Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Sentința 91/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
( 509/2009 )
SENTINȚA PENALĂ NR. 91
Ședința publică de la 6 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Anca Alexandrescu
GREFIER - - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea contestației la executare formulată de.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contestatorul în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul Hunedoara - Cabinet Individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Apărătorul contestatoruluiavând cuvântul, solicită ca, în temeiul art. 461 lit. d Cod procedură penală raportat la art.146 din Legea 302/2004 și art. 10 din Convenția Europeană cu privire la transferarea persoanelor condamnate, văzând și art. 4 Cod penal a se dispune admiterea contestației și a se interveni în mandatul de executare a pedepsei închisorii ce a fost emis de Curtea de APEL BUCUREȘTI anterior, a se modifica hotărârea primei instanțe cu privire la durata pedepsei, făcând aplicarea textelor de lege la care a făcut trimitere mai sus, constatându-se că pedeapsa cea mai mare ce poate fi aplicată contestatorului din prezenta cauză este de cel mult 10 ani închisoare.
Când privește admisibilitatea pe fond a contestației, solicită a se avea în vedere că clientul său și-a exprimat acordul pentru transferarea și pentru continuarea executării pedepsei ce a fost stabilită de tribunalul din Madrid - în România, urmând ca organele judiciare române să aplice din oficiu drepturile ce i se cuvin, în principal - cu privire la pedeapsa ce îi putea fi aplicată și la executarea acesteia în România ca urmare a reconversiei pedepsei. În continuare susține că celui pe care îl apără i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă ca urmare a unui cumul aritmetic, în sensul că instanța spaniolă, văzând că durata pedepselor depășește și maximul prevăzut de legislația spaniolă, poate aplica un spor pe care îl consideră îndestulător. Potrivit legii penale române - art. 34 Cod penal - în această situație, judecătorul român, odată cu recunoașterea hotărârii de condamnare trebuia să constate că ne aflăm în ipoteza arătată în acest text de lege, să constate că pedeapsa cea mai mare era aceea de 10 ani închisoare, să contopească pedepsele în acești 10 ani închisoare și, ca atare, aceasta era limita maximă de pedeapsă ce putea fi aplicată.
În ceea ce privește sporul, hotărârea pronunțată inițial de Curtea de APEL BUCUREȘTI este legală, dar solicită înlăturarea acestuia, făcându-se aplicarea art. 10 din Convenția cu privire la executarea hotărârilor pronunțate în străinătate - în care se stipulează că sub nicio formă nu se poate agrava situația unui condamnat în țara de executare.
Sporul este legal dar, întrucât pedeapsa cea mai mare era de 10 ani, a- aplica un spor echivalează cu îngreunarea situației.
În încheiere, solicită a se avea în vedere art. 53/3 alin. ultim Cod penal la stabilirea și aplicarea pedepsei și a se constata că pedeapsa executată până în prezent depășește cu mult o pedeapsă pe care ar fi primit-o dacă ar fi fost judecat de o instanță din România și în aceste condiții, a se menține doar pedeapsa cea mai mare - respectiv 10 ani închisoare, fără aplicarea sporului.
La solicitarea Curții, apărătorul contestatorului apreciază ca fiind competentă Curtea de APEL BUCUREȘTI în raport de deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că competența aparține instanței ce a pronunțat hotărârea de recunoaștere.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, consideră întemeiată contestația la executare, având în vedere argumentele aduse de apărătorul contestatorului - ce sunt dezvoltate și în decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Unul dintre argumentele susținute este acela privind durata pedepsei aplicate, ce nu își găsește compatibilitate în legislația română, instituția cumulului aritmetic neregăsindu-se în Codul penal.
Pentru aceste considerente solicită admiterea contestației așa cum a fost susținută.
În ceea ce privește al doilea aspect - privind operația de conversiune a pedepsei - și care este reținut și în decizia de casare, îl apreciază întemeiat, având în vedere că instanța de fond a omis a dispune contopirea pedepselor așa cum sunt menționate în datele cauzei. Mai exact, a omis contopirea și a pedepsei aplicată pentru infracțiunea de viol.
