Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 96/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr.96
Ședința publică din 06 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriel Crîșmaru
JUDECĂTOR 2: Silviu Anti
JUDECĂTOR 3: Dumitru Pocovnicu
GREFIER: ---
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Inculpatul depune la dosar două înscrisuri, respectiv o cerere de studiu a dosarului și o listă în care indică numele unor persoane. Precizează că dorește să studieze dosarul pentru fondul cauzei.
Curtea pune în discuție incompatibilitatea completului de judecată de la Tribunalul Bacău, în sensul că judecătorul care a dispus menținerea stării de arest la data de 06.01.2009 și 03.02.2009, așa cum rezultă din formularea din considerente, s-a pronunțat cu privire la vinovăția inculpatului, la data de 06.01.2009, menținându-și opinia și la 03.02.2009.
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri și cu privire la excepția ridicată.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat -a, arată că magistratul trebuie să fie imparțial și să nu se antepronunțe. Precizează că în această situație s-ar impune trimiterea cauzei la un alt complet. Cu privire la fondul cauzei, arată că la prima instanță inculpatul a solicitat revocarea stării de arest preventiv și luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. Susține că există prezumția de nevinovăție. Afirmă că este adevărat faptul că infracțiunea este una gravă, insă inculpatul apreciază că faptele s-au desfășurat în alt fel. Precizează că inculpatul este bolnav și trebuie să i se dea posibilitatea să se bucure de libertate până va fi condamnat definitiv. Învederează faptul că inculpatul dorește să propună martori, fiind dreptul lui la apărare. Solicită admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea. Solicită plata onorariului pentru apărător din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public arată că recursul este nefondat. Precizează că judecătorul nu s-a antepronunțat. Susține că în dosar s-au administrat probe iar pentru aprecierea măsurii arestului preventiv trebuie avute în vedere trei elemente - textul referitor la probe din care rezultă acele indicii; limitele de pedeapsă; gradul de pericol social. Afirmă că instanța trebuie să facă referire la probatoriu. Învederează faptul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au modificat, limitele de pedeapsă sunt aceleași iar pericolul social rezultă din modul de săvârșire a faptei, inculpatul ucigându-și concubina prin violență. Solicită să se aibă în vedere și faptul că inculpatul a manifestat unele tendințe de suicid. Pune concluzii de respingere a recursului.
Având ultimul cuvânt, recurentul - inculpat arată că au existat 6 martori iar declarațiile lor nu confirmă fapta așa cum a fost reținută. Precizează că nu a fost găsită vreo de sânge. Solicită admiterea recursului și punerea în libertate, precizând că nu este vinovat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând-
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în temeiul art.300/2 Cod procedură penală, raportat la art.160/b Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, fiul lui G și, născut la data de 06.08.1948 în comuna Livezi, județul B, cetățenia română, studii 10 clase, pensionar, divorțat, fără copii minori, stagiul militar satisfăcut, recidivist, CNP -, domiciliat în municipiul B,-,.A, Ap.3, fără formele legale în municipiul B,- (la garaj), în prezent aflat în Penitenciarul Bacău, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art.174 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
S-a respins cererea de revocare a măsurii arestului preventiv, precum și cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv, cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând măsura arestării preventive, astfel cum a fost luată inițial, prelungită și menținută ulterior, precum și actele și lucrările din dosarul de urmărire penală, tribunalul reține că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, prevăzută și pedepsită de art.174 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
Fapta acestuia, constă în aceea că în noaptea de 11/12.10.2008, în garajul său din municipiul B,-, a ucis-o pe victima, aplicându-i multiple și intense lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu diverse obiecte peste tot corpul.
Inculpatul a fost arestat prin încheierea de ședință din 3.10.2008, considerând că în cauză sunt întrunite dispozițiile art.148 lit."b" și "f" pr.penală.
Ulterior, prin încheierea din 15.10.2008 a fost respins ca nefondat recursul formulat de inculpat, împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă (dosar nr- al Curții de Apel Bacău ).
Măsura a fost prelungită și menținută de Tribunalul Bacău la 04.12.2008 și 23.12.2008.
