Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 501/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.501/

Ședința publică de la 17 septembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 2: Dan Iulian Năstase

JUDECĂTOR 3: Daniel

Grefier -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva deciziei penale nr.622 din data de 19 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.834/P din data de 8 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr-, având ca obiect cerere de contopire a executării pedepselor.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.3718/2009, emisă de Baroul Constanța.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală;

Întrebat fiind, recurentul condamnat, arată că își menține recursul declarat în cauză.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul condamnat, solicită a se constata că recursul declarat în cauză este inadmisibil.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere ca inadmisibil a recursului declarat de recurentul condamnat.

Având ultimul cuvânt, recurentul condamnat, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce urmează a se pronunța în cauză.

- CURTEA -

Deliberând asupra recursului penal de față, constată:

Prin decizia penală nr. 622/19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în baza art.385/4 rap.C.P.P. la art.369 C.P.P. s-a luat act de retragerea recursului declarat de recurentul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva nr.834/P/ 08.05.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dos. pen-.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că, prin sentința penală nr. 834/P/08.05.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosar penal nr- s-au dispus următoarele:

S-a admis cererea de contopire pedepse formulată de condamnatul -, fiul lui și, născut la 31.01.1975, deținut în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, jud.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare aplicată condamnatului prin sent. pen. nr. 2795/28.12.2006 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin dec. pen. nr. 227/14.05.2007 a Tribunalului Constanța, și s-au repus pedepsele componente în individualitatea lor astfel:

- 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. b cod pen. faptă din 09.06.2005;

- 10 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. b cod pen. faptă din 13.08.2005.

În baza art. 449 alin. 1 cod pr. pen. rap. la art. 36 alin 2 cod pen. s-au contopit pedepsele de mai sus cu următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare aplicată prin sent. pen. nr. 2134/P/28.11.2008 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin dec. pen. nr. 243/P/30.04.2009 a Curții de APEL CONSTANȚA, pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i cod pen. cu aplic. art. 37 lit. b cod pen.;

- 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sent. pen. nr. 177/22.02.2008 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin dec. pen. nr. 545/P/27.11.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA, pentru infracțiunea prev. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. b și art. 13 cod pen. faptă din 11.11.2006.

Astfel, s-a aplicat condamnatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de pedeapsă de 1 an închisoare.

În final, condamnatul execută pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 36 alin. 3 cod pen. s-au dedus din pedeapsa nou aplicată perioadele executate de la 05.06.2007 la 21.12.2007 și de la 09.09.2008 la zi.

S-a menținut starea de arest a condamnatului.

S-a dispus anularea mandatelor de executare emise în baza sentințelor penale de mai sus și s-a dispus emiterea unui nou mandat.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs, recurentul condamnat, fără insa a indica motivele de recurs, iar la termenul din 19.06.2009, acesta a arătat ca intelege sa-l retraga.

de aceasta manifestare de vointa si vazand si disp.art.385/4 cod proc.penala rap.la art. 369 lit.b cod.proc.penala. instanta de control judiciar, respectiv Tribunalul Constanța, a lua act de retragerea caii de atac formulate.

Împotriva acestei decizii pronunțate în recurs, condamnatul a declarat recurs.

Recursul astfel declarat nu este admisibil.

Din examinarea actelor dosarului se constată că hotărârea prin care s-a luat act de retragerea recursului a fost pronunțată de Tribunalul Constanța, ca instanță de recurs.

Prin urmare, soluția pronunțată în cauză are caracter definitiv și nu poate fi atacată cu un alt recurs.

Față de cele constatate, curtea urmează ca, n baza art.38515alin.(1) pct.(1) lit.a) Cod procedură penală, să respingă recursul declarat de condamnatul, ca inadmisibil.

În baza art.192 alin.82) Cod procedură penală, va obliga recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu prevederile art.189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515alin.(1) pct.(1) lit.a) Cod procedură penală, respinge recursul penal declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva deciziei penale nr.622 din data de 19 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.834/P din data de 8 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr-, ca inadmisibil.

În baza art.192 alin.82) Cod procedură penală, obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu prevederile art.189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Conform art.309 alin.(3) Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în două exemplare originale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Jud. fond: I

Jud.recurs:,

Red.dec.jud.:

Tehnored.gref.

2 ex./25.09.2009

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas, Dan Iulian Năstase, Daniel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 501/2009. Curtea de Apel Constanta