Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 137/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR-
125/2010
DECIZIA PENALĂ NR.137/
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Damian Dolache
JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 3: Niculae
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuldeclarat de contestatorul împotriva Sentinței penale nr.1051/F din data de 21 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul contestator, personal, aflat în stare de deținere și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, în baza delegației nr.- din data de 19 ianuarie 2010, eliberată de Baroul București (atașată la fila 6 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea dispozițiilor art.38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului contestator solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, în urma rejudecării cauzei, admiterea contestației la executare formulată de acesta.
Apreciază că Tribunalul a respins în mod netemeinic contestație la executare, în condițiile în care, în cauză, se impune aplicarea legii mai favorabile, întrucât, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, trebuind astfel aplicate dispozițiile art.15 alin.1 din Codul penal.
În acest sens, susține că legiuitorul a redefinit în mod succesiv înțelesul expresiei consecințe deosebit de grave, însă instanța de fond nu a dat eficiență modificărilor legislative, apreciind în mod netemeinic că acestea nu sunt identice cu cerința de a fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că, printr-o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr.VIII/2007, s-a stabilit deja că modificarea înțelesului expresiei de consecințe deosebit de grave nu este identică cu cerința de a fi intervenit o lege penală care prevede o pedeapsă mai ușoară.
Prin urmare, apreciază că sentința atacată, pronunțată în același sens, este legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Recurentul contestator, personal, în ultimul cuvânt, solicită a i se acorda beneficiul egalității de tratament juridic, precizând că altor persoane condamnate, care au comis fapte mult mai grave decât el, li s-a aplicat o pedeapsă mai ușoară.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.1051/F din data de 21 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a hotărât astfel:
În baza art.461 din Codul d e procedură penală, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul (fiul lui G și, născut la data de 25 iunie 1968, deținut în Penitenciarul Rahova ) cu privire la punerea în executare a Sentinței penale nr.132/2000 a Tribunalului Vaslui.
A obligat pe contestator la plata sumei de 30 lei, cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că, prin contestația la executare formulată, contestatorul a invocat existența unei cauze de micșorare a pedepsei, constând în aceea că, prin intrarea în vigoare a OUG nr.207/2000, care a modificat art.146 din Codul penal, prejudiciul material cauzat prin infracțiunea de înșelăciune pentru care a fost condamnat definitiv nu mai poate fi calificat drept o consecință deosebit de gravă, astfel că din încadrarea juridică a faptei trebuie înlăturată aplicarea alin.5 al art.215 din Codul penal.
Analizând contestația la executare cu care a fost sesizat, prin prisma motivului astfel invocat și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Tribunalul a constat următoarele:
Prin Sentința penală nr.132/2000 a Tribunalului Vaslui (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.6041/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, pentru săvârșirea, în concurs, a infracțiunilor prevăzute de art.282 alin.2 și respectiv de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din Codul penal, valoarea prejudiciului cauzat de acesta în dauna SC SA fiind de 79.964.100 lei (ROL), la nivelul lunii august 1998.
Prin dispozițiile art.15 alin.1 din Codul penal, este reglementată situația când, după rămânerea definitivă a hotărîrii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar pedeapsa aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, situație în care, potrivit art.458 alin.1 din Codul d e procedură penală, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire a acestor dispoziții.
Prin dispozițiile art.I pct.5 din OUG nr.207/2000 (privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului d e procedură penală), a fost redefinit înțelesul expresiei consecințe deosebit de grave din art.146 din Codul penal, prevăzându-se că, prin aceasta, se înțelege, între altele, o pagubă materială mai mare de 1.000.000.000 lei (ROL).
În urma modificărilor și completărilor aduse ordonanței anterior menționate prin Legea nr.456/2001, plafonul valoric prevăzut în art.146 din Codul penal a fost majorat la 2.000.000.000 lei (ROL), iar, potrivit art.I pct.51 din Legea nr.278/2006, prin consecințe deosebit de grave se înțelege, între altele, o pagubă materială mai mare de 200.000 lei (RON).
Pornind de la aceste constatări, Tribunalul a apreciat că modificările legislative succesive aduse conținutului expresiei consecințe deosebit de grave nu reprezintă legi care să prevadă, în accepțiunea art.458 alin.1 din Codul d e procedură penală, o pedeapsă mai ușoară decât cea care a fost aplicată inculpatului sub imperiul legii vechi și care se execută în prezent.
În acest sens, Tribunalul a considerat că, prin modificările aduse art.146 din Codul penal, s-a urmărit de către legiuitor numai adaptarea la fluctuația cursului monedei în circulație a cuantumului valoric ce imprima, la momentele adoptării actelor normative anterior menționate, un caracter deosebit de grav consecințelor produse prin anumite infracțiuni, ceea ce nu echivalează însă cu intervenirea unei legi noi, mai favorabile, pentru a face astfel aplicabile dispozițiile art.15 alin.1 din Codul penal.
În același sens, Tribunalul a făcut referire și la Decizia nr.VIII/ 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, admițând un recurs în interesul legii, a statuat că instanța învestită în baza art.461 alin.1 lit.d din Codul d e procedură penală, în cadrul unei contestații la executare prin care se invocă modificarea înțelesului noțiunii de consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.146 din Codul penal, nu poate schimba încadrarea juridică dată faptei printr-o hotărâre definitivă și, apoi, reduce pedeapsa aplicată în acea cauză, întrucât modificarea înțelesului noțiunii anterior menționate nu este identică cu cerința de a fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, la care se referă, între altele, art.15 din Codul penal.
