Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 1767/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B - SECȚIA A II -A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(2703/2097)
DECIZIA PENALĂ NR. 1767/
Ședința publică de la data de la 03 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Dumitru Mirancea
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Băjan Ător
JUDEC - - -
GREFIER -
* * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror .
Pe rol, soluționarea recursului declarat de contestatorul, împotriva sentinței penale nr. 843/F din data de 05 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde recurentul contestator în stare de arest și asistat din oficiu de avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că la dosarul cauzei s-au depus motivele de recurs.
Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul recurentului contestator, în temeiul art. 385/15 alin.2 lit. d Cod procedură penală solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând în fond, admiterea contestației la executare în sensul deducerii perioadei de arest cuprinsă între 03.02.1999 - 12.03.2003, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 461 al.1 lit. d Cod procedură penală.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului declarat de către contestator, ca fiind nefondat.
Astfel, Tribunalul București, în mod corect, a analizat cererea de contestație la executare cu care a fost investit pronunțându-se pe toate solicitările formulate de către condamnat. Solicitarea de deducere a perioadei executare din data de 03.02.1999 până la 12.03.2003 nu poate fi privit ca un incident ivit în timpul executării de natură să atragă incidența cazurilor prevăzute de art. 461 Cod procedură penală, în speță, contestația la executare.
Cu toate acestea Tribunalul Bucureștia reanalizat motivul invocat de către condamnat și a constatat că această perioadă a fost executată anterior liberării condiționate din pedeapsa de 5 ani aplicată prin sentința penală nr.245/2002 a Tribunalului Vaslui, iar această condamnare constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, faptă pentru care condamnatul a primit 13 ani închisoare prin sentința penală nr. 273/2006 a Tribunalului Ialomița. Ori, față de prevederile art. 36 alin. 3 Cod penal deducerea operează numai în cazul când este vorba de o contopire a pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente nu și în cazul recidivei.
În ultimul cuvânt recurentul contestator, solicită admiterea recursului și deducerea perioadei executate astfel cum a solicitat.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr.834 din 5.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală, s-a dispus respingerea contestației formulată de condamnatul, împotriva executării sentinței penale nr.1137/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul București.
A fost obligat condamnatul să plătească suma de 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, condamnatul a formulat contestație împotriva executării sentinței penale nr.1137/25.09.2008 a Tribunalului București, întrucât din durata pedepsei aplicată prin această hotărâre nu s-a scăzut perioada executată de la 03.02.1999 până la 12.03.2003.
Prin sentința penală nr.339/28.04.2009 Judecătoria Sectorului 1 Bad eclinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția I Penală la data de 22.05.2009 sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul din oficiu a constatat contestația nefondată pentru următoarele considerente:
Prin sentința penala nr.1137/25.09.2008 Tribunalul București - Secția II Penală a admis cererea formulată de petentul condamnat si a constatat ca infracțiunile din data de 17.09.1998 (sentința penală nr.2/05.01.2005 pronunțata de Judecătoria Sector 1 B); 23.12.2003 (sentința penală nr.2435/30.09.2005 pronunțata de Judecătoria Brașov ); decembrie 2003 (sentința penală nr.273/20.06.2006 pronunțata de Tribunalul Ialomița ); 04.02.2004 si 23.03.2004 (sentința penală nr.51/01.04.2008 pronunțata de Judecătoria Târnaveni ) sunt concurente.
A descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.2435/30.09.2005 a Judecătoriei Brașov, astfel cum a fost modificata prin decizia penală nr.86/24.02.2006 pronunțata de Tribunalul Brașov, în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, precum si restul de pedeapsă rămas neexecutat de 307 zile închisoare, respectiv:
- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 215 alin 1,3,4 cu Cod Penal aplic art. 37 lit.a Cod Penal;
- pedeapsa de 8 luni închisoare aplicata pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplic art.41 alin.2 Cod Penal(două acte materiale);
- restul de 307 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.245/2002 a Tribunalului Vaslui;
A descontopit pedeapsa de 13 ani închisoare aplicata prin sentința penala nr.273/20.06.2006 pronunțata de Tribunalul Ialomița în pedepsele componente pe care le-a repus in individualitatea lor, precum si restul de 307 zile rămas neexecutat, respectiv:
- pedeapsa de 13 ani închisoare aplicata pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.215 alin.1-5.Cod Penal, cu aplic art.41 alin.2 cu Cod Penal aplic art.37 lit.a Cod Penal;
- pedeapsa de 4 ani închisoare aplicata pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.11 lit.c din Legea nr. 87/1994 cu aplic art.13 Cod Penal, art.41 alin.2 și Cod Penal art.37 lit.a.
