Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 1697/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂN I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(2620/2009)
DECIZIE PENALĂ NR.1697/
Ședința publică de la 19 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Ciolcă
JUDECĂTOR 2: Elena Ursulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Rotaru
GREFIER - - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror -.
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței penale nr.950 din data de 26.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a I-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-contestator, personal, in stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza delegației nr.-/13.11.2009 emisă de Baroul București - Serviciul Asistență Judiciară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-contestator învederează că este de acord cu asistența juridică din oficiu.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului-contestator, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, iar pe fond admiterea contestației conform dispozițiilor art. 461 alin.1 lit.c și d Cpp. Arată că inculpatul susține că este o cauză de stingere a pedepsei intrucât instanta de fond nu s-a pronunțat cu privire la dispozițiile art. 25 rap. la art. 290 Cod penal astfel cum au fost reținute in rechizitoriu. De asemenea susține că a fost trimis in judecată și cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de art. 215 alin.1, 2 și 5 Cod penal, iar mandatul de executare a pdepsei se referă la infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.1, 3 și 5 Cod penal, deci trebuia să fie pusă in mișcare acțiunea penală și pentru alin.3 de la art. 215 Cod penal.
Mai arată că există o cauză de încetare a procesului penal cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 290 Cod penal, fapta fiind săvârșită in anul 1999-2000 pentru care a intervenit prescripția specială, astfel că trebuia să se dispună încetarea procesului penal și nu condamnarea.
Pentru aceste motive solicită admiterea contestației.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul București, care in mod corect a analizat toate criticile aduse de contestator intemeiată pe art. 461 lit.d Cod penal.
Arată că in ceea ce privește criticile formulate în sensul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la art. 25 rap. la art. 290 Cod penal și pe dispozițiile art. 215 alin.1, 2 și 5 Cod penal, consideră că aceste critici au fost formulate atât in fața instanței de fond, apel și recurs, chiar instanta de apel a constatat că este vorba de o eroare materială in ceea ce privește reținerea alin.3 al art. 215 Cod penal, astfel incat aceste motive nu pot fi invocate din nou pe calea contestatiei la executare.
In ceea ce priveste invocarea prescripției la care face referire contestatorul, consideră că tribunalul a constat că pentru a fi incident un caz de contestatie la executare trebuie să se refere la prescripția executării pedepsei și nu la prescripția răspunderii materiale la care se referă contestatorul. De asemenea și in ceea ce priveste grațierea pe care a invocat-o contestatorul, consideră că in mod corect tribunalul a constatat că nu numai că infracțiunile pentru care a fost condamnt contestatorul au fost exceptate de la grațiere conf. art. 4 din Legea 543/2002, cât și cuantumul acestora făcea imposibilă aplicarea acestei măsuri de clemență.
Consideră că Tribunalul Bucureștia analizat in mod corect cererea și in mod corect a fost respinsă.
Recurentul-contestator, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, considerând că cererea este intemeiată întrucât instanța nu s-a pronunțat in mod legal.
Arată că in ceea ce privește invocarea art. 461 lit. d Cod penal rap. la art. 25 rap. la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, consideră că este intemeiată. Arată că tribunalul nici nu avea competența să îl judece pe contestator, având in vedere calitatea persoanei, aceea de avocat, consideră că pe fond trebuia judecat și Curtea de Apel, astfel arată că este un caz de nulitate absolută privind necomptența instanței.
In ceea ce priveste dispozițiile art. 461 lit.d Cod penal in sensul că există o cauză de stingere sau de revocare a pedepsei, arată că a fost condamnat pentru săvârșirea infractiunii prevăzute de art. 290 Cod penal și consideră că Decretul 543 se putea aplica, deoarece inculpatului care a fost condamnat in aceeași cauză i-a fost aplicat decretul. Arată că instanta a schimbat forma de participație din autor in complice și in mod greșit a reținut alin.3, iar in acest caz trebuia să se pună in mișcare actiunea penală pentru alin 3 de la art. 215 Cod penal. Consideră că a fost cercetat și trimis in judecată pentru o infracțiune și condamnat pentru altă infracțiune.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față
Prin sentința penală nr.950/26.10.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală în dosarul nr- s-a respins, ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul și în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală s-a dispus obligarea lui la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin contestația la executare înregistrată la 21.07.2009 pe rolul Tribunalul București Secția I penală în dosarul cu nr- împotriva sentinței penale nr.859/14.07.2006 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală, petentul a invocat o cauză de stingerea a pedepsei, respectiv faptul că ar exista ocauză de încetare a procesului penal.
