Constatarea încetării de drept a măsurilor preventive (art. 140 c.p.p.). Decizia 805/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 805
Ședința publică din data de 9.11.2009
PREȘEDINTE: Elena Negulescu
JUDECĂTORI: Elena Negulescu, Ioana Nonea Elena Zăinescu
- -
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, a fost reprezentat de procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, ns. la data de 20.07.1967, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 3.11.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art. 140 pr.penală cu aplic. art. 141 pr.penală, s-a respins cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive formulată de inculpat, ca neîntemeiată.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător ales din Baroul București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul arestat după ce în prealabil a luat legătura cu acesta arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, arată că înțelege să invoce excepția inadmisibilității recursului declarat de inculpat întrucât potrivit art. 141 pr.penală încheierea prin care, prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac, sens în care, solicită instanței respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind inadmisibil.
Avocat, având cuvântul pentru inculpat arată că, la o primă vedere, într-adevăr recursul declarat de acesta ar părea ca fiind inadmisibil însă potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului, a tratatelor la care România este parte și mai ales potrivit art. 6 din Convenție, inculpatul are dreptul la un proces echitabil.
În acest sens, față de excepția inadmisibilității recursului declarat de inculpat, invocată de reprezentantul parchetului solicită instanței a se face aplicarea dispozițiilor legale din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și să se constate că recursul declarat nu este inadmisibil și a se da cuvântul pe fond.
Curtea, având în vedere excepția inadmisibilității recursului declarat de inculpat, unește excepția cu fondul și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul, arată că împotriva acestuia a fost luată măsura arestării preventive prin încheierea din data de 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, reținându-se incidența disp. art. 148 lit.f pr.penală, în sensul că ar exista probe certe din care rezultă că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv până în luna iunie 2009 când a fost sesizată instanța cu rechizitoriu.
Imediat după sesizare, instanța de fond - la acea vreme Tribunalul Argeș - a procedat conform art. 300/1 pr.penală și după verificarea legalității și temeiniciei a menținut măsura arestării preventive.
Ulterior, prin încheierea din 18.08.2009 aceeași instanță procedând la verificări conform art. 300/2 pr.penală a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive s-au schimbat și a dispus înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi țara în condițiile prev.de art. 145/1 pr.penală.
Curtea de Apel Pitești prin decizia din 21.08.2009 a admis recursul declarat de și după ce a casat hotărârea primei instanțe a menținut măsura arestării preventive.
După ce Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât strămutarea cauzei la Tribunalul Prahova această instanță prin încheierea din 14.10.2009 verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive în condițiile art. 300/2 pr.penală a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat și a dispus înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara prev. de art. 145/1 pr.penală.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către - Serviciul Teritorial Ploiești.
Deși, dosarul a fost înaintat Curții de Apel Ploiești la data de 15.10.2009, termenul de soluționare a fost fixat pentru ziua de 18.10.2009, când instanța de recurs a admis calea de atac promovată și după ce a casat hotărârea atacată a menținut măsura arestării preventive deși, aceasta a încetat de drept la data de 16.10.2009 orele 24,00.
În opinia sa, încetarea de drept a măsurii arestării preventive a operat la momentul evocat mai sus pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
În conformitate cu art. 140 alin.1 lit.a pr.penală "măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut de art. 160/b al.1 dacă instanța nu a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive în acest termen".
De observat este că, norma legală de mai sus a căpătat acest conținut după modificarea vechii reglementări prin art. I pct.61 din Legea nr. 356/2006 după ce prin Decizia nr. VII din 20.02.2006 a statuat că "neverificarea de către instanță în cursul judecății a legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului major înainte de împlinirea duratei de 60 de zile la care se referă art. 160/b alin.1 din Codul d e Procedură Penală .atrage încetarea de drept a măsurii arestării preventive față de inculpat și punerea lui de îndată în libertate".
În considerentele acestei decizii se reține în esență că, interpretarea art. 140 alin.1 lit.a pr.penală în sensul că, arestarea preventivă încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege este impusă de reglementarea dată de art. 23 alin.6 din Constituția României care este conformă cu principiul înscris în art. 5 paragraful 3 din la care România a aderat, potrivit căruia "orice persoană arestată sau reținută trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".