La termenul de judecată din 06.01.2009, s-a pus în discuție starea de arest a inculpatului.
Potrivit art.139 alin.2 Cod procedură penală, așa cum a fost modificat prin Legea 356/2006, instanța are dreptul și obligația de a verifica legalitatea luării măsurii preventive, la termenul de judecată sau atunci când soluționează cereri privitoare la aceste măsuri, chiar dacă încheierea prin care s-a dispus luarea unei măsuri a rămas definitivă, fie prin nerecurare, fie prin soluționarea recursului și chiar dacă ulterior a rămas definitivă, a fost prelungită sau menținută măsura preventivă. Aceasta înseamnă că hotărârea prin care s-a dispus anterior luarea unei măsuri preventive, nu are autoritate de lucru judecat pentru că legalitatea dispunerii măsurii urmează a forma obiectul unei permanențe cenzuri a unui permanent control, instanța fiind obligată să dispună oricând revocarea măsurii pe motiv de nelegalitate. Constatarea unei astfel de nelegalități, dintr-o încheiere anterioară, ori a inexistenței unui temei de motivare duce la revocarea măsurii și punerea în libertate a inculpatului.
Astfel, de fiecare dată, la fiecare termen de judecată, instanța verifică dacă sunt sau nu întrunite condițiile cerute de dispozițiile art.143, 148 Cod procedură penală.
Pentru menținerea arestării preventive este necesar să subziste cumulativ următoarele condiții: a) să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penale și b) să existe probe din care să rezulte unul din condițiile prevăzute de art.148 Cod procedură penală.
Cu privire la prima condiție, tribunalul, așa cum am arătat mai sus, reține că probatoriul care s-a administrat până la această dată, demonstrează că există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală.
Cu privire la cea de-a două condiție, respectiv existența vreunuia din cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală, tribunalul consideră că inculpatul se află în situațiile prevăzută de art.148 alin.1 lit.b și Cod procedură penală avute în vedere la luarea măsurii arestului-preventiv.
În ceea ce privește temeiul arestării preventive prevăzut de art.148 alin.1 lit.b Cod procedură penală: "există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă", întrucât a avut o tentativă de suicid și un refuz de hrană, fiind în prezent internat în Penitenciarul Spital Târgu Ocna, datorită stării sale de sănătate.
Având în vedere că nu s-a efectuat nici un act de cercetare judecătorească, dosarul fiind la primul termen de judecată, constată că temeiurile care au dus la luarea, prelungirea și menținerea arestării preventive nu s-au schimbat.
Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărătorul desemnat din oficiu, s-a susținut că aceasta este nelegală și netemeinică pentru motivele prezentate în preambulul prezentei decizii.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate.
Prin încheierea de ședință din 13.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.149/1 alin.9 și 10 Cod procedură penală, cu art.148 lit.b și f Cod procedură penală, s-a dispus arestarea recurentului-inculpat pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 13.10.2008.
În temeiul art.155 Cod procedură penală, art.300/1, cu art.160 Cod procedură penală, respectiv, art.300/2, cu art.160/b Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestului preventiv, respectiv menținerea măsurii arestului preventiv.
În conformitate cu dispozițiile art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, "În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive."
Motivarea încheierii de menținere a măsurii arestului preventiv trebuie făcută cu mare atenție pentru a nu încălca prezumția de nevinovăție(Hotărârea Gerard Bernard contra Franței din data de 26.09.2006).
În jurisprudența sa referitoare la art.6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care consacră prezumția de nevinovăție, Curtea a statuat că aceasta este încălcată atunci când o decizie judiciară referitoare la un acuzat reflectă sentimentul că este vinovat, câtă vreme vinovăția sa nu a fost legal stabilită; este suficientă, chiar în lipsa unei constatări formale, o motivare care să dea de gândit că judecătorul consideră persoana respectivă ca fiind vinovată, de aici rezultând importanța termenilor folosiți de agenții statului în motivările pe care le formulează înainte ca o persoană să fie judecată și recunoscută ca fiind vinovată de săvârșirea unei infracțiuni (Hotărârea Daktaras contra Lituania nr.42095/98).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că trebuie făcută o distincție între hotărârile care reflectă sentimentul vinovăției persoanei acuzate și cele care se limitează să descrie o stare de suspiciune. Primele încalcă prezumția de vinovăție, în timp ce ultimele au fost considerate conforme spiritului art.6 din Convenție(Hotărârea Leutscher contra Olandei din data de 26.03.2006).
