Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 546/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 546
Ședința publică din data de 03.08.2009
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpatul, fiul lui G și, născut la 24.03.1969, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni și partea vătămată, domiciliată în Slănic, str. -, nr. 65, județul P, împotriva deciziei penale nr. 138 din 15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și sentinței penale nr. 766 din 16.04.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care, în baza art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a și b Cod penal cu excepția dreptului de a alege.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 07.02.2009, la zi.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul inculpat, în stare de deținere, personal și asistat din oficiu de avocat, din cadrul Baroului P, potrivit delegației avocațiale nr. 4171/2009, fila 11 dosar și recurenta parte vătămată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu recurentul inculpat și apoi având cuvântul arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursurilor.
Curtea, a adus la cunoștința recurentul inculpat că are dreptul să dea o declarație și în fața instanței de recurs, numai în situația în care dorește, acesta arătând că nu este de acord să dea o nouă declarație, solicitând să se ia act că își menține declarațiile date anterior și că nu mai are nimic de adăugat.
Recurenta parte vătămată, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursurilor.
Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursurilor.
Recurenta parte vătămată, având cuvântul, apreciază că pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat inculpat este mare și solicită punerea sa în libertate, solicitând să se ia act că s-a împăcat cu inculpatul și că l-a iertat, având în vedere și împrejurarea că acesta are și doi copii minori în întreținere iar prejudiciul nu a fost mare.
Susține că nu a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 766 din 16.04.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești întrucât a fost internată în spital.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, critică hotărârile pronunțate în latură penală, apreciind că pedeapsa aplicată este una prea aspră, având în vedere circumstanțele personale, împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și că are în întreținere doi copii minori.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de partea vătămată, ca inadmisibil, având în vedere că hotărârea instanței de fond nu a fost atacată cu apel.
În ceea ce privește recursul declarat de inculpat, solicită respingerea acestuia, ca nefondat, având în vedere că în cauză s-a făcut aplicarea disp. art. 72 și art. 52 Cod penal, iar pedeapsa a fost orientată spre minimul special prev. de lege.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, susține că este nemulțumit de pedeapsa aplicată și solicită reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere că a recunoscut fapta și că s-a prezentat singur la organele de poliție.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 766/16.04.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art.208 alin.1- art.209 alin.1 lit.e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă din data de 07.02.2009.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art.64 lit.a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive de la 07.02.2009 la zi.
În baza art.14 și art.346 alin.1 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 Cod civil, s- respins ca neîntemeiată acțiunea civilă promovată de partea civilă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 07.02.2009, în jurul orelor 15.45, inculpatul, în timp ce se afla în zona Catedralei din Pas ustras din sacoșa părții civile, care era așezată pe o bancă, un portofel ce conținea suma de 30 lei, prejudiciul cauzat fiind integral recuperat prin restituirea bunului și banilor sustrași.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere declarațiile părții civile coroborate cu declarațiile martorilor precum și ale inculpatului, date atât în fața organului de urmărire penală cât și în fața instanței.
În acest sens, partea civilă a arătat că la data sus-menționată, în jurul orelor 15.30, se afla așezată pe o bancă din zona Catedralei din municipiul P, iar lângă ea își așezase sacoșa unde se afla portofelul ce conținea suma de 30 lei. La un moment dat, inculpatul s-a apropiat de banca sus-menționată, a introdus mâna în sacoșă, a luat portofelul și a fugit. Inculpatul a fost urmărit de martorul, care l-a prins și l-a imobilizat. Între timp, inculpatul aruncase portofelul pe jos, acesta fiind recuperat și înapoiat părții civile de către martor.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum a fost descrisă mai sus.
În drept, fapta inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. e pen. cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat în acțiunea de luare, ce s-a realizat în concret prin sustragerea portofelului. Urmarea imediată a constat în trecerea bunului respectiv din stăpânirea persoanei vătămate în stăpânirea inculpatul și producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții vătămate care a fost lipsită de bunul care se afla în posesia sa, în cauză existând legătură de cauzalitate între acțiunea de sustragere a potofelului desfășurată de inculpat și urmarea imediată produsă.
