Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 858/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE Nr. 858
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 3: Ion Dincă
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de contestatorul, împotriva deciziei penale nr.203/A/16 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul asistat de avocat oficiu.
Procedura îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință a contestației în anulare.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, excepțiile nu pot fi soluționate pe calea contestației în anulare.
Contestatorul, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea contestației.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1329 din 19 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- a fost respinsă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Arad.
În baza art.386 lit. d) Cod procedură penală cu referire la art.391 Cod procedură penală s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că: prin sentința penală nr. 1671/15.09.2003 a Judecătoriei Arad definitivă prin decizia penală nr. 1060/R/11.11.2004 s-a admis contestația în anulare formulată de petentul, s-a desființat în parte decizia penală nr. 1244/R/18.12.2003 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în sensul înlăturării sporului de 2 ani închisoare aplicat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare. Prin această hotărâre s-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor cu nr. 968/2002 și nr. 2104/6.01.2004 ale Judecătoriei Arad. În baza acestei hotărâri a fost emis mandatul de executare al pedepsei cu nr.2104/6.12.2004.
Prin sentința penală nr. 266/31.01.2008 a Judecătoriei Arad pronunțată în dosar nr-, rămasă definitivă prin neexercitarea căii de atac a recursului s-a respins plângerea formulată de domnul împotriva soluțiilor date de procurori în dosarele 4369/P/2006 și 1157/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Potrivit art. 389 alin. 2 Cod procedură penală contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre.
În cauză, ultima hotărâre a fost pronunțată de Judecătoria Arad, instanță la care a rămas definitivă această hotărâre.
Pentru aceste considerente instanța a respins excepția de necompetență materială, competența aparținând Judecătoriei Arad.
Art. 386 lit. d) Cod procedură penală prevede, că se poate face contestație când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă. Invocarea autorității de lucru judecat într-o cauză necesită existența unei hotărâri definitive într-un proces anterior. Pentru a se reține cazul de contestație în anulare este necesară întrunirea cumulativă a două condiții: - să existe o hotărâre penală definitivă; - să existe identitate de obiect și persoană, adică în cadrul celei de a doua judecăți să fi fost inculpată aceeași persoană care a mai fost judecată, iar obiectul cauzei să-l constituie aceleași fapte pentru care inculpatul a fost judecat. Ori, în cauza dedusă judecății se constată că dosarul 8376/2003 al Judecătoriei Arada avut ca obiect contestația la executare împotriva sentinței penale nr. 723/2003 a Judecătoriei Arad iar, dosarul - al Judecătoriei Arad în care s-a pronunțat sentința penală nr. 266/31.01.2006 a avut ca obiect plângerea împotriva soluției procurorului dată în dosar nr. 4369/P/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul solicitând admiterea contestației în anulare.
Prin decizia penală nr. 203/16.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a respins apelul declarat de petent.
Tribunalul a constatat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. d Cod procedură penală, ce reglementează situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Analizând sentința penală nr. 1673/2003 a Judecătoriei Arad și sentința penală 266/2008 a Judecătoriei Arad, instanța de apel a constatat că, deși ambele se referă la petentul, obiectul cauzelor este diferit (contestație în anulare, respectiv plângere împotriva soluției procurorului).
Prin urmare, nefiind îndeplinită cerința pronunțării a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, întrucât cele două hotărâri invocate de petent au obiect diferit, tribunalul a constatat că prezenta contestație în anulare este nefondată, motiv pentru care se impune respingerea căii de atac promovate.
Împotriva deciziei penale nr. 203/A/16.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a declarat recurs contestatorul.
Recursul nu a fost motivat în scris, ci cu ocazia susținerii concluziilor orale, aspectele invocate de contestator fiind menționate în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de contestator și din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că este nefundat pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, menită să ducă la înlăturarea unor erori grave de fapt și de drept; care poate fi însă formulată numai în ipotezele expres reglementate de legiuitor. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 386 lit. d proc.pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazul în care față de o persoană "s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă". Dispozițiile art. 386 lit. d sunt C.P.P. expresia regulii "non bis in idem" potrivit căreia nimeni nu poate fi judecat de două ori pentru aceeași faptă. Prin urmare, acest motiv de contestație în anulare este incident în cazul în care există două sau mai multe hotărâri judecătorești penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, și nu cum este cazul în speță. Astfel, soluțiile la care face referire contestatorul nu sunt soluții care să vizeze fondul cauzei, ci, așa cum corect au reținut primele două instanțe, o contestație la executare soluționată prin sentința penală nr. 1671/15.09.2003 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 8376/2003 și o plângere împotriva rezoluțiilor procurorului soluționată prin sentința penală nr. 266/31.01.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-.
Prin urmare, soluția de respingere a contestației în anulare este legală și temeinică, astfel că în temeiul prev. art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Curtea C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul împotriva deciziei penale nr. 203/A/16.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga recurentul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul prev. art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, împotriva deciziei penale nr.203/A/16 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
În temeiul prev.art.192 alin.2 p Cod Penal obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T, a sumei de 40 lei, onorariu avocat din oficiu.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședința publică azi 18 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier
Red.LB/23.09.08
Tehnored AJ/6.10.08
Prima instanță: Judec. A-
Apel: Trib. A-,
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Ion Dincă