Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 202/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 202/

Ședința publică de la 24 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Viorica Costea Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Maria Uzună

Grefier - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror

S-a luat în examinare recursul penal formulat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva sentinței penale nr.129 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect cerere de contopire a executării pedepselor ( art.449 cod pr.penală).

În conformitate cu disp.art.297 cod pr.penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul condamnat - în stare de arest și asistat din oficiu de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.1672/2008, emisă de Baroul

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.

În conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.38511cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513cod pr.penală.

Avocat având cuvântul pentru recurentul condamnat, arată că acesta insistă în a i se admite recursul promovat în cauză, în sensul de a i se deduce pedeapsa de 9 ani închisoare executată în perioada 23.03.2004 -24.10.2006 cu prezentul mandat de 11 ani închisoare. Există un rest de 33 de zile care urmează a fi dedus și cele două mandate de 9 ani respectiv 11 ani închisoare să fie contopite.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat și de menținere a soluției pronunțate în cauză ca legală și temeinică.

Recurentul condamnat, în ultimul cuvânt, solicită deducerea pedepsei anterioare și contopirea celor două mandate.

A,

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin sentința penală nr.129 din 10.03.2008 pronunțată în dosarul penal nr- Tribunalul Constanțaa hotărât:

In baza art.449 alin.1 lit.a Cod pr.penală;

A respins ca nefondată cererea de contopire formulată de condamnatul:

- fiul lui și, născut la data de 01.08.1979, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, jud.

In baza art.192 alin.2 Cod pr.penală;

A obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, onorariu avocat oficiu - delegație nr.816/2008 se avansează către Baroul C din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție prima instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.330/22.08.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr-, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.c pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.239 alin.2 Cod penal cu aplic. art.37 lit.a Cod penal și art.20 Cod penal rap. la art.174 - 175 lit.a și i Cod penal cu aplic. art.37 lit.a Cod penal.

Sentința penală a rămas definitivă la data de 27.11.2007, prin respingerea recursului declarat de inculpat.

Prin sentința penală nr.2821/16.12.2005 pronunțată de Judecătoria Medgidia, s-a admis cererea de contopire a pedepselor de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.698/18.03.2005 a Judecătoriei Constanța, de 4 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.452/18.02.2005 a Judecătoriei Constanța, de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.212/19.04.2004 a Tribunalului Constanța, de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1571/26.07.2005 a Judecătoriei Constanța, 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.221/31.03.2000 a Tribunalului Constanța, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.

Sentința penală de contopire a rămas definitivă prin decizia penală nr.151/20.03.2006 a Tribunalului Constanța la data de 06.04.2006.

A început executarea la 23.03.2004, pedeapsa urmând să expire la 21.08.2009.

A fost liberat condiționat în baza sentinței penale nr.4456/19.10.2006 a Judecătoriei Târgu J i u, ud.G și pus în libertate la data de 24.10.2006, cu un rest rămas neexecutat de 1032 zile.

Se constată că prin sentința penală nr.330/22.08.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar penal nr-, s-a dispus în baza art.61 alin.2 Cod penal, revocarea beneficiului liberării condiționate, respectiv a restului neexecutat de 1032 de zile din pedeapsa de 9 ani închisoare stabilită prin sentința penal contopire nr.2821/16.12.2005 a Judecătoriei Medgidia, astfel că în cauză nu sunt incidente disp. art.33 lit.a Cod penal, privind concursul de infracțiuni, ci recidiva postcondamnatorie, prev. de art.37 lit.a Cod penal.

Întrucât petentul condamnat a fost liberat condiționat la data de 24.10.2006, iar la data de 26.11.2006, în timpul acestei liberări a comis faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.330/22.08.2007, și în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.33, 34 și 36 Cod penal, cererea de contopire a pedepselor urmând a fi respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței penale nr.129 din 10 martie 2008 a Tribunalului Constanțaa declarat recurs condamnatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând, să se dispună contopirea pedepselor de 11 ani și 9 ani închisoare ce i-au fost aplicate, cu deducerea perioadei executate între 23.03.2004 - 24.10.2006.

Verificând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul declarat de condamnat este nefondat.

În mod corect, a apreciat prima instanță că pedeapsa de 9 ani închisoare stabilită prin sentința penală de contopire nr.2821 din 16.12.2005 a Judecătoriei Medgidia nu poate fi contopită cu pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.330 din 22.08.2007 a Tribunalului Constanța câtă vreme, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.33-34-36 cod penal, ci dispozițiile art.37 cod penal privind recidiva postcondamnatorie.

Față de cele ce preced, curtea în baza art. 38515pct.1 lit.b cod pr.penală, va respinge recursul condamnatului, ca nefondat.

În baza art.192 cod pr.penală, va obliga recurentul la plata sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondul

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit.b cod pr.penală,

Respinge recursul formulat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva sentinței penale nr.129 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, ca nefondat.

În baza art.192 cod pr.penală,

Obligă la plata sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondul

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond -

Red.dec.jud. - -

Tehnodact.gref. -

2 ex./07.05.2008

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Viorica Costea Grigorescu, Maria Uzună

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 202/2008. Curtea de Apel Constanta