Conchizând, solicită admiterea contestației și înlăturarea nelegalităților precizate.
Contestatorulavând ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său ales.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Deliberând, asupra contestației la executare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr.3824/233 din 07.04.2008, condamnatul a formulat contestație la executare, în temeiul art.461 alin.1 lit. d Cod procedură penală, solicitând a se face aplicarea prevederilor art.146 din Legea nr.302/2004 referitoare la conversiunea condamnării.
Prin sentința penală nr.783/ 07.05.2008 a Judecătoriei Galați, în baza art.42 alin.1 Cod procedură penală în referire la art.461 alin.2 Cod procedură penală, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI, reținându-se că, în cazul prevăzut la art.461 alin.1 lit. c Cod procedură penală, competența de soluționare a contestației revine instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Prin sentința penală nr.195/ 04.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală s-a admis contestația la executare formulată de persoana condamnată.
S-au constatat îndeplinite condițiile conversiunii pedepsei.
În baza art.146 din Legea 302/2004 cu referire la art.33 și urm. Cod penal s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare.
În baza art.323 Cod penal s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art.329 Cod penal s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art.33-34 Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate, condamnatul având de executat 15 (cincisprezece) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71-64 lit. a,b Cod penal.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.224/ 18.12.2007 emis de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală și emiterea unui nou mandat.
S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 4.09.2001 la zi.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut că prin sentința penală nr.154/ 6.08.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a II- a Penală în dosarul nr- s-a recunoscut sentința penală nr.94/ 25.10.2002 pronunțată de Provincial Madrid astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă prin sentința penală nr.1566/ 21.11.2003 a Tribunalului Suprem și s-a dispus transferarea contestatorului în România pentru continuarea pedepsei de 20 ani închisoare.
S-a dedus perioada executată de la 4.09.2001 la zi.
Prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.224/ 18.12.2007, această hotărâre a fost pusă în executare, contestatorul a fost transferat într-un Penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei, iar ulterior a solicitat conversiunea condamnării întrucât pedeapsa rezultantă nu are corespondent în legislația românească.
Deși prin hotărârea pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a admis transferul persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării pedepsei de 20 ani închisoare aplicată de instanțele de judecată speciale și s-au invocat temeiurile prevăzute de art.145 din Legea nr. 302/2004 modificată, ceea ce, în unele opinii, nu ar permite vreo modificare a pedepsei, instanța a apreciat că analiza ipotezelor prevăzute atât în art.145 (continuarea pedepsei) cât și art.146 (conversiunea condamnării) din Legea nr. 302/2004 se impune cel puțin din perspectiva faptului că durata pedepsei aplicate este incompatibilă cu legea română.
Astfel, prin hotărârea pronunțată de Provincial Madrid, contestatorul a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere ilegală în concurs ideal cu o infracțiune de obligare la prostituție, la 6 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal și la 10 ani închisoare pentru 5 infracțiuni de agresiune sexuală, pe calea cumulului aritmetic având de executat o pedeapsă de 20 ani închisoare.
Pentru infracțiunile de lipsire de libertate prin sentința penală nr.1566/2003, în recursul de anulare nr.296/2003 din 21.11.2003, a Tribunalului Suprem din Spania contestatorul a fost achitat.
În legislația română, faptele ce i-au fost reținute în sarcină au corespondent și realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art.323 Cod penal pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani și respectiv, proxenetism, prevăzută de art.329 Cod penal, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 146 din Legea 302/2004 modificată, dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, statul român poate, prin hotărârea judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română, pentru faptele care au atras condamnarea.
Această pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce privește felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului de condamnare și, în niciun caz, nu poate să agraveze situația condamnatului.
