la instanțele de judecată, ci la toate organele statului care sunt implicate într-un fel sau altul în desfășurarea procesului penal), organele judiciare au obligația să verifice periodic dacă nu cumva ar putea supune inculpatul la alte măsuri preventive, mai puțin dure decât arestarea.

Un astfel de examen trebuie realizat in concreto, autoritățile judiciare având obligația de a motiva concret și la obiect de ce doar privarea de libertate este unica măsură preventivă care se poate lua, o motivare cu caracter general nefiind considerată suficientă.

Așadar, în baza art.139 pr.pen. instanța a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea, prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive pentru toți cei trei inculpați s-au schimbat, ordinea publică nu mai este atât de grav amenințată ca atunci când s-a dispus luarea măsurii, la data de 04.05.2008.

În condițiile în care inculpații nu vor respecta obligațiile stabilite de instanță, se va face aplicarea dispozițiilor art.145/1 alin.2, cu art.145 alin.3 Cod procedură penală, privind revocarea acestei măsuri și arestarea preventivă a acestora.

Desigur că nu se poate nega gravitatea infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, însă trebuie avut în vedere faptul că legiuitorul nu a exclus aceste infracțiuni din categoria celor pentru care inculpații pot fi puși în libertate, iar potrivit art.5 pct.3 și art.6 pct.1 din, aceștia au dreptul de a fi judecați într-un termen rezonabil sau eliberați în cursul procedurii de judecată, în situația în care judecarea cauzei este amânată (sau suspendată) o perioadă îndelungată.

Instanța europeană a constatat o violare a acestei obligații a statului chiar și în cazul unor fapte extraordinar de grave, precum cea din afacerea, care a implicat răpirea, molestarea și uciderea mai multor copii (Lelievre contra Belgia, hotărârea din 08.11.2007).

În temeiul art.139 alin.1 Cod pr.penală, va înlocui măsura arestului preventiv luată împotriva inculpaților HG, G, și cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Supravegherea inculpaților, pe durata măsurii de obligare de a nu părăsi țara, se va exercita de Poliția Municipiului

În temeiul art.145/1 alin.2 pr.pen. cu art.145 alin.1/1,alin.1/2 Cod pr.penală,a obligat inculpații să respecte următoarele obligații:a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;b) să se prezinte la organele de poliție desemnate cu supravegherea, de instanța de judecată;c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de armă;e) să nu se aproprie de persoanele vătămate, membru familiilor acestora, persoanele împreună cu care a comis faptele, martorii ori alte persoane și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;f) să nu se afle în locuințele părților vătămate.

În temeiul art.145/1 alin.2 pr.pen. art.145 alin.3 Cod pr.penală, a atras atenția inculpaților HG, G, și că în cazul încălcării cu rea-credință a măsurii a obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.

În temeiul art.145/1 alin.2 pr.pen. cu art.145 alin.2/1 pr.pen. a dispus comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: fiecărui inculpat, Poliției Mun.B, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției Comunitare și Inspectoratului General de Poliție de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care le revin inculpaților.

A dispus punerea în libertate a inculpaților HG, G, și dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.

Împotriva încheierii a declarat recurs Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial.

Prin motivele scrise de recurs, Parchetul a invocat următoarele:

etemeinicia încheierii de ședință din data de 18-12-2009, întrucât a considerat că temeiurile avute în vedere la menținerea stării de arest preventiv a inculpaților nu au dispărut, pericolul social concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a acestora nefiind diminuat, chiar dacă de la luarea măsurii preventive a trecut o perioadă de 1 an și 5 luni, iar măsura arestării preventive este în continuare necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, vizând împiedicarea inculpaților HG, G, de a influența depozițiile părților vătămate audiate în cauză.

Pe de altă parte, cauza se judecă pe fondul său, având termen la data de 17.12.2009, existând posibilitatea influențării părților vătămate din prezenta cauză.

S-a mai reținut faptul că, pe rolul B se află în curs de cercetare un alt dosar (nr. 22D/P/2008), în care inc. și HG ceilalți 2 inculpați sunt cercetați pentru alte infracțiuni de trafic de persoane, raportate la alte părți vătămate și la un alt grup de traficanți, care se sustrag de la urmărirea penală ( zis, și alții).