Aceasta întrucât la soluționarea cauzei instanța de fond nu s-a pronunțat în privința dispozițiilor art.25 rap. la art. 290 Cod penal așa cum au fost reținute în rechizitoriu, ci a luat în considerare disp. art. 290 Cod penal, nefiind pusă în mișcare acțiunea penală așa cum se prevede în dispozițiile art. 262 alin. 1 lit. a Cod procedură penală; o altă cauză de încetare a procesului penal era în privința infr. prev. de art. 290 Cod penal, faptă reținută ca fiind săvârșită în anul 1999-2000, pentru care a intervenit prescripția specială, astfel că trebuia să se dispună încetarea procesului penal și nu condamnarea; pentru aceleași infracțiuni, respectiv cele prev. de art. 290 Cod penal, instanța era obligată să facă aplicarea Legii nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse.
Cererea a fost întemeiată pe disp.art.461 alin.1 lit.d Cod procedură penală.
În dovedirea cererii contestatorul a depus la dosar copia sentinței penale nr. 859/14.07.2006 pronunțată de Tribunalului București - Secția I Penală, copia deciziei penale nr. 106/A/29.03.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția II Penală și copia deciziei penale nr.2423/09.07.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea la solicitarea instanței la dosar a fost depus referatul întocmit de Biroul Executări Penale cu privire la situația condamnatului, din care a rezultat că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 Cod penal prin sentința penală nr. 859/2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, emițându-se nr. 1124/2008 iar perioada de încarcerare este de la 28.11.2008 până la 26.11.2021 (se scade 1 zi).
La prezentul dosar a fost atașat dosarul nr- al Tribunalului București Secția I Penală în care s-a pronunțat sentința penală a cărei executare s-a contestat.
În ședința publică de la 26.10.2009, a fost pusă în discuție cererea petentului condamnat de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a sentinței penale nr. 859/14.07.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, cerere respinsă de instanță ca inadmisibilă față de dispozițiile art. 29 alin. 1 și 6 din Legea nr. 47/1992.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat următoarele:
Potrivit art. 461 lit. d Cod procedură penală, text de lege invocat în mod expres de contestatorul condamnat, contestația contra executării hotărârii penale se poate face în cazul în care se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incidentivit în cursul executării.
Raportând această dispoziție legală la motivele de contestație invocate, precum și la situația din speță, Tribunalul a reținut că nu se regăsește niciuna dintre aceste variante, contestația la executare fiind nefondată fiind respinsă ca atare.
Astfel, cât privește primul motiv de contestație la executare, respectiv o cauză de stingere a pedepsei, întrucât la soluționarea cauzei instanța de fond nu s-a pronunțat în privința dispozițiilor art.25 rap. la art. 290 Cod penal așa cum au fost reținute în rechizitoriu, ci a luat în considerare disp. art. 290 Cod penal, nefiind pusă în mișcare acțiunea penală așa cum se prevede în dispozițiile art. 262 alin. 1 lit. a Cod procedură penală și că a fost trimis în judecată și cercetat pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 5 Cod penal, mandatul de executare a pedepsei se referă la art. 215 alin. 1, 3 și 5 Cod penal, deci trebuia să fie pusă în mișcare acțiunea penală și pentru alin. 3 al art. 215 Cod penal, s-a constatat că acesta nu se încadrează în niciunul dintre cazurile în care se poate face contestație la executare, ci este o critică de fond a sentinței penale care putea fi supusă controlului numai în căile de atac prevăzute de lege. De altfel, această critică a fost formulată de contestator în cadrul căilor de atac - apel și recurs - exercitate împotriva sentinței penale, chiar instanța de apel a constatat, în ceea ce privește infr. prev. de art. 215 Cod penal, că este vorba de o eroare materială.
