Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 210/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr.7433/2/2009
1875/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 210
Ședința publică din data de 04.08.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Nedelcu Antoaneta
GREFIER - - C
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin procuror.
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect conflictul negativ de competență dintre Judecătoria Zimnicea și Judecătoria Sectorului 4 B privind pe condamnatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns condamnatul personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu av. cu delegația nr.- atașată la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită în temeiul disp.art.461 alin.2 Cod procedură penală trimiterea cauzei către Judecătoria Zimnicea.
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea.
Condamnatul, având cuvântul, este de acord cu concluziile apărătorului din oficiu
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.1353/08.07.2009, Judecătoria Sector 4 B - Secția Penală, a dmis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei București, invocată din oficiu.
A fost eclinată competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul în favoarea Judecătoriei Zimnicea.
S-a constatat existența conflictului negativ de competență.
A fost sesizată Curtea de APEL BUCUREȘTI în vederea soluționării conflictului de competență, heltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel instanța reținut prin sentința penală nr.52/15.05.2009 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr-, a fost declinată competența de soluționare a contestației la executare privind pe condamnatul în favoarea Judecătoriei Sectorului 4
S-a reținut că judecătorul delegat la Biroul Executări Penale al Judecătoriei Zimniceaa sesizat instanța în condițiile art.460, art.461 alin.1 lit.c Cod procedură penală cu faptul că prin adresa nr.H 45246//30.04.2009, Penitenciarul București Jilava a comunicat instanței că prin sentința penală nr.139/02.10.2008 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr- prin care s-a dispus internarea medicală până la însănătoșire a făptuitorului, va putea fi pusă în executare la încetarea stării legale de detenție, deoarece acesta execută în prezent o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 62/12.01.2009 a Judecătoriei Sectorului 5 B ( nr.65/04.02.2009).
S-a reținut că făptuitorul este încarcerat la Penitenciarul București Jilava, fapt pentru care competența revine Judecătoriei Sectorului 4
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B la data de 24.06.2009.
Deliberând asupra excepției necompetentei teritoriale, instanța a admis, competența de soluționare a contestației la executare aparținând Judecătoriei Zimnicea.
Chiar în cuprinsul sentinței acestei instanțe se invocă drept temei al contestației la executare art.461 alin.1 lit.c Cod procedură penală - "când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare" - Or, în acest caz competența aparține exclusiv instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, potrivit art.461 alin.2 Cod procedură penală ("în cazurile prevăzute la lit. a), b) și d) contestația se face, după caz, la instanța prevăzută în alin. 1 sau 6 al art. 460, iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută"). Nu are relevanță în prezenta cauză faptul că se află în Penitenciarul București - Jilava (sau Spitalul Penitenciar B - Jilava).
În consecință, s-a constatat existența conflictului negativ de competență, iar în baza art.43 alin.3 Cod procedură penală, a fost sesizată Curtea de APEL BUCUREȘTI în vederea soluționării conflictului de competență.
Fiind sesizată astfel cu conflictul de competență dintre cele două instanțe, Curtea în conformitate cu prev. art. 43 Cod procedură penală cu referire la prev. art.461 alin. 2 Cod procedură penală va stabili competența soluționării cauzei de față în favoarea Judecătoriei Zimnicea având în vedere cazul de contestație la executare prev. de art. 461 alin. 1 lit. c Cod procedură penală.
Astfel, judecătorul delegat la Biroul Executări Penale a sesizat în legătură cu o nelămurire sau o împiedicare la executare legată de momentul când se va pune în aplicare internarea medicală, iar în raport de acest caz de contestație la executare, competența de soluționare a cererii de contestație revine instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută potrivit prev. art. 461 alin. 2 teza a II-a Cod procedură penală.
Pe cale de consecință, se va trimite dosarul spre competentă soluționare Judecătoriei Zimnicea.
Onorariu avocat oficiu de 100 lei se va suporta din Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE:
În soluționarea conflictului negativ de competență dintre Judecătoria Zimnicea și Judecătoria Sectorului 4 B stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea, căreia i se va înainta dosarul.
Onorariul avocat oficiu de 100 lei se suportă din fond Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.08.2009.
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
- C
Red. -
Dact./07.08.2009
Ex.2
Președinte:Nedelcu AntoanetaJudecători:Nedelcu Antoaneta