Instanțele care statuează cu privire la menținerea sau nu a măsurii arestului preventiv nu pot face acest lucru decât examinând probele dosarului și trebuie să-și motiveze hotărârile nu numai prin elemente de drept, ci și prin elemente de fapt.
Pronunțându-se cu privire la o eventuală menținere în stare de arest, instanțele apreciază sumar datele disponibile pentru a determina dacă la o primă vedere, bănuielile de carte este acuzat au consistență. Nu s-ar putea asimila bănuielile cu o constatare a culpabilității(Hotărârea Gosselin contra Franța din data de 06.04.2004).
De aceea hotărârile privind menținerea stării de arest trebuie să constate doar existența unor motive plauzibile pentru o bănuială legitimă și nu să constate vinovăția persoanei private de libertate.
Examinând încheierea recurată în raport cu aspectele prezentate mai sus, Curtea constată că prima instanță prin încheierea anterioară de menținere a măsurii arestului preventiv din data de 06.01.2009 -fl.25-27, prin modul prin care a motivat încheiere, a încălcat prezumția de vinovăție prevăzută de art.5/2 Cod procedură penală, precum și de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, arătând în mod expres că în cauză sunt probe din care rezultă căinculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este trimis în judecată.
Prin modalitatea în care a motivat încheierea din data de 06.01.2009, deoarece magistratul-judecător s-a pronunțat cu privire la vinovăția inculpatului, acesta a devenit incompatibil a se pronunța atât cu privire la starea de arest a inculpatului, cât și pe fondul cauzei.
Același mod de motivare a încheierii a folosit prima instanță și în încheierea recurată, de altfel, încheierea recurată este o copie fidelă a încheierii anterioare de menținere a stării de arest preventiv.
Așa cum este cunoscut, pentru luarea și menținerea măsurii arestului preventiv, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;
să existe probe din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală și;
să fie în interesul urmăririi penale arestarea învinuitului sau inculpatului;
Ori, întrucât prima instanță a motivat că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată, s-a pronunțat asupra uneia dintre condițiile esențiale ale luării sau menținerii măsurii arestului preventiv.
Apoi, persistența motivelor plauzibile de a bănui persoana arestată de săvârșirea unei infracțiuni este o condiție sine qua non de regularitate a menținerii în detenție.
Însă, după un anumit timp, existența acestor motive plauzibile nu mai este suficientă pentru a justifica detenția preventivă.
O bănuială puternică privind comiterea de inculpat a unei infracțiuni grave poate justifica inițial detenția.
Însă, după o anumită perioadă, ea nu mai este suficientă, fiind necesare alte motive care să justifice continuarea privării de libertate (Hotărârea Hass contra Poloniei din data de 07.11.2006.
În acest caz, potrivit și jurisprudenței O, trebuie ca instanța să motiveze dacă celelalte motive avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv continuă să legitimeze privarea de libertate și dacă acestea se dovedesc"pertinente" și"suficiente"( Hotărârea Calleja contra Maltei din data de 07.04.2005).
Instanțele au obligația de indica motivele specifice pentru menținerea în detenție (Hotărârea Khudoyorov contra Rusiei din 08.11.2005).
Numai dacă se indică motivele pe care se bazează încheierea de menținere a măsurii arestului preventiv se poate exercita un control judiciar (Hotărârea Calmanovici contra României din data de 01.08.2008).
Arestarea recurentului-inculpat s-a dispus, așa cum se arăta, în temeiul art.148 alin.1 lit.b și f Cod procedură penală.
Pentru reținerea dispozițiilor art.148 alin.1 li.b Cod procedură penală, respectiv "există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă".