A mai reținut Înalta Curte de Casație și Justiție că față de prevederile constituționale și reglementările internaționale la care a făcut referire, dispozițiile cu caracter imperativ care obligă instanțele să verifice periodic dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia arestării preventive au caracter imperativ și impun respectarea cu strictețe a termenelor de verificare pe întreg parcursul judecății, în caz contrar neexistând garanția că lipsirea de libertate poate avea loc numai în condițiile determinate de lege și o asemenea procedură ar lipsi de conținut nu numai dispozițiile Codului d e procedură penală care le instituie ci însăși prevederile constituționale și reglementările internaționale la care România este parte, ceea ce ar fi inadmisibil.
Urmează a se constata că, decizia Curții de Apel Pitești prin care a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului a produs efecte retroactiv începând cu data de 18.08.2009 dat fiind că, verificarea de către prima instanță s-a făcut la această dată și a operat efectul suspensiv al recursului declarat de procuror care a făcut ca inculpatul să rămână în continuare în arest deși, în ceea ce îl privește instanța de fond dispusese înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
În aceste condiții, termenul de 60 de zile la care ar fi trebuit să se facă următoarea verificare, de către instanța de fond era cel mai târziu 16.10.2009.
Așa s-a și întâmplat și la data de 14.10.2009 Tribunalul Prahova verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive - în termenul legal prevăzut de art. 300/2 cod procedură penală - a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat și prin încheiere motivată a dispus înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Așa cum a arătat mai sus, efectele deciziei Curții de Apel Pitești prin care a fost menținută măsura arestării preventive nu puteau să se întindă decât până la data de 16.10.2009 iar în lipsa unei hotărâri ulterioare, prin care să se mențină arestarea preventivă aceasta a încetat de drept la data de 16.10.2009 dat fiind că, prin încheierea din 14.10.2009 Tribunalul Prahovaa înlocuit măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, și deci, nu a mai existat nicio hotărâre care să perpetueze în mod continuu starea de arest.
Mai arată că instanța de fond este singura abilitată să verifice legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, în apel instanța sesizată cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței iar în recurs instanța sesizată cu soluționarea recursului respectiv.
Obligația verificării arestării preventive aparține instanței legal sesizate care era instanța de fond deci Tribunalul Argeș și nu se poate spune că instanța de recurs este legal sesizată cu fondul.
Efectul devolutiv al recursului nu are nicio legătură cu pricina de față, instanța de recurs nici măcar nu a apelat la efectul devolutiv, nu a uzat de acest efect devolutiv, motivările instanței de fond prin care s-a respins cererea sa nu au legătura cu pricina și nici nu s-a arătat de ce motivele sale nu sunt pertinente.
Măsura nu ar fi încetat dacă Tribunalul Prahova la data de 14.10.2009 ar fi menținut-o - situație în care de la data de 16.10.2009 până la judecarea recursului ar fi operat menținerea măsurii arestării preventive chiar printr-o hotărâre nedefinitivă - sau dacă recursul prin care a fost menținută măsura arestării preventive ar fi fost judecat înainte de 16.10.2009 orele 24,00 când efectele deciziei Curții de Apel Pitești din 21.08.2009 au încetat.
În legătură cu acest ultim aspect, prin Decizia nr. 25 din 2.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii a decis ca sintagma folosită de legiuitor în art. 159 alin.8 fraza a-II-a din Codul d e Procedură Penală "înainte de expirarea duratei măsurii arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate" are caracter imperativ și nu de recomandare și că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluționat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate.
În considerentele acestei decizii se arată printre altele că procedura prelungirii arestării preventive dispusă în cursul urmăririi penale conține potrivit reglementării ce i s-a dat în art. 159 pr.penală o succesiune de momente subliniate prin dispoziții de detaliu menite să asigure desfășurarea acestei faze procesuale în cadrul rigorilor privind dreptul la libertate și la siguranță astfel acestea sunt formulate prin art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
mutandis, servatis servandis este evident că deși această decizie se referă la faza procesuală a urmăririi penale, principiile avute în vedere sunt valabile și în faza judecății cu privire la măsura arestării preventive dat fiind că ele au drept conținut respectarea cu strictețe a termenelor instituite de legiuitor și rigorile privind dreptul la libertate consacrate de art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Mai arată că, în acest dosar este vorba de libertatea inculpatului, care este arestat de mai bine de 9 luni doar pe baza unor convorbiri telefonice fără a mai exista vreo altă probă de vinovăție, tatăl său este și imobilizat la pat fiind îngrijit doar de fiica inculpatului care este studentă și nu realizează niciun fel de venituri.
