Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 799/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.799
Ședința publică din data de 08 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Dan Andrei
Grefier: -
Ministerul Public,Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Ploiești, a fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul G, fiul lui și, născut la data de 14.08.1967 în comuna Codrului, jud. A, domiciliat în Pitești,-, jud. CNP.-, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 5.11.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, prin care în baza art.1608aalin.6 Cod proc.penală a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpat.
În baza art. 1605alin 4 lit.f Cod proc.penală s-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 250.000 RON, consemnată în favoarea Tribunalului Prahova în dosarul cu nr. de mai sus, potrivit recipisei de consemnare la CEC BANK SA. - Sucursala P, nr.-/1 din data de 03.11.2009, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat G în stare de deținere, asistat de avocat din cadrul Baroului B, potrivit împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorilor aleși să ia legătura cu recurentul inculpat.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-inculpat G arată că nu are excepții ori cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu are cereri de formulat.
Curtea, ia act de declarațiile inculpatului, în sensul că nu sunt excepții și nici cereri de formulat, în temeiul dispozițiilor art.385/13 pr.penală, constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat, menționează că peste 5 ani, în 2014 se vor împlini 100 de ani de când marele profesor spunea că hotărârile judecătorești trebuie să fie legale, temeinicie, juste, echitabile, convingătoare nu și conjuncturale. Susține aceasta întrucât hotărârea criticată azi este de conjunctură, pentru că în data de 14 ale lunii trecute, aceeași instanță, același judecător îl punea în libertate pe domnul. De aceea, consideră că hotărârile judecătorești trebuie să fie echitabile. Or, dosarul de față este un dosar cu 14 inculpați, din care 9 sunt acuzați pentru luare de mită, cercetați în stare de libertate, inculpatul fiind arestat pentru complicitate și dare de mită, ceea ce, cel puțin până la acest moment este ceva nou, întrucât toți cei care au luat mită sunt liberi, fără a se întâmpla nimic cu rezonanța și pericolul social.
În Codul d e procedură penală există prezumția de nevinovăție introdusă nu de multă vreme ca principiu fundamental, însă consideră că degeaba există acest principiu, câtă vreme este arestat de 7 luni de zile pe prezumții pentru că în rechizitoriu se spune că sunt suspiciuni rezonabile că a săvârșit faptele.
Susține că arestarea preventivă s-a dispus de către prima instanță în temeiul dispozițiilor art. 148 lit.f C,pr.penală, întrucât s-a apreciat că lăsat în libertate a inculpatului ar prezenta pericol social pentru ordinea publică, deși este o mare greșeală pentru că este o prezumție, prezum că liber va face, care se răsfrânge direct asupra stării de libertate. Ceea ce este curios este că aceeași instanță, a cărei hotărâre o critică astăzi motivează la pag.8 a hotărârii anterioare că "în prezenta cauză organele de urmărire penală nu au făcut dovada existenței pericolului concret pe care inculpații, în cazul în care inculpații ar fi judecați în stare de libertate, l-ar reprezenta pentru ordinea publică".
Același judecător, în aceeași speță, susține că în nenumărate cauze Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că trebuie să se facă o distincție clară între pericolul social al cauzei și pericolul social pentru ordinea publică, ca acestea să nu fie confundate în detrimentul caracterului rezonabil ca durată a măsurii arestării preventive și că potrivit normelor Curții europene, transpuse în procedura procesual penală română, această măsură se poate lua numai în circumstanțe excepționale și are un caracter temporar.
A mai susținut că același judecător, în hotărârea recurată motivează că nu mai se acordă liberarea provizorie pe cauțiune având în vedere natura și gravitatea faptelor or, condiția prevăzută de lege care o permite foarte clar, este îndeplinită instanța de fond motivând acest lucru la admiterea în principiu a cererii.
Se mai vorbește în aceeași hotărâre de rezonanța socială deși în cauză 9 inculpați sunt cercetați în libertate fără a se întâmpla nimic. Care mai este rezonanța socială pentru inculpatul de față care este arestat de 7 luni?
