Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 83/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 83
Ședința publică de la 12 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Elena Ciobanu I - -
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 3: Mihaela
GREFIER -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-au luat spre examinare recursurile formulate de inculpații și partea civilă împotriva sentinței penale nr. 5406 din data de 22 decembrie 2006 Judecătoriei Iași și a deciziei penale nr. 324 din data de 21 iunie 2007 Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru inculpata recurentă, partea civilă recurentă, personal, asistată de av., av. pentru partea civilă SC SA I, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Interpelate, părțile arată că nu mai au de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.
Av. pentru inculpata recurentă arată că ambele hotărâri sunt nelegale pentru următoarele motive:
La cererea inculpatei, instanța de fond a dispus prin încheierea din data de 30 noiembrie 2004, introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente Societatea de asigurare SA, astfel încât judecarea cauzei a avut loc și cu privire la această parte, care și-a exercitat dreptul său procesual prin invocarea unor apărări de ordin legal.
În cuprinsul motivării sentinței pronunțată de instanța de fond s-a făcut referire la faptul că introducerea în cauză a societății de asigurare este obligatorie ca efect al deciziei în interesul legii nr. 1 din data de 28 martie 2005 Secțiilor Reunite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurator de răspundere civilă.
Cu toate acestea, deși instanța facere referire în motivarea hotărârii despre introducerea în cauză a societății de asigurare în dispozitivul sentinței nu se pronunță cu privire la această parte.
S-a declarat apel împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, atât de către inculpată cât și de partea civilă și deși nu s-a făcut referire cu privire la acest aspect al nelegalității, consideră că instanța de apel era obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Față de motivele arătate solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Av. pentru partea civilă solicită admiterea recursului formulat, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Consideră că în mod greșit atât instanța de fond cât și instanța de apel nu au dispus introducerea în cauză ca și parte responsabilă civilmente a Notre de, iar instanța de apel nu a analizat acest aspect, referindu-se doar la faptul că nu poate fi vorba de prepușenie întrucât nu există un raport de muncă între congregație și inculpată.
Autoturismul cu care s-a produs accidentul, era proprietatea acestei congregații iar aceasta congregație avea și calitatea de asigurat. Sunt două motive legale pentru care congregația trebuia introdusă în cauză.
Din punctul de vedere al răspunderii prepusul conducea autoturismul congregație, iar instanța s-a raportat la un motiv pueril spunând că nu trebuie introdusă în cauză congregația întrucât nu exista un contract de muncă, ori prepușenia nu se rezumă doar la contractul de muncă. Ori se cunoaște faptul că inculpata nu putea lua autoturismul decât cu acordul și sub îndrumarea congregației.
La momentul producerii accidentului inculpata conducea un autoturism proprietatea congregației, congregația având calitatea de asigurat la și nu inculpata.
Al doilea motiv de recurs se referă la obligarea inculpatei la plata dintre salariu și pensia de handicap, aspect pe care instanța l-a tratat fragmentat.
Solicită, în concluzie față de motivele expuse pe larg, în scris, în cererea de recurs, admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În recursul formulat de inculpată, pe latura civilă arată că este de acord cu recursul formulat.
Av. pentru inculpată, în recursul părții civile solicită respingerea recursului, recurs ce vizează neintroducerea în cauză a congregației Notre de și s-a motivat necesitatea introducerii în cauză în calitate de parte responsabilă a acestei congregații pentru că, pe de o parte autoturismul este al congregației, iar pe de altă parte s-a referit la faptul că între inculpată și congregație există un raport de prepușenie, însă congregația de este o congregație de religios și nu are atribuții de a angaja persoane, pentru a avea calitatea de asigurator. În al doilea rând, rezultă din actele și lucrările dosarului că în momentul în care s-a comis această faptă, nedorită de nimeni, inculpata conducea autoturismul congregației și nu făcea o activitate în folosul congregației pentru a se face dovada că antrena o răspundere a congregației.
În ceea ce privește reactualizarea sumelor arată că aceste sume au fost acordate cu mențiunea reactualizării la data executării, iar cu privire la prestația periodică apreciază că instanța de apel a soluționat în mod corect această cerere atât timp cât prestația periodică nu s-a solicitat în termenul prevăzut de lege. Este adevărat că există o cerere de constituire de parte civilă la dosarul cauzei, însă această solicitare cu privire la prestația periodică a fost adăugată cu pixul ulterior. Partea are calea unei acțiuni civile pentru rezolvarea acestui aspect.