Deși, inculpatul nu a dat nicio declarație în dosar se reține totuși că acesta a avut o atitudine nesinceră.
Față de toate acestea solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii atacate iar pe fond să se constate că măsura arestării preventive a inculpatului a încetat de drept.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită instanței respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate întrucât este legală și temeinică, în mod corect reținându-se că măsura arestării preventive a inculpatului nu a încetat de drept iar termenul de 60 de zile de la care se calculează menținerea arestării preventive este din data de 21.08.2009 și nu 18.08.2009.
Termenul de 60 de zile se împlinea pe data de 19.10.2009 și nu pe data de 16.10.2009 cum se susține de inculpat prin apărătorul său ales iar pe data de 18.10.2009 Curtea de Apel Ploieștis -a pronunțat prin decizie asupra acestei măsuri.
Consideră că, în mod corect au fost respinse apărările formulate de inculpat prin apărător.
Avocat, având cuvântul pentru inculpat arată că obiectul recursului din data de 18.10.2009 la Curtea de Apel Ploieștia fost cel al netemeiniciei înlocuirii măsurii arestării preventive, iar instanța de recurs nu era abilitată să se pronunțe asupra acesteia ci instanța de fond.
Solicită instanței a nu se avea în vedere decizia dată de Curtea de Apel Ploiești în data de 18.10.2009, cu precizarea că instanța de recurs nu se putea pronunța pe o cerere care nu a fost făcută în fond.
Inculpatul, având ultimul cuvânt arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său ales.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 3 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul penal nr- al Tribunalului Prahova, conform art. 140 comb. cu art. 141 pr.penală s-a respins cererea inculpatului ( fiul lui și, născut la 20.07.1967), în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, pe baza actelor procedurale efectuate în cauză, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
Prin decizia nr. 526 din 21.08.2009 Curtea de Apel Piteștia casat încheierea de ședință din 18.08.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș și rejudecând cauza a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Ca urmare durata de 60 zile admisă de prevederile art. 160/b pr.penală, în cursul judecății, curge de la data adoptării deciziei de către instanța de control judiciar, respectiv 21.08.2009 și nu 18.08.2009, astfel că deținerea legală ar fi expirat la 20 octombrie 2009.
Pe de altă parte, la termenul din 14.10.2009, deci mai înaintea datei de 16.10.2009 ( invocată în susținerea cererii ), Tribunalul Prahova ca instanță sesizată cu judecata cauzei în fond a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării inculpatului, dispunându-se înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi țara.
Încheierea primei instanțe a fost reformată prin decizia penală nr. 710 din 18.10.2009 a Curții de Apel Ploiești, care admițând recursul promovat de parchet, a înlăturat dispozițiile art. 145/1 cod proc. penală.
Totodată s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive iar în temeiul art. 300/2 rap. la art. 160/b cod pr.penală s-a menținut măsura în continuare, deci pe o nouă durată de 60 zile determinată începând cu data efectuării controlului judiciar.
Față de aceste date și prevederile art. 385/6 alin.3 cod pr.penală s-a apreciat că instanța de recurs a rejudecat cauza pronunțându-se în mod legal asupra măsurii preventive iar termenul pentru reexaminarea legalității și temeiniciei stării de arest urmează să se calculeze pe viitor nu de la momentul discutării acesteia de către instanța de fond ( 14.10.2009 ) ci de la 18 octombrie 2009.
Susținerea apărării privind efectul retroactiv al deciziei nr.526/2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești asupra calculului duratei arestării începând cu data de 18.08.2009, consecință a efectului suspensiv al recursului exercitat de parchet împotriva încheierii de ședință din 18.08.2009 a Tribunalului Argeș, s-a înlăturat ca neîntemeiată.