Împotriva sentinței Tribunalului,a declarat recursîn termenul legal (la data de 29 decembrie 2009)contestatorul, fără a-l motiva în scris.
Recursul contestatorului a fost înaintat de Tribunal și înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 15 ianuarie 2010.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astăzi, contestatorul, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a reiterat prin intermediul acestuia motivul susținut în fața primei instanțe și a solicitat, în raport cu acel motiv, reducerea pedepsei pe care o execută, ținându-se seama de împrejurarea că prejudiciul material cauzat prin infracțiunea de înșelăciune pentru care a fost condamnat definitiv nu se mai circumscrie în prezent noțiunii de consecințe deosebit de grave, astfel că încadrarea juridică a faptei respective trebuie modificată, prin înlăturarea aplicării dispozițiilor alin.5 ale art.215 din Codul penal și, în mod corespunzător, trebuie să se procedeze la micșorarea pedepsei, conform art.15 alin.1 din Codul penal.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul astfel invocat, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Prin Sentința penală nr.132/F din data de24 mai 2000, Tribunalul Vasluil -a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de monede sau de alte valori (prevăzută de art.282 alin.2 din Codul penal) și respectiv la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave (prevăzută deart.215 alin.1, 2, 3 și 5din Codul penal), dispunând ca acesta să execute, conform art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal, pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 11 ani închisoare.
Cu privire la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, instanța de condamnare a reținut în fapt că, prin aceasta, inculpatul a cauzat părții vătămate SC SA din localitatea un prejudiciu material în valoare de 79.964.100 lei (ROL).
Apelul declarat de inculpat împotriva sentinței de condamnare a fost respins, catardiv, prin Decizia penală nr.243/A din data de 01 iulie 2004 Curții de Apel Iași, iar recursul declarat de acesta împotriva deciziei anterior menționate a fost respins, canefondat, prin Decizia penală nr.6041/R din data de 16 noiembrie 2004 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Din considerentele deciziei instanței de recurs, rezultă că sentința de condamnare a rămas definitivă prin neapelare la data de16 iunie 2000, iar inculpatul a fost încarcerat în executarea pedepsei la data de 27 mai 2002.
Decizia din recurs, pronunțată chiar în cauza în care s-a aplicat pedeapsa supusă executării (11 ani închisoare) și intrată în puterea lucrului judecat, infirmă astfel Sentința penală nr.38/F din data de 02 februarie 2004 Tribunalului Mureș (rămasă definitivă prin neapelare la data de 16 februarie 2004), prin care, anterior deciziei respective, admițându-se o contestație la executare formulată de inculpat în temeiul art.461 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală, s-a apreciat că sentința de condamnare pusă în executare în privința acestuia nu era definitivă.
Ulterior rămânerii definitive a sentinței de condamnare, respectiv la data de15 noiembrie 2000, intrat în vigoare OUG nr.207/2000, care, modificând textul art.146 din Codul penal, a prevăzut că, prin consecințe deosebit de grave, se înțelege, între altele, o pagubă materială mai mare de 1.000.000.000 lei (ROL), valoare care a fost sporită la 2.000.000.000 lei (ROL), prin Legea nr.456/2001, intrată în vigoare la data de 18 iulie 2001, și, urmare a denominării monedei naționale, este cuantificată în prezent la 200.000 lei (RON), conform Legii nr.278/2006, intrată în vigoare la data de11 august 2006.
Curtea constată, asemenea primei instanțe, că modificarea înțelesului expresiei de consecințe deosebit de grave, definită în art.146 din Codul penal, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare (astfel cum s-a întâmplat și în cazul contestatorului), nu poate determina schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune, prin înlăturarea variantei agravante ce este reglementată de alin.5 al art.215 din Codul penal și, ca atare, nu poate conduce nici la reducerea - oricum facultativă - a pedepsei ce se execută (între limitele corespunzătoare încadrării juridice prevăzute de art.215 alin.1, 2 și 3 din Codul penal, respectiv închisoare de la 3 la 15 ani), întrucât nu sunt îndeplinite condițiile la care se referă art.15 alin.1 din Codul penal.
Astfel, actele normative anterior menționate, care au modificat succesiv înțelesul expresiei de consecințe deosebit de grave, sub aspectul cuantumului valoric al prejudiciului material cauzat prin infracțiune, nu reprezintă legi noi care prevăd pedepse mai ușoare, în accepțiunea art.15 alin.1 din Codul penal (după cum, în mod greșit, susține contestatorul), ele neconținând de altfel, sub aspectul analizat, texte de incriminare sau de sancționare a faptei penale în discuție, ci se limitează la a corela conținutul expresiei anterior menționate cu fluctuația cursului monedei naționale, în raport cu devalorizarea și denominarea în timp a acesteia.
Această problemă de drept, care a primit inițial soluționări diferite din partea instanțelor judecătorești, a fost tranșată, în sensul anterior menționat, chiar de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prinDecizia nr.VIII din data de 05 februarie 2007(publicată n Monitorul Oficial nr.733 din data de 30 octombrie 2007), dezlegarea dată de către instanța supremă devenind obligatorie pentru toate instanțele naționale, conform art.4142alin.3 teza a II-a din Codul d e procedură penală.
Față de toate aceste considerente, constatând că nu există motive de casare a sentinței atacate, care este legală și temeinică, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul.
În temeiul art.192 alin.2 rap. la art.189 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală, recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul împotriva Sentinței penale nr.1051/F din data de 21 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
Obligă pe recurentul contestator la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 02.02.2010
- - II.
Președinte:Damian DolacheJudecători:Damian Dolache, Carmen Veronica Găină, Niculae