Motivează tribunalul că stadiul actual al dosarului, respectiv faptul că nu a început cercetarea judecătorească, ar determina instanța să respingă cererea de liberare provizorie pe cauțiune, însă nu există nici un text legal, întrucât liberări provizorii pe cauțiune sau sub control judiciar se pot dispune atât în timpul urmăririi penale, cât și în faza de judecată, fără a exista o limită până la care poate fi formulată o astfel de cerere.
Pe de altă parte, legat de stadiul actual, aceeași instanță motivează în hotărârea din 14 oct 2009, la pagina 9, că "în contextul prezentei cauze, legat de complexitatea acesteia, se apreciază că durata procesului penal, în cazul în care inculpații ar fi în stare de arest, ar excede cu mult termenului rezonabil al arestării preventive al unei persoane. Instanța fondului a apreciat că așa cum alți inculpați în aceeași cauză sunt cercetați în stare de libertate, pentru același gen de infracțiuni și inculpatul trebuie să fie judecat în stare de libertate".
Așa cum se poate observa, hotărârea ce face obiectul recursului de față, se critică cu cea dată de aceeași instanță la data de 14 octombrie 2009.
Fiind vorba de măsuri de prevenție care durează de 7 luni de zile, acel termen rezonabil de care se vorbește în Convenția Europeană, în Constituția României și în Codul d e procedură penală, nu se justifică. Cu ce servește, în sens pozitiv, derulării în continuare a procesului penal, această arestare care este deja excesivă?
Avocat mai precizează că dacă s-ar fi acordat liberarea provizorie pe cauțiune, obligațiile impuse de art.160/2 alin.3 pr.penală, cele 5, la care se pot adăuga și unele prevăzute în art.3/1, se înfățișează ca o alternativă la măsura arestării.
Există și dispozițiile art.136 alin.2 pr.penală care arată că scopul măsurilor de prevenție poate fi atins și prin intermediul liberării provizorii pe cauțiune și sub control judiciar.
Se întreabă, readuse în peisajul legislativ românesc, de ce aceste dispoziții sunt aplicate cu atâta greutate? Sunt modalități prevăzute expres de lege și consideră că aici este timpul potrivit ca să fie judecat în liberare provizorie pe cauțiune. Nu a început cercetarea judecătorească și nici nu va începe curând.
Acest om, lăsat în libertate nu va îngreuna, nu va zădărnici și nici împiedica aflarea adevărului, din contră va participa în cele mai bune condiții la bunul mers al procesului penal.
Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Prahova urmând a se dispune punerea în libertate provizorie pe cauțiune așa cum a solicitat inculpatul.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Deși din punct de vedere formal cererea inculpatului de liberare provizorie pe cauțiune îndeplinește condițiile prevăzute de lege, pe fondul acesteia cererea este neîntemeiată.
Atât la momentul la care s-a dispus luarea măsurii arestării, cât și ulterior, cu ocazia menținerii acesteia și judecării altor cereri de liberare provizorie formulate de inculpat, instanțele au apreciat că nu se impune cercetarea inculpatului în stare de libertate deoarece prezintă pericol pentru ordinea publică. La aprecierea acestui pericol instanțele de judecată au avut în vedere rezonanța socială a faptelor grave de corupție din rândul celor de iubesc fotbalul, în rândul celor ce investesc sub orice formă în acest sport, cât și la nivelul întregii ordini sociale. De asemenea, la aprecierea gradului de pericol social s-au avut în vedere natura și gravitatea faptelor comise, caracterul organizat al acesteia și numărul mare de participanți la săvârșirea infracțiunilor.
Consideră că în mod corect instanța de fond a reținut că și la acest moment, nu au intervenit elemente de altă natură care să conducă la concluzia că motivele care au determinat luarea acestei măsuri s-au schimbat sau au încetat.
În cauză inculpații nu au fost audiați și nu a fost depășit termenul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și rezonanța faptelor comise de aceștia.
