Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 277/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

Decizia penală nr. 277

Ședința publică din data de 17 martie 2008

PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran

JUDECĂTOR 2: Florentin Teisanu

JUDECĂTOR 3: Paul

Grefier -a

Ministerul publica fost reprezentat de procuror C, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de condamnatul, fiul lui și, născut la 26.08.1982 în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 93 din 12.02.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a respins contestația la executare formulată de condamnat, ca neîntemeiată, cu privire la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b și c aplicată Cod Penal prin sentința penală nr. 392/03.07.2007 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 124/10.09.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul contestator, personal aflat în stare de deținere și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat, din Baroul Prahova, potrivit delegației nr.1699, depusă la dosar, fila 7.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Cu încuviințarea instanței, apărătorul desemnat din oficiu, Avocat i-a legătura cu condamnatul, arată că alte cereri nu are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul ministerului Public având cuvântul de asemenea arată că alte cereri nu are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea, ia act că în cauză nu mai sunt cereri de formulat și, analizând actele și lucrările dosarului constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul - condamnat solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate, apreciind că pedeapsa aplicată este prea mare.

Reprezentantul ministerului Public având cuvântul în fond solicită respingerea recursului, ca nefondat, motivele de recurs invocate de recurent nu pot fi soluționate pe calea contestației la executare.

Recurentul - contestator, personal având ultimul cuvânt arată că pedeapsa este prea mare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 93 din 12.02.2008 a Tribunalului Prahovas -a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul, fiul lui și, născut la 26.08.1982, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, privind pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal aplicată prin sentința penală nr. 392 din 03.07.2007 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 124 din 10.09.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI.

De asemenea, a fost obligat contestatorul la 60 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța sentința respectivă prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Prin sentința penală nr. 392 din 03.07.2007 a Tribunalului Prahovas -a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 Cod penal. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 124 din 10.09.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI.

Atât cu ocazia judecății în fond cât și în calea de atac s-au avut în vedere probele administrate în cauză, care atestă vinovăția condamnatului, care atât în faza urmăririi penale cât și în cursul judecății a recunoscut comiterea faptei.

Susținerile condamnatului și motivele invocate în contestație nu s-au regăsit printre cele limitativ prevăzute de art. 461 Cod procedură penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatului criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare.

Curtea, examinând sentința recurată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat.

În acest sens, se observă în principal că la instanța de fond condamnatul a criticat împrejurarea că nu i s-a reținut la încadrarea juridică a faptei pentru care a fost condamnat circumstanța atenuantă a provocării din partea victimei, în timp ce la instanța de recurs că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare.

În acest fel se reliefează inconsecvența condamnatului în a-și susține contestația la executare pe care a formulat- Pe de altă parte, se poate remarca faptul că nici unul dintre aceste motive invocate nu se regăsește printre cazurile limitativ prevăzute de art. 461 alin. 1 Cod procedură penală și că respectivul condamnat invocă pe calea așa-zisei contestații la executare să exercite un nou control judecătoresc de genul recursului asupra unei sentințe penale care deja a rămas definitivă bucurându-se de autoritatea de lucru judecat.

Față de cele astfel reținute Curtea, în baza art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală ca respinge recursul ca nefondat.

Având în vedere și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 26 august 1982, deținut în Penitenciarul Ploiești împotriva sentinței penale nr. 93 din 12.02.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Obligă recurentul la 80 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - - - -

Grefier,

a

4 ex/27.03.2008

Red.

Tehnored.

f- Tribunalul Prahova

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3113/2006

Președinte:Mihai Viorel Tudoran
Judecători:Mihai Viorel Tudoran, Florentin Teisanu, Paul

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 277/2008. Curtea de Apel Ploiesti