Cum fapta a fost săvârșită într-un loc public, instanța a reținut incidența art. 209 alin. 1 lit. e pen, fapta reținută în sarcina inculpatului având un caracter calificat.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatului s-a caracterizat prin intenție directă, în sensul art. 19 pct.1 lit.a pen. întrucât aceasta a prevăzut și a urmărit însușirea pe nedrept a portofelului prin acțiunea de sustragere desfășurată.
Instanța a reținut în cauză incidența stării de recidivă postexecutorie prev. de art.37 lit.b Cod penal, față de împrejurarea că din fișa de cazier judiciar aflată la dosarul cauzei rezultă că acesta a mai fost anterior condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, ultima condamnare fiind de 2 ani închisoare aplicată prin 462/08.09.2004 a Judecătoriei Pucioasa pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.221 al.1 Cp, fiind liberat la 18.10.2006 cu un rest de 127 zile.
Raportat la aceste date instanța a constatat că după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni inculpatul a săvârșit din nou cu intenție o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 1 an, astfel încât sunt incidente dispozițiile art.37 lit.b Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina acestuia, fapta prev. de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv dispozițiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsa fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat de instanță ca fiind ridicat având în vedere faptul că a fost comisă într-un loc public, inculpatul dând dovadă de o îndrăzneală deosebită în acest sens.
De asemenea, instanța a luat în considerare și vârsta înaintată părții civile aleasă de inculpat pentru sustragerea de bunuri, dar și împrejurarea că a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptei.
La individualizarea pedepsei pentru inculpat instanța de fond a avut în vedere și faptul că infracțiunea din cauza de față a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul dând dovadă de perseverență infracțională și în raport de aspectele arătate mai sus, ținând cont de funcția de reeducare pe care o îndeplinește pedeapsa, dar și de cea de constrângere, instanța a apreciat că o pedeapsă depatru ani și șase luni închisoareconstituie o sancțiune corespunzătoare pentru acesta în cauza de față.
Potrivit art. 71 alin. 2.pen. aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b și c pen. intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii. Totuși, în lumina jurisprudenței Curții în aplicarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a art. 3 din Protocolul nr. 1 la această Convenție, în principal prin hotărârile pronunțate în cauzele Marea Britanie și și România, jurisprudență cu caracter general-obligatoriu potrivit art. 20 din Constituție, instanța a interzis inculpatului doar acele drepturi de la art. 64.pen. față de care acesta s-a făcut nedemn a le mai exercita.
Față de aceste aspecte, instanța a făcut în cauză aplicarea art. 71 și art.64 lit.a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală instanța a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, apreciind că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea față de inculpat a acestei măsuri preventive.
În baza art.88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 07.02.2009 la zi.
Pe latură civilă, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă promovată de partea civilă, având în vedere că din probele administrate în cauză a reieșit că aceasta și-a recuperat în totalitate prejudiciul, prin restituirea portofelului ce conținea suma de 30 lei. În altă ordine de idei, partea civilă nu și-a probat în nici un mod susținerile, în sensul că nu a dovedit că din portofel, după ce i-a fost restituit de martorul, i-ar fi lipsit suma de 20 lei.