Solicită respingerea recursului declarat de partea civilă.
Av. pentru partea civilă, în ambele recursuri, atât al inculpatei cât și al părții civile, apreciază că acestea sunt nefondate sens în care formulează concluzii de respingere a recursurilor și menținerea hotărârilor pronunțate ca fiind legale și temeinice.
Între congregație și inculpată nu există un raport de prepușenie, (nu a existat nici un acord de angajat - angajator, nici un acord iar instanța în mod corect a apreciat că nu se impune introducerea în cauză a congregației în calitate de parte responsabilă civilmente și astfel nu poate fi obligată la plata unor sume de bani atât timp cât între inculpată și asigurator nu există nici un fel de acord.
Instanța de fond, în speță Judecătoria Iașia considerat că nu se impune obligarea în solidar a societății de asigurare cu inculpata, dat fiind principiul disponibilității acțiunii civile. Principiul disponibilității statuează foarte clar cine, ce, cât și de la cine dorește vreo suma de bani si urmează sa motiveze sau sa justifice această solicitare, În cauza de față partea civilă a solicitat pretenții doar de la inculpată existând astfel și o declarație de constituire de parte civilă.
Cât privesc celelalte daune solicitate de partea civilă consideră că nu sunt justificate și urmează a fi respinse.
În concluzie solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
Av. pentru inculpata, în replică arată că soluția adoptată de instanță ca argument juridic acela că potrivit principiului disponibilității nu poate fi antrenată răspunderea asiguratorului este incorectă. Reprezentantul Parchetului având cuvântul cu privire la recursurile formulate de inculpată și partea civilă solicită admiterea recursurilor și trimiterea cauzei spre rejudecare.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 5406 din 22 decembrie 2006 a Judecătoriei Iașis -au dispus următoarele:
A condamnat inculpata, fiica lui și, născută la 12.09.01973 în comuna, județul N, domiciliată în I, șoseaua nr. 14, CNP -, studii 12 clase, educatoare la Grădinița "Sf. " din localitatea, județul N, fără antecedente penale la 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al. 1, 2, 4 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice, în baza art. 334 Cod procedură penală, din aceiași infracțiune prevăzută de art. 184 al. 1,3 Cod penal) cu aplicarea art. 74 lit. a, b, c, art. 76 lit. e Cod penal.
A interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal pe durata și în condițiile art. 71 Cod penal.
În baza art. 81, 71 al. 5 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a celei accesorii, stabilind un termen de încercare de 2 ani și 4 luni.
În baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 cod civil a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, domiciliată în I,-,. 849,. D,. 1 și obligă inculpată să plătească părții civile menționate sumele de 10.000 lei reprezentând daune materiale și 8.000 lei daune morale, sume ce vor fi reactualizate la data plății.
A respins celelalte pretenții civile ale părții civile.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată, a obligat inculpata să plătească părților civile sumele reprezentând cheltuieli de spitalizare și transport, reactualizate la data executării, după cum urmează:
- 2.728 lei către Spitalul Clinic de Recuperare I,
- 195 lei către Serviciul de Ambulanță I,
- 1.908,04 lei către Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie
A respins cererea părții civile Spitalul Clinic nr.3 "Sf. I de obligare a inculpatei la plata sumei de 948 lei cheltuieli de spitalizare.
A luat act că Spitalul "Sf. " I nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A luat act că partea civilă nu a solicitat obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare efectuate în cauză.
În baza art. 191 Cod procedură penală a obligat inculpata să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a lua această hotărâre prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul nr. 1461/P/2004 din 13.09.2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iașia fost trimisă în judecată inculpata, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1, 3 Cod penal.
În actul de sesizare al instanței se retine că, în ziua de 29.02.2004, în jurul orei 5,30, pe când se afla la volanul autoturismului marca Volkswagen Transporter, având nr. de înmatriculare IȘ-20-, pe b-dul - din municipiul I, a lovit-o pe partea vătămată, producându-i leziuni care au necesitat un număr de 57 - 59 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În fapt, instanța reține aceeași modalitate de săvârșire a faptei, ca cea reținută în rechizitoriu, probele administrate în cursul cercetării judecătorești neducând la modificarea ei.
Astfel, în ziua de 29.02.2004, în jurul orei 05,30, inculpata se deplasa de pe B-dul - - din municipiul I pe direcția Bazar - Podu de Piatră, conducând autoturismul marca Volkswagen Transporter înmatriculat cu numărul IȘ-20-, în care se aflau pe bancheta din spate martorii, și. In momentul în care a ajuns la stația de tramvai Gara Internațională, inculpatul a pierdut controlul direcției de mers al autoturismului, care a lovit cu din stânga - față bordura refugiului pietonal al stației și și-a continuat deplasarea pe refugiu.
