Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 81/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

sentința Nr. 81/ Dosar nr-

Ședința publică de la 15 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gheorghe Radu G -

Grefier: - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit în soluționarea cauzei penale privind plângerea formulată de persoana vătămată B împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzut de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa petentei B.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul Ministerului Public arată că cerere formulată de către petentă este evident că este plângere împotriva rezoluției procurorului dispusă de parchet.

În aceste condiții, apreciază soluția Tribunalului Covasna de declinare la Judecătoria Sf. G corectă, sens în care solicită să se stabilească competența în sarcina Judecătoriei Sf.

Curtea

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Constată că, prin sentința penală nr. 104/10 aprilie 2007, Judecătoria Sf. Gad ispus scoaterea de pe rol a "apelului" formulat de B împotriva sentinței penale nr. 48/15 februarie 2007 Judecătoriei Sf. G și trimiterea dosarului Tribunalului Covasna în vederea soluționării.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că instanța competentă a soluționa apelul este Tribunalul Covasna.

Prin decizia penală nr. 17/29 februarie 2008, Tribunalul Covasnaa constatat că, de fapt, petenta a solicitat repunerea în termenul de atacare a ordonanței din 1 februarie 2005 Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, dată în dosarul nr. 59/II/2/2005, prin care i s-a respins plângerea formulată în condițiile art. 2781Cod procedură penală a dispoziției din rechizitoriul din 16 2004 dat în dosarul de urmărire penală nr. 524/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) Cod penal și, declinând competența în favoarea Judecătoriei Sf. G, a constatat conflictul negativ de competență și a sesizat Curtea de APEL BRAȘOV pentru darea regulatorului de competență.

Analizând lucrările din cauză, curtea constată că instanța competentă este Judecătoria Sf. G pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din actul de sesizare a Judecătoriei Sf. G din dosarul penal nr-, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 104/10 aprilie 2007, petenta Baî nțeles să atace ordonanța dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna în dosarul nr. 59/II/2/2005, prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva dispoziției din rechizitoriul dat în dosarul de urmărire penală nr. 524/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, prin care învinuitul a fost scos de sub urmărire penală pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) Cod penal.

Așa fiind, în mod cu totul eronat Judecătoria Sf. Gar ecalificat cererea petentei, aceasta fiind în realitate o plângerea formulată potrivit dispozițiilor art. 2781Cod procedură penală împotriva dispoziției din rechizitoriu, menținută prin ordonanța prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.

În schimb, față de plângerea inițială a persoanei vătămate, prin care aceasta a înțeles să atace numai dispoziția din rechizitoriu privind scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) Cod penal (pct. 5 din rechizitoriu), ordonanța din 1 februarie 2005 referindu-se numai la această infracțiune, Tribunalul Covasnaa greșit făcând referire în dispozitivul hotărârii de declinare și la alte infracțiuni pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului.

Așa fiind, în baza art. 43 alin. (1) Cod procedură penală, curtea va da regulatorul de competență potrivit celor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 43 alin. (1) Cod procedură penală stabilește competența de soluționare a plângerii formulată de persoana vătămată B împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și 3) Cod penal, dispusă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna din 16 2004 în dosarul nr. 524/P/2002 (pct. 5 din rechizitoriu), soluție menținută prin ordonanța din 1 februarie 2005 prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, dată în dosarul nr. 59/II/2/2005, în favoarea Judecătoriei Sf. G, căreia i se trimite dosarul.

Prezenta hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 2008.

PREȘEDINTE, grefier,

G - - -

red./16.09.2008

dact./16.09.2008

Președinte:Gheorghe Radu
Judecători:Gheorghe Radu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 81/2008. Curtea de Apel Brasov