Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 806/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 806
Ședința publică din data de 9.11.2009
PREȘEDINTE: Elena Negulescu
JUDECĂTORI: Elena Negulescu, Ioana Nonea Elena Zăinescu
- - -
GREFIER - - -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 14.11.1961, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 3.11.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care, în baza disp. art. 300/2 rap. la art. 160/b alin.3 cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul arestat după ce în prealabil a luat legătura cu acesta arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul, arată că acesta consideră încheierea din 3.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca fiind neîntemeiată.
Precizează că până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, la dosarul cauzei nu sunt suficiente probe din care să rezulte vinovăția acestuia pentru comiterea faptelor reținute în sarcina sa, se consideră nevinovat și urmează a se avea în vedere și faptul că are un copil minor în întreținerea sa iar soția este decedată.
Solicită instanței în principal, admiterea recursului, în baza art.385/11 pct.2 pr.penală, casarea încheierii atacate iar pe fond să se constate nelegalitatea măsurii arestării preventive.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate întrucât este legală și temeinică, față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și gradul ridicat de pericol pentru ordinea publică.
Apreciază că, în mod corect prima instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea de ședință din 3 noiembrie 2009 dată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr.3768,- în temeiul disp. art.300/2 rap. la art. 160/b al.3 pr.penală, s-a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 14.01.1961, în com. Lungă, județul D, CNP - aflat în Penitenciarul Mărgineni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.197 alin.1,2 lit.b/a alin.3 și art. 203 cu aplic. art. 33 lit.b
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut următoarele:
Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului conform disp. art.300/2 pr.penală și art.23 alin.6 din Constituția României s-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate și nici nu există temeiuri noi care să justifice punerea sa în libertate.
S-a constatat astfel că măsura arestării preventive a fost luată în condiții de deplină legalitate, în cauză fiind îndeplinite cerințele impuse de art. 148 lit.f pr.penală, conform cărora inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, această din urmă condiție rezultând din gravitatea faptelor comise și din circumstanțele ce țin de persoana inculpatului.
S-a motivat că pericolul concret pentru ordinea publică poate fi definit ca starea de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, ca reacție colectivă față de infracțiunile săvârșite de inculpat de natură a afecta echilibrul social firesc și a induce temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale cu un grad mare de pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
Analizând măsura preventivă a arestării și din perspectiva art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența instanței europene, tribunalul a apreciat că inculpatul nu poate fi judecat în stare de libertate având în vedere modalitatea de îndeplinire a rezoluției infracționale reținută în actul de acuzare în sensul că a întreținut raporturi sexuale prin constrângere cu fiica sa în vârstă de 15 ani, așa încât se impune izolarea acestuia din comunitate în regim instituționalizat, lăsarea lui în libertate creând cetățenilor un sentiment de insecuritate al lipsei de reacție oportună din partea justiției în cazul unor activități infracționale de excepție.
La menținerea măsurii arestării preventive prima instanță a mai avut în vedere gravitatea faptelor comise ce vizează infracțiuni privitoare la viața sexuală, valori apărate atât de Constituția României cât și de legea penală, pericolul social pe care l-ar genera lăsarea acestuia în libertate rezultând din împrejurările comiterii infracțiunii, modul de acționare și urmările acesteia, faptele fiind comise împotriva unei părți vătămate minore - de 15 ani, chiar de către tatăl acesteia care ar fi trebuit să o protejeze și să vegheze asupra dezvoltării fizice și psihice a copilului, impactul acțiunilor părintelui patern asupra copilului la o vârstă fragedă putând lăsa o amprentă puternică în evoluția minorului.
S-a motivat de asemenea că menținerea măsurii arestării preventive nu implică pronunțarea instanței de judecată asupra fondului cauzei, respectiv asupra vinovăției inculpatului ci numai asupra legalității și temeiniciei măsurii privative de libertate, soluție conformă jurisprudenței
Împotriva Încheierii din 3 noiembrie 2009 declarat recurs inculpatul, criticând soluția pronunțată de nelegalitate și netemeinicie.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a criticat încheierea instanței de fond susținând că în mod greșit s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia întrucât, la dosarul cauzei nu sunt suficiente probe din care să rezulte vinovăția pentru comiterea infracțiunilor imputate și că până la pronunțarea unei soluții definitive inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție. Solicită ca instanța să aibă în vedere că acesta are un copil minor în întreținere iar soția este decedată.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile invocate, circumscrise cazului de casare prev.de art. 385/9 pct.18 pr.penală, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer disp. art. 385/6 al.3 pr.penală, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Recurentul - inculpat a fost arestat preventiv prin Încheierea nr.18 pronunțată în ședința din Camera de Consiliu la data de 07 august 2009 de către Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin încheierea din 10 august 2009 Curții de APEL PLOIEȘTI, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.32/U/07.08.2009.