În legătură cu acest dosar (22D/P/2008) există în mod evident pericolul influențării persoanelor vătămate ce vor fi audiate (altele decât cele ce au fost audiate în dosarul nr. 42D/P/2007), precum și luării legăturii cu ceilalți traficanți menționați mai sus.

De altfel, în dosarul nr. 22D/P/2008, Bae mis rechizitoriul față de inculpatele și, la 27.11.2009, urmând a fi sesizată instanța de judecată cu faptele comise de acestea. Dosarul în care s-a emis rechizitoriul menționat mai sus a fost înregistrat la instanța de judecată - și a avut primul termen de judecată la data de 15.12.2009 când cauza a fost amânată.

La termenul de judecată din 17.12,2009, instanța de judecată a audiat 2 martori, respectiv și B, martori indirecți care ar fi relatat anumite împrejurări favorabile inculpaților. Astfel, s-a reținut că acești inculpați ar fi precizat că există influențe din partea părților vătămate față de familiile inculpaților în mod deosebit din partea părții vătămate. Totodată acești martori dau elemente de caracterizare a părții vătămate, făcând aprecieri la adresa vieții sale morale, a comportamentului pe care 1-a afișat până în prezent în cadrul colectivității.

A considerat că depozițiile acestor martori trebuiesc înlăturate, în primul rând martorii respectivi sunt de circumstanță, nu relatează aspecte de fiind, sunt nesinceri și nu au căderea de a face aprecieri cu privire la comportamentul părții vătămate de vreme ce aceasta este amenințată de inculpați prin intermediul rudelor acestora și nu invers. Pe de altă parte de-a lungul procesului penal la instanțele de fond și de recurs, precum și la urmărirea penală nu s-a vehiculat niciodată numele acestor martori, dovadă că prin audierea acestora s-a încercat să se influențeze aflarea adevărului prin denaturarea adevăratelor depoziții făcute de la urmărirea penală, care se coroborează cu declarațiile surorii sale și a celorlalte părți vătămate audiate în cauză și care precizează aceleași aspecte, privind faptele comise de inculpați.

Tot la termenul din 17.12.2009 apărătorii inculpaților au depus înscrisuri prin care arată că soția inc. ar HG fi depus anumite sesizări la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva lui (concubinul părții vătămate

) pentru că susnumitul ar fi cerut o anumită sumă de bani de la inculpați pentru a declara favorabil în cauza penală. Se menționează adresa nr.l 185/11/25 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Și această împrejurare este de circumstanță și urmează a fi înlăturată de instanța de recurs, deoarece este chiar persoana care a făcut prima sesizare, cu privire la fapta de traficare a concubinei sale, tot el și-a menținut toate declarațiile pe parcursul urmăririi penale și la instanță, precizând că este amenințat de persoanele apropiate inculpaților pentru a-și retrage declarațiile și nu s-a înregistrat niciodată, până în prezent vreo sesizare cu privire la pretinderea unor sume de bani de către de la inculpați, lucru total imposibil de realizat având în vedere atitudinea vehementă și corectă a acestui martor pe întreg parcursul urmăririi penale și a judecății ca martor al acuzării.

Din punct de vedere procesual faptul că o asemenea sesizare depusă la organul de parchet menționat din B, nu a fost înregistrată ca dosar penal ci ca o lucrare generală și că în prezent nu există o precizări cu privire la stadiul acestei lucrări a considerat că înscrisurile depuse de apărare sunt "pro cauza", respectiv în favoarea inculpaților și care nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

In sfârșit, apărătorii inculpaților, la același termen de judecată depun 2 adrese de la Serviciul Județean Anticorupție B, nr. -/11.06.2009 și -/10.07.2009 din care ar rezulta că părțile vătămate ar fi interesate să obțină bani de la inculpați prin șantajarea familiilor acestora. Și aceste înscrisuri urmează a fi înlăturate deoarece nu au relevanță în cauză, sunt tot de circumstanță, nu se coroborează cu alte probe și nu s-a primit un răspuns cu privire la modul de soluționare al acestor sesizări și acestea fiind înregistrate ca lucrări generale și nu ca dosare penale.

