Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 613/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 613/R/2009
Ședința publică din 13 octombrie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Săndel Macavei JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Livia Mango
JUDECĂTORI: - -: - -
GREFIER: - --
Ministerul public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Cluj -
reprezentat prin procuror
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpata -, aflată în Penitenciarul Arad, împotriva încheierii penale nr. 66 din 7 octombrie 2009 Tribunalului Sălaj, cauza având ca obiect liberare provizorie pe cauțiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpata, aflată în stare de arest, asistată de apărător ales, avocat din cadrul Baroului S, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatei, avocat care solicită acordarea onorariului avocațial parțial pentru studiul dosarului și prezentarea la instanță.
Inculpata, întrebată fiind, arată că dorește să dea o declarație în fața instanței de recurs.
S-a procedat la audierea inculpatei, cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal atașat dosarului cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatei susține excepția invocată la Tribunalul Sălaj, respectiv excepția de necompetență a completului de judecată invocând prevederile art.1606al.4 Cod pr.pen. având în vedere că în momentul formulării cererii, dosarul era în faza de urmărire penală la DNA. Consideră că în cauză este incident cazul de nulitate absolută prev.de art. 197 al.2 Cod pr.pen. având în vedere că cererea accesorie trebuie soluționată de completul nr.1 sesizat cu judecarea fondului.
Pe fondul cauzei, solicită în temeiul art.3856rap.la art. 38515pct.2 lit.d Cod pr.pen. și art. 1609Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de liberare pe cauțiune și în consecință, punerea de îndată în libertate a inculpatei, arătând că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de lege, respectiv de art. 1602al.1 și 2 Cod pr.pen. având în vedere că limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru cele două fapte reținute în sarcina inculpatei sunt cuprinse între 2 și 12 ani, respectiv 3 și 15 ani și nu sunt date, din care să rezulte că inculpata ar încerca să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din punct de vedere al teminiciei cererii, arată că cererea este justificată, având în vedere că urmărirea penală a fost finalizată, instanța de fond a fost sesizată cu judecarea cauzei, cauza s-a amânat față de viciu de procedură cu un denunțător, motiv pentru care s-a emis mandat de aducere, împrejurare ce nu poate fi imputată inculpatei.
De asemenea, solicită să se țină seama și de persoana inculpatei, a cărei stare de sănătate, indubitabil este mai mult decât precară și așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, afecțiunile datează din 2007, astfel că nu se poate invoca că starea de sănătate precară este o fabulație, ci un adevăr. Totodată, solicită să se aibă în vedere și familia din care face parte inculpata, respectiv soțul acesteia este vicepreședintele asociației de box, sora sa este ofițer de poliție la S, iar fratele inginer.
În faza de urmărire penală, inculpata a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, iar în încheierea prin care a fost respinsă cererea, s-a făcut referire la calitatea pe care o avea inculpata, însă solicită să se aibă în vedere că această calitate a ei, este de fapt avută în vedere de legiuitor la stabilirea gradului de pericol social al infracțiunii. Calitatea de subiect activ al infracțiunii în discuție, este dată tocmai de atribuțiile de serviciu pe care le-a avut inculpata. S-a mai motivat anterior, că inculpata nu a recunoscut comiterea faptei, însă această susținere nu poate sta la baza respingerii unei astfel de cereri, raportat la prezumția de nevinovăție și la faptul că probele nu au fost administrate în fața instanței de judecată.
La instanța de fond, inculpata a făcut dovada că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, sens în care a depus la dosar 17 declarații olografe ale unor persoane din Z, care conform art.66 al.2 Cod pr.pen. constituie probe, declarațiile unor administratori la societățile cărora inculpata în trecut, a fost în inspecții fiscale și din care rezultă că aceasta a fost foarte corectă și și-a făcut datoria, precum și opinia altor persoane, care nu ar fi revoltate dacă inculpata ar fi cercetată în stare de libertate. Acest pericol pentru ordinea publică, chiar dacă a existat la luarea măsurii arestării preventive, în acest moment a dispărut.