Pentru toate aceste considerente, întrucât situația inculpatului și stadiul procesual al cauzei sunt identice cu cele avute în vedere cu ocazia judecării ultimei cereri de liberare provizorie,cerere care a fost judecată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, consideră că hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În replică, avocat, față de susținerile Reprezentantului Ministerului Public, susține că instanțe anterioare au dispus punerea în libertate a inculpatului de aproximativ 6 ori, existând deci și judecători cu poziții, curaj dar și opinii separate la recurs.
Urmează totuși ca instanța de control judiciar să aprecieze, funcție de problematica celor din cauză, faptul că 9 inculpați sunt cercetați în stare de libertate, iar cel suspicionat este arestat.
Deși s-a susținut de către reprezentantul parchetului că nu fost începută încă judecata și că inculpații nu au fost audiați, aceasta nu constituie un impediment, întrucât inculpatul nu ar împiedica cu nimic cursul procesului dacă ar fi cercetat în stare de libertate.
Starea de arest este exagerată având în vedere specificul dosarului și solicită a fi avută în vedere hotărârea dată de aceeași instanță la 14 octombrie 2009, prin care s-a dispus cercetarea în stare de libertate, hotărâre amplu motivată pe 10 pagini, față de cea recurată azi.
Recurentul-inculpat G având ultimul cuvânt susține că până acum nu a avut probleme cu legea, iar situația din dosar nu este ceea ce pare a fi, judecata fondului urmând aod ovedi.
Mai arată că se va prezenta la fiecare termen de judecată și nu va încerca să împiedice buna desfășurare a procesului, iar faptul că s-a achitat cauțiunea stabilită de instanță la suma de 250.000 lei este o garanție clară a faptului că va face tot ce-i stă în putință pentru aflarea adevărului.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față constată:
Prin încheierea de ședință din 05 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr- în baza art.1608aalin.6 Cod proc.penală s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul G, fiul lui și, născut la data de 14.08.1967 în comuna Codrului, jud. A, domiciliat în Pitești,-, jud. CNP.-, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni
În baza art. 1605alin 4 lit.f Cod proc.penală s-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 250.000 RON, consemnată în favoarea Tribunalului Prahova în dosarul cu nr. de mai sus, potrivit recipisei de consemnare la CEC BANK SA. - Sucursala P, nr.-/1 din data de 03.11.2009, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrata la data de 28 oct.2009 inculpatul G, a solicitat instanței să se dispună liberarea sa pe cauțiune, în motivarea cererii arătând că are cunoștința de dispozițiile art.16010care C.P.P. prevăd cazurile de revocare a liberării provizorii, de art.1605alin.5 în C.P.P. care sunt arătate cazurile în care nu se restituie cauțiunea și că față de complexitatea cauzei în ipoteza in care ar fi judecat în stare de arest, măsura procesuala ar excede cu mult termenului rezonabil al arestării preventive, menționat atât în Convenția Europeană cât și în legislația din România, iar organele de urmărire penală nu au făcut dovada existenței pericolului concret pentru ordinea publică, dacă va fi lăsat în libertate.
Prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 97/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Ploiești, a fost trimis în judecată inculpatul G, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.7 al.1 din Legea 39/2003; art.255 rap. la art.6 din Legea 78/2000 cu modificările și completările ulterioare cu aplic. art.41 al.2 pen.(pentru actele materiale din data de 03.10.2008 privind pe și 03.12.2008 privind pe -.); art.6 din Legea 78/2000 cu modificările și completările ulterioare cu aplic. art.41 al.2 pen.; art.255 rap. la art.5 și 6 din Legea 78/2000 (faptă din septembrie 2007), alături de inculpații și G, -, -,
Tribunalul a constatat că, inculpatul a mai formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar alături de inculpații arestați și G, care a fost respinsa prin încheierea din 24.09.2009 la momentul judecării cererii instanța având in vedere natura și gravitatea faptelor imputate inculpatului, caracterul organizat al acestora, modul în care s-a reținut în rechizitoriu că ar fi fost săvârșite, numărul mare al participanților la săvârșirea infracțiunilor, toate acestea reprezentând indicii referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică.