Relativ la riscul presiunii asupra martorilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că un asemenea risc trebuie evaluat în concret.
aflării adevărului trebuie să se realizeze prin modalitățile descrise de legiuitor.
Pe de altă parte, influențarea unor subiecți ai procesului penal, în acest context, trebuie să se sprijine pe date reale și nu pe bănuieli extrase din interferențele pe care prezenta cauză le-ar avea asupra persoanelor denunțătoare, a celorlalți inculpații și chiar a martorilor.
Astfel că, prima instanță avea obligația să motiveze dacă în cauză sunt îndeplinite aceste condiții.
Referitor la incidența în cauză prevederilor art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, acest text cere o condiție în plus - în sensul că trebuie să existe probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Ori, acest lucru trebuia motivat de prima instanță, iar numai enunțat, acesta cu atât mai mult cu cât pericolul concret se atenuează prin trecerea timpului.
De altfel, conform jurisprudenței riscul de tulburare a ordinii publice nu trebuie să fie apreciat în mod abstract, motivarea instanței nu se poate mărgini doar la natura infracțiunii în cauză(Hotărârea Bouchet contra Franței din 20.03.2001, Elise contra Olandei, din 05.07.2007, etc.).
Se motivează că menținerea măsurii arestului preventiv se justifică și deoarece:" nu s-a efectuat nici un act de cercetare judecătorească, dosarul fiind la primul termen de judecată".
Ori, aceasta era situația la termenul din data de 23.12.2008, deoarece la termenul de judecată din 03.02.2009, a fost audiat inculpatul-fl.45-46, partea civilă -fl.47 și au fost audiați patru din cei cinci martori din lucrări-fl.48-51, rămânând de audiat doar martora.
Aceste aspecte au fost invocate și de apărătorul inculpatului la prima instanță, dar instanța nu a motivat nici acest motiv, ca de altfel, nici unul dintre motivele invocate de inculpat prin apărător în susținerea cererilor de revocare a măsurii arestului preventiv, sau de înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
În această situație prima instanță, în raport de justificarea folosită în încheierea anterioară de menținere a măsurii arestului preventiv, trebuia să motiveze de ce se justifică menținerea stării de arest, deoarece O, a statuat că deși expresia "starea probelor", poate justifica detenția inițială, după trecerea unui timp și administrarea probelor, acest lucru nu mai poate justifica singur menținerea în stare a arest a inculpatului.
Deoarece între soluția de menținere a măsurii arestului preventiv și cele de respingere a cererii de revocare a măsurii arestului preventiv și a cererilor de înlocuire a acestei măsuri preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea există o soluție foarte strânsă și văzând și practica O, Curtea va casa încheierea recurată și cu privire la aceste aspecte.
De altfel, din examinarea încheierii recurate, rezultă că aceste cereri nu au fost discutate în contradictoriu, procurorul nepunând concluzii cu privire la aceste cereri, iar respingerea acestor cereri nu a fost motivată de prima instanță.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul-inculpat numai cu privire la menținerea măsurii arestului preventiv, la respingerea cererii de revocare a stării de arest și a cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi țara, respectiv, localitatea.
Va fi casată încheierea penală recurată și se va trimite cauza spre rejudecare, sub aceste aspecte, aceleași instanțe - Tribunalul Bacău.
Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Bacăua onorariului avocat oficiu în sumă de 100 lei - avocat -a.
Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive:
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii din data de 03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, numai cu privire la menținerea măsurii arestului preventiv, la revocarea stării de arest și la respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi țara, respectiv, localitatea.
Casează încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare, sub aceste aspecte, aceleași instanțe - Tribunalul Bacău.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Bacăua onorariului avocat oficiu în sumă de 100 lei - avocat -a.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.02.2009, în prezența recurentului-inculpat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
---
Red.încheierea
Red.dec.
06.02/06.02.2009
3 ex.
Președinte:Gabriel CrîșmaruJudecători:Gabriel Crîșmaru, Silviu Anti, Dumitru Pocovnicu