În aceste împrejurări, autoturismul condus de inculpată a lovit-o cu partea frontală pe partea vătămată, care se afla pe refugiul pietonal așteptând sosirea unui tramvai, după care susnumita a fost luată pe, deplasată o dată cu vehiculul și a căzut la o distanță de 19 metri de la capătul refugiului, cu puțin timp înainte ca autovehiculul să se oprească.
După producerea accidentului partea vătămată a fost condusă la Spitalul Clinic nr. 3 I, unde a fost internată în perioada 29.02. - 05.03.2004, cu diagnosticul contuzie cerebrală edematoasă, fractură masiv facial, fractura piramidă nazală, fractură tară deplasare arc posterior C7 drept, entorsă antero externă genunchi drept, entorsă antero internă genunchi stâng, extrasistole ventriculare, entorsă cervicală.
Inculpata a susținut inițial că în momentul în care a ajuns la refugiul pietonal nu a observat indicatorul care îl semnaliza, a urcat cu microbuzul pe acesta, după care a virat spre dreapta, apoi din nou spre stânga, pentru a nu lovi mașinile staționate, rulând pe refugiul pietonal, pe care nu a observat nici o persoană, precum și că nu a sesizat momentul impactului dar și-a dat seama ulterior că a lovit partea vătămată, care se afla pe carosabil, la aproximativ trei metri de trecerea pentru pietoni.
Ulterior, în cursul urmăririi penale, inculpata a arătat că nu poate preciza cu exactitate locul producerii impactului cu victima, însă este sigură de faptul că impactul nu s-a produs pe refugiul de pietonal.
Din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că producerea accidentului se datorează culpei exclusive a inculpatului, care a încălcat dispozițiile art. 48 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, prin care se instituie obligația conducătorilor de vehicule de a adapta viteza de deplasare în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectuat orice manevră în condiții de siguranță, și ale art. 130 alin. 1 din Hotărârea nr. 85 din 23 ianuarie 2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevede că vehiculele trebuie conduse numai pe drumurile, părțile carosabile, benzile sau pistele stabilite pentru categoria din care fac parte.
Inculpata a recunoscut săvârșirea infracțiunii, astfel cum a fost reținută în rechizitoriu și cum a fost menționată anterior, recunoașterea acesteia coroborându-se cu următoarele probe: procesul - verbal de cercetare la fața locului; schița locului accidentului, planșa foto; declarațiile părții vătămate; procesul - verbal de reconstituire; schița locului accidentului întocmită cu prilejul reconstituirii; planșa foto întocmită cu prilejul reconstituirii; declarațiile martorilor, și; raportul de expertiză criminalistică nr. 122/06.07.2004 întocmit de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice
Cu privire la încadrarea în drept a faptei pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, instanța de fond, a apreciat că se impune schimbarea acesteia pentru următoarele motive:
Numita a prezentat în luna februarie 2004 un traumatism obiectivat prin contuzie cerebrală edematogenă, excoriații și plăgi contuze faciale, fractură latero - facială tară deplasare, fractură de piramidă nazală, entorsă cervicală, fractură fără deplasare arc posterior coastă C7, entorsă antero externă genunchi drept, entorsă antero - internă genunchi stâng.
și morfologia leziunilor traumatice prezentate de sus-numita pledează pentru producerea lor în cadrul unui accident rutier, în condiții precizate pe cale de anchetă.
Leziunile traumatice prezentate de sus-numita au necesitat 93 - 95 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, din momentul producerii lor, timp ce include imobilizarea în aparat gipsat și perioada de recuperare funcțională, cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă.
La data examinării actuale sus-numita prezintă fractură latero -facială tara deplasare, fractură de piramidă nazală, fractură fără deplasare arc posterior coastă C7 dreaptă consolidate, sindrom cefalegic posttraumatic cu elemente vestibulare, instabilitate cronică secundară postraumatică multidirectională genunchi bilateral, gonartroză bilaterală incipientă secundară ce necesită ortezare amovibilă genunchi bilateral, tratamente balneofizio -kinetoterapice periodice pentru întreținerea muscolo - articulară.