S-a constatat că, în speță nu sunt incidente dispozițiile generale privind efectul suspensiv al căilor de atac prev. de art. 385/5 cod pr.penală deoarece suspendarea punerii în executare a încheierii adoptate în primă instanță este urmarea dispoziției speciale prevăzută la art. 141 al.3 pr.penală.
În fine, s-a menționat și faptul că în opinia tribunalului orice măsuri luate la acest moment procesual, inclusiv cele referitoare la starea de libertate a persoanei nu retroactivează întrucât hotărârile judecătorești produc efecte numai pentru viitor.
A admite punctul de vedere contrar, ar putea echivala cu ipoteza în care un inculpat ce nu a fost arestat de instanța de fond cu ocazia soluționării propunerii parchetului, să fie considerat practic deținut pe data pronunțării hotărârii, ca efect al admiterii unui recurs promovat de organele de urmărire penală, ceea ce evident contravine legii.
Împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 3.11.2009, în termenul legal a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
aspectele de fapt și de drept invocate oral și scris cu ocazia dezbaterii cauzei în primă instanță, legislația și jurisprudența internă și comunitară aplicabile în materia arestării inculpatului și verificării legalității deținerii mai înaintea pronunțării unei hotărâri de condamnare, pentru motivele detaliat expuse în partea expozitivă a deciziei s-a solicitat primirea ca admisibilă a căii de atac iar pe fond, rejudecarea cererii și constatarea că deținerea sa a încetat de drept la 16 octombrie 2009 orele 24,00.
În esență, s-a susținut că instanța de control judiciar este legal sesizată întrucât potrivit Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, a tratatelor la care România este parte, inculpatul are dreptul la un proces echitabil și deci se impune recunoașterea preeminenței aplicării reglementărilor europene în materie, față de prevederile art.141 cod pr.penală, ce limitează căile de atac împotriva încheierilor pronunțate în cursul judecății, în primă instanță, la admiterea cererilor privind încetarea măsurilor preventive.
Pe fond, în raport de jurisprudența internă (Decizia nr.VII/2006, nr. XXV/2008 date în interesul legii de - Secțiile Unite) și normele procedurale penale respectiv art. 140 alin.1 lit. a, art. 160/b alin.1, art. 300/2 rap.la art. 159 al.8 teza a-II-a, s-a considerat că se impune reformarea încheierii atacate și constatarea că arestarea preventivă a încetat la data sus menționată.
Ca situație de fapt s-a invocat efectul retroactiv al deciziei nr. 526/R/2009 prin care Curtea de Apel Piteștia menținut arestarea inculpatului începând cu 18.08.2009 și împrejurarea că deși sesizată în termen, din motive administrative Curtea de Apel Ploieștia pronunțat decizia penală nr. 710/2009 abia la 18 octombrie 2009.
Astfel depășindu-se cu 2 zile, durata deținerii legale de 60 zile și în lipsa altor hotărâri prin care să se mențină starea de arest a inculpatului pe această perioadă, în opinia sa, măsura preventivă ar fi încetat de drept conform art.140 alin.1 lit.a cod pr.penală, dat fiind că prin încheierea din 14.10.2009 Tribunalul Prahova procedase la înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi țara prev. de art. 145/1 cod pr.penală.
Având cuvântul în ședința publică din 9.11.2009 procurorul de ședință a ridicat excepția inadmisibilității recursului exercitat de inculpat față de prevederile art. 141 cod pr.penală, potrivit cărora încheierea de ședință prin care prima instanță respinge cererea de constatare a încetării de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac.