Avându-se în vedere modalitățile prin care părțile vătămate au fost racolate, exploatate sexual și maltratate în Spania, aspecte care rezultă nu numai din declarațiile acestora, ci și din alte probe ( interceptarea unor convorbiri telefonice, ridicarea unor înscrisuri cu ocazia perchezițiilor domiciliare, acte de călătorie, cazări ale părților vătămate ), demonstrează cu prisosință că toate apărările și motivele pe care le invocă inculpații pentru punerea în libertate sunt făcute cu scopul de a denatura aflarea adevărului și de a crea o falsă imagine asupra faptului că aceștia s-ar face mai puțin vinovați în prezent de comiterea faptelor, decât la data consumării lor. Acest argument scoate în evidență încă o dată în mod deosebit periculozitatea inculpaților care prin orice fel de mijloace încearcă să fie puși în libertate pentru a influența aflarea adevărului și a șterge urmele unor infracțiuni precum și a face imposibilă efectuarea urmăririi penale în cauza disjunsă, despre care s-a făcut vorbire (dosar 218D/P/2009 al Serviciului Teritorial Bacău ).

2. A apreciat că din probatoriul administrat în cauză rezultă fără dubiu că
temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, prev. de
art. 148 lit. e pr. pen. nu au dispărut, neputându-se neglija atitudinea inculpaților
de a se sustrage urmăririi penale, atitudinea acestora,de a influența chiar dacă prin
persoane interpuse (membri ai familiilor lor) - părțile vătămate și martorii audiați în
cauză, și delegarea atribuțiilor de continuare a activității infracționale către alte persoane
rămase în Spania, chiar în condițiile în care aceștia au fost cercetați și arestați pentru
fapte similare de către autoritățile spaniole. A considerat că aceste aspecte rezultă cu
prisosință din probatoriul administrat în cauză, respectiv din declarațiile părților
vătămate, coroborate cu declarațiile martorilor, cu procesele verbale de redare în formă
scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, cu transferurile bănești existente
pe numele inculpaților și îndeosebi din concluziile comisiei rogatorii efectuate cu
autoritățile spaniole și trimisă instanței de judecată.

A considerat că temeiurile arestării subzistă și datorită faptului că există în continuare pericolul influențării unor martori și părți vătămate ce urmează a fi audiate într-un alt dosar disjuns, respectiv 218D/P/2009 al Serviciului Teritorial Bacău, privitor pe, care se sustrag de la urmărirea penală și care comit în continuare infracțiuni de trafic de persoane în zona orașului Palma de din Spania.

In acest dosar s-a dispus delegarea lucrătorilor din cadrul B pentru efectuarea unor activități de urmărire penală urgente de prindere și de audiere a persoanelor implicate în dosarul 218D/P/2009 (părți vătămate, făptuitori, etc).

3. A onsiderat că temeiul prev. deart. 148 lit. f pr. pen. subzistă, chiar dacă de
la luarea măsurii preventive a trecut o perioadă de 1 an și 5 luni, perioadă în care nu s-

realizat judecarea definitivă a cauzei, datorită gravității și complexității deosebite a faptelor comise, a rezonanței sociale a acestora, a amplorii și conceperii activității infracționale desfășurate de inculpați și, nu în ultimul rând, datorită atitudinii adoptate de aceștia, de negare a faptelor imputate, de influențare a unor părți vătămate (, și, etc).

Astfel, pericolul social al faptelor de trafic de persoane, cu atât mai mult comise în cadrul unui grup infracțional organizat, constă în împrejurarea că fac din exploatarea sexuală a unei alte persoane o sursă ilicită de câștig și de procurare a mijloacelor de trai, provocând o gravă tulburare în desfășurarea relațiilor de conviețuire socială și constituind un teren favorabil pentru săvârșirea altor fapte grave.

A avut în vedere faptul că aceste infracțiuni aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnității umane și, chiar sănătății persoanelor, reprezentând una dintre cele mai grave forme de manifestare a criminalității organizate.

De altfel, și instanța de judecată, respectiv Tribunalul Bacău, când s-a pronunțat prima dată pentru condamnarea inculpaților (s-a făcut vorbire despre acest lucru în prezenta lucrare), a stabilit anumite pedepse care reflectă gradul de pericol social al infracțiunilor, iar după declararea apelului de către procuror cu privire la achitarea celor doi inculpați, acesta a fost admis și s-a admis trimiterea cauzei spre judecare, ceea ce a dat posibilitatea inculpaților să formuleze cereri cu privire la revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive.