Având în vedere limitele de pedeapsă aplicate contestatorului ce au condus la o pedeapsă rezultantă definitivă de 20 de ani prin cumulul aritmetic,
că, pe de altă parte, niciuna dintre faptele reținute în sarcina lui ce au corespondent în legislația română nu depășește un maxim de 15 ani,
că în dreptul penal român funcționează principiul cumulului juridic (art.33-34 Cod penal)
după cum și ipoteza în care susnumitul ar fi fost condamnat pentru aceleași infracțiuni de o instanță românească și nu ar fi putut primi, (ca maxim de pedeapsă) decât 15 ani închisoare,
instanța a apreciat că cererea contestatorului este întemeiată și potrivit dispozițiilor art.461 lit. d Cod procedură penală cu referire la art.146 raportat la art.144 alin.1 lit. b/1 și art.145 din Legea nr. 302/2004 a fost admisă.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă și s-au aplicat pentru infracțiunile reținute pedepse conform legislației române orientate la maximul lor, iar în conformitate cu art.33 lit. a și 34 lit. b Cod penal s-a dat spre executare pedeapsa cea mai grea.
S-au aplicat dispozițiile art.71-64 lit. a,b Cod penal din pedeapsa rezultantă.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.224/ 18.12.2007 emis de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a II a Penală în dosarul nr- pentru pedeapsa de 20 de ani închisoare și s- emis unul nou pentru pedeapsa de 15 ani închisoare pe numele contestatorului condamnat.
Prin decizia nr.87/ 16.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și de recurentul-contestator împotriva sentinței penale nr.195 din 4.09.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală și pentru cauze cu minori și de familie.
A fost casată în totalitate sentința atacată și a fost trimisă cauza la Curtea de APEL BUCUREȘTI spre rejudecare.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut următoarele:
În speță, potrivit art. 144 din Legea nr.302/2004, executarea pedepsei în continuare, de către persoana condamnată, este guvernată de "legea statului de executare" și "autoritățile competente ale statului român sunt obligate":
a) fie, "să continue executarea condamnării în baza unei hotărâri judecătorești în condițiile art. 145"; b) fie, " să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare, cu o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, în condițiile art. 146".
Acestea fiind, efectele transferării persoanei condamnate (cetățean român) din Spania, prezenta contestație la executare, a fost introdusă pe deplin justificat.
Pe lângă argumentele textului sus-menționat, nu poate fi omisă nici împrejurarea că, "durata pedepsei aplicată în Spania, este incompatibilă cu legislația română" ce nu cunoaște instituția "cumulului aritmetic" ce s-a aplicat în cauză, după legea penală spaniolă.
Cum această situație este întocmai reglementată, prin prevederile art.146 alin.1 din Legea nr.302/2004, Curtea a apreciat și pentru argumentele acestui text că, prezenta contestație la executare este pe deplin fondată și potrivit art.461 lit. d Cod procedură penală, va trebui adoptată pedeapsa, la legea română.
Dacă prin cele analizate, s-a conturat cadrul legal, ce îndreptățește persoana condamnată să solicite conversiunea pedepsei, instanța de fond, prin hotărârea atacată, a adus la îndeplinire incomplet și incorect cerințele art.144 lit. b și art.146 din Legea nr.302/2004, dar și ale art. 10 din Convenția Europeană.
Astfel, în cauză, lipsește și declarația, ce trebuia obținută de la condamnat prin care să-și fi "exprimat în mod liber și în deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor juridice, care decurg din transferarea sa în România "luată prin oficiul consular român competent și prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, cerință expresă prev.de art.142 din Legea nr.302/2004.
Apoi, în cadrul operației de conversiune a pedepsei, instanța de fond a omis cele 5 infracțiuni de agresiune sexuală (echivalent al infracțiunii de viol din legea penală română) și pentru care instanța spaniolă, l-a sancționat definitiv la câte 10 ani închisoare.
Din această cauză, prin hotărârea atacată s-a ajuns a se contopi, incomplet două pedepse și anume cele aplicate (prin adoptare) doar pentru infracțiunea prev. de art.323 cu art.33 lit. b și pentru art.329 Cod penal român și nu cea de a treia categorie de infracțiuni, a violului.
Tot datorită acestei omisiuni, în final, ca pedeapsă rezultantă, s-a dispus a se executa 15 ani închisoare, deși pentru infracțiunea scop (violul) condamnatului i s-a aplicat o pedeapsă mai mică, și anume de 10 ani închisoare.