Instabilitate cronică secundară posttraumatică multidirecțională genunchi bilateral și gonartroză bilaterală incipientă secundară sunt sechele ale traumatismului din februarie 2004 și îi conferă sus-numitei infirmitate fizică permanentă cu scăderea definitivă a capacității de muncă, încadrabilă în gradul II de invaliditate.
Afecțiunile prezentate de sus-numita anterior accidentului rutier (erizipel, aritmie extrasistolică) nu au influențat timpul de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor traumatice consecutive traumatismului incriminat și nici diminuarea capacității de muncă.
Având în vedere faptul că i-a produs părții vătămate o infirmitate fizică permanentă, cu scăderea definitivă a capacității de muncă de 70 % încadrabilă în gradul II de invaliditate, fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1, 2, 4 Cod penal, sens în care va dispune schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea prev. de art. 184 alin. 1, 3 Cod penal.
Instanța, având în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei, rezultând din modul și modalitatea de săvârșire a faptei, relațiile sociale ocrotite de legea penală ce au fost încălcate prin săvârșirea faptei, urmările produse, persoana inculpatei care nu are antecedente penale, a avut o poziție procesuală sinceră de recunoaștere a faptei, s-a prezentat în fața instanței, manifestând interes în soluționarea prezentei cauzei, a manifestat disponibilitate în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, va aplica acesteia o pedeapsă ce va fi stabilită sub limita minimă prevăzută de lege, reținând circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a, b, c Cod penal și făcând aplicarea art. 76 lit. e Cod penal.
Instanța va aplica inculpatei și dispozițiile art. 64 lit. a, b, c, 71 Cod penal.
Considerând că raportat la persoana inculpatei care nu are antecedente penale și a manifestat o poziție procesuală sinceră de recunoaștere și regretare a faptei, scopul pedepsei poate fi atins fără executarea ei într-un loc de deținere, instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și, a celei accesorii, stabilind un termen de încercare în baza art. 82 Cod penal și punând în vedere inculpatei prevederile art. 83 Cod penal referitoare la consecințele săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În ceea ce privește acțiunea civilă alăturată celei penale, instanța reține că s-au constituit părți civile în cauză partea vătămată, precum și unitățile sanitare în care aceasta a beneficiat de asistență medicală, alături de Serviciul Județean de Ambulanță I, respectiv, Spitalul Clinic de Recuperare I, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I, Spitalul Clinic nr. 3 "Sf. Treime"
Inculpata în declarația dată în fața instanței a arătat că este de acord sa-i plătească părții civile suma de 100.000.000 lei, în condițiile în care nu are bunuri proprii, făcând parte dintr-o congregație religioasă.
Inculpata a mai arătat, referitor la latura civilă a cauzat că a încercat să o ajute, din punct de vedere financiar pe partea vătămată, discutând cu aceasta atât la spital cât și acasă însă a fost refuzată, acceptând doar medicamente și fese medicale, cât timp era în spital.
S-a oferit să-i asigure prezența permanentă a unei persoane, după ce partea vătămată a ajuns acasă, însă i s-a solicitat plata sumei de 400.000 lei/noapte pentru ca partea vătămată s-și angajeze o anumită persoană, sumă pe care nu o putea plăti.
Din discuțiile purtate cu partea vătămată și rudele acesteia, a ajuns la concluzia că partea vătămată prezenta unele afecțiuni anterioare producerii accidentului, care-i influențau capacitatea de muncă.
Consideră, de asemenea că, este posibil ca numărul de zile de îngrijiri medicale să nu fie cel real, internarea la Spitalul de Pneumoftiziologie, neavând legătură cu leziunile produse în accident.
În soluționarea laturii civile, părțile au solicitat ascultarea martorilor (pentru inculpată) și Didică (pentru partea civilă), martori ce nu au fost contestați de părți.
Având în vedere ansamblul probelor administrate în cauză împrejurările de fapt reținute, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în ceea ce o privește pe inculpată, care a săvârșit cu vinovăție o faptă prevăzută de legea penală, faptă ce a produs prejudicii ce nu au fost recuperate.
Acțiunea civilă formulată de partea civilă s-a îndreptat împotriva inculpatei, fiind introdusă în cauză la cererea inculpatei, în calitate de parte civilmente responsabilă.
Ulterior, în cursul soluționării prezentei cauze, prin Decizia nr. I din 28.03.2005, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit, în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, cu efect obligatoriu, faptul că societatea de asigurare participă, în procesul penal, în calitate de asigurător de răspundere civilă.
