Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 1365/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2200/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1365
Ședința publică de la 6 OCTOMBRIE 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ciobanu Corina
JUDECĂTOR 2: Constantinescu Mariana
JUDECĂTOR 3: Mustață Stan
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursul formulat de contestatorul condamnat împotriva deciziei penale nr.726/F din data de 31 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul contestator condamnat, personal, aflat în stare de deținere și asistat de apărător din oficiu - cu delegație depusă la dosar.
Procedura de citarea este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul contestator, prin apărător, învederează instanței că a formulat denunțuri la parchet însă numai la solicitarea instanței se poate confirma de către parchet cele precizate, astfel încât solicită a se dispune emiterea unei adrese către parchet pentru a se răspunde dacă recurentul contestator a formulat denunțuri, de care înțelege să se folosească în susținerea contestației.
Reprezentantul Ministerului Public arată că din actele dosarului rezultă că aceste aspecte au fost învederate de către condamnat cu ocazia judecării fondului si în căile de atac, astfel că solicită ca acesta să precizeze dacă este vorba despre alte denunțuri decât cele pentru care există deja înscrisuri în dosar.
Curtea, după deliberare, constatând că din considerentele sentinței pronunțate de instanța de fond se deduce faptul că prezenta contestație la executare ar fi inadmisibilă prin aceea că nu se circumscrie cazurilor de contestație la executare prevăzute de textul de lege, astfel încât Curtea, ca instanță de recurs nu se va putea pronunța asupra fondului contestației la executare, ci în măsura în care va aprecia că această contestație la executare se circumscrie cazurilor de contestație prev. de lege, va dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond, considerente pentru care apreciază că cererea formulată de recurentul contestator nu poate fi acceptată de către instanța de recurs, eventual funcție de soluția din recurs, cererea de emitere de adrese către parchet va putea fi formulată în fața instanței de fond.
Apărătorul din oficiu solicită a se dispune admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate, iar, pe fond se constata că cererea condamnatului este admisibilă și ca atare se impune trimiterea cauzei la instanța de fond.
Pe fondul contestației, arată că aceasta vizează executarea sentinței penale nr.766/2006 a Tribunalului București Secția I Penală, în sensul că petentul este nemulțumit de faptul că nu i s-au reținut nici circumstanțe atenuante și nici aplicarea disp.art.16 din Legea nr.143/2000, deși a efectuat mai multe denunțuri privind activități infracționale referitoare la traficul de droguri, astfel că, în opinia sa, cererea este admisibilă în raport de disp. art.461 al.1 lit. d Cod de procedură.penală, condamnatul contestator susținând că există o cauză de stingere, respectiv micșorare a pedepsei ce i-a fost aplicată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat și de menținere a sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Arată că, în mod corect, instanța de fond a reținut că se poate formula contestație la executare dacă se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare ori când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident în cursul executării, or în cauză neexistând nici una din cauzele de contestație la executare, aceasta nefiind o cale de atac, ci un mijloc prin care se înlătură anumite incidente ivite cu ocazia punerii în executare sau pe parcursul executării pedepsei, nu se poate pe calea contestației la executare să se procedeze la reindividualizare pedepsei prin aplicarea disp prev de art.16 din Legea nr.143/2000 ori art.19 din Legea nr.682/2000.
Recurentul condamnat contestator, în ultimul cuvânt, apreciază că cererea de contestație la executare este întemeiată întrucât la momentul judecății nu a beneficiat de cele două articole de lege ce ar fi dus la aplicarea unor pedepse mai blânde întrucât, deși formulase denunțuri la parchet, acestea s-au materializat în tragerea la răspundere după condamnarea sa.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prinsentința penală nr.726/F din data de 31 august 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală în baza art.461 Cod de procedură penală a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat cu privire la punerea în executare a sentinței penale nr.766/F din data de 23 iunie 2006 Tribunalului București - Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr- și a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, prin cererea formulată petentul contestator a învederat faptul ca este nemulțumit de nereținerea prin hotărârile contestate a circumstanțelor atenuante, constând în aceea că la momentul arestării era student, tatăl său a decedat, iar mama sa este bolnava, precum si a dispozițiilor art.16 din Legea 143/2000, deși a efectuat mai multe denunțuri privind activitatea infracționala a inculpaților, vizând infracțiuni de trafic de droguri.
