Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 278/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia penală nr. 278
Ședința publică din data de 17 martie 2008
PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran
JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu
JUDECĂTOR 3: Paul
Grefier-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 20.12.1982, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 38 din 22.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care, în baza art.456 pr. pen. rap. la art. 455 și art. 453 lit. c pr. pen. s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat cu privire la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 362/2006 a Tribunalului Prahova definitivă prin decizia penală nr. 37/2007 a Curții de Apel Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul, personal în stare de deținere și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului P, potrivit delegației nr.2310 depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, cu acordul instanței, a luat legătura cu recurentul - condamnat și apoi învederează instanței că acesta solicită să se ia act de retragerea recursului declarat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia act de declarația recurentului - condamnat, privind retragerea recursului formulat împotriva sentinței penale nr. 38 din 22.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Recurentul - condamnat, personal având cuvântul, declară că înțelege să-și retragă recursul formulat.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 38 din 22.01.2008, pronunțată de Tribunalul Prahovas -a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, cu privire la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală nr. 362/2006 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 37/2007 a Curții de Apel Ploiești, ca fiind neîntemeiată.
În motivarea cererii, condamnatul a susținut că are o situație familială deosebit de grea, fără a face alte precizări, de asemenea acesta în motivarea cererii a solicitat efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părinților săi, fiind-i încuviințată, la dosar depunându-se în acest sens referatul de anchetă socială întocmit de Consiliul Local P - Serviciul de Autoritate Tutelară.
Tribunalul din acest referat a constatat că, la adresa la care condamnatul a solicitat efectuarea referatului de anchetă socială, locuiește mama sa, în vârstă de 41 de ani, care beneficiază de ajutor social conform Legii 416/2001, tatăl condamnatului fiind decedat, iar în familie mai sunt 4 minori cu vârste diferite, 3 dintre aceștia fiind elevi la școala generală.
A mai reținut tribunalul, potrivit referatului de anchetă socială că la adresa indicată locuiește permanent bunica condamnatului, mama sa locuind în majoritatea timpului împreună cu concubinul său, la o altă adresă.
Prin urmare, tribunalul a constatat, din probele administrate în cauză,că nu rezultă existența unor împrejurări deosebite care să producă consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia în cazul continuării executării pedepsei, astfel încât cererea de întrerupere a executării pedepsei, a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, fără a preciza motivele de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii care l-au determinat să promoveze calea de atac, iar la termenul de judecată din data de 17.03.2008, prezent personal în instanță, și asistat de apărător desemnat din oficiu și înainte de închiderea dezbaterilor, condamnatul declarat că înțelege să-și retragă recursul, solicitând să se ia act de această împrejurare.
Având în vedere manifestarea expresă și neechivocă de voință a condamnatului, exprimată personal, în condițiile art. 385/4 alin. 2 rap. la art. 369.pr. pen. Curtea urmează să ia act de declarația condamnatului, în sensul retragerii recursului promovat împotriva sentinței penale nr. 38 din 22.01.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 20.12.1982, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 38 din 22.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei, onorariu apărător din oficiu, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 17 martie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
4 ex/21.03.2008
Red./Tehnored.
f- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Mihai Viorel TudoranJudecători:Mihai Viorel Tudoran, Florentin Teișanu, Paul