Nici al doilea motiv de contestație, respectiv o altă cauză de încetare a procesului penal în privința infracțiunii prev. de art. 290 Cod penal, faptă reținută ca fiind săvârșită în anii 1999-2000, pentru care a intervenit prescripția specială, astfel că trebuia să se dispună încetarea procesului penal și nu condamnarea, nu poate fi reținut ca fiind unul dintre cazurile în care se face contestație la executare, întrucât prescripția la care face referire disp. art. 461 alin. 1 lit. d Cod penal privește executarea pedepsei și nu răspunderea penală, așa cum a solicitat contestatorul condamnat. De altfel, acest motiv se încadrează în cazul de contestație în anulare prev. de art. 386 alin. 1 lit. c Cod procedură penală (când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f-1Cod procedură penală, cu privire la care existau probe în dosar), cale extraordinară de atac exercitată de contestator în dosarele nr-, nr- și nr- ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță de recurs.
În ceea ce privește omisiunea aplicării Legii nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse față de infracțiunile prev. de art. 290 Cod penal, instanța a reținut că aplicarea grațierii se poate face, chiar și din oficiu pe cale contestației la executare prev. de art. 461 lit. d Cod procedură penală, atunci când aceasta nu a fost constatată prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă, întrucât grațierea operează în virtutea legii și se aplică tuturor pedepselor aflate în curs de executare sau executabile în viitor, astfel că acest motiv se încadrează în cazul prev. de art. 461 alin. 1 lit. d Cod procedură penală în care se poate face contestație le executare.
Verificând sentința penală de condamnare a contestatorului, astfel cum a rămas definitivă, s-a constatat că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1, 3 și 5 Cod penal la trei pedepse cu închisoarea de 12 ani și o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal la pedeapsa cu închisoarea de 6 luni.
Potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni,se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la 5 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanțele de judecată.
Față de această dispoziție legală, s-a constatat că beneficiul grațierii nu se poate acorda contestatorului condamnat întrucât pedepsele aplicate de instanța de judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune sunt mai mari de 5 ani închisoare. Nu se putea acorda beneficiul grațierii nici dacă pedepsele aplicate erau de până la 5 ani închisoare, întrucât infracțiunile pentru care au fost aplicate, respectiv art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1, 3 și 5 Cod penal, erau exceptate de la grațiere conform art. 4 alin. 2 lit. A pct. 15 din Legea nr. 543/2002.
Aceeași situație o regăsim și în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, întrucât și această faptă era exceptată de la grațiere conform art. 4 alin. 2 lit. A pct. 37 din Legea nr. 543/2002.
În atare situație, motivul invocat de către contestator, deși se încadrează în cazurile în care se poate face contestație le executare, este neîntemeiat, infracțiunile pentru care a fost condamnat contestatorul fiind exceptate de la beneficiul grațierii condiționate.
În ceea ce privește susținerea în sensul că mandatul de executare nu respectă condițiile prev. de art. 420 cu referire la art. 70 Cod proc.pen. cu privire la datele de identificare, ce trebuiau menționate, nu poate fi reținută, constatând că cuprinde toate dispozițiile prevăzuteîn mod obligatoriude către lege. De altfel, contestatorul nu a indicat în mod concret care dintre mențiuni lipsește, ci a arătat în mod generic că acesta nu respectă dispozițiile legale, pentru a putea analiza în mod concret această susținere.
Împotriva acestei hotărâri, contestatorul a declarat recurs în termenul și condițiile prevăzute de lege, reluând motivele susținute și în faza de fond la Tribunalul București, în plus, solicitând a se constata nulitatea absolută a hotărârii pronunțată în cauză atrasă de lipsa competenței Tribunalului după calitatea persoanei, respectiv cea de avocat, pe care o deținea la data comiterii faptelor.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate cât și din oficiu, Curtea constată că recursul de față nu este fondat și va fi respins.
