Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 180/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ nr.180/R/2009
Ședința publică din 16 aprilie 2009
Complet de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Rus Claudia
JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul,fiul lui și al lui, născut la 12 februarie 1988 dinPenitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr.43/P din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, potrivit dispozițiilor art. 461 Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă contestatorul, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.1701 din 27.03.2009, emisă de Baroul Bihor.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile de formulat instanța acordă părților cuvântul asupra contestației la executare.
Apărătorul contestatorului recurent susține recursul solicitând admiterea acestuia și în consecință, admiterea cererii de contestație la executare formulată de condamnat, în sensul reducerii cuantumului pedepsei aplicate, întrucât contestatorul nu a avut intenția să comită vreo infracțiune. Cu onorariu pentru apărarea din oficiu.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de condamnatul contestator, apreciind că motivul invocat nu este unul expres prevăzut de lege pentru a fi admisibilă contestația la executare. Cu obligarea contestatorului recurent la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Contestatorul recurent având ultimul cuvânt solicită admiterea contestației la executare pentru cele arătate de apărătorul său.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 43/P din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a respins contestația la executare sentinței penale nr. 41/22.02.2007 a Tribunalului Bihor din dosar nr- formulată de condamnatul fiul lui și, născut la 12 februarie 1988 in O, domiciliat in sat, jud. B, CNP -, actualmente deținut in Penitenciarul Oradea.
Onorariul apărătorului din oficiu, avocat, în sumă de 100 RON, conform împuternicirii avocațiale nr. 5684/21.11.2008, se avansează in favoarea Baroului B, din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 192 Cod procedură penală a fost obligat condamnatul la 250 RON cheltuieli judiciare in favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond analizând cererea condamnatului, a constatat că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 41/22.02.2007 a Tribunalului Bihor pronunțată în dosar nr- la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit.a,b Cod penal, hotărârea fiind definitivă prin decizia penală nr. 45/A/17.04.2007 a Curții de APEL ORADEA. Sporul de 6 luni închisoare la care se referă condamnatul s-a adăugat la pedeapsa cea mai grea de 7 ani 6 luni închisoare, astfel că in final a rezultat pedeapsa de executat de 8 ani închisoare.
Întrucât cererea condamnatului nu se încadrează în nici una din condițiile prevăzute de art. 461 alin.1 lit.a-d Cod procedură penală, instanța de fond a respins contestația la executare sentinței penale nr. 41/22.02.2007 a Tribunalului Bihor din dosar nr- formulată de condamnatul.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs penal condamnatul solicitând reducerea pedepsei de 8 ani închisoare.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/16 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins, în baza art. 385/15 punctul 1 lit. b Cod procedură penală.
În mod corect a reținut Tribunalul Bihor faptul că motivul invocat de recurentul condamnat nu se încadrează în nici unul din cazurile de admitere ale contestației stipulate la art. 461 aliniatul 1 literele a-d Cod procedură penală. Se cuvine ca cererea sa să fie respinsă ca fiind lipsită de temei juridic, solicitarea sa de reducere a pedepsei neputând fi admisă pe calea extraordinară a contestației la executare.
Cum nu există nici un motiv de reformare a hotărârii atacate aceasta circumscriindu-se sferei de legalitate și temeinicie, se va respinge recursul declarat de condamnat în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
În baza art. 192 alin.2 și art.189Cod procedură penală va obliga pe recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr.43 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiție.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
În concediu medical,
semnează președintele completului
Jud.
decizie - CA/06.05.2009.
Judec. fond -
AS/06.05.2009
3 ex.
Președinte:Rus ClaudiaJudecători:Rus Claudia, Condrovici Adela, Pătrăuș Mihaela