În baza art.191 alin.1 instanța C.P.P. a obligat inculpatul la plata sumei de 450 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o sub aspectul individualizării pedepsei. Apelul nu a fost motivat în scris, iar în concluzile dezvoltate în fața instanței, apelantul inculpat a solicitat admiterea cererii de apel desființarea în parte a sentinței penale și redozarea pedepsei, în sensul reducerii pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr.138 din 15.06.2009, Tribunalul Prahovaa respins ca nefondat apelul declarat de către inculpat împotriva sentinței penale nr. 766/2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că n ceea ce privește situația de fapt, aceasta a fost corect reținută de către instanța de fond, ca urmare a unei juste aprecieri a materialului probator, din probele administrate atât în faza de urmărire penală cât și de judecată rezultând că, la data de 07.02.2009, în jurul orelor 15.45, inculpatul, în timp ce se afla în zona Catedralei din Pas ustras din sacoșa părții civile, care era așezată pe o bancă, un portofel ce conținea suma de 30 lei, prejudiciul cauzat fiind integral recuperat prin restituirea bunului și banilor sustrași.
Întreaga situație de fapt descrisă mai sus și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă: plângere parte vătămată, declarație parte vătămată, declarații martori:, declarații inculpat, planșe fotografice, proces verbal de recunoaștere din grup, proces verbal de predare-primire a bunului sustras.
Fapta reținută în sarcina apelantului inculpat a fost corect încadrată juridic, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. e pen. cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate, a reținut tribunalul că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.72 Cod Penal, la stabilirea acesteia ținând seama de criteriile generale de individualizare, respectiv de dispozițiile părții generale ale Codului Penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea comisă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, dar și de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează și agravează răspunderea penală.
Astfel, instanța de apel a apreciat că inculpatul a comis fapta în loc public, în timp ce partea vătămată se afla pe o bancă, ceea ce vădește o mare periculozitate socială în astfel de situații mizându-se pe aglomerația din zonă și pe imposibilitatea victimei de a acționa cu aceași rapiditate.
Cu privire la persoana inculpatului, tribunalul a considerat că în mod corect instanța de fond a reținut că fapta a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul dând dovadă de perseverență infracțională, dar și că în raport de circumstanțele personale ale inculpatului care are doi copii în întreținere, iar prejudiciul cauzat a fost recuperat, pedeapsa depatru ani și șase luni închisoarea fost just individualizată. Adaptarea pedepsei concrete s-a realizat de către instanța de fond cu respectarea criteriilor de individualizare legală, pedeapsa aplicată inculpatului fiind între limitele speciale prevăzute de lege asigurând totodată realizarea funcțiilor și scopului pedepsei prev. de art. 52.
Cod PenalÎmpotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care a criticat soluțiile pronunțate de nelegalitate și netemeinicie, fără a motiva în scris calea de atac formulată, astfel cum cer disp. art.38510alin.1 și 2 cod proc. penală.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a criticat hotărârile pronunțate de instanțele anterioare de netemeinicie, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, susținând că față de circumstanțele personale ale inculpatului, împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și că are în întreținere doi copii minori, pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare este prea aspră, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și pe fond, redozarea pedepsei.
În cauză a declarat recurs și partea vătămată-parte civilă împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Prahova, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului deoarece s-a împăcat cu acesta, precum și față de valoarea redusă a prejudiciului pe care l-a suferit prin comiterea infracțiunii.
Curtea, examinând hotărârile recurate, în raport de criticile invocate, circumscrise cazului de casare prev. de art.3859pct. 14 cod proc. penală, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, în limitele prev. de art.3859alin.2 și 3 cod proc. penală, constată că recursul declarat de inculpat este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează:
Pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate în timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv declarațiile părții civile coroborate cu declarațiile martorilor precum și ale inculpatului, ambele instanțe au reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior, ce nu a fost contestată de către inculpat.
Mijloacele de probă la care s-a făcut referire anterior au fost complet analizate și just apreciate de instanțe, care, reținând vinovăția inculpatului, în forma prevăzută de lege, respectiv intenție directă, în mod temeinic și legal a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat conform disp. art.208-209 alin.1 lit. e cod penal cod penal, faptă din 07 februarie 2009.