Mai arată că, deși cererea de liberare provizorie pe cauțiune a fost înregistrată la data de 03.09.2009, stabilindu-se termen de soluționare la data de 16.09.2009, inculpata nu a fost prezentată în fața instanței de judecată și a lipsit și dosarul cauzei, astfel că s-a dispus amânarea judecării cererii pentru data de 07.10.2009, încălcându-se dispozițiile art.314 al.2 Cod pr.pen. potrivit cărora, aducerea inculpatei arestate la judecată este obligatorie, precum și jurisprudența, conform căreia instanțele trebuie să statueze într-un termen scurt asupra cererilor de punere în libertate.
În concluzie, solicită admiterea recursului declarat de inculpată, casarea încheierii penale atacate și rejudecând, să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
Reprezentanta Ministerului Public arată că, raportat la art. 1606al.4 Cod pr.pen. competența de judecare a cererii revine instanței sesizate cu judecarea cauzei pe fond. În considerentele încheierii recurate, se arată că excepția invocată a fost respinsă pe considerentul că, textul de lege referitor la competență, prin noțiunea de "instanță" stabilește organul judiciar organizat, potirivt legii, funcțional și teritorial pentru îndeplinirea activității de judecată, însă solicită să se rețină că conform art. 1606Cod pr.pen. cererea formulată de inculpată este o cerere care vizează starea de libertate și care trebuie apreciată ca accesorie și soluționată de instanța sesizată cu judecarea pricinii pe fond. Arată că practica instanțelor este contradictorie, sens în care face trimitere și la cazul, în care cererea de liberare a fost repartizată la un complet, care și-a declinat competența, în favoarea completului sesizat cu judecarea cauzei pe fond.
În conluzie, dacă se va accepta teza susținută de apărătorul inculpatei, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare completului competent.
Cu privire la fondul cauzei, solicită respingerea ca nefondat a recursului, apreciind soluția primei instanțe ca fiind temeinică și legală și că, în mod corect s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare pe cauțiune, raportat la actele dosarului, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și la circumstanțele ce țin de persoana inculpatei.
Inculpata, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare pe cauțiune, arătând că va respecta toate obligațiile ce i se vor impune.
CURTEA
Prin încheierea penală nr. 66 din data de 7 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpata - (fiica lui și, născută la data de 02. 02. 1968 în com. Marca, județul S).
De asemenea, s-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 25.000 lei, consemnată la CEC - BANK - Sucursala Z, pe numele inculpatei, cu recipisa nr. -/1/16.09.2009 seria nr.-, iar inculpata a fost obligată la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea sa, înregistrată la data de 03.09.21009, inculpata - a solicitat liberarea provizorie pe cauțiune, cu referire la măsura arestării preventive, dispusă prin Încheierea nr. 63/C/2000 a Tribunalului Cluj, în dosar nr-.
În motivare, se învederează faptul că se obligă să depună cauțiunea ce se va stabili de instanță și cunoaște dispozițiile legi privind cazurile de revocare a liberării provizorii și de nerestituire a cauțiunii. De asemenea, inculpata menționează că în cazul său sunt îndeplinite condițiile formale prev. de art. 160/21 alin.(1) și (2) Cod procedură penală, pentru admiterea în principiu a cererii și anume că, deși faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, constituie infracțiuni săvârșite cu intenție, pedepsele prevăzute de lege, prin fiecare din ele, nu depășește limita maximă de 18 ani.
Condițiile (negative) legate de persoana învinuitului sau inculpatului ce ar împiedica admiterea cererii, în principiu, anume necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau existența unor date din care rezultă că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte, sunt și acestea îndeplinite în opinia apărătorului inculpatei, av., redactorul cererii.