În condițiile în care partea civilă și-a manifestat opțiunea de a se îndrepta împotriva inculpatei, în ceea ce privește acțiunea civilă, instanța va avea în vedere această situație.
Partea civilă a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 120.000.000 lei, daune materiale, însă instanța apreciază că aceasta nu a fost dovedită decât în parte și anume până la concurența sumei de 100.000.000 lei. Instanța va avea în acest sens în vedere declarația martorului, apreciind că declarația martorei Didică este subiectivă, aceasta fiind cumnata părții civile.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța apreciază că, raportat la leziunile suferite, la perioada mare de spitalizare și la tratament recuperatoriu, la prejudiciul constând în durerile fizice și în conștiința faptului că suferă o infirmitate fizică permanentă, partea civilă a suferit un prejudiciu nepatrimonial, care- dă dreptul la justă și echitabilă despăgubire, fără ca aceasta să constituie un plus de pedeapsă pentru inculpată.
Având în vedere aceste aspecte, instanța apreciază că suma solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale, constituie o justă despăgubire.
Cum, dispozițiile art. 998, 999 Cod civil dau dreptul la o integrală despăgubire a prejudiciului suferit, sumele la plata cărora va fi obligată inculpata vor fi reactualizate la data plății.
Aspectele invocate de inculpată referitor la faptul că nu are bunuri, făcând parte dintr-o congregație religioasă, nu sunt de natură a justifica reducerea despăgubirilor datorate părții civile, singurele elemente avute în vedere în acest sens fiind cele rezultând din prejudiciul suferit de aceasta.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte pretențiile civile ale părții civile.
În ceea ce privește pretențiile părților civile Spitalul Clinic de Recuperare I, Serviciul de Ambulanță I, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I, în condițiile art. 313 din Legea 95/2006, modificată, instanța le va admite și va obliga inculpata la plata sumelor solicitate, reprezentând cheltuielile de spitalizare și transport, sume ce vor fi reactualizate la data executării.
S-a constituit parte civilă în cauză și Spitalul Clinic nr. 3 "Sf. Treime" însă suma solicitată, respectiv 948 lei a fost achitată de către inculpată în cursul soluționării prezentei cauze, după cum rezultă din chitanțele depuse la dosar de către aceasta.
Spitalul "Sf. " I nu s-a constituit parte civilă în cauză, aspect de care instanța va lua act.
Instanța va lua act și că partea civilă nu a solicitat obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare.
În condițiile art. 191 Cod procedură penală instanța va obliga inculpata să plătească statului cheltuieli judiciare avansate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpata, asiguratorul SA și partea vătămată.
În motivarea apelului partea vătămată și-a exprimat nemulțumirea atât față de cuantumul pedepsei aplicate inculpatului dar și respingerea cererilor de introducere în cauză ca parte responsabilă civilmente a Notre de, inculpata făcând parte din această congregație iar autoturismul care a accidentat-o aparținea acestei organizații, a cererii privind obligarea inculpatei la plata diferenței dintre salariul câștigat de partea vătămată înainte de accident și pensia de handicap, precum și a cererii privind obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de judecată avansate la fondul cauzei, solicitând instanței de control judiciar și actualizarea sumei acordată de prima instanță cu titlu de despăgubiri civile.
În cuprinsul motivelor de apel formulate de inculpata, aflate la fila 48 dosar, aceasta a invocat netemeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond doar cu privire la modul de soluționare laturii civile a cauzei, arătând că nu au fost încheiate dovezile care au stat la baza obligării sale de plată a sumei de 8.000 lei cu titlu de daune morale.
Cu privire la cererea părții vătămate apelante de reactualizare a sumei de bani acordate de prima instanță cu titlu de despăgubiri civile inculpata apelantă a invocat tardivitatea formulării acestei cereri, solicitând instanței de control judiciar respingerea acesteia.
Prin adresa aflată la fila 37 dosarului instanței de apel, apelanta a declarat că își retrage apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 5406/2006 pronunțată de Judecătoria Iași.
Prin decizia penală nr. 324 din 11 iunie 2007, Tribunalul Iași a respins, ca nefondare, apelurile formulate de inculpata și partea vătămată .
În baza art. 363 Cod procedură penală a luat act de retragerea apelului formulat de partea civilă
A obligat apelanții la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, a reținut tribunalul că Prima instanță a administrat în cauză toate probele necesare aflării adevărului cu privire la fapta sub aspectul căreia inculpata a fost trimisă în judecată, împrejurările în care a fost săvârșită aceasta și persoana făptuitoarei, în conformitate cu disp. art. 62 și urm. din Codul d e procedură penală.
