Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 844/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 844/ DOSAR NR-
Ședința publică din 07 decembrie 2009
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Munteanu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.599/R din data de 18.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest (deținut în Penitenciarul Codlea ), asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat oficiu, învederează instanței că a luat legătura cu recurentul inculpat care i-a comunicat că înțelege să-și retragă recursul declarat.
ntrebat fiind, recurentul inculpate declară că dorește să își retragă recursul declarat împotriva deciziei penale nr.599/R din data de 18.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de declarația inculpatului de retragere a recursului.
Avocat oficiu solicită a se lua act de manifestarea de voință a inculpatului.
Recurentul inculpat solicită a se lua act că își retrage recursul.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față,
Constată că, prin decizia penală nr.599/R din 18.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, n baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală s-a admis recursul declarat de recurentul inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 12.11.2009 a Judecătoriei Brașov pronunțată în dosar penal nr-, pe care a casat-o sub aspectul menținerii măsurii arestării preventive față de acest inculpat și rejudecând
În baza art 139 Cod procedură penală raportat la art 145 Cod procedură penală s-adispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului ( fiul lui și ns. la data de 12.08.1976 în mun B,Jud B,domiciliat în -,jud B,posesor al CI seria - nr. -,CNP - ) cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu respectiv municipiul fără încuviințarea instanței de judecată și cu excepția cazurilor în care se prezintă la instanța de judecată pentru soluționarea prezentei cauze.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu inculpatul a fost obligat să respecte următoareleobligații:
să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat să se prezinte la Poliția municipiul organ desemnat cu supravegherea, conform programului întocmit de aceste organ sau ori de câte ori este chemat să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței, să nu dețină,să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.În baza art 145 alin 1/2 Cod procedură penalăs-a impus inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu să respecte următoarele obligații
să nu intre în legătură în orice mod cu inculpatul,partea vătămată,martorii, G,.S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor încălcării cu rea credință a obligațiilor fixate de instanță,respectiv luarea față de acesta a măsurii arestării preventive.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
S-au menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
S-a respins recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași încheieri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, iar în ședința publică din data de 07 decembrie 2009, personal, a precizat că înțelege să își retragă acest recurs.
Așa fiind, în baza art.3854alin.2 raportat la art.369 alin.1 Cod procedură penală, urmează a se lua act de manifestarea de voință a inculpatului în sensul că își retrage recursul declarat în cauză.
În temeiul art.189 și art.192 alin.2 Cod procedură penală urmează a se dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 599/R din 18.11.2009 a Tribunalului Brașov.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, se plătește Baroului B și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.
Obligă pe recurent să plătească statului 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 07.12.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- C - - - -
Grefier,
Red./11.12.2009
Dact./11.12.2009
2 exemplare
Jud rec./- / /
Președinte:Alina Constanța ManduJudecători:Alina Constanța Mandu, Aurelia Munteanu, Elena