Totodată, în mod corect s-a reținut la încadrarea juridică a infracțiunii starea de recidivă postexecutorie prev. de art.37 alin. 1 lit.b cod penal, atrasă de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.462/08.09.2004 a Judecătoriei Pucioasa, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat la data de 18.10.2006 cu un rest neexecutat de 127 zile închisoare, ce s-a împlinit până la data comiterii infracțiunii deduse judecății.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea constată că instanțele anterioare nu au evaluat în mod corespunzător criteriile cuprinse în art.72 cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al infracțiunii dedusă judecății, limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru această faptă, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, Curtea reține că, deși inculpatul a comis infracțiunea de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, față de atitudinea procesuală corespunzătoare manifestată de acesta, în sensul că s-a predat singur organelor de cercetare penală (fila 5 dosar de urmărire penală), a recunoscut și regretat fapta comisă, de asemenea față de împrejurarea că potrivit propriei declarații are doi copii minori în întreținere, și nu în ultimul rând în raport de cuantumul prejudiciului de 30 lei, aplicarea unei pedepse de 4 ani și 6 luni închisoare nu corespunde criteriilor impuse de art.72 și nici scopului prev.de art.52 din codul penal.
Cu toate acestea, circumstanțele menționate anterior nu pot constitui, în opinia instanței de recurs, temeiuri suficiente pentru reținerea disp. art.74 alin.1 lit.c cod penal, cu consecința redozării pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, conform disp. art.76 lit.c cod penal, deoarece, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia, inculpatul a mai fost condamnat pentru același gen de infracțiuni la o pedeapsă privativă de libertate, iar aceasta, prin cuantumul ei, de 2 ani închisoare, nu a constituit motiv de îndreptare a acestuia, așa încât a perseverat pe cale infracțională.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constatând că recursul declarat de inculpat este fondat, în baza disp. art.38515pct.2 lit.d cod proc. penală îl va admite și casând în parte ambele hotărâri, în latură penală, va reduce pedeapsa la minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.
În privința recursului declarat de către partea vătămată - parte civilă împotriva deciziei penale nr. 138/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, Curtea apreciază că acesta este inadmisibil în conformitate cu prevederile art. 3851alin. 4.pr.pen. și urmează a fi respins ca atare deoarece această parte nu a exercitat împotriva sentinței pronunțate de către Judecătoria Ploiești calea de atac a apelului, iar prin decizia pronunțată de tribunal nu a fost modificată soluția primei instanțe. Susținerea părții vătămate - parte civilă în sensul că nu a exercitat calea de atac a apelului deoarece se afla internată în spital nu poate fi reținută deoarece pe de o parte nu este dovedită, iar pe de altă parte putea constitui motiv pentru formularea unei cereri de repunere în termenul de exercitare a apelului și nu pentru formularea cererii de recurs cu omiterea unei căi de atac.
Întrucât nu s-au formulat alte critici și nu s-au constatat nulități de ordine publică care să afecteze legalitatea hotărârilor anterioare, vor fi menținute în rest dispozițiilor acestora.
Față de împrejurarea că în raport de sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, asistența juridică este obligatorie conform art.171 alin.3 cod proc. penală, în baza disp. art.192 alin.3 cod proc. penală se va dispune plata onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
În baza prevederilor art. 192 alin. 2.pr.pen. partea vătămată va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a determinat, în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la 24.03.1969, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 766 din 16.04.2009 a Judecătoriei Ploiești și a deciziei penale nr. 138 din 15.06.2009 a Tribunalului Prahova.
Casează decizia și sentința anterior menționate, în sensul că reduce pedeapsa care a fost aplicată inculpatului de 4 ani și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.
Menține restul dispozițiilor atacate.
Respinge recursul formulat de partea vătămată, ca inadmisibil.
Dispune avansarea sumei de 200 lei onorariul apărătorului din oficiu, din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Obligă partea vătămată recurentă la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat, în favoarea acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 august 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - -
Grefier,
4 ex/10.08.2009
nr- Judecătoria Ploiești
nr- Tribunalul Prahova
a,
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Florentin Teișanu, Dan