Examinând excepția ridicată și susținerile apărării inculpatului recurent curtea de apel constată că este legal investită întrucât soluționarea recursului promovat cade sub incidența art. 148 alin. 2 comb. cu art. 23 alin.1 și 6 din Constituția României, potrivit cărora urmare aderării României la Uniunea Europeană, reglementările comunitare, respectiv art. 5 paragraf 4, art.6 și art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de statul român prin Legea nr. 30/1994, au caracter obligatoriu și prioritate față de dispozițiile contrare și defavorabile persoanei private de libertate, din legile interne,pentru că:
- în aplicarea dispozițiilor ce protejează siguranța libertății persoanei pusă sub acuzare în procesul penal, instanța europeană de contencios în materie s-a pronunțat constant că, până la adoptarea unei hotărâri prin care să se fi decis cu privire la existența răspunderii penale și fixat o pedeapsă, inculpatul este considerat ca aflându-se în detenție provizorie;
- ca urmare el are dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe judecătorești superioare pentru a beneficia de controlul independent al legalității arestării, sub acest aspect neexistând nici un motiv pentru a distinge între hotărârile instanțelor prin care se ia măsura arestării preventive, cele prin care este prelungită arestarea sau cele prin care se hotărăște cu privire la legalitatea acesteia;
- s-a decis de asemenea, că existența unor reglementări interne privind garantarea controlului judiciar al privării de libertate prin sentința de condamnare, în raport de circumstanțele cauzei, nu acoperă exigența dreptului de acces la un tribunal în sensul art. 5 paragraf 4 și art. 6 din instrumentul legislativ european;
- dispozițiile art. 141 al.1 teza a-II-a pr.penală contravin legislației europene menționate în defavoarea persoanei aflate în detenție provizorie deoarece încheierile adoptate, în cursul judecății, în primă instanță sau apel și prin care s-a respins cererea referitoare la constatarea încetării de drept a măsurilor preventive deci, și a arestării inculpatului nu este supusă nici unei căi de atac;
- prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 29 octombrie 2009, recurentul pune în discuție legalitatea menținerii arestării preventive după data de 16 octombrie 2009 orele 24,00 și până în prezent deci, nu verificarea legalității unei detenții care a luat sfârșit, anterior sesizării instanței de judecată.
Drept consecință, rezultând că circumstanțele cauzei impun recunoașterea preeminenței principiilor reglementate de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ce garantează dreptul la o cale de atac împotriva privării de libertate, curtea de apel va respinge excepția vizând inadmisibilitatea recursului declarat de inculpat, ridicată de reprezentantul parchetului, la neîntemeiată.
Examinând pe fond soluția adoptată la primul grad de jurisdicție rezultă că motivele de casare invocate de inculpatul prin recursul declarat, nu se justifică.
Prima instanță a analizat complet și apreciat corect actele procedurale efectuate în prezenta cauză iar menținerea arestării preventive luată față de acesta este legală.
Este de necontestat că potrivit dispozițiilor art. 300/1, art. 300/2 rap.la art. 160/b pr.penal și în interpretarea dată în interesul legii prin Decizia nr. VII/2006 a - Secțiile Unite, după trimiterea în judecată, inițiativa examinării legalității măsurii preventive aparține instanței sesizate cu judecata fondului cauzei, ea fiind obligată să se pronunțe asupra acesteia cu respectarea termenelor și condițiilor ce asigură protecția libertății persoanei și după caz, eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.
Pentru aceleași motive în cazul atacării cu recurs a încheierii adoptate la primul grad de jurisdicție, conform art. 141 al.1 pr.penală atari competențe trec asupra instanței de control ierarhic judiciar, care la rândul său în îndeplinirea atribuțiilor prev. de art. 385/6 alin.2 din același cod este datoare ca pe baza propriului examen să confirme ori după caz, să infirme soluția recurată.
Separat de aceasta analiza dispozițiilor art. 141 și art. 160/b cod pr.penală, determină concluzia că hotărârea prin care s-a dispus revocarea sau înlocuirea arestării preventive și mai înaintea expirării duratei de 60 zile, nu atrage punerea în libertate a inculpatului, executarea dispoziției primei instanțe suspendându-se de drept atunci când s-a exercitat recurs de unitatea de parchet, temeiul continuării deținerii provizorii constituindu-l actul procedural anterior intrat sub puterea lucrului judecat.
Recurentul a fost arestat preventiv în prezenta cauză prin încheierea nr. 23/CC/14.04.2009 a Tribunalului Argeș, măsura fiind prelungită cu respectarea prevederilor art. 159 alin. 6 și 13 pr.penală prin încheierea nr. 50/R/10.06.2009 a Curții de Apel Pitești, iar durata de 30 zile urma să expire la 30.06.2009.