La luarea măsurii arestării preventive instanța de fond a avut în vedere incidența disp. art. 143 pr.penală și art. 148 al.1 lit.f din același cod, în sensul existenței unor indicii temeinice și probe verosimile din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor de viol și incest prev. de art. 197 al.1,2 lit.b/1, al.3 și art. 203
Ca situație de fapt, s-a reținut pe baza probatoriilor administrate la acel moment, îndeosebi pe baza declarației părții vătămate și concluziile raportului de expertiză medico legală că în perioada 2007-2008 prin constrângere, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa, în vârstă de 14 ani, relații în urma cărora minora a dat naștere unui de sex femeiesc.
Măsura arestării preventive a fost menținută ulterior, în condițiile legii, ultima dată prin încheierea de ședință din 28 septembrie 2009 a Tribunalului Dâmbovița, instanță pe rolul căreia a fost înregistrată, în fond, cauza penală pornită prin Rechizitoriul nr.291/P/2009 al parchetului de pe lângă această instanță.
Procedând din oficiu, în conformitate cu disp. art. 300/2 pr.penală la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, prima instanță în mod corect a apreciat că aceasta a fost luată cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă, în cauză existând probe concludente, pertinente și utile din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunile de viol în formă agravată prev. de art. 197 al.1,2 lit.b/1 și al.3 și incest, prev.de art. 203
Pe de altă parte, probele administrate în timpul urmăririi penale, respectiv declarațiile părții vătămate, raportul de expertiză medico legală nr. /26.06./ 09.03.2009/01.07.2009 și declarațiile martorilor, OG, conduc la concluzia că și în prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestării, susținerile părții vătămate fiind confirmate întrutotul de declarațiile martorilor și raportul de expertiză medico-legală, acesta din urmă concluzionând pe baza examenului ADN, că minora I, născută la data de 4.02.2009 din relațiile sexuale pretins comise de inculpatul asupra victimei, este fiica biologică a suspectului, acesta având calitatea de bunic pe linie maternă cu o probabilitate de 99.-%.
În raport de aceste dovezi incontestabile nu poate fi primită apărarea constantă a inculpatului în sensul că nu a comis faptele imputate și nici susținerea că prin menținerea stării de arest preventiv i-a fost încălcat dreptul conferit de art.52cod proc. penală, aceasta din urmă fiind verificată în raport de dispozițiile legale avute în vedere la luarea măsurii, care, așa cum a reținut și instanța de fond, nu s-au schimbat.
De asemenea, nu constituie motiv întemeiat pentru revocarea măsurii arestării preventive ori înlocuirea acesteia cu o altă măsură neprivativă de libertate împrejurarea invocată de inculpat că fiul său minor este lipsit de sprijin material și moral întrucât mama sa este decedată, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina acestuia, constând în aceea că prin constrângerea fizică și morală a fiicei sale de numai 14 ani a întreținut raporturi sexuale cu aceasta, relații în urma cărora s-a născut un copil.
Față de gradul de pericol social sporit al infracțiunilor pentru care inculpatul este trimis în judecată și rezonanța socială deosebită a acestora în rândul comunității din care acesta face parte, în mod temeinic și legal s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, așa încât, fiind îndeplinite cerințele impuse de art.160 alin.3 pr.pen, în mod just s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.
Drept urmare, criticile invocate de inculpat nu se justifică și față de constatarea că la examinarea din oficiu a cauzei nu rezultă nulități de ordine publică de natură să afecteze legalitatea hotărârii pronunțate, în temeiul disp.art.38515pct.1 lit.b pr.pen. va fi respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
De asemenea, în baza disp.art.192 alin.2 pr.pen. se va dispune obligarea recurentului-inculpat la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv în privința onorariului apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 14.11.1961, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 3.11.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9.11.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Negulescu, Ioana Nonea Elena Zăinescu
Grefier,
Red.
Tehnored.
5 ex./10.11.2009
nr. 3768,- Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu, Ioana Nonea Elena Zăinescu