Instanța investită cu soluționarea acelei cauze a avut în vedere multitudinea actelor materiale ce formează elementul material al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, întinderea activității infracționale pe un interval de timp semnificativ ce reliefează, în acest sens, perseverența inculpatului, acestea reprezentând de asemenea elemente de natură a contura pericolul social concret al infracțiunilor pentru care este cercetat alături de ceilalți doi inculpați aflați în stare de detenție.
În același sens s-a menționat, că rezonanța socială a faptelor, care reprezintă unul dintre criteriile avute în vedere la aprecierea pericolului concret chiar de către CEDO și contextul actual referitor la starea de corupție generalizată din fotbalul românesc, sunt de natură să determine din partea organelor de urmărire penală o reacție rapidă și eficientă în vederea eradicării acestui fenomen.
Prin decizia nr.617/27.09.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost respins recursul atât al inculpatului G cât si al celorlalți doi inculpați.
A constatat tribunalul că de la judecarea cererii anterioare de liberare provizorie a inculpatului și până în prezent nu au intervenit alte elemente de natură să conducă la o altă soluție, întrucât cercetarea judecătorească se află si in prezent într-un stadiu incipient nefiind audiați nici unul dintre inculpații trimiși în judecată, nu au fost administrate probatorii, poziția procesuală a inculpaților în faza de cercetarea judecătoreasca nefiind cunoscută instanței de judecată.
S-a apreciat de tribunal că în condițiile date, în care fotbalul reprezintă un fenomen de masă si nu a fost începută practic cercetarea judecătorească, lăsarea în libertate a inculpatului ar crea în rândul societății sentimentul că organele judiciare nu reacționează eficient împotriva unor infracțiuni de o gravitate și frecvență extrem de ridicate.
Instanța de fond a considerat că argumentele prezentate de către inculpat și apărătorul său, cu privire la situația financiară a firmelor la care este acționar majoritar, și împrejurarea referitoare la disponibilizarea unui număr mare de salariați de la aceste firme ca urmare a arestării sale, nu au legătură cu judecata ce se desfășoară în condițiile în care o persoană este învinuită de săvârșirea unor infracțiuni, toate circumstanțele reale sau personale ale inculpatului urmând a fi avute în vedere în eventualitatea aplicării și respectiv a dozării pedepsei după epuizarea întregului probatoriu ce urmează a fi administrat în prezenta cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că încheierea recurată contrazice susținerile aceleiași instanțe exprimate într-o altă încheiere din data de 14 octombrie 2009, prin care a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara. S-a mai susținut că în dosarul de față este un dosar cu 14 inculpați, din care 9 sunt acuzați pentru luare de mită iar aceștia sunt cercetați în stare de libertate, în timp ce inculpatul este arestat pentru complicitate și dare de mită, ceea ce, cel puțin până la acest moment este ceva nou, întrucât toți cei care au luat mită sunt liberi, fără a se întâmpla nimic cu rezonanța și pericolul social.
Recurentul a menționat și faptul că este arestat de 7 luni de zile pe prezumții pentru că în rechizitoriu se spune că sunt suspiciuni rezonabile că a săvârșit faptele.
Susține că arestarea preventivă s-a dispus de către prima instanță în temeiul dispozițiilor art. 148 lit.f C,pr.penală, întrucât s-a apreciat că lăsat în libertate a inculpatului ar prezenta pericol social pentru ordinea publică, deși este o mare greșeală pentru că este o prezumție, prezum că liber va face, care se răsfrânge direct asupra stării de libertate. Ceea ce este curios este că aceeași instanță, a cărei hotărâre o critică astăzi motivează la pag.8 a hotărârii anterioare că "în prezenta cauză organele de urmărire penală nu au făcut dovada existenței pericolului concret pe care inculpații, în cazul în care inculpații ar fi judecați în stare de libertate, l-ar reprezenta pentru ordinea publică". Același judecător, în aceeași speță, a susținut că în nenumărate cauze Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că trebuie să se facă o distincție clară între pericolul social al cauzei și pericolul social pentru ordinea publică, ca acestea să nu fie confundate în detrimentul caracterului rezonabil ca durată a măsurii arestării preventive și că potrivit normelor Curții europene, transpuse în procedura procesual penală română, această măsură se poate lua numai în circumstanțe excepționale și are un caracter temporar.