Pe baza acestor probe situația de fapt a fost stabilită corect concluzionându-se corespunzător asupra vinovăției inculpatei în săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art. 184 al. 1, 2 și 3 Cod penal, constând în fapta acesteia care, în ziua de 29.02.2004, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca Wolkswagen Transporter înmatriculat cu nr. IȘ-20- pe B-dul. - - din municipiul I, ca urmare a nerespectării regulilor privind circulația pe drumurile publice, a accidentat-o pe partea vătămată, provocându-i acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 57-59 de zile de îngrijiri medicale.
Inculpata a recunoscut săvârșirea infracțiunii așa cum a fost reținută în conținutul actului de inculpare, răspunderea penală a acesteia sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 184 al. 1, 2 și 3 Cod penal, fiind antrenată în mod corect de către instanța de fond în urma coroborării acesteia cu toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză: declarațiile părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, schița locului accidentului, planșa foto efectuată cu prilejul reconstituirii, declarațiile martorilor, și, raportul de expertiză criminalistică nr. 122/6.07.2004 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei, prima instanță a făcut o justă aplicare a criteriilor arătate în art. 72 Cod penal reținând incidența circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a, b și c Cod penal, și dând aplicabilitate efectelor acestora potrivit disp. art. 76 lit. e Cod penal, pedeapsa aplicată fiind suficientă în raport cu scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod penal, respectiv cel al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Față de circumstanțele personale ale inculpatei și poziția procesuală a acesteia adoptată atât în latura penală dar și cea civilă a cauzei, în mod justificat a apreciat instanța de fond, constatând ca îndeplinite și celelalte condiții prev. de art. 81 Cod penal, că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei într-un loc de deținere, dispunând suspendarea condiționată atât a pedepsei principale aplicate dar și a celei accesorii aplicate pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal.
Cu privire la modul de soluționare a laturii civile a cauzei, constată Tribunalul, prin prisma materialului probator administrat pe parcursul cercetării judecătorești, caracterul nefondat al criticilor aduse de către partea vătămată și inculpata pentru următoarele considerente:
În mod corect a apreciat prima instanță că întinderea prejudiciului material suferit de partea vătămată a fost dovedit până la concurența sumei de 10.000 lei (100.000.000 lei vechi) sumă inițial solicitată de aceasta cu acest titlu fiind de 12.000 lei, inculpata, obligată fiind la plata acestei sume, fiind de acord cu plata acesteia.
De altfel, pe între parcursul procesului penal, așa cum de altfel în mod corect s-a reținut și în motivarea hotărârii pronunțate de prima instanță, inculpata și-a manifestat disponibilitatea de aoa juta pe partea vătămată și de a suporta costul daunelor produse acesteia prin infracțiune.
Solicitarea părții civile de reactualizare a sumelor de bani la plata cărora a fost obligată inculpata se dovedește a fi una neîntemeiată deoarece prima instanță a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 10.000 lei noi daune materiale și 8.000 lei noi daune morale, reactualizate la data plății.
Același caracter nefondat se reține și asupra cererii aceleiași apelante - părții vătămate privind introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, "Notre de ", din care făcea parte inculpata, între aceasta și congregația menționată neexistând un raport de prevenire în sensul legii civile, lipsind atât calitatea de prepus inculpatei dar și cea de comitent a "Notre de ", raportul de prepușenie fiind astfel exclus de plano, apelanta nefăcând dovada existenței acestor împrejurări care să antreneze o răspundere civilă indirectă.
Cu privire la cererea părții vătămate apelante de obligare a inculpatei la plata diferenței dintre salariul pe care îl câștiga înainte de accident și pensia de handicap primită în prezent, constată că aceasta nu făcut obiectul cercetării judecătorești efectuată de către prima instanță, instanța de control judiciar nefiind investită, în această calitate, cu soluționarea acestei cereri care, potrivit disp. art.20 Codul d e procedură penală poate fi adresată spre soluționare instanței civile.
În baza disp. art. 193 al. 6 Cod procedură penală, reținând ca aplicabil principiul disponibilității părților în latura civilă a cauzei, în mod corect prima instanță a constatat că partea vătămată nu a solicitat obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare efectuate în cauză.