De altfel, cu privire la gravitatea faptei rezultă că însăși instanța de judecată care a dispus punerea în libertate a inculpaților, în motivarea făcută la pagina 20 din încheierea de ședință, precizează că "nu se poate nega gravitatea infracțiunilor de care

sunt învinuiți inculpații, însă trebuie avut în vedere faptul că. ". Aceasta

demonstrează că faptele comise de inculpați în contextul lor, din momentul comiterii și până în prezent își păstrează gravitatea, că modalitățile prin care aceștia încearcă să obțină punerea în libertate, faptul că există încă pe rol dosare în curs de urmărire penala, ne îndreptățesc să susținem faptul că încheierea dată de instanța de fond este nelegală și netemeinică.

4. socială a faptelor comise reprezintă unul din criteriile importante de apreciere a pericolului social concret, în sensul art. 148 lit. f pr. pen. și considerăm că în cazul de față aceasta este evidentă, cu atât mai mult cu cât parte dintre victime se află încă pe teritoriul altor state, la dispoziția altor traficanți, în legătură cu inculpații din prezenta cauză.

A considerat că prin lăsarea în libertate a inculpaților, în aceeași comunitate cu victimele, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță, atât în rândul acestora (vizând actele de încercare de influențare a părților vătămate de către mama inc. și HG G și concubinele acestora), cât și în rândul opiniei publice, fapt ce ar avea repercusiuni negative asupra finalității actului de justiție.

În aprecierea persistenței pericolului pe care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, trebuie subliniat faptul că jurisprudența CEDO a statuat permanent că, în măsura în care dreptul național recunoaște, anumite infracțiuni pot suscita prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice - o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă (cauza Letellier contra Franței).

Având în vedere gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, prin natura lor și consecințele produse, prin modalitățile de săvârșire prin înșelăciune și amenințare - considerat că pericolul social pe care îl prezintă lăsarea libertate a inculpaților este cert și acesta vizează în mod special denaturarea adevărului judiciar și prejudicierea actului de justiție prin posibilitatea influențării depozițiilor victimelor, chiar și fără acțiunea de determinare, doar prin sentimentul de insecuritate creat acestora prin punerea în libertate a inculpaților.

In ceea ce privește unul din motivele instanței, referitor la depășirea"termenuluirezonabil",este de precizat că jurisprudența CEDO a statuat că în aprecierea acestuia criteriile sunt; complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.

În cauza de față, raportând complexitatea și particularitățile acesteia Ia atitudinea procesuală de negare a faptelor adoptată de inculpați și care au formulat numeroase

cereri de punere în libertate, admise de Tribunalul Bacău și respinse de Curtea de Apel, a apreciat că nu s-a depășit termenul rezonabil, cauza suferind numeroase amânări la cererea inculpaților prin apărătorii aleși.

În același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri ai Consiliului Europei prin recomandarea Nr. care 1-a punctul 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză ester bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase a se crede că există unul dintre următoarele pericole: acela de a fugi, acela de a obstrucționa cursul justiției ori acela de a comite o nouă infracțiune gravă.

Punctul 4 al recomandării sus-menționate arată în plus că, dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea justifica în mod excepțional în anumite cazuri în care se comite o infracțiune gravă.

Prin prisma probatoriului administrat în cauză până în prezent apreciem că în speță sunt întrunite cumulativ toate condițiile susmenționate, prevăzute atât de legislația națională prin prevederile Codului d e procedură penală în vigoare, cât și de dispozițiile Curții Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce privește menținerea stării de arest preventiv a inculpatului .

În consecință, a apreciat că din motivele arătate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații, și sunt neîntemeiate, impunându-se respingerea acestora.

Pentru motivele invocate, în temeiul art. 38515pr. pen. solicitat, admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 18-12-2009 și menținerea stării de arest a inculpaților, și .

Examinând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul art 385/6 alin 3 Cpp,instanța de control judiciar constată că acesta este fondat din considerentele următoare.