A mai susținut că același judecător, în hotărârea ce face recurată motivează că nu mai se acordă liberarea provizorie pe cauțiune având în vedere natura și gravitatea faptelor or, condiția prevăzută de lege care o permite foarte clar, este îndeplinită instanța de fond motivând acest lucru la admiterea în principiu a cererii.
În continuare s-a contestat motivația tribunalului că stadiul actual al dosarului, respectiv faptul că nu a început cercetarea judecătorească, ar determina instanța să respingă cererea de liberare provizorie pe cauțiune, însă nu există nici un text legal, întrucât liberări provizorii pe cauțiune sau sub control judiciar se pot dispune atât în timpul urmăririi penale, cât și în faza de judecată, fără a exista o limită până la care poate fi formulată o astfel de cerere.
Totodată, făcându-se din nou referire la încheierea din 14 octombrie 2009 în care judecătorul fondului apreciase că s-a depășit durata rezonabilă a arestării preventive, recurentul a precizat că în cazul său, măsura arestării durează de 7 luni, ceea ce o face să fie deja excesivă.
S-a susținut că dacă s-ar fi acordat liberarea provizorie pe cauțiune, obligațiile impuse de art.160/2 alin.3 pr.penală, cele 5, la care se pot adăuga și unele prevăzute în art.3/1, se înfățișează ca o alternativă la măsura arestării deoarece trebuie avute în vedere și dispozițiile art.136 alin.2 pr.penală care arată că scopul măsurilor de prevenție poate fi atins și prin intermediul liberării provizorii pe cauțiune și sub control judiciar.
În final, recurentul a arătat că lăsat în libertate nu va îngreuna, nu va zădărnici și nici împiedica aflarea adevărului, din contră va participa în cele mai bune condiții la bunul mers al procesului penal și în consecință a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Prahova urmând a se dispune punerea în libertate provizorie pe cauțiune.
Examinând încheierea recurată, în raport de actele și lucrările dosarului de fond atașat, de criticile cuprinse în recursul inculpatului, ținând seama de dispozițiile legale incidente în materie art.160/2 și art.160/4 și următoarele pr.penală, ca și cele ale art.385/6 alineat ultim pr.penală, Curtea constată că recursul este nefondat.
Întrucât motivele de recurs se referă în principal la conținutul încheierii pronunțate de instanța de fond la data de 14 octombrie 2009, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive pentru cei trei inculpați arestați în cauză, Curtea apreciază că este necesar să menționeze că reconsiderarea poziției judecătorului fondului, prin soluția dată în încheierea atacată din 5 noiembrie 2009, a avut loc după ce hotărârea din 14 octombrie 2009 a fost casată de instanța de recurs prin decizia penală nr.710/18 octombrie 2009, prin care admițându-se recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, s-a dispus menținerea arestării preventive a fiecăruia dintre cei trei inculpați.
De altfel, judecătorul fondului a făcut trimitere în cuprinsul încheierii ce face obiectul prezentului dosar la faptul că în urmă cu o lună, fusese respinsă o cerere de liberare sub control judiciar formulată de același inculpat recurent G, iar recursul împotriva acestei soluții a fost respins prin decizia penală nr.617/27.09.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Revenind însă la criticile ce vizează încheierea atacată, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate.
Inculpatul-recurent G este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.7 alineat 1 din Legea nr.39/2003, art.255 rap.la art.5,6 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 penal, cu privire la actele materiale vizând pe și -, art. 6/1 din Legea nr.78/2000 cu modificările și completările ulterioare cu aplic. disp. art.41 alin.2 penal și art.255 rap. la art.5 și 6 și 7 alin.2 din Legea nr.78/2000, faptă din septembrie 2007.