Cu privire la temeiurile care au stat la baza acordării sumei de 8.000 lei noi cu titlu de daune morale părții civile, se reține temeinicia motivelor care au determinat această dispoziție a primei instanțe, respectiv a gravității leziunilor suferite de către aceasta și care au determinat o perioadă mare de spitalizare dar și împrejurarea producerii unei infirmități fizice permanente care a avut ca efect lipsirea părții vătămate de o viață normală, prejudiciul moral produs acesteia fiind de necontestat.
În termen legal, hotărârile astfel pronunțate a fost recurate de către inculpata și partea vătămată, fiind criticate pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul formulat inculpata critică hotărârile pentru nelegalitate, în principal motivat de faptul că instanțele nu au examinat cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Astfel, deși a fost introdusă în cauză și societatea de asigurări - respectiv I - ca efect al deciziei nr. 1 din 28 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele nu s-au pronunțat și cu privire la această parte.
Solicită inculpata admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Partea vătămată critică hotărârile recurate pentru nelegalitate, în principal motivat de faptul că, în cauză nu a fost introdusă partea responsabilă civilmente, respectiv Notre de. Ori având în vedere că autoturismul condus de către inculpată aparținea acestei congregații, care avea și calitatea de asigurat, era obligatorie introducerea acesteia în cauză în calitate de comitent.
De asemenea, instanțele au tratat fragmentat obligarea inculpatei la plata dintre salariu și pensia de handicap pe care o primește partea vătămată. Solicită partea vătămată admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, în raport de cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 18 Cod procedură penală, Curtea constată că sunt întemeiate recursurile formulate, pentru considerentele și sub coordonatele ce se vor expune:
Potrivit dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală rejudecarea cauzei de către instanța cărei hotărâre a fost casată are loc când sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 3 - 5, pct. 6 teza a doua, pct. 7 - 10 și pct. 21 Cod procedură penală. Ori, analizând cazurile de casare menționate la motivele de recurs invocate din oficiu, Curtea constată că solicitarea recurentelor prin trimiterea cauzei spre rejudecare nu poate fi primită nefiind incidente nici unul dintre aceste cazuri de ordine publică.
Instanțele s-au pronunțat motivat asupra cererii privind introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a Notre de, astfel că judecata s-a desfășurat conform cadrului procesual stabilit, cu procedura de citare a părților legal îndeplinite.
În ceea ce privește solicitarea de introducere în cauză a congregației în calitate de parte responsabilă civilmente, astfel cum au apreciat și instanțele fondului, este neîntemeiată.
Articolul 1000 alin. 3 Cod civil cuprinde dispoziția potrivit căreia comitenții răspund "de prejudiciul cauzat deprepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat".
Este adevărat că raportul de prepușenie nu izvorăște numaidecât din existența unui contract de muncă, însă, ceea ce este definitoriu pentru calitățile de comitent și cea de prepus este existența unuiraport de subordonarecare își are temeiul în împrejurarea că, pe baza acordului dintre ele, o persoană fizică sau juridică a încredințat unei persoane fizice anumită însărcinare. Din această încredințare decurge posibilitatea pentru prima persoană denumită comitent - de a da instrucțiuni de a direcționa, îndruma și controla activitatea celeilalte persoane - denumită prepus - aceasta din urmă având obligația de a urma îndrumările și directivele primite.
Altfel spus, prepusul este subordonat directivelor impuse de comitent. Or, este neîndoielnic că, indiferent de natura raporturilor dintre inculpată și congregație, aceasta nu se afla într-un raport de subordonare față de congregație cel puțin în împrejurările cauzale analizate, în sensul că în momentul producerii accidentului inculpata nu realiza o activitate impusă de congregație. Mai exact, în momentul reducerii accidentului inculpata nu conducea autoturismul în îndeplinirea funcțiilor încredințate, lipsind astfel atât esența raportului de prepușenie, cât și condiția privind angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta altei persoane în condițiile art. 1.000 alin. 3 Cod civil.
Pe cale de consecință, în mod corect instanțele au stabilit că Notre de nu are în cauză calitatea de comitent, lipsind un raport de prepușenie care să antreneze această calitate.
Potrivit dispozițiilor art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 - care instituieasigurarea obligatorie de răspundere civilăpentru paguba produsă prin accidente de autovehicule "persoanele fizice și cele juridice, caredeținautovehiculesupuse înmatriculării în România,sunt obligate să le asigurepentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României".
Rezultă deci că asigurarea obligatorie de răspundere civilă vizeazăautovehiculul înmatriculat în Româniași nu persoanadeținătoare a acestuia, proprietar sau nu.