În legătură cu aceste aspecte se argumentează cu aceea că raporturile de serviciu ale inculpatei - cu S au fost suspendate de drept, ca urmare a arestării preventive, potrivit dispozițiilor art. 94 alin. 1 lit. f din Legea nr. 188/1999, iar pe de altă parte, în cazul în care instanța va admite prezenta cerere, ar avea posibilitatea să îi impună obligația de a nu-și exercita profesia, meseria sau să nu-și desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, potrivit prev. art. 160/2, alin. 4 lit.f Cod procedură penală.
Pe de altă parte, oricum ea nu ar avea posibilitatea alterării sau distrugerii mijloacelor de probă, acestea fiind înscrisuri - documente emanând de la. S, instituție care are obligația să le pună la dispoziția organelor de urmărire penală, conf. art. 96 și 97 Cod procedură penală. Celelalte mijloace de probă au fost ridicate de la domiciliul inculpatei cu ocazia percheziției efectuate în data de 14.08.2009; ca atare nici acestea nu sunt în pericol de a fi alterate ori distruse.
Inculpata nu a încercat nici un moment să influențeze părțile sau martorii, împrejurare care rezultă din chiar declarațiile acestora (niciuna dintre persoanele ascultate în cauză nedeclarând că a fost contactată, direct sau indirect, de inculpată ori de alte persoane apropiate, dimpotrivă, martorii care au fost întrebați în mod expres de procuror sau ofițerii de poliție judiciară dacă au fost în vreun fel influențați de cineva pentru a da declarații în favoarea sa, au declarat că nu).
Administrarea probelor a fost finalizată, urmărirea penală este deja în stadiul prezentării materialului de urmărire penală, inculpata fiind citată pentru această activitate procesuală în data de 04.09.2009, ora 12,00, ca atare, nu există absolut nici un fel de date din care să rezulte că ar fi încercat sau că ar avea măcar posibilitatea zădărnicirii aflării adevărului ori să comită altă infracțiune.
Raportat la prev. art. 160/2 alin.(2) Cod procedură penală care spune că "liberarea provizorie nu se acordă în cazul existenței datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori să încerce să zădărnicească aflarea adevărului", în susținerea cererii, se concluzionează " per a contrario " că în cazul în care nu există astfel de date, liberarea provizorie trebuie acordată, (evident în situația în care sunt îndeplinite și condițiile legate de cuantumul pedepselor prevăzute de legea penală, pentru infracțiunile intenționate)".
În legătură cu susținerile inculpatei, privind admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pe cauțiune, prin prisma interpretării date art. 160/2 alin.(2) Cod procedură penală, instanța a reținut următoarele:
Acordarea liberării condiționate sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile legale în materie.
Astfel, dispozițiile art. 160/1 alin. 1 Cod procedură penală, precizează că liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al instanței asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză.
În același sens, dispozițiile art. 160/8 Cod procedură penală, fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege privind cererea de liberare provizorie sub control judiciar, iar pe de altă parte, temeinicia acesteia.
Intenția legiuitorului de a realiza o astfel de distincție rezultă și din dispozițiile art. 160/8 Cod procedură penală, care reglementează examinarea și admiterea în principiu a unei astfel de cereri. O astfel de analiză, în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de dispozițiile art. 160/2 alin.(1) și (2) Cod procedură penală.
Prin urmare, temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și din verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art. 136 alin.(2) Cod procedură penală.
În absența unor criterii legale, care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat într-o decizie de speță că, într-o atare situație, instanța trebuie să se raporteze atât la elemente ce țin de circumstanțe concrete ale cauzei cât, mai ales, la datele care circumstanțiază persoana inculpatului (Decizia nr. 1096/2009).
În consecință, și în prezenta cauză, tribunalul a avut în vedere natura și gravitatea faptelor săvârșite, împrejurările în care acestea au fost comise, urmările produse prin activitatea inculpatei și valorile sociale care au fost lezate prin fapta comisă.
