Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 964/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 5857/2/2009
1526/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.964
Ședința publică din data de 1 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lavinia Lefterache
JUDECĂTOR 2: Liliana Bădescu
JUDECĂTOR 3: Veronica Cîrstoiu
GREFIER: ---
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 16.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpatul, personal, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat ales - avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat arată recursul declarat de inculpat vitează încheierea de ședință din data de 16.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, prin care a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar ce a fost formulată de către inculpat în baza art.160/2 apreciază C.P.P. că respingerea acestei cereri de liberare sub control judiciar, este netemeinică, avându-se în vedere faptul că, din punct de vedere al admisibilității în principiu al acestei cereri, a condițiilor impuse de către legiuitor, cererea îndeplinește toate condițiile, iar în sensul judecării pe fondul cauzei, se consideră că instanța nu a făcut o apreciere corespunzătoare asupra elementelor de probațiune existente din dosar și a celorlalte elemente care trebuiau analizate în momentul în care s-a dat o hotărâre referitoare la această liberarea provizorie sub control judiciar.
Apreciază că în momentul în care a avut loc judecarea, susținerile au fost de mai multe feluri: din partea Ministerului Public, pentru respingerea cererii, susținerile au vizat faptul că inculpatul este recidivist, susținere care a fost însușită de către instanța de fond, în mod eronat. Apărătorul ales al inculpatului, a precizat în fața instanței faptul că în conformitate cu art.38 al. ultim Cod Penal, se constată că s-a împlinit termenul de reabilitare pentru prima infracțiune.
În ceea ce privește faptul că ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică - fapt susținut de către MINISTERUL PUBLIC, apreciază că la acest moment nu există nicio dovadă în dosar că inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Reținerea și arestarea preventivă a inculpatului nu au vizat vreun alt temei prevăzut de lege, astfel încât să poată să existe o presupunere că inculpatul este în situația în care ar putea comite o altă infracțiune, că ar încerca să distrugă probe, să influențeze martori sau alți participanți la proces. Precizează că singurii martori în această cauză, sunt martorii asistenți de la prinderea în flagrant, care nu declară decât faptul că au văzut că a fost reținut inculpatul de către organele de poliție.
Consideră că lăsat în libertate ale inculpatul nu poate influența bunul mers al desfășurării procesului penal, iar din punct de vedere al comiterii, nu există nici o dovadă că acesta ar încerca să se sustragă sau să comită vreo altă infracțiune.
Arată că s-a mai reținut că inculpatul, la momentul în care a fost audiat în cursul urmăririi penale, a avut o atitudinea nesinceră, însă din analiza întregului material probator din dosar, rezultă că acesta se coroborează cu declarația dată de către inculpat, care a avut de la începutul urmăririi penale o atitudine sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptei.
Apreciază că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este un drept al inculpatului, dreptul la libertate fiind un drept garantat și recunoscut prin Constituție. Măsura arestării preventive este o măsură de excepție, îngrădește libertatea și trebuie făcută în condițiile legii, care prevede că alternativ măsurii arestării preventive, sunt celelalte măsuri prevăzute de art.139 și C.P.P. art.160/2, art.160/4
C.P.P.Avându-se în vedere întreg materialul probator, raportat la cererea formulată în baza art.160/2 C.P.P. de către inculpat, solicită, în temeiul art.160/8a C.P.P. admiterea recursului, iar pe fond, admiterea cererii de liberarea provizorie sub control judiciar, cu indicarea acelor obligații pe care instanța le consideră de cuviință a fi necesare pentru a putea garanta buna desfășurarea a procesului penal.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului formulat de inculpatul și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Apreciază că în acest stadiu procesual, în mod corect instanța de fond a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu s-au schimbat, iar în cauză până în acest moment nu au fost administrate probe de către instanța de fond, care să conducă la concluzia că temeiurile care au stat la baza măsurii arestării preventive s-ar fi schimbat, sau pentru a fi întemeiată o cerere de revocare a acestei măsuri. Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și modalitatea concretă de săvârșire a faptei, faptul că perioada lungă de timp în care a fost săvârșită această faptă, ceilalți doi inculpați cărora nu li s-a reținut starea de recidivă sunt arestați în prezenta cauză și modul în care inculpatul a fost prins după ce inițial acesta a încercat să se sustragă de la urmărire.