Analizând contestația formulata in raport de dispozițiile legale incidente in cauză si considerentele invocate de contestatorul condamnat, Tribunalul a reținut că prin sentința penala nr.766/F din 23.06.2006 pronunțata de Tribunalul București - Secția I Penala in dosarul nr- s-a dispus condamnarea, printre alții, si a inculpatului la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/ 2000 cu aplic.art.4 Cod penal, art.41 alin.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal și la 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.10 din Legea nr.143/2000, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare (in baza art.33 lit.a rap.la art.34 lit.b Cod penal).
Deși inculpatul a solicitat aplicarea disp.art. 16 din Legea nr.143/2000 instanța nu le-a reținut motivat de faptul ca acesta nu a formulat un denunț in cursul urmăririi penale, ci a dat anumite declarații ulterior trimiterii sale in judecata.
Hotărârea de condamnare sus-menționată a rămas definitiva prin decizia penala nr.4182/11.09.2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, respingându-se recursul inculpatului ca nefondat.
A precizat Tribunalul că potrivit art.461 alin.1 lit.d Cod de procedură penală, pe calea contestației la executare poate fi invocata orice cauza de micșorare a pedepsei, cu condiția ca aceasta sa se ivească in cursul executării pedepsei.
Prin urmare, instanța de fond a constatat că pe calea contestației la executare nu poate ii realizata reindividualizarea pedepsei pe baza circumstanțelor personale ale condamnatului, in cazul de față neexistând o cauza de micșorare a pedepsei ivită după punerea in executare a hotărârii definitive de condamnare.
De asemenea a considerat prima instanță, că nici aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr.143/2000 referitoare la reducerea la Jal imitelor de pedeapsa, față de persoana care a comis una dintre infracțiunile prev. in art.2-10 din respectiva lege, iar in timpul urmăririi penale denunța si facilitează identificarea si tragerea la răspundere a altor persoane care au săvârșit infracțiuni similare, nu poate fi invocata pe calea contestației la executare, întrucât această solicitare nu se încadrează in niciunul din cazurile prevăzute in art.461 Cod de procedură penală. S-a invocat faptul că aceste dispoziții pot fi invocate doar cu ocazia soluționării pe fond a cauzei (ceea ce s-a și întâmplat, iar instanța a motivat prin hotărâre definitiva nereținerea acestora) pentru a se aprecia daca in raport de denunțul formulat s-au putut descoperi si trage la răspundere penala persoanele care au săvârșit infracțiuni la Legea nr.143/2000.
de aceste considerente, Tribunalul in baza art.461 Cod de procedură penală a respins ca neîntemeiată contestația formulata de contestatorul privind executarea sentinței penale nr.766/F 23.06.2006 pronunțata de Tribunalul București - Secția I Penală in dosarul nr-.
Împotriva acestei sentințe,a declarat recurs în termenul legal(la data de 93 septembrie 2009)contestatorul condamnat, care a reiterat motivele de contestație la executare pe care le-a invocat și în fața instanței de fond, susținând că este nemulțumit de faptul că în cauza în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare pe care o execută în momentul de față nu s-au reținut nici circumstanțe atenuante la care era îndreptățit și nici incidența prevederilor art.16 din Legea nr.143/2000, deși a formulat mai multe denunțuri privind activități infracționale referitoare la traficul de droguri, care s-au și materializat după condamnarea sa prin tragerea la răspundere penală a celor denunțați, ceea ce constituie o cauză de micșorare a pedepsei în condițiile art.461 lit.d cod de procedură penală. În considerarea acestor argumente a solicitat să se constate că prezenta contestație la executare este întemeiată și poate conduce la aplicarea unor pedepse mai blânde.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
În reglementarea Codului d e procedură penală contestația la executare se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale definitive.
Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepselor, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care poate fi folosită contestația la executare. Prin limitarea acestor cazuri, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual de rezolvare a unor incidente la executare într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor penale definitive.
Potrivit art.461 alin.1 Cod penal, contestația la executare se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
În prezenta cauză, petentul condamnat care se află în executarea unei pedepse rezultante de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.766/F din 23.06.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4182/11.09.2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.4 Cod penal, art.41 alin.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal și respectiv de art.10 din Legea nr.143/2000, invocând cazul de contestație la executare prev. de art.461 alin.1 lit. d Cod procedură penală a solicitat practic reducerea pedepsei pe care o are de executat, pe de o parte ca efect al aplicării dispozițiilor art.16 din Legea nr.143/2000, motivat de împrejurarea că în perioada 2004-2006 formulat mai multe denunțuri împotriva unor traficanți de droguri care au și fost trași la răspundere penală, iar pe de altă parte prin reținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante decurgând din faptul că la momentul arestării sale era student, pe parcursul perioadei de detenție i-a decedat tatăl, iar mama sa este grav bolnavă de cancer și are nevoie de ajutorul său.
Având în vedere natura juridică a instituției contestației la executare, precum și cazurile în care se poate folosi acest procedeu jurisdicțional pentru rezolvarea incidentelor legate de punerea în executare a hotărârilor penale definitive, Curtea constată că nici aplicarea prevederilor art.16 din Legea nr.143/2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri,potrivit cărora persoana care a comis una dintre infracțiunile prev.de art.2-10, iar în timpul urmăririi penale, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la Jal imitelor pedepsei prevăzute de lege și nici reținerea de circumstanțe atenuante legale sau judiciare nu pot fi invocate pe calea contestației la executare, întrucât aceste chestiuni nu se încadrează în nici unul dintre cazurile prevăzute în art.461 alin.1 Cod penal.
Astfel, în condițiile în care prevederile art.16 din Legea nr.143/2000 constituie un caz de modificare a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat cel ce invocă împrejurarea facilitării în cursul urmăririi penale, a identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de traficul de droguri, rezultă că incidența acestor dispoziții legale poate fi invocată numai cu ocazia judecării cauzei în fond sau în căile ordinare de atac, astfel ca instanța să poată aprecia dacă în raport cu denunțul formulat s-au putut descoperi și trage la răspundere penală persoanele care au săvârșit infracțiunile arătate de denunțător, și în nici un caz pe calea contestației la executare, după ce denunțătorul a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă și se află deja în executarea pedepsei.
În aceeași ordine de idei trebuie precizat că invocarea aplicării prevederilor art.16 din Legea nr.143/2000 nu se circumscrie sub nici o formă cazului de contestație la executare invocat de către petentul condamnat - cel prevăzut de art.461 alin.1 lit.d Cod procedură penală, acest caz de reducere la Jal imitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de denunțător, neconstituind o cauză de micșorare a pedepsei în sensul cazului de contestație la executare analizat.
Pe de altă parte, reținerea de circumstanțe atenuante având ca efect coborârea cuantumului pedepsei sub limita minimului special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită reprezintă o chestiune ce ține de procesul de individualizare judiciară a pedepsei, cu privire la care hotărârea de condamnare rămasă definitivă are autoritate de lucru judecat, or pe calea contestației la executare nu pot fi examinate aspecte ce tind la o reexaminare a unor probleme de fond.
Întrucât motivele invocate de condamnatul contestator nu se întemeiază pe aspecte ce țin de executarea hotărârii definitive pronunțate împotriva sa, ci tind la o reexaminare a unor probleme de fond și, astfel, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.461 alin.1 Cod de procedură penală, în mod corect, instanța de fond a respins, ca fiind neîntemeiată, contestația la executare dedusă judecății.
Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de casare a sentinței atacate, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul contestator condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestator împotriva sentinței penale nr.726/F din data de 31 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
În baza art.192 alin.2 Cod de procedură penală obligă pe recurentul contestator condamnat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 /30.10.2009
M, - II.
Președinte:Ciobanu CorinaJudecători:Ciobanu Corina, Constantinescu Mariana, Mustață Stan