Cod Penal- restul de 307 zile rămas neexecutat închisoare rămas neexecutat din pedeapsă de 5 ani închisoare aplicata prin sentința penală nr.245/29.10.2002 a Tribunalului Vaslui;
A contopit pedepsele 4 ani si 6 luni închisoare (Judecătoria sector 1 B) aplicata pentru săvârșirea infracțiunii prev. si ped. de art.215 alin.1 si 4.Cod Penal cu aplic. art.41 alin.2 art.Cod Penal42 si Cod Penal art.13 Cod Penal,
- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.215 alin.1,3,4 cu Cod Penal aplic art.37 lit.a Cod Penal;
- pedeapsa de 8 luni închisoare aplicata pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplic art.41 alin.2 Cod Penal(două acte materiale) - sentința penală nr.2435/30.09.2005 a Judecătoriei Brașov, astfel cum a fost modificata prin decizia penală nr.86/24.02.2006 pronunțata de Tribunalul Brașov;
- restul de 307 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicata prin sentința penală nr.245/2002 a Tribunalului Vaslui;
- pedeapsa de 13 ani închisoare aplicata pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.1-5.Cod Penal, cu aplic art.41 alin.2 cu Cod Penal aplic. art.37 lit.a Cod Penal;
- pedeapsa de 4 ani închisoare aplicata pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 lit.c din Legea nr.87/1994 cu aplic. art. 13.Cod Penal, art. 41 alin 2.Cod Penal si art.37 lit.a Cod Penal- sentința penală nr.273/20.06.2006 pronunțata de Tribunalul Ialomița;
- restul de 307 zile rămas neexecutat închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicata prin sentința penală nr.245/29.10.2002 a Tribunalului Vaslui;
- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicata prin sentința penală nr.51/01.04.2008, pronunțata de Judecătoria Târnăveni, urmând ca petentul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 13 ani închisoare.
În baza art.71 a Cod Penal interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a,b,c,e Cod Penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.35 alin.1 a Cod Penal menținut pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.c pe Cod Penal o durata de 5 ani aplicata prin sentința penala nr.2435/30.09.2005 a Judecătoriei Brașov, astfel cum a fost modificata prin decizia penală nr.86/24.02.2006 pronunțata de Tribunalul Brașov.
În baza art.36 alin 3.Cod Penal a constatat ca petentul a fost arestat provizoriu în Franța în vederea extrădării in perioada 13 octombrie 2006 - 10 aprilie 2008, perioada care se deduce din pedeapsa.
A anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr.3/24.01.2005 emis de Judecătoria Sectorului 1 B, 3879/22.03.2006 emis de Judecătoria B, 384/17.11.2006 emis de Tribunalul Ialomița si nr.68/15.05.2008, emis de Judecătoria Tarnaveni si a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Prin sentința penală nr.2/05.01.2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, rămasă definitivă prin neapelare la 24.01.2005, contestatorul a fost condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare (faptă săvârșită la data de 17.09.1998) fiind încarcerat la data de 10.04.2008.
Prin sentința penală nr.273/20.06.2006 pronunțată de Tribunalul Ialomița, rămasă definitivă prin nerecurare la 17.11.2006, contestatorul a fost condamnat la 13 ani închisoare, pentru o faptă săvârșită în decembrie 2003, în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.245/29.10.2002 pronunțată de Tribunalul Vaslui, din executarea căreia a fost liberat condiționat, având un rest rămas neexecutat de 307 zile.
În cauză nu sunt incidente disp. art.36 alin.3 pentru Cod Penal a se scade din durata pedepsei de 13 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1137/2008 pronunțată de Tribunalul București, perioada executată de la 03.09.1999 până la 12.03.2003, în condițiile în care această perioadă a fost executată anterior liberării condiționate din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.245/2002 pronunțată de Tribunalul Vaslui, întrucât așa cum s-a arătat această condamnare constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, fapta pentru care petentul a fost condamnat la 13 ani închisoare prin sentința penală 273/2006 pronunțată de Tribunalul Ialomița constituind al doilea termen al recidivei postcondamnatorii.
Împotriva hotărârii a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea contestației la executare și deducerea perioadei invocate din durata pedepsei rezultante.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de exigențele art. 461 Cod procedură penală și de susținerile contestatorului, Curtea constată că recursul este nefondat și-l va respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
În mod corect tribunalul a respins contestația la executare formulată de petent, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 3 Cod penal, "dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente".
Într-adevăr contestatorul a executat o perioadă anterior liberării condiționate din pedeapsa de 5 ani aplicată prin sentința penală nr.245/2002 a Tribunalului Vaslui, însă această condamnare constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, faptă pentru care condamnatul a primit 13 ani închisoare prin sentința penală nr. 273/2006 a Tribunalului Ialomița, iar deducerea, potrivit prevederilor art. 36 alin. 3 Cod penal operează numai în cazul când este vorba de o contopire a pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente nu și în cazul recidivei.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod proc. pen, Curtea va respinge ca nefondat recursul.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod proc. pen,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestator împotriva sentinței nr.834 din 5.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală.
Obligă recurentul contestator la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocat din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./7.12.2009
- - jud.:
Președinte:Dumitru MiranceaJudecători:Dumitru Mirancea, Adriana Elena Băjan Ător