Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 544/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 544

Ședința publică din data de 03.08.2009

PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu

JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu

JUDECĂTOR 3: Dan

Grefier -

*****

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatoarea, fiica lui și, născut la 17.05.1968, în prezent deținută în Penitenciarul, împotriva sentinței penale nr. 182 din 21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care, s-a luat act de retragerea contestației la executare împotriva sentinței penale nr. 402 din 23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta contestatoare, în stare de deținere, asistată din oficiu de avocat, din cadrul Baroului P, potrivit delegației de reprezentare nr. 1418/2009, fila 10.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu recurenta contestatoare, și apoi având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.

Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Avocat, având cuvântul pentru recurenta contestatoare, față de cererea de renunțare la judecată formulată de contestatoare la fond, lasă la aprecierea instanței măsura ce se va lua.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că la instanța de fond contestatoarea și-a retras cererea și solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta contestatoare, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței măsura ce se va dispune.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 182 din 21.05.2009 a Tribunalului Prahova s-a luat act de retragerea contestației la executare formulată de condamnata fiica lui și, născută la data de 17.05.1968, deținută în Penitenciarul, împotriva sentinței penale nr. 402/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

A fost obligată condamnata la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului d e Justiție si Libertăților.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a constatat că prin cererea adresată acestei instanțe, înregistrată sub nr-, condamnata, a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr.402/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

În motivarea contestației s-a solicitat recalcularea pedepselor și a perioadei executate întrucât în evidența Penitenciarului figureaza cu alte date.

La termenul de judecată din data de 21 mai 2009, contestatoarea, fiind prezenta în instanță și asistata de avocat din oficiu, a susținut că își retrage contestația la executare formulată.

Văzând dispozițiile art. 460 și 461 C.P.P. și având în vedere manifestarea de voință a condamnatei, instanța a lua act de retragerea cererii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, dar fără a arăta care sunt motivele căii de atac.

Examinând hotărârea în raport de actele dosarului, de criticile invocate, dar și din oficiu, Curtea va aprecia că recursul este nefondat.

Astfel, prima instanță a luat act de retragerea cererii intitulată "contestație la executare", formulată de condamnata. Această manifestare voință a fost consemnată în practicaua hotărârii atacate.

Retragerea contestației la executare poate avea loc conform Deciziei XXXIV / 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că în mod corect prima instanță a luat act de manifestarea de voință a condamnatei.

În recurs, contestatoarea arată faptul că ar fi fost în eroare sau că din greșeală și-a manifestat în acest sens voința, iar alte critici nu pot fi aduse hotărârii în condițiile în care instanța nu a analizat pe fond contestația formulată.

Față de aceste considerente, Curtea va aprecia că hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. B Cod procedură penală va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea, fiica lui și, născută la 17.05.1968, deținută în Penitenciarul împotriva sentinței penale nr. 182/21.05.2009 a Tribunalului Prahova.

Obligă recurenta la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 august 2009.

Președinte, Judecători,

- - - - - - -

Grefier,

4 ex/ 17.08.2009

Red.

Tehnored. ET

f nr- Tribunalul Prahova

Președinte:Paul Mihai Frățilescu
Judecători:Paul Mihai Frățilescu, Florentin Teișanu, Dan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 544/2009. Curtea de Apel Ploiesti