Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 82/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 82
Ședința publică de la 12 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Elena Ciobanu I - -
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 3: Mihaela
GREFIER -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul deținut în Penitenciarul Iași împotriva sentinței penale nr. 719 din data de 09 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul recurent, în stare de deținere, asistat de av., apărător desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Condamnatul recurent interpelat arată că menține recursul formulat, recurs ce vizează sporul de pedeapsă aplicat și nu mai are de formulat alte cereri.
Av. pentru condamnatul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul solicită respingerea recursului formulat de condamnatul, ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Condamnatul având cuvântul solicită reducerea sau înlăturarea sporului de pedeapsă.
CURTEA
Asupra recursului penal de față.
Tribunalul Iași prin sentința penală nr. 719/9 nov.2007 a hotărât:
Admiterea cerererii de modificare de pedepse formulată de petentul în Penitenciarul Iași și descontopirea pedeapsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată petentului prin sentința penală nr. 1509/28.03.2006 Judecătoriei Iași în următoarele pedepse:
- 1. pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la data de 18/19.04.2005.
- 2. pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu la data de 18/19.04.2005.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată petentului prin sentința penală nr. 202/30.03.2006 a Tribunalului Iași în următoarele pedepse:
- 3. pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă la data de 22.02.2005;
- 4. pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu la data de 22.02.2005;
- 5. pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere la data de 22.02.2005.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b și 36 Cod penal, s-au contopit pedepsele de la punctele 1-5 din prezenta sentință cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată petentului prin sentința penală nr. 547/16.08.2005 Tribunalului Iași, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare.
Total pedeapsă de executat6 ani și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, Cod penal.
În baza art. 36 al.3 Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 25.04.2005 la zi.
S-a dispus anularea mandatelor de executare pedepsei închisorii emite în baza sentințelor penale nr. 547/2005 a Tribunalului Iași nr. 1509/28.03.2006 a Judecătoriei Iași, nr. 202/30.03.2006 a Tribunalului Iași și emiterea unui nou mandat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Din fișa de cazier judiciar petentului, din copiile hotărârilor atașate la dosar și din referatele întocmite de biroul executări penale, Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 547/16.08.2005 Tribunalului Iași, definitivă la 30.11.2005, petentul fost condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie la data de 14/15.01.2005. În temeiul art. 88 Cod penal s- dispus deducerea arestului preventiv de la 25.04.2005 la zi.
Prin sentința penală nr. 1509/28.03.2006 Judecătoriei Iași, definitivă la 26.09.2006, petentul fost condamnat la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea la data de 18/19.04.2005 a infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu. Pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
Prin sentința penală nr. 202/30.03.2006 Tribunalului Iași, definitivă la 30.01.2007, fost condamnat la pedepsele de 6 ani închisoare, 4 ani închisoare și 2 luni închisoare pentru săvârșirea la data de 22.02.2005 infracțiunilor de vătămare corporală gravă, violare de domiciliu și distrugere. Pedepsele au fost contopite, dându-se spre executare pedeapsa de 6 ani închisoare.
Având în vedere că toate infracțiunile arătate mai sus au fost săvârșite mai înainte ca petentul să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, Tribunalul constată că aceste infracțiuni se află în concurs real.
Prin urmare, în temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. și 36 Cod penal, Tribunalul va dispune contopirea pedepselor individuale aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile indicate mai sus, după ce, în prealabil, va descontopi pedepsele rezultante aplicate prin sentințele penale nr. 1509/2006 a Judecătoriei Iași, nr. 202/2006 Tribunalului Iași și va repune în individualitatea lor cele două pedepse de 3 ani închisoare și pedepsele de 6 ani închisoare, 4 ani închisoare și 2 luni închisoare.
Având în vedere numărul mare de pedepse pe care petentul nu le va mai executa în urma contopirii, precum și cuantumul mare al acestor pedepse, Tribunalul consideră că pentru asigurarea scopului preventiv și educativ al pedepsei este necesară sporirea pedepsei celei mai grele cu 6 luni închisoare.
Se va face aplicarea art. 71, 64 lit. a, Cod penal.
Din pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare se va deduce în temeiul art. 36 alin.3 Cod penal, perioada executată de la 25.04.2005 la zi.
de executare pedepsei închisorii emise în baza sentințelor penale arătate anterior vor fi anulate și va fi emis un nou mandat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 363 Cod procedură penală condamnatul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului condamnatul arată că în mod greșit i-a fost aplicat spor după contopirea pedepsei iar cuantumul acestuia este prea mare solicitând înlăturarea sporului sau reducerea.
Recursul este nefondat.
Examinând actele și lucrările cauzei instanța constată că în mod corect și în concordanță cu materialul probator administrat în cauză instanța de fond a reținut că faptele au fost comise de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele și a aplicat regulile de la concursul de infracțiuni, contopind pedepsele aplicate prin sentința penală 1509/28.03.2006 a Judecătoriei Iași și prin sentința penală 202/30.03.2006 a Tribunalului Iași în pedeapsa cea mai grea.
Situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă și corespunde probelor administrate care au fost judicios interpretate.
În mod corect a reținut instanța de fond că în cauză se impune aplicarea unui spor de pedeapsă condamnatului, datorită numărului mare de infracțiuni comise de acesta și persistenței infracționale de care a dat dovadă acesta în săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni. Nu se impune în cauză înlăturarea sporului de pedeapsă de 6 luni închisoare și nici reducerea acesteia, față de multitudinea de infracțiuni pentru care a fost condamnat acesta și care fac obiectul contopirii, scopul pedepsei, prev. de art. 52 Cod penal putând fi atins în cazul condamnatului doar prin executarea acestui cuantum de pedeapsă, în regim de detenție în vederea formării unei atitudini corecte a acestuia față de normele de drept și față de regulile de conviețuire socială.
Analizând hotărârea apelată din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, nu se constată motive de nelegalitate sau netemeinicie.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 719/9 nov. 2007 Tribunalului Iași, pe care o va menține.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul deținut în Penitenciarul Iași împotriva sentinței penale nr. 719 din 09 noiembrie 2007 Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei, către Baroul d e Avocați I, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu se avansează din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02. 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
18.02.2008
Tribunalul Iași: -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
copia deciziei penale nr. 82 Dosar nr-
Ședința publică de la 12 Februarie 2008
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul deținut în Penitenciarul Iași împotriva sentinței penale nr. 719 din 09 noiembrie 2007 Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei, către Baroul d e Avocați I, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu se avansează din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 Februarie 2008.
Pentru conformitate
Grefier,
Președinte:Iulia Elena CiobanuJudecători:Iulia Elena Ciobanu, Maria Cenușă, Mihaela