Potrivit art 160/2 Cpp alin (1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

(2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Considerată în sens larg, liberarea provizorie este o măsură constituțională, prev de legea procesual penală pentru a da posibilitatea instanțelor de a valorifica, într-un mod concret, măsurile care pot asigura buna desfășurare a procesului penal, cu atenuarea legitimă a restrângerilor de drepturi pe care le presupun măsurile preventive. Liberarea provizorie constituie totodată un drept al oricărei persoane aflată într-o procedură penală sub stare de detenție preventivă.

Apreciată in concreto, măsura liberării provizorii sub control judiciar este tot o măsură prin care se aduc privațiuni și restrângeri ale drepturilor și libertăților persoanei, așa cum o demonstrează art 136 alin 2 Cpp, art 160/2 alin 3, 3/1 și 3/2 Cpp dispoziții legale care atestă că scopul măsurilor preventive clasice se poate realiza și prin liberarea provizorie.

O asemenea măsură nu are, prin ea înseși, impact negativ asupra cetățenilor dintr-o anumită comunitate, din moment ce constituie un drept legitim dar nici asupra autorităților judiciare de urmărire penală nu trebuie să producă impresia zădărnicirii activităților proprii, din moment ce măsura liberării provizorii prezintă, totuși, numeroase caractere de constrângere a persoanei și de restrângere asupra drepturilor și libertăților persoanei cercetate, caractere subordonate necesității de a asigura scopurile procesului penal. Este motivul pentru care legiuitorul român a preluat, începând cu anul 1992, din legislațiile europene această instituție, perfecționând-o.Motivul relevat de insuficiența unui control judiciar, a fost analizat de Curtea Europeană astfel: când o detenție nu se prelungește decât ca urmare a temerii de a vedea că acuzatul se sustrage prin fugă de la prezentarea sa în fața judecătorilor, se încearcă eliberarea celui interesat dacă el poate să furnizeze garanții adecvate de prezentare.

Examinând cererea formulată, după etapa admiterii în principiu sub prima condiție prevăzută de lege, cea a cuantumului pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care sunt cercetati inculpații, prima instanță constat că aceasta este îndeplinită. Infracțiunea de trafic de persoane, prev de art 12 alin 1,2 lit din Legea 678/2001 este pedepsită cu închsoarea de la 5 la 15 ani, iar infracțiunea de constituire sau aderare la un grup infracțional organizat prev de art 7 alin 1,3 din Legea nr. 39/2003 nu poate depăși pedeapsa aplicată pentru infracțiunea care a făcut obiect al grupului infracțional.

În aprecierea îndeplinirii și a condițiilor de fond prevăzute de art 160/2 alin 2 Cpp prima instanță a reținut în esență că cererea de liberare provizorie trebuie admisă întrucât la termenul de soluționare inculpații au depus înscrisuri noi precum și din declarațiile martorilor audiați cu această ocazie rezultă că părțile vătămate nu au fost șantajate, amenințate, dimpotrivă, urmăresc obținerea de sume de bani de la inculpați. Se arată că din înscrisul depus la dosar rezultă că matorul i-ar fi cerut banisoției lui pentru a da o declarație favorabilă acestui inculpat. Mai reține instanța că imposibilitatea audierii părților vătămate este din culpa instanței iar menținerea inculpaților în stare de arestîn aceste condiții nu se justifică. Se mai reține și că liberarea inculpaților se impune și față de depășierea termenului rezonabil prin perioadele lungi de inactivitate imputabile organelor judiciare.

Mai întâi referitor la intervenirea unor împrejurări noi care ar schimba temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați constând în înscrisurile depuse la soluționarea cererilor de liberare provizorie, instanța de control judiciar apreciază că nu a intervenit o astfel de schimbare. Din înscrisul amintit mai sus rezultă că soția inculpatului a depus o plângere penală la data de 1.06 2009 prin care solicita efectuarea de cercetări față de martorul pentru că acesta i-ar fi solicitat bani pentru a declara în favoarea inculpatului. Din actele dosarului rezultă că martorul, audiat la urmărirea penală, nu a putut fi audiat la prima instanță fiind plecat din țară. A fost însă audiat de către instanța de apel la data de 9.06.2009 când martorul și-a menținut în totalitate declarațiile de la urmărirea penală și a relatat că partea vătămată, concubina sa la acea dată a fost contactată de inculpatul care i-a propus că îi va găsi loc de muncă în Spania, i-a plătit taxele pentru eliberarea pașaportului iar în Spania a fost obligată tot de către acest inculpat să se prostitueze, a fost bătută și amenințată iarinculpatul venea periodic și încasa sumele realizate de părțilevătămate. A mai arătat martorul că situația de fapt descrisă se referă și la partea vătămată.

