Cerere de reabilitare (art.494 și următoarele c.p.p. art.134 și următoarele cod penal). Decizia 731/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 731/
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă
JUDECĂTOR 3: Mița
Grefier -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind judecarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 327 din 22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
La apelul nominal a răspuns pentru recurentul- condamnat, lipsă, avocat - apărător ales în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că prezentul termen de judecată s-a acordat pentru ca apărătorul condamnatului să depună actele necesare soluționării cauzei, respectiv dovezile de achitare a despăgubirilor civile, după care;
Avocat depune la dosar motivele scrise de recurs și o declarație a concubinei condamnatului din care rezultă că îl întreține pe condamnat, acesta neavând alte surse de subzistență.
Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Avocat, având cuvântul, arată că din dispozitivul sentinței pronunțată de instanța de fond, respectiv Tribunalul Galați, a rezultat faptul că petentul nu a achitat niște cheltuieli de judecată provenite dintr-o sentință penală din 1992 și respectiv din 1993. Solicită să se observe că în dosarul atașat nr. 5097/1997 și respectiv în dosarul nr. 166 al Tribunalului Galați se face mențiunea că petentul a achitat în dosarul nr. 5097/1997 cheltuielile de judecată către stat, sunt chitanțele depuse în dosarul nr. 166 prin care solicită contopirea pedepselor aplicate din 1992 la zi, respectiv în 1999. Cele două chitanțe sunt în sumă de 350 lei și respectiv în sumă de 500 lei provenite de la o sentință penală de condamnare din 1992. În considerentele hotărârii pronunțate de Tribunalul Galați se motivează că nu ar fi achitat aceste cheltuieli de judecată, ori așa cum rezultă din dosarul nr. 5097/1997 ( fila 44 și 53 ) există chitanțele de plată.
Curtea, aduce la cunoștință apărătorului condamnatului că cele două adrese aflate la filele 44 și 53 dosar nr. 5097/1997 sunt înștiințări către Tribunalul Galați din care rezultă că s-au luat în debit sumele reprezentând cheltuieli judiciare.
Avocat, având cuvântul cu privire la recursul formulat, arată că petentul a formulat o cerere de reabilitare având în vedere faptul că la data de 22.02.2009 s-a împlinit termenul de reabilitare de 7 ani plus J din sancțiunea aplicată de Tribunalul Galați. S-a susținut în hotărârea prin care s-a dispus respingerea cererii de reabilitare faptul că petentul nu a făcut dovada domiciliului său, nu a achitat către stat datoriile respectiv, nu are un loc de muncă și nu a fost prezent la soluționarea cererii de reabilitare la Tribunalul Galați. Întrucât la acel termen nu a fost posibil ca petentul să se prezinte la instanța de fond, acesta s-a prezent la termenul din data de 2.11.2009.
Solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 327/22.06.2009 a Tribunalului Galați, considerând că termenul de reabilitare pentru sancțiunile aplicate petentului s-a împlinit, în plus la termenul trecut s-a făcut dovada că din cauza acestei situații faptice nu se poate încadra, este întreținut de soția sa, și-a achitat datoriile către stat și către părțile vătămate.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică. Consideră că petentul nu a făcut dovada, nici până la acest moment, a achitării datoriilor pe care le avea către părțile civile și, la care a fost obligat prin sentința penală nr. 2998/1993 a Judecătoriei Galați, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 137 Cod penal. Solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 327/22.06.2009, Tribunalul Galația respins ca nefondată cererea de reabilitare judecătorească formulată de inculpatul.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 2 luni închisoare prin sentința penală nr.2998/1993 a Judecătoriei Galați, prin contopirea și a pedepselor aplicate prin sentințele penale nr.1064/1990 și nr.1585/1992 ale Judecătoriei Galați, pedeapsă ce a fost executată în perioada 18.06.1992 - 09.11.1994, când a fost liberat condiționat, rămânând un rest neexecutat de 1012 zile închisoare.
Petentul a mai a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare prin sentința penală nr.166/1999 a Tribunalului Galați, prin contopirea și a pedepselor aplicate prin sentințele penale nr.2279/1997 Judecătoriei Galați și nr.227/1997 a Tribunalului Galați, precum și a restului neexecutat de 1012 zile închisoare din pedeapsa rezultantă de 5 ani și 2 luni închisoare prin sentința penală nr.2998/1993 a Judecătoriei Galați.
Petentul început executarea ultimei pedepse la data de 26.07.1997 urmând să expire la data de 25.07.2001 (fiind liberat condiționat la data de 05.05.2000).
Având în vedere că termenul de reabilitare se calculează în funcție de pedeapsa cea mai grea și curge de la executarea ultimei pedepse, Tribunalul a reținut că, în cauză, termenul de reabilitare calculat conform art.135 alin.1 lit.b pen. art.136 alin.1 pen. este de 7 ani și 7 luni, a început să curgă la data de 25.07.2001 și s-a împlinit la data de 25.02.2009.