Că este așa o confirmă chiar dispozițiile legii cadru în materia asigurărilor, care prevede în art. 51 alin. 1 că "despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50, se acordă și în cazul în care cel care conduceaautovehicululrăspunzător de producerea accidentului,este o altă persoană decât asiguratul".
Deci, în accepțiunea actului normativ menționat, în materia asigurărilor răspunzător pentru producerea accidentului și, pe cale de consecință acordarea despăgubirilor, nu este persoana - indiferent de calitatea acesteia, ciautovehiculul asigurat.
Or acesta este temeiul pentru care obligația de dezdăunare trebuia stabilită în sarcina asiguratorului lacare era asigurat autoturismul răspunzătorde producerea accidentului și nu decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care statuează doar cu privire la denumirea ce urmează să o poarte în proces societatea de asigurări.
De altfel, dispozițiile legii sunt extrem de clare în această privință în art. 57 stabilind că "drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se pot exercita și direct împotriva asiguratorului de răspunderea civilă, în limitele obligației acestuia -".
În această materie este irelevantă opțiunea părții vătămate privind exercitarea acțiunii civile împotriva inculpatei câtă vreme pe de o parte inculpata a solicitat expres introducerea în cauză a societății de asigurare (scopul acestei solicitări fiind evident de obligare la plata despăgubirilor și nu de opozabilitate a hotărârii, iar pe de altă parte, asiguratorul este ținut să acorde despăgubiri ca efect al contractului de asigurare și în virtutea legii,urmare a producerii riscului asigurat.
În ceea ce privește întinderea despăgubirilor acordate de asigurator, acestea privesc sumele pe care asiguratorul este obligat să le plătească cu titlu dedezdăunareșicheltuieli de judecatăpersoanelor păgubite prin vătămare corporală -", potrivit art. 50 alin. 1 din lege.
De asemenea, nivelul primelor de asigurare, limita maximă a despăgubirilor de asigurare se stabilesc potrivit art. 53 alin. 1 din lege, prin hotărâre a Guvernului.
Astfel art. 10 din Norma din 27.01.2003 privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea asiguratorilor care vor practica această asigurare în anul 2004, aprobată de Ordinul 3113/2003, prevede că limita despăgubirilor acordate în unul și același accident, pe care o acordă asiguratorul este până lamaximum 2.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor păgubite.
Cum în cauză cuantumul total al despăgubirilor acordate părții vătămate, inclusiv cheltuielile judiciare stabilite în sarcina inculpatului nu depășesc limita maximă pe care o poate acorda asiguratorul cu titlu de despăgubiri pentru anul 2004 - an în care a avut loc evenimentul cauzator de prejudicii - obligația de dezdăunare va reveni integral în sarcina asiguratorului.
Deosebit de faptul că nu se motivează în concret criticile aduse modului de soluționare a laturii civile, Curtea apreciază că acțiunea civilă a fost just și temeinic soluționată de instanța fondului, nefiind temeiuri pentru reformarea hotărârilor sub acest aspect, cuantumul despăgubirilor acordate fiind corespunzător stabilit.
Însă, pentru considerentele anterior expuse, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală să admită recursurile formulate de inculpata și împotriva sentinței penale nr. 5406 din 22 decembrie 2006 Judecătoriei Iași și a deciziei penale nr. 324 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Iași, pe care le va casa, în parte, în latura civilă.
În rejudecare, va înlătura obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile stabilite (daune materiale, daune morale, cheltuieli de spitalizare, cheltuieli de transport) către părțile civile din cauză și va stabili în sarcina asiguratorului I obligația de dezdăunare, în cuantumul stabilit către aceleași părți civile.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate care nu sunt contrare prezentei.
În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza apelului și recursului vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de inculpata și de partea civilă împotriva sentinței penale nr. 5406/ 22 decembrie 2006 Judecătoriei Iași și a deciziei și a deciziei penale nr. 324 din 21 iunie 2007 Tribunalului Iași, pe care le casează în parte în latură civilă.
Rejudecând cauza:
Înlătură dispozițiile privind obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile (daune materiale și daune morale, cheltuieli de spitalizare și transport), către partea civilă și părțile civile Spitalul Clinic de Recuperate I, Serviciul de Ambulanță I și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I și dispune obligarea asiguratorului, la plata acestor sume, astfel cum au fost stabilite de instanța de fond.
Menține toate celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în apel și în recurs în cuantum de 150 lei rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex. / 19.03.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Iulia Elena CiobanuJudecători:Iulia Elena Ciobanu, Maria Cenușă, Mihaela