Apărătorul ales al recurentul-inculpat, având cuvântul în replică, arată că nu este vorba despre o cerere de revocare a măsurii arestării preventive iar la momentul în care a fost reținut, inculpatul nu a încercat să se sustragă, ci datorită faptului că organele de poliție erau în civil și nu au procedat la legitimare, acesta a fugit, iar în momentul în care a fost somat, s-a oprit.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul în replică, apreciază că încheierea recurată se referă la dispozițiile art.300/2 C.P.P. și ca recursul inculpatului nu vizează doar dispoziția instanței privind respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ci și modalitatea în care instanța a verificat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală (dosar nr-), au fost respinse - ca neîntemeiate - cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul și cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpații și.
Prin aceeași încheiere, în baza art.3002raportat la art.160 alin.3 Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive a celor trei inculpați.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că temeiurile de fapt și de drept, care au determinat luarea măsurii arestării preventive, se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererii de liberare provizorie sub control judiciar și respectiv a greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
S-a arătat, în esență, în motivarea orală a recursului că, inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică și că lăsat în libertate nu va împieta desfășurarea procesului penal
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul nr.352/P/2009, emis la data de 21 mai 2009, de către Parchetul de pe Tribunalul București, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de falsificare a instrumentelor de plată electronică și punere în circulație a acestora, precum și deținere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată, fapte prevăzute de art.24 alin.1 și 2, respectiv art.25 din Legea nr.365/2002, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că, în perioada noiembrie - decembrie 2008 și ianuarie 2009, inculpatul a deținut și instalat dispozitive de copiere a informațiilor de pe magnetică a cardurilor bancare, a falsificat instrumentele de plată electronică și a efectuat mai multe operațiuni cu carduri fără consimțământul titularilor.
Temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a fost cel prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală, respectiv faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Aceste temeiuri, avute în vedere la data de 5 februarie 2009, când față de inculpat a fost luată cea mai gravă măsură preventivă - subzistă și în prezent, astfel cum corect a apreciat și instanța anterioară.
În recursul asupra menținerii stării de arest, inculpatul, asistat juridic de avocat ales, a contestat îndeplinirea, în ceea ce îl privește, numai a condiției prevăzute de art.148 lit.f teza a II-a Cod procedură penală, susținând că lăsarea lui în libertate nu mai prezintă vreun pericol pentru ordinea publică, invocând atitudinea procesuală sinceră și existența de circumstanțe personale favorabile.
În acest sens, Curtea constată, în primul rând, că în cauză există nu doar indicii temeinice, ci chiar probe, acestea determinând trimiterea în judecată a recurentului, alături de alți doi inculpați, prin întocmirea rechizitoriului.
În același timp, Curtea constată ca fiind corectă și aprecierea asupra pericolului la care ar fi expusă societatea, prin lăsarea în libertate a inculpatului, având în vedere că acesta este cunoscut cu antecedente penale, ceea ce denotă că nu a conștientizat importanța valorilor apărate de lege și nu a înțeles să se reintegreze în societate, deși vârsta și sancțiunile suferite anterior impuneau această împrejurare.
Față de toate aceste argumente - reținând și împrejurarea că inculpatul nu are vreo ocupație sau loc de muncă stabil (fie el chiar și fără forme legale), care să-i permită a realiza venituri și pe alte căi decât cele ilicite, în care perseverează, făcându-și o practică din aceasta - este rezonabilă temerea că, aflat în libertate, există un risc major de a-și relua activitatea infracțională, aceasta devenind practic un obicei pentru inculpat, astfel că securitatea relațiilor sociale este - în mod real - amenințată, motiv pentru care se justifică în continuare menținerea sa în stare de arest preventiv.
Susținerile invocate de apărare, cu privire la atitudinea procesuală sinceră și eventuale alte date personale favorabile, nedovedite și neinvocate în concret, nu sunt de natură, doar prin ele însele, a determina reconsiderarea asupra stării de arest a inculpatului, ele fiind oricum evaluate în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei.
În plus, această măsură se impune a fi menținută și potrivit art.136 Cod procedură penală, pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere că în cazul infracțiunilor informatice, probele pot fi - cu ușurință - distruse, astfel că nu se impune lăsarea în libertate - prin luarea vreunei alte măsuri preventive mai blânde.
Prin urmare, soluția adoptată de prima instanță corespunde exigențelor consacrate de textele de lege precitate, așa încât - în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală - Curtea va respinge, ca nefondat, recursul promovat de inculpat.
Constatând că recurentul este cel aflat în culpă procesuală, potrivit dispozițiilor art. 192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
---
Red.
Dact.
2x.2
Red.-II.
Președinte:Lavinia LefteracheJudecători:Lavinia Lefterache, Liliana Bădescu, Veronica Cîrstoiu
