Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 466/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENAL
Dosar nr-
DECIZIA PENAL NR. 466
Ședința public de la 18 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciobanu Iulia Elena I -
Judector - - -
Judector - -
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
La ordine fiind judecarea recursului formulat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 430 din 24.07.2008 a Tribunalului Iași dat în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședința public se prezint condamnatul recurent în stare de deținere asistat de av., aprtor desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, din care rezult aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența prților la acest termen de judecat, c recursul nu a fost motivat, și s-au verificat actele și lucrrile dosarului, dup care:
Av. învedereaz instanței c recurentul condamnat solicit acordarea unui termen de arhiv pentru a studia dosarul.
Curtea interpeleaz pe acesta ce anume dorește s studieze din dosarul cauzei, având în vedere c hotrârile care se regsesc la dosar i-au fost comunicate.
Recurentul condamnat arat c renunț la cererea privind acordarea unui termen de arhiv și nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind de formulat alte cereri, curtea acord cuvântul în recurs.
Av. pentru recurentul condamnat solicit admiterea recursului, având în vedere c infracțiunile sunt concurente, urmând a se dispune anularea sentințelor și emiterea unui nou mandat de executare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consider c hotrârea recurat este legal și temeinic, și nu se poate pune în discuție contopirea de pedepse. Solicit respingerea recursului.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, consider c este un concurs de infracțiuni și nu stare de recidiv, și solicit modificarea pedepsei.
Declarând dezbaterile închise, curtea rmâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior pronunțrii,
Curtea,
Asupra recursului penal de faț.
Prin sentința penal nr. 430/24 iulie 2008 pronunțat de Tribunalul Iași în dosar nr- a respins cererea de contopire pedepse formulat de condamnatul deținut în Penitenciarul Iași.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedur penal, a obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare ctre stat.
În pronunțarea acestei sentințe tribunalul a reținut urmtoarele:
Condamnatul a solicitat contopirea pedepselor de 1 an și 10(zece) luni închisoare aplicat prin sentința penal nr.12/08.01.2004 a Tribunalului Iași, definitiv prin decizia penal nr. 5974/12.11.2004 a pentru infracțiunea de trafic de droguri prev. de art. 2 din Legea nr. 142/2000 și 5 ani închisoare aplicat prin sentința penal nr. 648/03.10.2006 a Tribunalului Iași, definitiv prin decizia penal nr. 1923/11.04.2007 a pentru infracțiunea de tâlhrie prev. de art. 211 alin 1, 2 lit. b, c Cod penal.
În motivarea cererii susține petentul c infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentințele penale sus - amintite sunt concurente, motiv pentru care solicit admiterea cererii de contopire și aplicarea unei singure pedepse.
Pentru soluționarea cererii formulate, s-a solicitat și s-au atașat la dosarul cauzei copii ale sentințelor penale nr. 12/08.01.2004 și nr. 648/03.10.2006 ale Tribunalului Iași, însoțite de un referat întocmit de biroul de executri, precum și fișa de cazier a condamnatului.
Analizând datele la care au fost svârșite infracțiunile pentru care condamnatul a fost pedepsit prin cele dou sentințe penale, respectiv septembrie - octombrie 2003, în cazul infracțiunii prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal și 10.01.2006, în cazul infracțiunii prev. de art. 211 alin 1, 2 lit. b, c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, precum și datele la care au rmas definitive aceste hotrâri ( 12.11.2004, în cazul sentinței penale nr. 12/08.01.2004, respectiv 11.04.2007, în cazul sentinței penale nr. 648/03.10.2006), instanța constat c cererea formulat de condamnatul, este neîntemeiat, în speț nefiind întrunite dispozițiile art. 36 Cod penal relative la contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente.
Condamnatul a svârșit infracțiunea de tâlhrie prev. de art. 211 alin 1, 2 lit. b, c Cod penal, în stare de recidiv postcondamnatorie, așa cum în mod corect a reținut instanța care a pronunțat pedeapsa de 5 ani închisoare și care, în temeiul art. 61 Cod penal a dispus revocarea liberrii condiționate și contopirea restului de 237 zile închisoare rmas neexecutat din pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicat prin sentința penal nr. 12/08.01.2004 a Tribunalului Iași.
În consecinț, în temeiul disp. art. 449 Cod procedur penal va respinge ca neîntemeiat cererea formulat de condamnatul privind contopirea pedepselor de 1 an și 10 luni închisoare aplicat prin sentința penal nr. 12/08.01.2004 a Tribunalului Iași, cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicat prin sentința penal nr. 648/03.10.2006 a Tribunalului Iași.
Vzând și dispozițiile art. 189 și 192 alin 2 Cod procedur penal relative la onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru condamnat, precum și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Sentința astfel pronunțat a fost recurat de condamnatul care a susținut c în cauz sunt îndeplinite condițiile prevzute de art. 449 alin. 1 lit. "a" Cod procedur penal și art. 36 alin. 2 Cod penal, în sensul existenței a dou condamnri pentru infracțiuni aflate în concurs real situație în care se impune contopirea acestora.
Examinând actele și lucrrile dosarului raportat criticii formulate cât și din oficiu, curtea constat c prezentul recurs este nefondat.
Prin sentința penal nr. 648 din 3 octombrie 2006 inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru svârșirea infracțiunii de "tâlhrie" prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. "b,c" Cod penal.
În ceea ce privește restul neexecutat de 237 zile din pedeapsa de 1 an și 10(zece) luni închisoare aplicat prin sentința penal nr. 12/2004 - pentru care se solicit contopirea - tribunalul a hotrât c în speț sunt aplica bile dispozițiile art. 61 alin. 1 Cod penal, în sensul c inculpatul a comis din nou o infracțiune anterior împlinirii duratei pedepsei.
În acest caz pedeapsa de 5 ani închisoare a fost contopit juridic cu restul rmas neexecutat de 237 zile închisoare.
Prin urmare, în mod legal s- hotrât respingerea cererii formulate întrucât dispozițiile art. 449 alin. 1 lit. "a" Cod procedur penal sunt inaplicabile în sensul inexistenței a dou pedepse distincte aplicate pentru infracțiuni svârșite în concurs real.
Faț de considerentele expuse, în baza disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedur penal, recursul declarat de condamnatul se va respinge ca nefondat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedur penal, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ctre stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 430 din 24.07.2008, a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Oblig recurentul s plteasc statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, onorariu de avocat oficiu, care va fi avansat din fondurile statului.
Definitiv.
Pronunțat în ședinț public,azi 18.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
25.09.2008
Tribunalul Iași:
-
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub numrul 3067
Dosar nr-
Emis la data de 26.09.2008
CTRE
PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIM SIGURANȚ
V înaintm alturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 466 din 18.09.2008 privind pe condamnatul recurent(fiul lui și al lui, nscut la 16 Aprilie 1983), pentru a fi înmânat acestuia.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- I - -
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub numrul 3067
Dosar nr-
Emis la data de 18.09.2008
CTRE
PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIM SIGURANȚ
V înaintm alturat 2 exemplare de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 466 din 18.09.2008 privind pe condamnatul recurent(fiul lui și al lui, nscut la 16 Aprilie 1983), un exemplar pentru a fi înmânat acestuia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastr.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- I - -
Președinte:Ciobanu Iulia ElenaJudecători:Ciobanu Iulia Elena, Anton Dan, Ciubotariu