Cauza s-a înregistrat inițial pe rolul Tribunalului Argeș, competent material și teritorial să se pronunțe asupra fondului în primă instanță la 25 iunie 2009, dată de la care controlul legalității arestării preventive a intrat sub incidența dispoz. art. 300/1 și respectiv art. 300/2 rap. la art. 160/b pr.penală, precum și interpretării date în aplicarea acestora prin decizia nr. VII/2006 a - Secțiile Unite.
Astfel, supunându-se prevederilor art. 300/1 pr.penală, din oficiu la 26.06.2009 același tribunal a procedat la verificarea măsurii preventive și constatând că temeiurile de fapt și de drept inițiale nu s-au schimbat a dispus menținerea acesteia pe durata de 60 zile, admisă de art. 160/b din același cod.
Dispoziția primei instanțe s-a confirmat prin decizia nr. 441/R/29.06.2009 a Curții de Apel Pitești, situație în care față de prevederile legale citate și considerațiile făcute pe marginea acestora, noul termen al deținerii legale a început să curgă pe data examinării măsurii la primul grad de jurisdicție.
Mai înainte de expirarea acestei durate, conform art. 300/2 pr.penală, din oficiu Tribunalul Argeșa făcut o nouă reevaluare a legalității și temeiniciei arestării inculpatului și apreciind că normala desfășurare a cercetării judecătorești poate fi realizată numai prin limitarea libertății de mișcare, prin încheierea din 18.08.2009 a revocat starea de arest.
Urmare recursului exercitat de parchet conform art. 141 pr.penală dispoziția primei instanțe nu a fost pusă în executare, el fiind privat de libertate în temeiul deciziei nr. 441/R/2009 adoptată în cadrul controlului judiciar efectuat la 29.06.2009 de Curtea de Apel Pitești, act procedural exclusiv ce justifică legitimitatea deținerii până la soluționarea căii de atac.
Această încheiere a fost reformată prin decizia penală nr. 526/R/21.08.2009, pronunțată de aceeași curte de apel, care constatând că măsura dispusă este consecința aprecierii greșite a situației de fapt și dispozițiilor art. 148 lit.f pr.penală, în exercitarea atribuțiilor prev. de art. 385/6 alin.3 din același cod, a menținut starea de arest a inculpatului conform art. 160/b alin.1 și 3.
Rezultând așadar că menținerea măsurii preventive s-a dispus abia la al doilea grad de jurisdicție și în condițiile expuse, legal Tribunalul Prahovaa concluzionat că noul termen de 60 zile se calculează începând cu data pronunțării instanței de recurs, situație în care deținerea legală a recurentului urma să expire la 19.10.2009, deci ulterior soluționării recursului declarat de parchet împotriva încheierii de ședință din 14.10.2009, prin decizia penală nr. 710/2009 a Curții de Apel Ploiești.
Susținerile acestuia privind încetarea de drept a arestării preventive conform art. 140 al.1 lit.a teza a-II-a rap.la art. 160/b alin.1 pr.penală și deținerea nelegală în perioada 17 - 18.10.2009 nu se justifică atâta timp cât expirarea duratei stabilite prin decizia penală nr. 526/R/2009 a Curții de Apel Pitești abia la 19.10.2009 este consecința tocmai a efectului suspensiv al recursului declarat de parchet împotriva încheierilor prin care prima instanță a revocat sau înlocuit măsura luată inițial.
O atare situație procedurală a atras legal calculul celor 60 zile admise de art. 160/b al.1 pr.penală, începând cu data efectuării controlului ierarhic judiciar, când instanța de recurs a preluat competențele înscrise în art. 300/2 rap.la art. 160/b din același cod și în îndeplinirea obligațiilor arătate la art. 385/6 alin. 3.
Concluzionând, în raport de considerentele expuse rezultă că încheierea atacată este temeinică și legală iar recursul declarat de inculpatul se va respinge ca nefondat conform art. 385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp.art. 192 al.2 cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția privind inadmisibilitatea recursului declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Mărgineni, ridicată de Parchetul de pe lângă - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești.
Respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Prahova, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Negulescu, Ioana Nonea Elena Zăinescu
Grefier,
Red.
Tehnored.
5 ex./11.11.2009
nr- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu, Ioana Nonea Elena Zăinescu