Cererea de liberare provizorie pe cauțiune a fost considerată în mod corect admisibilă în principiu de către instanța de fond întrucât pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu depășesc 18 ani, iar la dosar s-a depus dovada de plată a cauțiunii stabilite de prima instanță, astfel încât aceasta îndeplinea condițiile prev. de art.160/2 alin.1 și art.160/4 alin.1 pr.penală.
Într-adevăr, dispozițiile ce reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune nu condiționează posibilitatea formulării unei astfel de cereri de un moment procesual anume, ea putând fi făcută atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, indiferent de faza acesteia - fond, apel, recurs.
Cu toate acestea, referirea judecătorului fondului la împrejurarea că cercetarea judecătorească în cauza de față se află într-un stadiu incipient, în care nu s-a reușit niciunuia dintre inculpații trimiși în judecată, are legătură, în opinia Curții, cu dispozițiile art.160/2 alin.2 pr.penală.
Astfel, prevederile acestui paragraf statuează că "liberarea provizorie sub control judiciar (sau pe cauțiune) nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte."
Or, în cauza de față, așa cum s-a menționat și în decizia nr.617/27 sept.2009 a Curții de Apel, asemenea date există, fiind vorba de folosirea neautorizată de către recurentul Gau nui telefon mobil la locul de deținere și de împrejurarea că, persoane aflate în subordinea inculpatului, cum ar fi directorul administrativ al societății acestuia SC SA Pitești, au încercat să ascundă documente care aveau legătură cu cercetările derulate în cauză.
De aceea, Curtea consideră că aprecierea primei instanțe cu privire la inoportunitatea liberării pe cauțiune a inculpatului, la acest moment procesual, este justificată, riscul influențării negative a cercetării judecătorești fiind mai mare, în condițiile în care prima instanță nu a reușit încă să audieze inculpații sau să administreze celelalte probe (situație ce rezultă din procesul verbal de percheziție efectuate la domiciliul inculpatei, percheziție ce a avut loc după arestarea inculpatului).
Recurentul-inculpat a mai făcut trimitere și la faptul că este neobișnuit ca situația sa de inculpat pentru infracțiuni de dare de mită și complicitate la dare de mită să fie considerată mai gravă decât cea a persoanelor care sunt acuzate de infracțiuni de luare de mită, acestea fiind cercetate și judecate în stare de libertate.
Curtea consideră însă, că și această critică este neîntemeiată, întrucât nu se poate face abstracție de faptul că în sarcina acestui inculpat s-a reținut și infracțiunea prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, vizând inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat în vederea comiterii unor infracțiuni de corupție, existând probe și indicii temeinice care îl indică pe inculpat ca având o poziție de coordonare și decizie față de alți inculpați din cauză, cum ar fi, sau.
În acest context, nu sunt lipsite de fundament nici referirile primei instanțe la rezonanța socială a faptelor, la intervalul mare de timp în care acestea se pretinde că s-au desfășurat, la mulțimea persoanelor implicate nu numai cu privire la afacerile firmelor patronate de inculpatul recurent, dar și la domeniul fotbalului, ce este un fenomen social intens mediatizat, fiind vorba de campionatul celor mai importante echipe românești - Liga Toate aceste elemente, în opinia Curții, pot fi considerate date ce indică un risc de reluare a activității infracționale.
Așa fiind, în acord cu soluția primei instanțe, Curtea consideră că cererea de liberare pe cauțiune formulată este neîntemeiată și întrucât în recurs nu au intervenit și nici nu au fost învederate elemente noi de natură să schimbe această situație, recursul inculpatului G se privește ca nefondat și va fi respins în conformitate cu disp. art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp. art.192 alin.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G, fiul lui și, născut la 14 august 1967, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din 5.11.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 08 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
4 ex./11.11.2009
f-
Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu, Dan Andrei