Din fișa de cazier (fila23), rezultă că în termenul de reabilitare petentul nu a suferit o nouă condamnare.
Tribunalul a reținut că petentul nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte localitățile unde a locuit și locurile de muncă pe care le-a avut pe tot intervalul de timp de la executarea pedepsei și până la introducerea cererii.
De asemenea, nu fost depuse dovezi cu privire la achitarea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat prin sentințele penale nr.2998/1993, nr.2279/1997 și nr.1585/1992 ale Judecătoriei Galați, despăgubirilor la care a fost obligat către părțile civile și prin sentința penală nr.2998/1993 a Judecătoriei Galați.
Deși instanța a acordat un termen petentului, prin apărătorul ales, pentru a depune la dosar dovezi în susținerea cererii de reabilitare, acesta nu s-a conformat în acest sens.
În lipsa acestor dovezi, Tribunalul a considerat că nu se poate aprecia dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.137 al.1 lit.b, c, d pen.
Împotriva sentinței penale nr. 327/22.06.2009 a Tribunalului Galația declarat recurs inculpatul, criticând-o ca nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, petentul, prin apărătorul ales, a susținut că îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de reabilitarea judecătorească, astfel că în mod greșit prima instanță i-a respins ca nefondată cererea.
În susținerea motivelor de recurs, petentul a depus chitanța nr. - din 02.11.2009, eliberată de Consiliul local al comunei Jorăști din care rezultă că a achitat suma de 50 lei, la care a fost obligat prin decizia penală nr. 358/A/1998 și chitanța nr. - din 02.11.2009, emisă de același Consiliul local, din care rezultă că a achitat suma de 35 lei, la care a fost obligat prin sentința penală nr. 27/1997.
De asemenea, a depus declarația autentică dată de numita, domiciliată în Viena- Austria, din care rezultă că petentul locuiește și conviețuiește cu ea, aflându-se în întreținerea sa.
Examinând actele dosarului de fond, precum și actele depuse în recurs, Curtea constată că recursul declarat de petentul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 137 alin.1 din Codul penal, cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții:
a) nu a suferit o nouă condamnare în intervalul prevăzut în art. 135;
b) își are asigurată existența prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum și în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă;
c) a avut o bună conduită;
d) a achitat în întregime cheltuielile de judecată și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul când partea vătămată a renunțat la despăgubiri, sau când instanța constată că cel condamnat și-a îndeplinit în mod regulat obligațiile privitoare la dispozițiile civile din hotărârea de condamnare.
În speță, în mod corect prima instanță a reținut, în primul rând, că petentul nu a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute la lit. "b" a textului de lege mai sus menționat.
Pentru a da instanței posibilitatea de a verifica îndeplinirea acestei condiții, condamnatul trebuie să menționeze în cererea de reabilitare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 495 alin.1 lit. c din Codul d e procedură penală, localitățile unde a locuit și locurile de muncă pe tot intervalul de timp de la executarea pedepsei și până la introducerea cererii, iar în cazul când executarea pedepsei a fost prescrisă, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la introducerea cererii.
Totodată potrivit alin. 3 al aceluiași articol, la cerere trebuie anexate acte din care reiese că sunt îndeplinite condițiile reabilitării.
Or, petentul, nu a făcut dovada îndeplinirii condiției mai sus menționate, deși i s-au acordat mai multe termene în acest sens, atât de către instanța de fond cât și de către instanța de recurs.
De asemenea, petentul nu a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute la lit. "d" a art. 137 din Codul penal, deoarece nu a achitat despăgubirile civile la care a fost obligat prin sentința penală nr. 2998/20.12.1993 a Judecătoriei Galați către părțile civile și, iar cheltuielile judiciare datorate statului au fost achitate numai în parte, rămânând neplătite cele stabilite prin sentința penală nr. 1585/10.09.1992 a Judecătoriei Galați și prin sentința penală nr. 2279/12.09.1997 a Judecătoriei Galați.
Având în vedere că sumele datorate de petent în baza hotărârile de condamnare sunt modice, Curtea apreciază că neachitarea acestora, în ciuda faptului că s-au acordat în acest sens mai multe termene de judecată, se datorește relei voințe.
Față de aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a considerat că cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul este nefondată și a respins-o ca atare.
Având în vedere prevederile art. 38515pct. 2 lit. b Cod pr.penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul.
Văzând și disp.art. 192 alin. 2 Cod pr.penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul (fiul lui și, născut la data de 5.01.1964 în com.Jorăști, jud.G, CNP - -) domiciliat în com.Jorăști, sat, jud.G, împotriva sentinței penale nr. 327 din 22.06.2009 a Tribunalului Galați.
Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. /23.11.2009
Tehnored./27.11.2009/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița