Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 760/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 760/
Ședința publică de la 21 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Uzună
JUDECĂTOR 2: Dan Iulian Năstase
JUDECĂTOR 3: Viorica
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin
Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Arestul C, împotriva încheierii de ședință nr.28 din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect liberare provizorie pe cauțiune.
În conformitate cu dispozițiile art. 297 cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat -, în stare de arest și asistat de avocat ales in baza împuternicirii avocațiale de la dosarul cauzei, emisă de Baroul Constanța.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală,
Curtea aduce la cunoștința recurentului inculpat dispozițiile prevăzute de art. 70 al. 2 cod procedură penală, în sensul că are dreptul de a nu da nici o declarație în fața instanței de recurs și i se pune în vedere că ceea ce declară poate fi folosit în împotriva sa, acesta precizând că dorește să-și retragă cererea de liberare pe cauțiune, aspect consemnat în procesul verbal atașat la dosar.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat -, solicită a se lua act de faptul că-și retrage cererea de liberare provizorie pe cauțiune, iar recursul a rămas fără obiect.
Procurorul având cuvântul, solicită a se lua act de faptul că-și retrage cererea de liberare provizorie pe cauțiune, iar recursul a rămas fără obiect.
Recurentul inculpat - în ultimul cuvânt arată că achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA:
Cu privire la recursul penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 16 decembrie 2009, pronunțată în dosarul penal nr- al Tribunalului Constanța, s-a dispus:
"În baza art. 1608aalin 6 pr.pen.
Respinge cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul - - fiul lui și, născut la data de 11.01.1982, deținut in Arestul IPJ Constanta, ca neîntemeiată.
Măsurile dispuse se comunica administrației locului de deținere.
În baza art 192 alin 2 pr.pen
Obligă inculpatul la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat."
Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, tribunalul a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 109/03.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților - și pentru o perioadă de 29 zile, de la data de 04.10.2009 la data de 01.11.2009.
S-a reținut că inculpații - și sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică, faptă prevăzută de art.24 alin.1 și 2 din Legea nr.365/2002, republicată, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, faptă prevăzută de art.27 alin.1 și 2 din Legea nr.365/2002, republicată, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 2/03.10.2009, folosind instrumente de plată electronică falsificate, au efectuat fără drept operațiuni de retragere în numerar.
Se reține in sarcina inculpatului că în noaptea de 02/03.10.2009, folosind instrumente de plată electronice falsificate, inculpații au retras sume de bani dintr-un bancomat situat în C,-, în momentul depistării asupra acestora fiind găsită suma de 42.020 lei.
De asemenea, cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, organele de poliție au descoperit asupra celor doi inculpați 81 carduri bancare falsificate, alături de suma de 42.020 lei, provenind din tranzacții efectuate fraudulos.
La luarea măsurii arestării preventive instanța a reținut îndeplinirea condițiilor prev. de art. 143 alin. 1. Pen. și incidența cazului prev. de art. 148 alin. 1 lit. f pr. pen.
La termenul din data de instanța a pus în discuție admisibilitatea cererii de liberare provizorie pe cautiune formulată de inculpatul -, s-a pus in vedere inculpatului prin aparator sa faca dovada platii cautiunii pana la termenul fixat de instanta.S-a facut dovada platii cautiuni si s-au constat indeplinite conditiile de admisibilitate a cererii de liberare pe cautiune. Îndeplinirea condițiilor prev. de art. 160 ind.4 raportat la art 140 indice 2 Pr. Pen. nu constituie în sine un motiv suficient pentru a aprecia drept întemeiată cererea de liberare pe cauțiune.
Temeinicia cererii de liberare provizorie pe cauțiune, trebuie raportată la multitudinea de factori, cum ar fi faptele reținute în sarcina inculpatului, urmările produse, gradul de pericol social faptei, conduita procesuală a inculpatului și persoana acestuia.
Măsurile preventive au drept scop asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei. Vazand si dispozițiile aliniatului 2 al art. 136 potrivit cu care scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberare provizorie pe cauțiune, însă este necesar a se analiza în concret în ce măsură liberarea provizorie poate asigura îndeplinirea scopului prevăzut de legiuitor, instanta constata ca cererea de liberare este nefondata.
Se constata astfel că in raport de faptele de a căror comitere este acuzat inculpatul, de circumstanțele personale ale acesteia, prin lăsarea in libertate a acestuia s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publica, pericol ce rezulta din modalitatea concreta de comitere a faptelor, respectiv prin folosirea unor instrumente de plată electronice falsificate, fiind retrase sume mari de bani din bancomate.
In condițiile in care inculpatul fost arestat preventiv in octombrie, iar rezonanta sociala negativa a faptelor de a căror comitere este bănuit inculpatul persista la acest moment procesual, se apreciază ca lăsarea in libertate inculpatului prezintă pericol pentru comunitate fiind importuna o eventuala punere in libertate la acest moment procesual in condițiile in care instanța nu a fost sesizata cu soluționarea pe fond a cauzei.
