Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 594/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 594/
Ședința publică din data de 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte Secția pentru cauze cu
Minori și de Familie
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în G,-, -odern,. 19, împotriva sentinței penale nr. 113 din 02 martie 2009 Tribunalului Galați.
La apelul nominal a răspuns pentru recurentul contestator av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 91 din 29 mai 2009.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului contestator învederează că acesta ar fi dorit să își retragă recursul, dar a fost în imposibilitate de a se prezenta astăzi din motive de sănătate pentru a-și preciza punctul de vedere.
În consecință, înțelege să nu mai motiveze în scris recursul și solicită să se facă aplicarea în cauză a disp. art. 38510Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de contestatorul ca fiind nefondat.
Așa cum s-a precizat de către apărătorul contestatorului, acesta nu a înțeles să își motiveze recursul, astfel că a examinat motivele pentru care s- formulat contestație la executare la prima instanță.
Contestatorul invocă cazul de contestație la executare prevăzut de disp. art. 461 lit. c Cod procedură penală, în sensul că, în opinia sa, există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, mai precis cu privire la cuantumul sumei echivalent în lei care trebuie confiscat în baza unei hotărâri penale definitive de condamnare.
Într-adevăr, prin hotărârea respectivă nu s-a precizat care este cuantumul în lei care trebuie confiscat de la inculpat, ci s-a stabilit doar suma de 6.000 dolari sau echivalentul în lei a acestei sume.
Consideră că în mod expres trebuia făcută precizarea că trebuie avut în vedere echivalentul în lei la data plății.
În acest sens este practica și practica judiciară în materie, motiv pentru care apreciază că se impune ca în motivarea hotărârii ce se va pronunța în recurs să se facă această precizare, respectiv, că este vorba despre echivalentul în lei data plății.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 113 din 2 martie 2009 Tribunalului Galați, s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul - condamnat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat contestatorul condamnat să plătească către stat suma de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut următoarele:
Prin contestația la executare, înregistrată sub nr- la Judecătoria Galați, contestatorul a arătat, printre altele, că nemulțumirea lui privește cuantumul stabilit de către F G, întrucât la data rămânerii definitive sentinței respective valoarea dolarului era mai mică față de cea la care s-a emis somația nr. 25077/12.07.2004, la aproape un an după ce a rămas definitivă sentința penală nr. 496/28.11.2003 a Tribunalului Galați, fiind în discuție suma de 6000$ asupra căreia s-a dispus confiscarea.
Dosarul a fost judecat inițial de instanța civilă, însă prin decizia civilă nr. 701/10.11.2008 a Tribunalului Galațis -a constatat că secția penală a Tribunalului Galați are competența materială de soluționare a cauzei în fond.
Prin urmare, dosarul a fost înregistrat la secția penală cu nr-.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr. 496/15.11.2002 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 180/27.03.2003 a Curții de Apel Galați și prin decizia penală nr. 5567/28.11.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus confiscarea în folosul statului, de la contestatorul sumei de 6000 dolari SUA sau echivalentul în lei a acestei sume.
S-a arătat că, cazul de contestație care ar fi incident în speță este cel prevăzut de art. 461 al. 1 lit. c Cod pr. penală, în sensul că ar fi vorba de o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută.
Instanța a apreciat că sub acest aspect, sentința penală nr. 496/2002 a Tribunalului Galați este suficient de clară, fiind precizat cuantumul concret al sumei și obligația alternativă de a plăti echivalentul în lei a sumei în valută.
S-a arătat că susținerile referitoare la cursul de schimb leu/dolar care ar trebui să se aplice la executare, nu reprezintă o problemă care să țină de înțelesul dispoziției de confiscare care nu e susceptibilă de interpretări diferite.
S-a mai reținut că punerea în executare dispoziției de confiscare trebuie să respecte prevederile legale în materie, inclusiv cele din legislația fiscală.
Având in vedere procedura contestației la executare reglementată de dispozițiile art. 460-464 Cod procedură penală, instanța a apreciat că într-adevăr Administrația Finanțelor Publice G nu are calitate procesuală în cauză, iar susținerile reprezentantului acestei părți care exced acestei situații procedurale (excepția fost invocată la termenul din 26.02.2009) nu mai pot fi analizate de instanță.
La termenul de judecată din 26.02.2009 s-a invocat de către apărătorul contestatorului și excepția necompetenței instanței penale, însă s-a apreciat că această excepție nu poate fi primită atât timp cât printr- hotărâre irevocabilă, respectiv decizia civilă nr. 701/10.11.2008 a Tribunalului Galațis -a stabilit că instanța penală este competentă material să soluționeze prezenta contestație, iar pe de altă parte astfel cum a fost formulată prezenta contestație se poate analiza din perspectiva cazului prevăzut de art. 461 al. 1 lit. c Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul.
La termenul la care au avut loc dezbaterile, apărătorul ales al contestatorului a precizat că acesta ar fi dorit să-și retragă recursul, dar a fost în imposibilitatea de a se prezenta în instanță din motive de sănătate și a solicitat să se facă aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 38510Cod procedură penală.
Recursulformulat nefondat.
Contestatorul la prima instanță a invocat cazul de contestație prevăzut de dispozițiile art. 461 lit. c Cod procedură penală, în sensul că în opinia sa există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, mai precis cu privire la cuantumul sumei echivalent în lei care trebuie confiscat în baza unei hotărâri penale definitive de condamnare.
Într-adevăr, prin sentința penală nr. 496 din 15 noiembrie 2002 Tribunalului Galați nu s-a precizat care este cuantumul în lei care trebuie confiscat de la inculpat, ci s-a stabilit doar suma de 6000 dolari sau echivalentul în lei a acestei sume.
Apreciem că în mod expres trebuia făcută precizarea că trebuie avut în vedere echivalentul în lei la data plății, în acest sens fiind și practica judiciară în materie.
Față de toate acestea, considerăm că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pe acest considerent.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
CURTEA,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul (fiul lui și, născut la data de 06.05.1946 în comuna, județul B, CNP -, domiciliat în G,-, -odern,. 19) împotriva sentinței penale nr. 113/02.03.2009 a Tribunalului Galați.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. -/21.10.2009
Tehnored. /2 ex./29.10.2009
Fond:
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mariana Cristache, Aurel