Așa fiind, instanța a reținut că inculpata este cercetată în dosarul A - Serviciul Teritorial Cluj nr. 66/P/2009 pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254 alin. 1 și 2 din Codul penal rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 și de art. 257 alin. 1 rap. la art. 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatei că în cursul anului 2007, în calitate de inspector asistent în cadrul Direcției de Control Fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice S, în cursul unui control efectuat la SC SRL a pretins și primit pentru sine de la administratorii și suma de 17.000 lei pentru a le întocmi un proces-verbal favorabil, precum și suma de 4.000 lei sub pretextul că se remite unui contabil pentru a le întocmi mai multe devize de lucrări, care ar fi fost necesare la întocmirea actului de control.
S-a reținut în sarcina inculpatei - că a primit sumele de bani pretinse, de la administratorii și, săvârșind prin aceasta infracțiunile de luare de mită și trafic de influență.
Prin Încheierea penală nr. 63/C din 15 august 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei pentru o perioadă de 29 de zile, în temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală, iar prin Încheierea nr. 63 din 02 septembrie 2009 Tribunalului Sălaj (menținută prin Decizia penală nr. 538/R/2009 a Curții de APEL CLUJ ), cererea inculpatei de liberare provizorie, sub control judiciar, a fost respinsă.
Între timp, prin rechizitoriu, inculpata a fost trimisă în judecată, iar măsura arestării preventive a fost menținută prin Încheierea penală din 10 septembrie 2009 Tribunalului Sălaj, (definitivă prin respingerea recursului ).
Drept urmare, la termenul din 7 octombrie 2009, din fața Tribunalului Sălaj s-a pus în discuție conexarea prezentului dosar, de la completul 2 la completul 1, care judecă fondul cauzei, pe motiv de necompetență, raportat la prevederile legale privind sesizarea instanței, respectiv, dispozițiile art. 160/6 alin.4 Cod procedură penală.
Excepția a fost respinsă de tribunal pe considerentul că, textul de lege în discuție referindu-se la "competență", prin noțiunea de "instanță" nu se poate înțelege decât organul judiciar organizat, potrivit legii, funcțional și teritorial pentru îndeplinirea activității de judecată (judecătorie,tribunal, etc.) iar nu un complet de judecată, din cadrul unei asemenea instituții judiciare. Și este firesc să fie așa, deoarece între cele două instituții juridice de drept procesual-penal, respectiv "verificarea legalității măsurii arestării preventive" care revine de drept în atribuția completului investit cu soluționarea fondului și instituția " liberării condiționate", care este un mijloc procesual aflat la îndemâna învinuitului sau inculpatului, nu este o legătură indisolubilă, acestea bucurându-se de un tratament juridic diferit. Această împrejurare face - în opinia instanței - ca un complet de judecată odată investit cu soluționarea cererii de liberare provizorie, în cursul urmăririi penale, să poată continua judecata și după sesizarea instanței cu judecata cauzei în fond, în virtutea principiului continuității procesului.
Trecând așadar la soluționarea în fond a cererii ce face obiectul prezentului dosare, tribunalul a constatat mai întâi că măsura arestării preventive a inculpatei a fost menținută de instanța fondului ca fiind în continuare justificată, iar apoi că nu au intervenit modificări semnificative privind derularea procesului penal aflat în curs de judecată sau în conduita inculpatei, de natură a determina punerea sa în libertate provizorie, pe cauțiune.
Elementele noi intervenite în prezenta cauză, față de cele deja avute în vedere la soluționarea dosarului nr- (acvirat), privind liberarea provizorie sub control judiciar (natura și gravitatea activității infracționale, modalitatea concretă de săvârșire, atitudinea de negare a învinuirii aduse, contrar indiciilor existente la dosar privind săvârșirea faptelor), de asemenea nu au putut fi reținute de tribunal în favoarea admiterii cererii.