Faptele de care este acuzat inculpatul, prin modul de comitere și persoanele potențial implicate, numărul mare al instrumentelor de plată electronică falsificate, sumele mari de bani obținute în mod ilicit în decursul unei singure nopți relevă un pericol concret pentru ordinea publică, care este într-o măsură semnificativă, în așa fel încât să înfrângă facultatea inculpatului de a fi liberat provizoriu, chiar în condițiile în care acesta este tânăr, nu are antecedente penale, se bucură în prezent de sprijinul familiei și și-a manifestat disponibilitatea de a se angaja în cadrul unei societăți comerciale.
Falsificarea și folosirea instrumentelor de plată electronică falsificate creează un sentiment de nesiguranță în societate, dat fiind că un număr important de persoane pot fi în mod direct vătămate prin comiterea acestui gen de fapte, este diminuată încrederea populației în operațiunile financiar-bancare, pe fondul unei recrudescențe în comiterea unor astfel de gen de fapte penale, așa încât o măsură privativă de libertate a persoanei este justificată prin raportare la interesul general ocrotit, care are prioritate față de circumstanțele speței.
Impactul social negativ al faptelor, aprecierea rezonabilității unei durate de 2 luni a arestului preventiv ar lipsi de orice eficiență această măsură preventivă, raportat la scopul pentru care a fost dispusă.
În concluzie, instanța apreciază că liberarea provizorie pe cauțiune a inculpatului - nu este in măsura a asigura scopul procesului penal, prevenirea săvârșirii de noi fapte.
Împotriva încheierii din 16 decembrie 2009 Tribunalului Constanța, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul -, fără a se preciza în scris motivele pentru care a înțeles să uzeze de calea de atac a recursului.
La termenul de judecată din 21 decembrie 2009, prezent în instanță, recurentul inculpat - a declarat că înțelege să-și retragă cererea de liberare provizorie pe cauțiune, declarație ce a fost consemnată in procesul verbal aflat la dosarul cauzei.
În concluzie, având cuvântul în recurs, inculpatul recurent - a solicitat să se ia act de retragerea cererii de liberare provizorie pe cauțiune, situație în care recursul rămâne fără obiect.
Examinând încheierea recurată in raport de actele și lucrările dosarului, de faptul retragerii cererii de liberare provizorie pe cauțiune, precum și din oficiu, în limitele prev. de art. 3856cod pr. penală, curtea constată că este netemeinică și nelegală, iar recursul fondat, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din 16 decembrie 2009, Tribunalul Constanțaa respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune, formulată de inculpatul - - fiul lui și, născut la 11.01.1982.
Raportat la soluția adoptată, tribunalul avea obligația ca, în temeiul prevederilor art. 1605alin. 4 lit. f cod pr. penală, să dispună restituirea cauțiunii în sumă de 10.000 Ron, consemnată la. Bank cu chitanța nr. -/1 din 15.12.2009.
Omițând să dispună restituirea cauțiunii către inculpatul -, tribunalul a pronunța o soluție greșită, ce urmează a fi îndreptată prin admiterea recursului.
Având în vedere declarația inculpatului recurent -, în sensul că își retrage cererea de liberare provizorie pe cauțiune, curtea va lua act de această manifestare de voință.
Totodată, retragerea cererii de liberare provizorie pe cauțiune, dispensează curtea de examinarea motivelor de netemeinicie pentru care tribunalul a respins-
Pentru considerentele menționate, și cum în urma examinării din oficiu nu s-au identificat alte motive de reformare a încheierii recurate, curtea va admite recursul inculpatului -, va casa încheierea de ședință din 16 decembrie 2009 Tribunalului Constanța și urmare rejudecării, va lua act de retragerea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul -.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 1605alin. 4 cod pr. penală, se va dispune restituirea către inculpatul recurent - a cauțiunii în sumă de 10.000 Ron.
Dispozițiile încheierii recurate, care nu contravin prezentei decizii urmează a fi menținute.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 cod pr. penală, curtea va constata că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.2 lit."d" cod procedură penală,
Admite recursul declarat de către recurentul inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2009 a Tribunalului Constanța pronunțată în dosar nr- pe care o casează și rejudecând:
Ia act de retragerea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de către inculpatul -.
În baza art. 1605alin. 4 cod procedură penală dispune restituirea către inculpatul - a cauțiunii de 10.000 lei.
Menține restul dispozițiilor încheierii recurate care nu contravin dispozițiilor prezentei decizii.
Conform art. 192 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în recurs rămân în sarcina statului.
Conform art. 309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
-
GREFIER,
Jud. fond:
Red.. Jud.
Tehnodact. Gref.
4 ex./22.12.2009
Președinte:Maria UzunăJudecători:Maria Uzună, Dan Iulian Năstase, Viorica