Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 813/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 813/ DOSAR NR-
Ședința publică din 07 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Radu G -
JUDECĂTOR 3: Angela
GREFIER -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul împotriva deciziei penale nr.446/R din 12 august 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul contestator în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Fiind vorba despre un recurs declarat împotriva unei decizii a Tribunalului Brașov, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale 782/10.06.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal -, instanța, având în vedere dispozițiile art.3851Cod procedură penală, pune în discuția părților, din oficiu, admisibilitatea recursului declarat de condamnat.
Avocat oficiu apreciază că recursul declarat în cauză este inadmisibil, față de dispozițiile art. 38515pct.1 lit.a Cod procedură penală. Raportat la aceste aspecte, solicită instanței să se pronunțe în consecință.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de contestatorul, având în vedere că această cale de atac este exercitată împotriva unei hotărâri definitive pronunțată de Tribunalul Brașov.
Recurentul contestator, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului declarat împotriva deciziei penale nr.446/R din 12 august 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința penală nr. 782/10.06.2008 a Judecătoriei Brașov în temeiul art. 74 alin. 5 din Legea nr. 275/2006 raportat la art. 460 Cod procedură penală s-a respins contestația formulată de contestatorul condamnat împotriva încheierii nr. 229 din 21.04.2008 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, ca neîntemeiată.
Contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Instanța de fond a reținut că, prin hotărârea Comisiei de disciplină din data de 31.03.2008, contestatorului condamnat, i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară a suspendării dreptului la vizită pe o lună, întrucât cu ocazia controlului efectuat asupra sa, au fost găsite două CD-uri ascunse într-o, aduse de mama sa în timpul acordării dreptului la vizită.
Prin încheierea nr. 229/21.04.2008 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, s-a respins plângerea formulată de petent împotriva hotărârii comisiei de disciplină, ca neîntemeiată, reținându-se că potrivit art. 3 din ordinul Ministrului Justiției nr. 3042/2007 " sunt bunuri interzise de a fi introduse în penitenciar, CD-urile primite prin pachete cu excepția celor cu licență care conțin muzică și jocuri videeo și care au sigiliul producătorului", iar cele două CD-uri introduse de petent nu îndeplinesc niciuna dintre cele două condiții.
Conform art. 63 lit. j din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, persoanelor private de libertate le este interzisă procurarea sau deținerea de bunuri în alte condiții decât cele admise, iar potrivit art. 149 alin 1 din același act normativ, încălcarea acestei interdicții constituie abatere disciplinară foarte gravă.
Fiind audiat în legătură cu abaterea săvârșită, contestatorul a arătat că cele două CD-uri i-au fost aduse da mama sa cu ocazia dreptului la vizită, că ținea în aceeași mână atât CD-urile, cât și căciula, și că nu a cunoscut faptul că mamei sale i s- a spus să nu intre cu cele două CD-uri în sala de vizită.
Martora, mama contestatorului, a declarat că i-a adus fiului său două CD-uri pe care le-a cumpărat din piață, că i-a fost verificat pachetul înainte de a intra la vizită și nu i s-a comunicat că sunt probleme cu aceste CD-uri, precum și faptul că la plecare fiul său ținea în aceeași mână cele două CD-uri și o.
Instanța a reținut încălcarea de către contestator a dispozițiilor art. 63 alin 1 lit. j din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, care prevede că persoanelor private de libertate le este interzisă procurarea sau deținerea de bunuri în alte condiții decât cele admise, cele două CD-uri fiind ascunse într-o.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul.
Prin decizia penală nr. 446/R din 12.08.2008 a Tribunalului Brașov s-a respins, ca inadmisibil recursul declarat de condamnatul - contestator împotriva sentinței penale nr. 782 din 10.06.2008 a Judecătoriei Brașov.
Contestatorul - recurent a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 74 alin. 1 din Legea 275/2006 împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii. Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată, potrivit al. 4 al aceluiași text de lege, iar potrivit al 5 împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul; hotărârea judecătoriei prin care se soluționează această contestație este definitivă potrivit art. 74 alin. 8 din Legea 275/2006, astfel încât condamnatul nu mai are la îndemână nici o cale ordinară de atac împotriva acestei sentințe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul.
Recursul este inadmisibil.
Curtea reține că hotărârea judecătoriei prin care s-a soluționat contestația este definitivă, fapt constatat și de tribunal, cu ocazia respingerii, ca inadmisibil a recursului condamnatului.
Totodată împotriva deciziei dată în recurs de tribunal nu se mai poate exercita nici o cale ordinară de atac, prin contestația introdusă și soluționată la judecătorie fiind epuizate toate căile de atac.
În consecință, având în vedere prevederile art. 385/15 pct. 1 lit. a Cod procedură penală se va respinge, ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul condamnat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de sat, din care onorariul de avocat desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și se va plăti Baroului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 446/R din 12.08.2008 a Tribunalului Brașov.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție, se plătește Baroului B și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.
Obligă pe recurent să plătească statului 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - C - G - -
GREFIER
Red./18.11.2008
Dact./18.11.2008
3 exemplare
Jud. recurs:,
Jud. fond:
Președinte:Alina Constanța ManduJudecători:Alina Constanța Mandu, Gheorghe Radu, Angela