Pentru cele analizate și pentru aducerea la îndeplinire a tuturor omisiunilor, ce legea specială le cere în mod obligatoriu, recursurile declarate au fost admise, în baza art.38515pct.2 lit. c Cod procedură penală, casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv, la Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Curtea, analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.154/ 06.08.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a II-a Penală, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 24.11.2007, s-a dispus recunoașterea sentinței penale nr.94/ 25.10.2002 pronunțată de Provincial Madrid, astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă prin sentința nr.1566/ 21.11.2003 a Tribunalului Suprem, privind pe cetățeanul român și transferarea acestuia în România pentru continuarea executării pedepsei de 20 ani închisoare, deducându-se perioada executată de la 04.09.2001 la zi.
Curtea are în vedere, la soluționarea prezentei cauze, dispozițiile art.385/18 alin.1 Cod procedură penală conform cărora instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului, cu următoarele precizări:
Conform art.461 alin.2 teza I-a Cod procedură penală, în cazul prevăzut la art.461 alin.1 lit. d Cod procedură penală, contestația se face, după caz, la instanța de executare sau la instanța, corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.
În speță, infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului nu sunt date în competența materială a curților de apel, însă, având în vedere decizia obligatorie a instanței de recurs, de trimitere a cauzei la Curtea de APEL BUCUREȘTI, spre rejudecare, Curtea urmează să procedeze la judecarea contestației la executare, deși nu este instanța de executare.
Pentru aceleași motive, având în vedere considerentele hotărârii instanței de recurs, Curtea urmează să se pronunțe cu privire la fondul contestației la executare, deși, în opinia Curții, solicitarea de a se dispune schimbarea condamnării este neîntemeiată, atâta timp cât, în cauză, pedeapsa a fost aplicată de autoritățile judiciare din Spania tot urmare a unui cumul juridic, și nu aritmetic.
Astfel, potrivit fișei de lichidare de pedeapsă cu închisoarea (acumulare) întocmită de Tribunalul județean Madrid și depusă la fila nr.148 din dosarul parchetului rezultă că persoanei condamnate i s-au aplicat pedepsele de 4 ani închisoare și, respectiv, de câte 10 ani închisoare pentru fiecare din cele 5 infracțiuni de agresiune sexuală, iar dacă, potrivit legislației statului de condamnare, pedeapsa ar fi fost aplicată prin cumul aritmetic, contestatorul ar fi trebuit să execute 54 de ani închisoare.
În concret, potrivit legislației statului spaniol, perioada efectivă de condamnare la închisoare nu poate depăși triplul perioadei pedepsei celei mai grele ce i-a fost aplicată, dându-se spre executare o pedeapsă de 20 de ani închisoare prin aplicarea, în mod evident, a sistemului cumulului juridic (aplicarea pedepsei cele mai grave, dintre cele stabilite pentru fiecare infracțiune, la care s-a adăugat un spor de pedeapsă).
Este evident că nu s-a avut în vedere sistemul cumulului aritmetic întrucât acesta presupune adunarea pedepselor stabilite pentru fiecare infracțiune din concurs și executarea pedepsei rezultate din adunarea lor.
Deasemenea, Curtea nu poate împărtăși punctul de vedere al instanței de recurs în sensul că violul, în speță, reprezintă, infracțiunea-scop.
Astfel, din situația de fapt reținută de autoritățile judiciare din statul de condamnare rezultă că numitul făcea parte dintr-un grup organizat de cetățeni români ce se ocupa cu racolarea de femei de cetățenie română pentru a le transporta din țara lor de origine în alte țări europene, cu promisiunea falsă că le vor găsi de lucru.
Odată ajunse la destinație, le schimbau datele de identitate, le rețineau pașapoartele și buletinele de identitate și le obligau să exercite prostituția, sub supraveghere strictă a membrilor organizației și sub amenințarea cu represalii împotriva lor și a rudelor din România, în caz că nu își făceau sau dacă încercau să fugă.
Deasemenea, s-a mai reținut că martora protejată nr.1 a fost obligată, cel puțin de patru ori de către contestator să întrețină relații sexuale, cel puțin patru din aceste agresiuni având loc în apartament și una în autoturism, fiind bătută când a încercat să evite să fie violată.
Ori, conexitatea etiologică, prevăzută în legea penală prin dispozițiile art.33 lit. a Cod penal, presupune săvârșirea unei infracțiuni pentru a înlesni comiterea altei infracțiuni. Atât infracțiunea-mijloc, cât și infracțiunea-scop, sunt comise cu intenție, iar hotărârea infracțională este anterioară comiterii ambelor infracțiuni.
Curtea apreciază că nu se agravează situația contestatorului prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea, pentru fiecare infracțiune, orientate spre maximul special prevăzut de legea penală rămână, atâta timp cât acest maxim este inferior pedepsei de 20 de ani închisoare, dată spre executare de către autoritățile judiciare spaniole.
Totodată, se apreciază că nu este necesară aplicarea unui spor de pedeapsă, în condițiile art.34 lit. b Cod penal, pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare fiind îndestulătoare pentru satisfacerea scopului pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal.
În acest sens, se constată că pedeapsa ce urmează a fi aplicată contestatorului, urmare a cumulului juridic, corespunde, în ceea ce privește natura sa, celei aplicate prin condamnarea de executat, în condițiile art.10 pct.2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la data de 21.03.1983.
Totodată, pedeapsa rezultantă nu va agrava, prin natura sau durata sa, sancțiunea pronunțată în statul de condamnare și nu va depăși maximul prevăzut prin legea statului de executare (triplul perioadei pedepsei celei mai grele ce i-a fost aplicată).
În caz contrar, s-ar ajunge la o așa-numită "lex tertia", în sensul că, prin compararea legilor și determinarea celei mai favorabile condamnatului nu trebuie să se ajungă la combinarea dispozițiilor mai favorabile din legea penală rămână și spaniolă.
Legea penală mai favorabilă trebuie aleasă pentru a fi aplicată condamnatului, dintre cele două legi, în întregul ei.
Față de considerentele expuse anterior, în baza art.461 alin.1 lit. d Cod procedură penală, Curtea va admite contestația la executare formulată de contestatorul împotriva sentinței penale nr.154/ 06.08.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 24.11.2007.
În baza art.146 din Legea nr.302/2004, modificată, va schimba condamnarea aplicată contestatorului, după cum urmează:
În baza art.323 alin.1 Cod penal va aplica contestatorului pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art.329 alin.1 și 2 Cod penal va aplica contestatorului pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art.197 alin.1 Cod penal va aplica contestatorului câte o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru fiecare dintre cele 5 infracțiuni de viol săvârșite.
În baza art.33 lit. a,b Cod penal raportat la art.34 lit. b Cod penal va da spre executare pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare.
Va face aplicarea art.71,64 lit. a teza a II- și lit. b Cod penal.
Va deduce perioada executată de la 04.09.2001 la zi.
Va anula Î nr.224/ 18.12.2007 emis de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, în conformitate cu dispozițiile prezentei sentințe.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.461 alin.1 lit. d Cod procedură penală admite contestația la executare formulată de contestatorul, fiul lui și, născut la data de 26 iunie 1977, în Târgu B, județul G, domiciliat în localitatea, județul G, -, împotriva sentinței penale nr.154/ 06.08.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 24.11.2007.
În baza art.146 din Legea nr.302/2004, modificată, schimbă condamnarea aplicată contestatorului, după cum urmează:
În baza art.323 alin.1 Cod penal aplică contestatorului pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art.329 alin.1 și 2 Cod penal aplică contestatorului pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art.197 alin.1 Cod penal aplică contestatorului câte o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru fiecare dintre cele 5 infracțiuni de viol săvârșite.
În baza art.33 lit. a,b Cod penal raportat la art.34 lit. b Cod penal dă spre executare pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare.
Face aplicarea art.71,64 lit. a teza a II- și lit. b Cod penal.
Deduce perioada executată de la 04.09.2001 la zi.
Anulează Î nr.224/ 18.12.2007 emis de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, în conformitate cu dispozițiile prezentei sentințe.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru contestator.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER
Red./ 15.04.2009
Dact.EA/23.04.2009/4ex
Președinte:Anca AlexandrescuJudecători:Anca Alexandrescu