S-a reținut că inculpata a depus la dosar un memoriu olograf, în care face o analiză amănunțită a rechizitoriului și o prezentare a faptelor în propria sa viziune, precum și un număr de circa 17 declarații extrajudiciare privind opinia unor cetățeni cu privire la persoana și situația sa judiciară.
Aceste demersuri din partea inculpatei în actualul stadiu al procesului penal, respectiv insistența de a face declarații privind învinuirile aduse, deși în dosarul de fond nu s-a început încă cercetarea judecătorească, nu s-a dat citire actului de sesizare, nu s-au audiat martorii propuși, nu au putut fi apreciate decât ca o încercare de influențare a opiniei publice și implicit a instanței în derularea procesului.
Cu alte cuvinte, în prezent, există "date" că inculpata va încerca în viitor să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, situație în care potrivit art. 160/2 alin.2 teza a-II-a, Cod procedură penală, liberarea provizorie nu se acordă.
Împotriva încheierii Tribunalului Sălaj, în termen legal a declarat recurs inculpata, solicitând casarea acesteia și, rejudecând,în principal, trimiterea spre rejudecare a cererii de liberare provizorie la instanța de fond, iarîn subsidiar,admiterea cererii de liberare pe cauțiune și în consecință, punerea de îndată în libertate a inculpatei.
În motivarea recursului s-a arătat în primul rând că, cererea de liberare provizorie a fost soluționată de o instanță necompetentă, fiind deci incident cazul de nulitate absolută prev.de art. 197 al.2 Cod pr.pen. Aceasta deoarece, fiind vorba de o cerere accesorie, trebuia soluționată de completul sesizat cu judecarea fondului și nu de un alt complet al aceleași instanțe.
De asemenea, s-au încălcat dispozițiile art.314 al.2 Cod pr.pen. potrivit cărora, aducerea inculpatei arestate la judecată este obligatorie, precum și jurisprudența, conform căreia instanțele trebuie să statueze într-un termen scurt asupra cererilor de punere în libertate.
Pe fondul soluției atacate, s-a arătat că aceasta este criticabilă deoarece, deși în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de lege - art. 1602al.1 și 2 Cod pr.pen. precum și cele privind temeinicia unei astfel de cereri (urmărirea penală a fost finalizată, instanța de fond a fost sesizată cu judecarea cauzei, cauza s-a amânat față de un viciu de procedură) instanța, nefondat, a apreciat că nu poate fi admisă cererea inculpatei, existând date că aceasta va încerca în viitor să zădărnicească aflarea adevărului.
Nu au fost avute în vedere elementele ce țin de persoana inculpatei - starea de sănătate precară, familia din care provine, bine integrată social (soțul acesteia este vicepreședintele asociației de box, sora sa este ofițer de poliție la S, iar fratele inginer), precum și lipsa pericolului pentru ordinea publică a acesteia ( în acest sens, s-au depus la instanță declarații olografe ale unor persoane, care fac o caracterizare favorabilă inculpatei), pericol care, chiar dacă a existat la momentul luării măsurii arestării preventive, a dispărut.
Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art. 385/14 și 385/6 alin. 3.pr.pen. Curtea constată nefondat recursul în cauză pentru următoarele considerentele:
În primul rând, sub aspectul competenței instanței care a soluționat cererea, Curtae constată că, în mod legal, prima instanță a respins excepția necompetenței invocate de apărătorul inculpatei.
Nu sunt incidente în cauză dispozițiile privind nulitatea absolută prev. de art.197 alin.2 pr.pen. pe motiv că nu au fost respectate dispozițiile relative la competență ( după materie sau după calitatea persoanei - conform textului legal).
Aceasta deoarece, pe de o parte, textul legal referindu-se la competența după materie sau după calitatea persoanei, este evident că reglementează competența uneiinstanțeînvestite cu soluționarea fondului cauzei și nu aunui completde judecată ( care nu are competențe distincte, în funcție de aceste criterii). Totodată, și textul legal care reglementează competența în materia liberării provizorii - art.160/6 alin.4 pr.pen. - se referă tot la instanță, în accepțiunea de organ judiciar organizat, potrivit legii, funcțional și teritorial, pentru îndeplinirea activității de judecată (judecătorie,tribunal, etc.) iar nu laun complet de judecată- așa cum, corect, a apreciat și instanța de fond.
Pe de altă parte, de observat că cererea de liberare provizorie a fost înregistrată pe rolul instanței competente la 03.09.2009, anterior întocmirii rechizitoriului și sesizării instanței cu fondul cauzei ( 07.09.2009). Așa fiind, deși o cerere accesorie fondului cauzei, la data formulării nu avea un asemenea caracter, nefiind sesizată instanța cu fondul cauzei și, chiar dacă, până la soluționarea cererii, a fost învestită și cu fondul cauzei, la un alt complet, nu se impunea trecerea acesteia de la un complet la altul, prin conexare ( nu poate fi vorba, în nici un caz, de declinare de competență).
Nu este întemeiată nici critica privind încălcarea dispozițiilor art.314 al.2 Cod pr.pen. deoarece, din practicaua încheierii atacate, rezultă că inculpata a fost prezentă la judecarea cauzei, neavând relevanță că la un termen anterior, la care nu s-a dezbătut cauza, ci doar s-a dispus amânarea judecății, aceasta nu a fost prezentă.
În privința fondului soluției atacate, Curtea constată că în mod judicios, Tribunalul Sălaj a constatat că cererea de liberare provizorie nu poate fi admisă, chiar dacă cu o motivare necorespunzătoare, neajuns care însă, poate fi suplinit de instanța de control judiciar.
Astfel, în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160/2 alin.1,2 pr.pen. atât în privința categoriilor de infracțiuni pentru care se poate acorda liberarea, cât și în privința lipsei condițiilor, în prezența cărora nu se acordă liberarea.
Nu există la dosar date din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatei să comită alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Depunerea de memorii sau declarații extrajudiciare privind opinia unor cetățeni cu privire la persoana inculpatei, insistența de a face declarații, chiar și în stadiul inițial al cercetării judecătorești - sunt împrejurări ce pot fi sau nu, cenzurate de instanță, dar în nici un caz nu pot fi apreciate ca o încercare de influențare a opiniei publice și implicit a instanței în derularea procesului. Instanța nu poate fi influențată, în realizarea atribuțiilor sale, de nici un fel de astfel de aspecte și, oricum, astfel de manifestări, chiar dacă se consideră că au efectul scontat, nu se circumscriu modalităților expres prevăzute de lege, prin care se poate încerca zădărnicirea aflării adevărului - influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.
Cu toate acestea, în cauză, nu poate fi primită ca întemeiată cererea inculpatei.
Dispozițiile art.160/2 alin.1,2 pr.pen. menționează cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în carenu se acordăliberarea provizorie - când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Însă, îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni pentru care se poate acorda liberarea provizorie creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație pentru instanță, de a admite cererea.
Deoarece în cauză, temeiurile care au determinat arestarea inculpatei impun în continuare privarea de libertate a acesteia, simpla îndeplinire formală a condițiilor prev. de art. 160/2 alin. 1,2.pr.pen. nu determină admiterea automată a cererii de liberare provizorie, aprecierea temeiniciei și oportunității unei astfel de cereri fiind lăsată la aprecierea instanței, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.
Este adevărat că prin ipoteză, liberarea provizorie presupune menținerea temeiurilor arestării, astfel că în cadrul soluționării unei astfel de cereri nu se impune a se analiza subzistența acestor temeiuri, ci doar împrejurarea dacă acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În cauză, arestarea inculpatei s-a dispus în temeiul art. 148 lit. f pr.pen. și, pentru că, se apreciază de către C că lăsată în libertate, inculpata prezintă în continuare pericol pentru ordina publică, se constată că, întemeiat, cererea de liberare provizorie a acesteia a fost respinsă.
