Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 84

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dublea Aurel

JUDECĂTOR 2: Chirilă Mihaela

JUDECĂTOR 3: Ciubotariu

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

La ordine fiind soluționarea recursului penal declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 04.11.2008 a Tribunalului Iași, prin care s-a dispus menținerea măsurii de arest preventiv luată față de acesta.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de av., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Av. depune la dosarul cauzei un memoriu din partea inculpatului recurent și precizează că acesta nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.

Av. pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și revocarea măsurii de arest preventiv luată față de acesta. Inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de sechestrare de persoane, minora de 13 ani fiind cea care l-a "tras de mână" pe stradă și i-a spus că nu are unde dormi. La instanța de fond, chiar mama acesteia a spus că minora este dată în urmărire generală și nu știe unde poate fi găsită. Din actele și lucrările dosarului nu rezultă concludent că există probe pentru ca inculpatul să fie privat de libertate în continuare, motiv pentru care solicită punerea lui în libertate, pentru a dovedi cele susținute.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că motivele expuse de către apărătorul inculpatului antamează fondul cauzei. Instanța de fond, cu ocazia arestării preventive a inculpatului, a făcut doar ceea ce Codul d e procedură penală prevede, respectiv a verificat dacă există motive că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de persoane. La dosar există suficiente indicii temeinice că inculpatul se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni, motiv pentru care apreciază că încheierea primei instanțe este legală și temeinică și solicită respingerea recursului declarat de inculpat.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.

Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior pronunțării,

Curtea,

Analizând actele și lucrările dosarului, constată:

Prin încheierea de ședință din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr- s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că în cauză până în acest moment, de la data de 03.07.2008 (data arestării inculpatului ) și până în prezent nu au apărut elemente de fapt noi care să justifice aprecierea că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului au încetat sau că, eventual, s-au schimbat. Dimpotrivă, pe baza mijloacelor de probă existente la dosar, s-a constatat că aceleași temeiuri există și în momentul de față, reținându-se că probele administrate ulterior arestării au confirmat, odată in plus, existenta temeiurile care au justificat detenția privată.

Astfel, din complexul probator administrat rezultă date care justifică bănuiala legitimă sau rezonabilă că în perioada ianuarie-aprilie 2008, inculpatul a comis fapte prevăzute de legea penală.

Faptele pentru care există motive verosimile de se bănui că au fost comise de către inculpat sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Se apreciază, prin prisma întregului complex probator existent la dosar, că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Starea de pericol pentru ordinea publică, așa cum a fost definită constant în practica judiciară internă, presupune o rezonanță a faptei, o dezaprobare din partea membrilor comunității în care a fost comisă și o afectare a echilibrului social firesc.

În raport de natura și importanța relațiilor sociale pretins lezate, de gravitatea sporită a faptelor bănuit că au fost comise, de modalitatea concretă în care se bănuiește că s-a desfășurat activitatea infracțională - asupra unei victime care nu avea împlinită vârsta de 14 ani, prin exercitarea inclusiv a unor violențe fizice asupra victimei minore -, de întinderea în timp a activității infracționale, de urmările produse, de atitudinea procesuală adoptată, până în prezent, de inculpat, s-a apreciat că urmare a faptelor pentru care există motive verosimile care justifică bănuiala că au fost comise de s-a produs o afectare a echilibrului social firesc, faptele fiind dezaprobate de membrii comunității, ceea ce justifică continuarea detențiunii private a inculpatului.

În termen, încheierea a fost recurată de inculpatul cu motivarea că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de sechestrare de persoane, din actele și lucrările dosarului nu rezultă concludent că există probe pentru a fi privat de libertate în continuare.

Recursul formulat nu este fondat.

Împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive pentru existența de probe și indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 din Legea 678/2001, art. 31 rap. la art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. g Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, fapte pedepsite de lege cu închisoare mai mare de patru ani.

Față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de pericolul concret pe care îl prezintă inculpatul prin lăsarea în libertate, pericol dat de natura și gravitatea, menținerea stării de arest este legală și temeinică.

Motivele invocate de recurent privesc fondul cauzei și vor fi avute în vedere de instanța de fond, în măsura în care acestea există.

Pentru aceste motive, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul va fi respins ca nefundat.

Văzând și disp. art. 192 al. 2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul de declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 04.11.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă recurentul la plata sumei de 130 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, către Baroul d e Avocați I reprezentând onorariu avocat din oficiu se avansează din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 12.11.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, Grefier,

Red.

Tehnored.

13.11.2008

Judecător de fond:

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 13.11.2008

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 84. din 12.11.2008 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 17 Iunie 1986),pentru a fi înmânat acestuia.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 12.11.2008

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat două exemplare de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 84. din 12.11.2008 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 17 Iunie 1986),un exemplar pentru a fi înmânat acestuia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastră.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Președinte:Dublea Aurel
Judecători:Dublea Aurel, Chirilă Mihaela, Ciubotariu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Iasi