Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Sentința 108/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 108/PI
Ședința publică din 12 mai 2008
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G -
Grefier: - -
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Judecătoria Arad și Judecătoria Timișoara.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, în stare de detenție și asistat de avocat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Procurorul arată că, potrivit disp. art. 450 Cpp, competența de soluționare a cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul, aparține Judecătoriei Timișoara, concluzii la care subscrie și apărătorul din oficiu al petentului.
Condamnatul solicită soluționarea cererii de liberare condiționată de către Judecătoria Arad.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Condamnatul a formulat o cerere de liberare condiționată adresată Judecătoriei Arad, care a fost înregistrată la această instanță sub nr-.
Judecătoria Arad prin sentința penală nr. 111/18 ianuarie 2008 dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, arătând că aceasta este competentă, deoarece condamnatul fiind încarcerat în Penitenciarul Timișoara, instanța competentă este cea în a cărei rază teritorială se află locul de deținere a condamnatului.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Timișoara sub același număr, iar prin sentința penală nr. 341/6 februarie 2008, declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, arătând că condamnatul este deținut în Penitenciarul Arad, iar competența de soluționare a cauzei aparține instanței de executare sau instanței în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.
Cauza a fost reînregistrată sub același număr la Judecătoria Arad, care prin încheierea din 12.03.2008 a constatat existența unui conflict negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei la Curtea de Apel Timișoara pentru stabilirea competenței.
Deliberând asupra competenței de soluționare a cauzei privind pe condamnatul, având ca obiect cerere de liberare condiționată, Curtea constată că Judecătoria Timișoara este cea competentă pentru a judeca prezenta cauză.
Potrivit disp. art. 450 Cod proc.penală, instanța competentă în ceea ce privește soluționarea cererilor de liberare condiționată este judecătoria în a cărei rază teritorială se află locul de deținere a condamnatului.
Instanța constată că la data înregistrării cererii la Judecătoria Arad, condamnatul se afla în Penitenciarul Timișoara, de unde a și fost citat, și cererea a fost formulată din acest loc de deținere, conform plicului anexat la cerere, acesta nefiind prezent la termenul de judecată din 18 ianuarie 2008 în fața Judecătoriei Arad.
Văzând disp. art. 450 Cod proc.penală, raportat la data înregistrării cererii la Judecătoria Arad, când condamnatul se afla încarcerat în Penitenciarul Timișoara, instanța constată că competența de soluționare a cererii de liberare condiționată îi aparținea Judecătoriei Timișoara, hotărârea de declinare a competenței de soluționare a cauzei a Judecătoriei Arad, fiind temeinică și legală.
Schimbarea situației condamnatului, care între timp a fost transferat la Penitenciarul Arad, nu mai are relevanță în cauză, instanța competentă fiind aceea în a cărei rază teritorială se afla încarcerat condamnatul la data înregistrării cererii la Judecătoria Arad, adică Judecătoria Timișoara, aceasta din urmă având datoria să dispună prezentarea condamnatului în fața instanței în vederea judecării cauzei, și nu să decline competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Arad.
Pentru toate aceste considerente, instanța va stabili că Judecătoria Timișoara este cea competentă să soluționeze cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3 Cod proc.penală,
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 43 al.7 din Codul d e procedură penală stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul, având ca obiect cerere de liberare condiționată, în favoarea Judecătoriei Timișoara.
În baza art. 192 al.3 Cpp cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 40 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, către Baroul Timiș.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.05.2008.
PREȘEDINTE
G - GREFIER
- -
Red. /22.05.08
Tehnored. 2 ex./22.05.08
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky