Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 180/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.180/R/2008
Ședința publică din 3 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela JUDECĂTOR 2: Crișan Marinela
JUDECĂTOR 3: Pantea Nistor vicepreședintele instanței
Judecător: - -
Procuror: - -
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul recurent, fiul lui și, născut la 08.04.1973, din Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr.76/P din 14 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, având ca obiect cererea de contopire a pedepselor, potrivit art.36 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul condamnat, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistat de apărător desemnat din oficiu avocat, în baza delegației nr.1802/2008 emisă din oficiu de Baroul Bihor la 20.03.2008.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Apărătorul condamnatului avocat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de contopire a pedepsei și înlăturării sporului de 10 luni închisoare aplicat în cauză. Se arată că, pedeapsa de 8 ani ce a fost contopită conține deja un spor de 8 luni închisoare ceea ce este mai mult decât suficient, față de circumstanțele în care au fost comise faptele.
Procurorul apreciază recursul ca nefondat, considerând că sporul este justificat în condițiile concursului de infracțiuni ce au făcut obiectul contopirii, iar sporul de 8 luni trebuia avut în vedere de instanță cu ocazia recontopirii.
Condamnatul, în ultimul său cuvânt, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și aplicarea unui spor mai mic de pedeapsă.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.76/P din 14 februarie 2008 pronunțată în dosarul penal nr-, în baza art.449 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală, s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 08.04.1973, din Penitenciarul Oradea și în consecință:
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.59/P/2006 a Tribunalului Bihor în pedepsele componente de 7 ani închisoare, 7 ani și 4 luni închisoare și a fost înlăturat sporul de 8 luni închisoare.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1511/2005 a Judecătoriei Arad, în pedepsele componente de 10 luni închisoare, 10 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art.36 alin.2 din Codul penal cu aplicarea art.34 lit.b din Codul penal au fost contopite pedepsele de 7 ani închisoare; 7 ani și 4 luni închisoare; 10 luni închisoare; 10 luni închisoare; 1 an închisoare; 1 an și 4 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 4 luni închisoare la care a adăugat un spor de 10 luni închisoare urmând să execute pedeapsa rezultantă de:
- 8 ani și 2 luni închisoare, cu aplic.art.71 și 64 lit.a teza II și lit.b din Codul penal.
În baza art.36 alin.3 din Codul penal a scăzut din pedeapsă durata executată de la 22.02.2003 la zi.
A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr.59/P/2006 a Tribunalului Bihor și a sentinței penale nr.1511/2005 a Judecătoriei Arad și emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 40 lei ( avocat - ) urmează să fie plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că, prin cererea înregistrată la instanță la 24.10.2007 condamnatul, a solicitat contopirea pedepselor de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.59/P/2006 a Tribunalului Bihor cu pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1511/2005 a Tribunalului Arad.
Cererea nu este motivată în fapt și în drept.
Verificând această cerere din oficiu, instanța a reținut că, este fondată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.449 din Codul d e procedură penală în sensul că, la punerea în executare și în cursul executării pedepsei s-a constatat existența a două hotărâri definitive, fiind astfel incidente dispozițiile art.449, lit.a din Codul d e procedură penală.
Așa fiind, instanța în baza art.449 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 08.04.1973, din Penitenciarul Oradea.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs condamnatul, solicitând admiterea lui, casarea hotărârii în sensul de a se înlătura sporul de 10 luni aplicat în cauză.
În motivarea recursului se arată că, pedeapsa de 8 ani ce a fost contopită conține deja un spor de 8 luni ceea ce este mai mult decât îndestulător având în vedere circumstanțele în care s-au săvârșit infracțiunile precum și faptul că pe toată perioada executării pedepsei recurentul a dat dovadă de un comportament ireproșabil, nefiind sancționat niciodată.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată că recursul este nefondat, astfel ca va fi respins ca atare în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Sporul de 10 luni aplicat ca urmare a contopirii pedepselor nu este mare, având în vedere că prin sentința penală nr.59/P/2006 a Tribunalului Bihori -a fost aplicat condamnatului un spor de 8 luni închisoare, iar prin sentința penală nr.1511/2005 a Judecătoriei Arad recurentul a fost condamnat pentru săvârșirea unui număr de 4 infracțiuni la pedepse cuprinse între 10 luni închisoare și 1 an și 4 luni închisoare. Prin urmare, majorarea sporului de 8 luni închisoare cu încă 2 luni închisoare apare ca întemeiat, având în vedere că în prezenta cauză s-au mai contopit un număr de 4 pedepse.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga pe recurent să plătească statului suma de 90 lei cheltuieli judiciare în recurs din care suma de 40 lei reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, RESPINGE ca nefundat recursul declarat de condamnatul recurent, fiul lui și al, născut la 28 aprilie 1973, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță O împotriva sentinței penale nr.76 din 14 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr.4696/P/2007 de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 90 lei, cheltuieli judiciare din recurs, din care suma de 40 lei, va fi avansată din contul Ministerului Justiției în cel al Baroului de Avocați B pe seama avocat, delegație nr.1802/2008.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 3 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.dec./-
În concept 16.04.2008
Jud.fond/
Tehnored.dec./
3 ex./16.04.2008
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Crișan Marinela, Pantea Nistor