Cerere de reabilitare (art.494 și următoarele c.p.p. art.134 și următoarele cod penal). Decizia 92/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (2850/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.92
Ședința publică de la 18 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu JUDECĂTOR 2: Anca Alexandrescu
JUDECĂTOR 3: Simona Cîrnaru
GREFIER - - -
*********
Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de condamnatul G împotriva sentinței penale nr. 477 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul condamnat
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de condamnat, ca nefondat, menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, față de faptul că, în mod corect, Tribunalul Giurgiua respins ca nefondată cererea de reabilitare formulată întrucât nu s-a împlinit termenul de reabilitare în raport cu condamnarea de 15 ani închisoare.
CURTEA,
Deliberând, asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.477/12.11.2009 a Tribunalului Giurgiu - Secția Penală - Cauze Generale s-a respins cererea de reabilitare formulată de condamnatul G, domiciliat în comuna, jud. G și n baza art.192 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art.135,136 Cod penal.
Conform art.136 Cod penal - termenul de reabilitare se socotește de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale.
Conform art.135 lit. c Cod penal în cazul pedepsei mai mare de 10 ani condamnatul poate cere reabilitarea judecătorească după trecerea unui termen de 7 ani la care se adaugă din durata pedepsei pronunțate.
Prin sentința penală nr.15 din 26.06.1986 petentul a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru infracțiunea de omor.
Executarea pedepsei a început în data de 12.07.1988 și a expirat la data de 11.07.2003.
Adăugând 14 ani și 6 luni conform art.135 lit. c Cod penal petentul poate cere reabilitarea judecătorească în anul 2017.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul G, fără a învedera Curții motivele de recurs.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.3856alin. final Cod procedură penală, Curtea constată recursul ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
Sentința penală nr.15 din 26.06.1986 a Tribunalului Giurgiu prin care s-a dispus condamnarea petentului la pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare, pentru care se solicită reabilitarea sa judecătorească, a rămas definitivă prin decizia penală nr.3062/17.12.1986 a Curții de APEL BUCUREȘTI. S-a început executarea pedepsei la data de 12.07.1986 și aceasta a expirat la data de 11.07.2003.
În consecință, potrivit art.136 Cod penal, termenul de reabilitare se socotește de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale, respectiv, de la data de 11.07.2003.
Conform art.135 lit. c Cod penal, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, condamnatul poate cere reabilitarea sa judecătorească după trecerea unui termen de 7 ani la care se adaugă din durata pedepsei pronunțate, în speță, 14 ani și 6 luni, începând cu data de 11.07.2003.
Față de considerentele expuse anterior, constatând că, în cauză, nu sunt incidente prevederile legale sus-menționate și apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 497 alin. 1 lit. a Cod procedură penală referitoare la introducerea cererii de reabilitare înainte de termenul legal, ceea ce atrage respingerea acesteia pentru neîndeplinirea unei condiții de formă, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurentul-condamnat va fi obligat la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.477/12.11.2009 a Tribunalului Giurgiu - Secția Penală - Cauze Generale în dosarul nr-.
Obligă recurentul-condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.01.2010-21.01.2010
Dact.EA- 27.01.2010 /2ex
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Alexandrescu, Simona Cîrnaru