Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 874/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 874/
Ședința publică din 11 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale de ședință din 07.09.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul-recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului, arătând că perioada pe care inculpatul a petrecut-o în stare de arest este suficientă pentru a nu mai determina suspiciuni în legătură cu posibilitatea ca acesta să influențeze desfășurarea procesului penal. Solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. De asemenea, precizează că pe parcursul derulării procesului au intervenit schimbări în temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive, iar săvârșirea infracțiunii de înșelăciune s-a făcut fără a se crea un prejudiciu grav. Totodată, arată că limitele de pedeapsă pentru noua încadrare relevă un pericol mai scăzut, noul cod penal reducând limitele de pedeapsă. Consideră că atâta timp cât inculpata este judecată în stare de libertate, pentru aceleași fapte, același regim ar trebui aplicat și inculpatului, echitatea trebuind să guverneze desfășurarea procesului penal. Pe de altă parte, arată că inculpatul și-a recunoscut faptele, nu are antecedente penale, putând beneficia de o judecare în stare de libertate.
Procurorul solicită respingerea recursului întrucât se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, arătând că este de acord cu concluziile apărătorului său.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală de ședință din data de 07.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 3002Cpp raportat la art. 160 Cpp, s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 08.11.1985, arestat preventiv în lipsă, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 87/CC/4.07.2007, în dosar nr- al Tribunalului Timiș și arestat la data de 23.10.2008, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara, s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia urmând ca legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.
În baza art. 136.C.P.P. a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pentru a pronunța această încheiere penală, deliberând asupra stării de arest preventiv inculpatului, prima instanță a apreciat că temeiurile care au justificat luare măsurii arestării preventive față de inculpat nu s-au modificat, impunând în continuarea privarea de libertate a acestuia, respectiv faptele reținute în sarcina inculpatului sunt prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate reprezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, avându-se în vedere natura faptelor reținute în sarcina inculpatului prin actul de inculpare, împrejurările în care au fost săvârșite activitățile infracționale, mijloacele utilizate pentru aducerea la îndeplinire a rezoluțiilor infracționale, precum și faptul că inculpatul a desfășurat același gen de activități în mai multe locuri din țară pe o perioadă relativ lungă de timp, Tribunalul Timișa considerat că lăsarea în libertate a inculpatului, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru aceste considerente, în baza art. 3002Cpp raportat la art. 160 Cpp, prima instanță a constatat legală și temeinică luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul și a menținut starea de arest preventiv a acestuia, urmând ca legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile și în baza art. 136.C.P.P. a respins cererea de înlocuire a acestei măsurii cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, în termen legal, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 09.09.2009.
Recursul nu a fost motivat în scris, ci cu ocazia susținerii orale a acestuia s-a invocat că inculpatul se află în stare de arest preventiv de 11 luni astfel că nu ar mai exista suspiciuni privind posibilitatea de influențare a procesului penal, că pe parcursul procesului a intervenit schimbarea temeiurilor pentru care a fost urmărit penal, iar limitele de pedeapsă s-au redus, relevând un pericol social mai scăzut; că inculpatul a recunoscut faptele și nu are antecedente penale; respectiv, faptul că echitatea procesului penal impune același tratament cu inculpata, judecată în stare de libertate.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.C.P.P. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3002.C.P.P. si 160 C.P.P. precum si art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de declarațiile inculpaților audiați de prima instanță. Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 al. 1,2 și 3.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.p, art. 26.Cod Penal raportat la art. 288.Cod Penal, art. 291.Cod Penal, art. 292.Cod Penal și art. 293.Cod Penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, respectiv de aderare la un grup infracțional organizat pentru comiterea de infracțiuni, înșelăciune, complicitate la fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declarații, fals privind identitatea. temeinice privind comiterea faptei rezultă din declarațiile inculpaților, părților vătămate și martorilor audiați în cursul urmăririi penale, menționați în rechizitoriu. În acest sens, mai trebuie reținut că p. Sub acest aspect, instanța de recurs reține că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, caracterul organizat al acestor activități ilicite pentru care există date că ar fi fost săvârșite de către inculpat, numărul părților vătămate și întinderea teritorială a activității).
În ce privește depășirea termenul rezonabil invocata de inculpat, instanța apreciază că trebuie avută în vedere gravitatea și consecințele infracțiunii cu privire la care există indicii că ar fi fost săvârșită de acesta. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (cauzeleLabita Italia,Neumeister Austria,Stasaitis Lituania). Prin prisma dispozițiilor art. 6 și 5 paragraf 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale termenul rezonabil de soluționare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv și prin prisma principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecății, complexitatea acesteia, numărul părților implicate în cauză, natura probelor ce se impun a fi administrate Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează încă în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate. În acest sens, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceasta implica activitatea mai multor persoane și cu o rază teritorială extinsă, că faptele aduc atingere nu numai patrimoniului, ci și încrederii și securității circuitului civil, încrederii în actele emise de autorități ale statului, cu impact social deosebit; iar lăsarea în libertate a inculpatului nu ar face altceva decât să sporească acest sentiment de nesiguranță și să conducă la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății conduce la pericolul întreținerii climatului infracțional, creând făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Asemenea fapte, impun obligația statului de a lua toate măsurile necesare pentru a crea siguranța cetățenilor și respectarea ordinii publice, pentru a nu se întreține climatul infracțional și a nu conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului. Pe de altă parte, în condițiile unui probatoriu complex, a unei activități infracționale extinse, a unui număr mare de persoane implicate - inculpați și părți vătămate, nu se poate reține că nu s-au depus diligențele necesare și suficiente pentru efectuarea procedurilor în termen rezonabil.
În ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, precum și conduita de recunoaștere a faptelor, se are în vedere că acestea se analizează prin raportare la pericolul concret pentru ordinea publică, fiind necesar a se vedea în ce măsură pot conduce la înlăturarea sau diminuarea acestuia, pentru a nu se depăși justul echilibru dintre măsura dispusă și scopul acesteia. În condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, lăsarea în libertate a inculpatului determină starea de pericol concret pentru ordinea publică, generând un sentiment de insecuritate și neîncredere în rândul societății civile; precum și în condițiile în care aceste aspecte nu au preîntâmpinat conduita ilicită cu privire la care există indiciile de comitere, se apreciază că circumstanțele personale nu sunt în măsură a înlătura necesitatea menținerii stării de arest.
Potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. alegerea măsurii preventive aplicate inculpatului trebuie să aibă în vedere scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În raport cu aceste criterii, precum și cu aspectele anterior analizate, instanța de recurs constată că măsura arestării preventive își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru siguranța publică.
În ce privește invocarea de către inculpat a principiului egalității de tratament juridic, în condițiile în care alt inculpat în cauză este judecat în stare de libertate, Curtea constată că acest principiu presupune aplicarea acelorași principii și dispoziții legale persoanelor aflate în situații identice. În speță, se reține că de principiu măsurile preventive se analizează individual, în sensul că așa cum prevăd și dispozițiile art. 136 alin. 8.C.P.P. se are în vedere gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În speță, se constată că există presupunerea rezonabilă privind o contribuție diferită la comiterea faptelor și elemente de personalitate distincte.
Având în vedere, considerentele expuse anterior rezultă că în mod corect prima instanță a respins și cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.139 C.P.P. iar garanțiile oferite de măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara nefiind suficiente pentru a asigura liniștea și sentimentul de securitate al cetățenilor.
Astfel fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 07.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. 2.proc.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1, lit. C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțată în data de 07.09.2009 de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul-recurent la plata sumei de 60 lei, cheltuielile judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 11.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. -11.09.209
Tehnored. -16.09.2009
Prima instanță: jud. - Tribunalul Timiș
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Constantin Costea