Curtea apreciază că din înscrisul depus la dosar nu rezultă o schimbare a indiciilor avute în vedere inițial. Fără a face aprecieri asupra realității susținerilor din cuprinsul plângerii, cu privire la care se desfășoară cercetări, instanța nu poate considera că într-o cauză, indiferent de natura ei faptul că martorul își menține declarațiile date anterior se poate trage automat concluzia că acesta ar putea avea un interes material în schimbul mărturiei mincinoase. De altfel, la data la care martorul a fost audiat de Curtea de Apel, 9.06.2009 inculpatul nu făcut referire la aspectul expus în condițiile în care reclamase acest martor anterior, la 1.06.2009. Sub rezerva cercetărilor ce se derulează, Curtea nu poate reține la acest moment decât că între martor și rudele inculpaților a avut loc un contact, cel puțin așa se susține de către aceștia, ceea ce vădește și interesul asupra conținutului declarațiilor martorului. În această situație nu se poate reține decăt că în cauză există date din care rezultă că puși în libertate, inculpații ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților vătămate și a martorilor.

Curtea mai reține date referior la zădărnicirea aflării adevărului și față de declarațiile părții vătămate. După ce a relatat la faza de urmărire aspectele legate de contribuția inculpaților referitor la infracțiunea de trafic de persoane, în fața primei instanțe partea și-a schimbat declarațiile. În faza de judecată a apelului partea vătămată a solicitat reaudierea sa prin procedura specială de audiere prevăzută de art 77/1 Cpp, prin intermediul mijloacelor tehnice. Partea vătămată a retractat în totalitate declarațiile din fața primei instanțe, a motivat declarațiile sale contradictorii față de presiunile făcute de familia inculpaților și pentru a da declarații favorabile acestora iar solicitarea audierii prin acestă procedură s-a făcut de teamă pentru integritatea sa corporală.

Inculpații au fost arestați prin încheierea din 4.05.2008 a Tribunalului Bacău, în temeiul art 148 lit a, c, e, f Cpp.

În cauză, raportat la motivele reținute de prima instanță, Curtea apreciază că nu apare ca îndeplinită cea de a doua condiție prevăzută la alin 2 al art 160/2 Cpp. Instanța apreciază că inculpații care au negat constant pe parcursul procesului penal săvârșirea infracțiunilor de care sunt acuzați, au tot interesul să influențeze declarațiile părților vătămate având în vedere că prin decizia Curții de APEL BACĂU nr. 87/30.06.2009 s-a desființat în totalitate sentința primei instanțe și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță pentru reaudierea în condiții de respectare a normelor procedurale a părților vătămate și.

Aspectele expuse îndreptățesc Curtea să constate că nu se poate acorda, cel puțin în acest moment procesual liberarea provizorie sub control judiciar,nefiind îndeplinită și condiția negativă prevăzută la art 160/2 alin 2 Cpp, inculpații neputând, raportat la actele dosarului, oferi suficiente garanții că lăsați în libertate nu ar împieta asupra activității organelor judiciare scop în care au fost instituite prin art 136 Cpp măsurile prevetive.

Mergând mai departe în analiza argumentelor primei instanțe, referitor la termenul rezonabil, Curtea reține următoarele.Întradevăr Curtea Europenă a Drepturilor omului în analiza duratei rezonabile a detenței preventive a identificat o serie de criterii la care se raportează aceasta, printre care și comportamentul autorităților judiciare. Întradevăr, desființarea sentinței primei instanțe nu poate fi imputată inculpaților iar în rejudecare prima instanță este ținută de constatările și dispozițiile instanței superioare, referitor la reaudierea părților vătămate și.Dar tot Curtea Europenă a Drepturilor omului a apreciat că în realizarea acestui obiectiv și acelui privind respectarea în același timp și a dreptului inculpaților la un proces echitabil urmărit prin decizia nr. 87/30.06.2009 a Curții de Apel, nu se poate trece dincolo de orice limite materiale într-o situație dată "și că în realizarea acestui deziderat nu se poate ajunge la blocarea procedurii.