Așa cum s-a arătat la momentul arestării, acest pericol rezultă atât din natura infracțiunilor comise, cât și din modalitatea concretă de săvârșire și persoana inculpatei.
Este vorba în cauză de infracțiuni de corupție, cu un grad ridicat de pericol social, apreciat și prin prisma calității pe care inculpata o deținea, respectiv aceea de organ de control al statului, fiind angajată în calitate de inspector în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice S, aspecte de natură prejudicia încrederea cetățenilor în organele statului și buna reputație a acestora, în condițiile în care, printr-un astfel de comportament inculpata, chemată în virtutea atribuțiilor de serviciu să constate și să sancționeze nelegalitățile comise de diverși agenți economici în dauna statului, s- folosit de eventuale astfel de nereguli pentru comiterea faptelor.
În ceea ce privește modalitatea de comitere a faptelor imputate inculpatei, trebuie reținut că aceasta și-a preconstituit probe în susținerea apărării, respectiv a încheiat un înscris sub semnătură privată la momentul când denunțătorul a remis suma de 2.000 euro, în care se menționa că suma primită este cu titlu de preț a înstrăinării unui autoturism proprietate personală - apărare infirmată de conținutul convorbirilor telefonice avute de aceasta cu denunțătorul, din care rezultă că o astfel de înstrăinare a autoturismului a fost doar un pretext în jurul căruia se purtau discuțiile, discuții având un cu totul alt obiect precum și faptul că respectivii bani nu ar fi pentru inculpată, ci pentru o altă persoană pentru care ea doar îi primea.
Este adevărat că, potrivit și practicii CEDO, la menținerea detenției unei persoane trebuie avute în vedere nu numai gravitatea faptelor, ci și elemente legate de persoana acuzatului, însă, prevalența unuia sau altuia dintre acești factori, va fi apreciată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în parte.
Rezultă din actele dosarului că inculpata nu are antecedente penale, are anumite probleme medicale, dar pe de altă parte, a avut o atitudine procesuală de negare a învinuirii aduse, contrar indiciilor ( până la acest moment) de comitere a faptelor imputate și fără a putea prezenta vreo explicație cu privire la apărarea formulată în raport de indiciile care o infirmă. Circumstanțele personale favorabile, apreciem că nu sunt suficiente, singure, a justifica o punere în libertate a inculpatei, cel puțin, nu la acest moment procesual.
Toate aceste elemente sunt de natură a caracteriza evidența pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertatea inculpatei, în condițiile în care intervalul scurs de la data arestării - 15 august 2009 - nu este unul foarte mare, pentru a putea considera că s-au schimbat dimensiunile acestui pericol, că el s-ar fi diminuat.
de nesiguranță, de revoltă, de neîncredere în instituțiile statului, ce s-a indus în rândul comunității, la nivelul opiniei publice, este la fel de puternic, ca și la data arestării, fiind necesară în continuare privarea de libertate a inculpatei, pentru a garanta buna desfășurare a procesului penal.
În consecință, recursul în cauză se constată nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b pr.pen.
În baza art. 189.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C suma de 25 lei, onorariu parțial pentru apărător din oficiu ( avoc. ), sumă ce se va plăti din.
În baza art. 192 alin. 2.pr.pen. va fi obligată inculpata recurentă să plătească în favoarea statului suma de 350 lei, cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata - (fiica lui și, născută la data de 02.02.1968), aflată în Penitenciarul Arad, împotriva încheierii penale nr. 66 din 7 octombrie 2009 Tribunalului Sălaj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 25 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpată să plătească în favoarea statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - --
Red./Dact.
4 ex./28.10.2009
Președinte:Săndel MacaveiJudecători:Săndel Macavei, Ana Covrig Livia Mango