Faza de executare a pedepsei intervine la epuizarea procesului penal prin executarea căilor de atac ordinare de care contestatorul a uzat, în cauză sentința penală a Tribunalului București nr.859/14.07.2006 fiind atacată cu apel la Curtea de APEL BUCUREȘTI (decizia penală nr.106A/29.03.2007) și respectiv recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție (decizia penală nr.2423/09.07.2008).
La data pronunțării recursului hotărârea a rămas definitivă și a căpătat autoritate de lucru judecat iar motivele ce antamează fondul cauzei și probatoriul administrat nu mai pot fi reluate post processum.
Contestatorul a apreciat că existăo nelămurirecu privire la hotărârea ce se execută și a invocat schimbarea de încadrare juridică a infracțiunii de înșelăciune cu referire la reținerea al.3 al art.215 și nu al.2 și respectiv,neaplicarea grațieriide care trebuia să beneficieze prin dispozițiile Legii 543/2002 pentru infracțiunea prevăzută de art.290 Cod penal.
A invocat dispozițiile art.461 lit.c și d Cod procedură penală.
Curtea constată însă că în mod just judecătorul a reținut că primul motiv nu se încadrează în cele limitativ și expres prevăzut în art.461 Cod procedură penală pentru a fi analizat pe calea contestației la executare iar instanțele, pe parcursul întregului ciclu procesual, au avut în vedere încadrarea juridică a faptelor și au motivat schimbările operate în temeiul art.334 Cod procedură penală, regăsite ca atare în hotărârile pronunțate.
Tot la fel a constatat că în ce privește aplicarea grațierii, motiv de contestație la executare prevăzut de art.461 lit.d Cod procedură penală, fapta prevăzută de art.290 Cod penal comisă de contestator, era exceptată potrivit dispozițiilor art.4 alin.2 lit.a pct.37 din Legea 543/2002 de la grațiere și, prin urmare, acesta nu putea beneficia de aplicarea ei.
Și motivul intervenirii unei cauze de încetare a procesului penal în privința infracțiunii prevăzută de art.290 Cod (faptă reținută a fi fost săvârșită în anii 1999-2000) pentru care a intervenit prescripția specială, nu poate fi reținută ca unul din cazurile în care se face contestație la executare întrucât prescripția la care face referire art.461.1 lit.d Cod penal privește executarea pedepsei și nu răspunderea penală.
Acest motiv se încadrează în cazul de contestație în anulare prevăzut de art.386 alin.1 lit.c Cod procedură penală ( când instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art.10 lit.f -i/1 Cod procedură penală, cu privire la care existau probe în dosar), cale de atac extraordinară pe care contestatorul a exercitat-o în dosarele cu nr-, - și - a Înalta Curte de Casație și Justiție.
Și critica privitoare la nulitatea hotărârii invocate în ultimul cuvânt de contestator ca urmare a nerespectării competenței Tribunalului după calitatea de avocat de acestuia nu este fondată.
El a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului nr.374/P/2000 din 06.04.2005 și cum numai prin Legea 79/2007, art.28/1 lit.b Cod procedură penală a fost modificat, în competența curților de apel, în primă instanță, a revenit judecarea infracțiunilor săvârșite, între alții, de avocați.
Deci la momentul sesizării instanței s-a avut în vedere competența materială dată prin lege instanțelor de judecată potrivit titlului II capitolul I Cod procedură penală.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică iar recursul de față se vădește nefondat.
Prin urmare, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins cu această mențiune.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței penale nr.950/26.10.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală.
Obligă recurentul la 400 lei cheltuieli de judecată din care 200 lei onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondul Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.EU-04.01.2010/Dact.EA-07.01.2010
B-S I P-Jud.
Președinte:Iuliana CiolcăJudecători:Iuliana Ciolcă, Elena Ursulescu, Cristina Rotaru