Pe de altă parte în mod greșit prima instanță își atribuie culpa în neaudierea până în acest moment a părților vătămate atâta vreme căt aceasta este o situație obiectivă determinată de imposibilitatea de prezentare a părților care nu se află în țară. În aprecierea asupra termenului rezonabil se mai iau în considerare și alți factori cum sunt complexitatea cauzei, prelungirea soluționării unei cauze nu echivalează automat cu încălcarea termenului rezonabil care operează în mod unilateral doar în favoarea acuzaților.

Raporta la aceste criterii instanța de control judiciar apreciază că durata de aproape 1 an și 8 luni a detenției preventive nu apare ca excesivă, chiar dacă dosarul se află actualmente din nou în etapa judecății în fond, în condiții în care prin decizia instanței de apel au fost menținute în rest toate actele procesuale efectuate inițial.

Sub alt aspect, neinvocat în recursul Prachetului, încheierea primei instanțe este nelegală .

Pe de o parte se admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpații și, după care,în temeiul art 139 alin 1 Cpp se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art 145/1 Cpp.

Este de observat motivarea primei instanțe, care după ce procedează la verificarea legalității și temeiniciei starii de arest și concluzionează că temeiurile inițiale se mențin, trecând la analiza cererii de liberare provizorie arată că au intervenit împrejurări noi care ar justifica admiterea cererii, după care tot în baza acestor din urmă considerente înlocuiește starea de arest cu măsura obligării de a nu părăsi țara pentru toți trei inculpații, inclusiv pentru și pentru care dispusese liberarea provizorie.

Prima instanță a dispus concomitent atât liberarea provizorie cât și măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Cele două instituții sunt diferite ca natură procesuală. Dacă în privința liberării provizorii au fost expuse mai sus considerentele teoretice referitoare la natura, scopul și efectele asupra libertății persoanei la care se mai impun următoarele precizări.

Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune este o măsură procesuală și presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea / menținerea stării de arest nu mai apare ca necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.În acest mod a considerat și prima instanță care în prima parte a motivării analizând legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea acesteia se mențin.

Pe de altă parte potrivit art 139 alin 1 Cpp, Măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii " și presupune așadar existența unor temeiuri care să justifice starea de arest, altele decât cele inițiale ori survenirea, în plus a altor temeiuri.

Așadar este un nonsens procedeul primei instanțe, care, după ce constată că temeiurile inițiale se mențin în privința inculpaților și dar că aceștia pot fi liberați provizoriu, constată că aceleași temeiuri s-au schimbat și se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi țara.

Față de considerentele de nelegalitate și netemeinicie expuse, Curtea va admite, în baza art 385/15 pct 2 lit d Cpp recursul Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, va casa încheierea recurată,cu privire la cererile de liberare provizorie sub control judiciar și starea de arest și rejudecând în fond, va respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații G și ca nefondate.

În temeiul art 300/2 Cpp raportat la art 160/b Cpp va menține starea de arest a celor trei inculpați având în vedere considerentele expuse mai sus precum și de prima instanță în această privință și care nu vor mai fi reluate.

Va menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.

Văzând și dispoziții art 192 alin 3 Cpp

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385/15 pct.2 lit d Cpp.,admite recursul declarat de recurentul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ- DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, împotriva încheierii penale din 17.12.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr - numai în ceea ce privește cererile de liberare provizorie sub control judiciar și starea de arest.

Casează sentința penală sub acest aspect

Reține cauza spre rejudecare și, pe fond:

In baza art 160/2 alin 2 Cpp raportat la art 160/8a alin 6 Cpp respinge ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații G și.

În baza art 300/2 Cpp raportat la art 160/b Cpp menține starea de arest a inculpaților G, și HG.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate. Constată că recurenții inculpați au fost asistați de apărători aleși.

În baza art. 192 alin.3 Cpp, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.12.2009, în prezența recurenților în stare de arest.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Arin Alexandru Mengoni, Monica Vadana Silviu

GREFIER,

Red.

Red.

Tehnored. - 3 ex

26.12.2009

Președinte:Arin Alexandru Mengoni
Judecători:Arin Alexandru Mengoni, Monica Vadana Silviu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 797/2009. Curtea de Apel Bacau